Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Două ore și jumătate din viața unui ierarh

Două ore și jumătate din viața unui ierarh

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Reportaj
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 25 Sep, 2020

Pentru mulți dintre credincioși, activitatea unui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române începe și se termină cu momentele festive, sărbători religioase, sfințiri de biserici, hramuri, pelerinaje - cu alte cuvinte, ocazii speciale. Cei care au cât de cât cunoștință despre organizarea Bisericii, știu că ierarhii participă la Sfântul Sinod, Adunarea Națională Bisericească, Adunări eparhiale și își pot imagina că au de rezolvat și unele probleme administrative curente ale eparhiei. Să fie oare doar atât? De curând, am fost martorii unui adevărat maraton arhieresc, desfășurat în doar două ore și jumătate.

Am ajuns la ora 9:00 în curtea Arhiepiscopiei Dunării de Jos, știind că la 9:30 în catedrală urmează să aibă loc o slujbă de Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, incluzând pomenirea fostului Arhiepiscop Antim Nica. Înaltpreasfințitul Părinte Casian sosește la 9:29, fiind oprit la baza scării de un cuplu care a ținut să-l salute și să-i mulțumească. Remarcaserăm deja că toată lumea din eparhie, clerici și laici, purta mască, inclusiv chiriarhul, care se întreține puțin cu cei doi, apoi urcă treptele spre noi, reporterii de la „Ziarul Lumina”, și ne spune zâmbind larg: „Ce loc mai frumos să ne întâlnim decât pe scara Catedralei lui Carol!” Dacă v-a intrigat precizarea cu surâsul, în contextul măștii, trebuie să știți că IPS Casian este dintre oamenii care zâmbesc și din privire.

Schimbă două vorbe cu noi, apoi intrăm. Înăuntru sunt vreo cincisprezece credincioși, plus cam tot atâția preoți, toată lumea respectând distanțarea necesară. După slujbă, chiriarhul Dunării de Jos ține o predică frumoasă în care vorbește despre meritele Arhiepiscopului Antim, despre Mitropolitul Antonie Plămădeală, dar și de­spre... criticul Alex Ștefănescu, pe care l-a urmărit cu o seară înainte la TRINITAS TV și pe care îl nu­mește „patriarhul literaturii române - nu întâmplător este într-o bună relație cu Patriarhul Daniel!”

Vorbește de asemenea despre pandemie, spunând cu tâlc: „A venit virusul și ne-a întrebat: «Mai știi că ai suflet?»”, aluzie transparentă la actele filantropice făcute de Biserică și de către credincioși în aceste luni.

La 10:00 ieșim din catedrală. Peste umăr, din mers, ierarhul face precizări despre examenul de capacitate al candidaţilor la preoţie, care urmează, oprindu-se din când în când să ne explice programul zilei.

Pandemia, subiect de examen preoțesc

La 10:05 intrăm în sala în care patru candidați vor susține examenul. Ierarhul rostește cuvenita rugăciune, apoi spune cum se vor desfășura lucrurile. Fiecare candidat a primit câte un exemplar din volumul „Rugăciune. Comuniune. Filantropie”, editat de eparhie, cu ajutorul căruia trebuie să răspundă la primul subiect: O perspectivă asupra pandemiei din punct de vedere teologic, liturgic și filantropic. Cu precizarea: „La nivelul parohiei - nu la televizor, nu într-o confe­rință!”, adică fapte concrete: cum prezinți enoriașilor ce se întâmplă și ce măsuri iei. Al doilea subiect: Care sunt consecințele unirii ipostatice? Pentru al treilea, IPS Casian îi cere unuia dintre consilieri să spună un număr între 1 și 25. Acela alege 7, care se dovedește a fi, în lista pentru examen, Comitetul parohial. „Ce putea fi mai frumos?”, exclamă chiriarhul, după care dă ultimele îndrumări: două ore pentru proba scrisă. „Aduceți-le un pahar de apă, o cafea, și la oral nu-i țineți mai mult de o oră!”
Ieșind, ține să sublinieze că probleme generale precum pandemia trebuie neapărat vizate de un asemenea examen: preoții trebuie să știe cum să acționeze în asemenea situații, credincioșii așteaptă de la ei lămurire, îndrumare și sprijin.

Două luni cât zece ani

10:30. Traversăm aproape în fugă curtea arhiepiscopiei, apoi strada Domnească, în timp ce ierarhul continuă să ne ofere o mulțime de învățături și informații, apoi intrăm în impresionantul campus al Uni­ver­sității „Dunărea de Jos”. Facul­tățile de Istorie, Filosofie și Teologie, Arhitectură Navală, Știința și Ingineria Alimentelor, Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică, Litere, Științe și Mediu, Științe Juridice, Sociale și Politice, Facultatea de Arte și cea Transfrontalieră alcătuiesc un complex de clădiri impunătoare. Pe coridorul de intrare, IPS Casian ne prezintă în grabă, dar cu mare nostalgie, ima­ginile înfățișând Galațiul de altădată și ne povestește din istoria acestuia.

Intrăm apoi în sala în care câțiva absolvenți de Teologie urmează să susțină disertația examenului de masterat. Dintre ei, chiriarhul numește un tânăr și-i cere să spună de ce și-a ales ca subiect al lucrării felul în care Biserica a reacționat la pandemie. Tânărul, probabil emoționat, mai ales că pe lângă profesorii săi erau de față și oaspeți din afară, dar stăpân pe sine, începe să explice, până când ierarhul îl întrerupe mulțumit și-i cere să citească interviul cu un preot, dialog inclus în lucrarea de masterat. Așa se face un masterat la Teologie, cu cercetare pe teren! Povestea este impresionantă și merită spusă aici. Preotul povestește cum, în perioada stării de urgență, ținea slujbele singur cu dascălul în biserică, ușa acesteia fiind închisă. Odată, însă, a bătut cineva la ușă! „– Știți cum e, oamenii se sperie în asemenea situații – Și dvs. v-a fost frică? – Și eu sunt om...”, a răspuns cu simplitate preotul. În biserică a intrat o bătrână care, plângând, s-a închinat, a sărutat icoanele și a ieșit. Nu după mult timp, a venit din nou și a făcut același lucru... „În două luni de pandemie am învățat cât în zece ani de Teologie”, mărturisește preotul citat de absolvent, și IPS Casian ridică un deget către noi, repetând rar această frază. Apoi, rânduiește desfășurarea mai departe a diserta­țiilor și ieșim.

Biserica din fostul „cartier fără popă”

11:00. Traversăm înapoi strada și intrăm în curtea arhiepiscopiei, unde ierarhul se oprește să se îngrijească un pic de câteva flori, rupându-le pe cele uscate și vorbind cu iubire cu plantele. „Eu am grijă de ele, ne spune, dar, uite, azi-dimi­neață m-am grăbit și n-am măturat pe-aici.”

După care ne cheamă la masa de dimineață. Nu avem însă prea mult timp nici pentru aceasta, deoarece este așteptat la slujba de la Biserica „Sfântul Sfinţit Mucenic Antim”, care e în alt capăt al ora­șului, între cartierele gălățene Micro 13B și Micro 38. Ajunși acolo, suntem impresionați de mulțimea enoriașilor prezenți. Ierarhul se oprește câteva momente în poarta locașului de cult ca să ne explice cât de importantă a fost pentru cei de-acolo ridicarea acestei biserici: înainte, împrejurimile erau cunoscute drept „cartierul fără popă”. Pe timpul lucrărilor - piatra de temelie s-a pus în 1991 - enoriașii, mai ales femeile, pur și simplu au păzit șantierul, inclusiv dormind acolo, din grija și nerăbdarea de a vedea biserica gata. Pentru a le răsplăti devotamentul, în 1994, la propunerea ierarhului, biserica a primit şi al doilea hram: „Sfintele Femei Mironosiţe”.

Binecuvântând mulțimea, chiriarhul intră în biserică. Respectând măsurile de siguranță, marea majoritate a credincioșilor rămân în curte. Este o imagine emoționantă, mai ales într-un loc care până nu demult nu avea biserică.

Ora 12:00. Reporterii „Ziarului Lumina” pleacă mai departe, spre Mănăstirea Cudalbi, iar ierarhul își continuă ziua în același ritm. L-am însoțit doar două ore și jumătate, dar a fost de-ajuns ca să știm ce fel de activitate are. Fără îndoială, la fel au și ceilalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. 

Citeşte mai multe despre:   IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos