Dragostea de semeni ca terapie

În urmă cu aproape 20 de ani, câţiva preoţi şi medici din Bucureşti au luat iniţiativa de a ridica pe un teren de vreo 20 de hectare din Şoseaua Pipera un complex medical-ecleziastic format dintr-o mănăstire, o policlinică şi patru clinici de specialitate. Propunerea a fost primită cu entuziasm de autorităţile vremii, dar, din diverse motive, a fost abandonată înainte de a prinde viaţă. Din ambiţiosul proiect s-a materializat doar partea monastică. Aşa s-a născut Mănăstirea Christiana.

La începutul anilor '90, dr. Pavel Chirilă împreună cu alţi medici şi cu regretaţii preoţi Constantin Galeriu, Constantin Voicescu şi Constantin Mihoc au pus bazele Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine Christiana.

Transformarea spectaculoasă a unei hale industriale

Sub auspiciile Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine Christiana, într-un imobil situat în Şoseaua Pantelimon nr. 27, s-a înfiinţat Spitalul Christiana. Era prima instituţie de sănătate în care, după 50 de ani de regim comunist, tratamentele clasice erau însoţite de o terapie duhovnicească intensă. În incinta spitalului fusese amenajată o capelă, iar o bună parte din asistente erau monahii care absolviseră şcoala postliceală sanitară. Maicile erau cazate în căminul de fete al Întreprinderii "Postăvăria Română", aflată în apropiere.

În acea vreme, Asociaţia Filantropică Medical-Creştină Christiana deţinea în Şoseaua Pipera un teren şi o hală de producţie. Ideea construirii pe acest teren a unui complex medical-ecleziastic apăruse deja. S-a început ridicarea unui corp de chilii menit să le găzduiască pe maicile care locuiau în căminul Postăvăriei Române. De asemenea, la iniţiativa maicii Benedicta Chirobocea (care avea să devină stareţa mănăstirii) şi a Preasfinţitului Sebastian, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, hala de producţie a Asociaţiei Christiana a fost transformată printr-un amplu proces de reconstrucţie în ceea ce acum este Aşezământul Social. Tot atunci a fost ridicată şi biserica mănăstirii. Printr-o soluţie spectaculoasă a arhitectei Gabriela Iamandi, altarul şi naosul bisericii sunt încorporate în clădirea aşezământului, iar pronaosul şi pridvorul se află în exterior. Astfel, efectul arhitectonic este extraordinar: turla bisericii ţâşneşte parcă din acoperişul căminului de bătrâni.

Între timp, ambiţiosul proiect al "complexului medical-ecleziastic" a fost abandonat, iar în imobilul din Şoseaua Pantelimon în care funcţiona Spitalul Christiana s-a mutat Poliţia Comunitară a Sectorului 3.

Un adevărat cămin

Aşezământul Social pentru Persoane Vârstnice este o clădire modernă, chiar elegantă. Nimic nu aminteşte de faptul că aici a fost cândva o hală de producţie. Multe flori, multă lumină şi totul sclipeşte de curăţenie.

Căminul are 25 de locuri, dispuse în rezerve de două paturi şi în saloane cu cinci paturi. Mai este o cameră cu două paturi, dar aceasta este folosită numai în timpul epidemiilor, pentru izolarea "locatarelor" care dau semne de îmbolnăvire, astfel încât virusul să nu se răspândească.

Cele 25 de doamne de vârsta a treia care locuiesc în acest cămin sunt îngrijite de cinci monahii: maica Dositeea, maica Timoteea, maica Anastasia, maica Gabriela (a cărei responsabilitate este sala de mese) şi încă o monahie (în fiecare zi alta) care lucrează la bucătărie. Lor li se adaugă şapte-nouă voluntari care le ajută, dar care vin când pot.

Însoţit de gazdele mele, maicile Dositeea, Timoteea şi Anastasia, am pornit într-un tur al aşezământului. Camerele sunt curate şi luminoase. Mobilierul este elegant. Sala de mese a căminului este spaţioasă. Undeva, în spatele bucătăriei, este şi trapeza mănăstirii, unde iau masa cele 15 maici care se nevoiesc aici.

Am văzut şi spălătoria, dotată cu tot ce-i trebuie pentru a face faţă nevoilor unei astfel de instituţii. Printre echipamente am remarcat un calandru, folosit la uscarea şi călcarea cearşafurilor. Beneficiarele aşezământului au la dispoziţie şi o sală de zi, un fel de club, unde îşi pot primi oaspeţii (când afară este vreme rea), în care pot citi o carte din bogata bibliotecă a mănăstirii; de asemenea, aici sunt spovedite doamnele a căror stare de sănătate nu le îngăduie să meargă la biserică. Apropo de biserică: pacientele care vor şi pot să participe la slujbe au posibilitatea să intre în sfântul lăcaş direct din cămin, printr-o uşă ce dă în naos.

Saloanele cu câte cinci paturi se găsesc la etaj. Şi ele sunt curate şi luminoase. Am remarcat că atât de rezervele, cât şi saloanele sunt calde şi primitoare.

Aşezământul Christiana este dotat cu un cabinet stomatologic, un cabinet de medicină generală, utilat cu toată aparatura necesară pentru urgenţe, şi un cabinet de fizioterapie. Doamnele care locuiesc aici sunt consultate ori de câte ori este nevoie de medicii de specialitate voluntari.

Un program de îngrijire complex

Din discuţia pe care am avut-o cu maica Dositeea, coordonatoarea Aşezământului Social al Mănăstirii Christiana, am constatat că beneficiarele acestuia nu au parte numai de îngrijire şi tratament. La Christiana a fost pusă la punct o strategie complexă prin care suferindele sunt recuperate din punct de vedere medical şi permanent atrase spre activităţi care să le întreţină capacităţile mentale şi fizice. "Folosim atât cât se poate terapia ocupaţională. Aceasta este foarte importantă pentru omul bătrân; trebuie să-l pui să facă mereu câte ceva. Deci, aplicăm terapia prin muncă - ergoterapia. Doamnele sunt organizate pe echipe. Fiecare ştie foarte bine ce are de făcut. Cele care sunt mai active ajută la bucătărie şi la sala de mese: pregătesc zarzavaturile, aşază farfuriile şi tacâmurile, le strâng. Cele mai puţin îndemânatice fac treburi simple pe afară, desigur, când vremea o permite. În sfârşit, cele care sunt mai neputincioase stau în cameră, unde croşetează sau citesc."

În afară de ergoterapie, la Aşezământul Christiana se foloseşte terapia prin artă. De Crăciun şi de Paşti, pacientele susţin programe artistice care constau în recitări, cântece şi chiar scenete. Pregătirea acestor evenimente începe cu trei luni înainte. Atunci se stabileşte conţinutul programului, se împart rolurile, se fixează sarcinile fiecăreia. "Această formă de terapie le creează doamnelor o stare pozitivă, de sărbătoare; ele se simt în centrul atenţiei, se simt apreciate şi încurajate, iar asta le face să uite de boli şi de necazuri", ne-a spus maica Dositeea.

Şi mai e o formă de terapie care se practică la Christiana: socializarea, care este realizată cu ajutorul voluntarilor. Aceştia vin la cămin, discută cu doamnele, le scot la plimbare prin parcul aşezământului ori în scurte excursii "afară": la Muzeul Satului, la Grădina Zoologică sau în alte locuri.

Un rol deosebit îl au credincioşii care vin la biserica mănăstirii. Ei participă şi la programele artistice ale "locatarelor" şi asta contează foarte mult pentru ele. La toate acestea trebuie să adăugăm consilierea psihologică pe care o asigură un psiholog voluntar. Foarte importantă este consilierea spirituală pe care o oferă doamnelor internate în aşezământ duhovnicul mănăstirii, părintele Ghenadie. Acest tânăr preot le spovedeşte în cele patru posturi şi ori de câte ori pacientele o cer sau când starea lor de sănătate se înrăutăţeşte.

Cea mai eficientă terapie este însă dragostea cu care maicile le tratează pe doamne. "Încercăm să creăm o atmosferă cât se poate de caldă, aici, în cămin. Ştim foarte bine că aici este universul lor şi că noi facem parte din el." Cel mai bun exemplu în acest sens este atenţia cu care sunt tratate cele şase doamne - "cazuri sociale". Acestea se bucură de o atenţie specială: ele sunt mai răsfăţate, primesc cadouri mai bogate de Crăciun sau de ziua lor, tocmai pentru că la ele nu vine nimeni în vizită, fiind singure pe lume. Celelalte înţeleg şi acceptă această situaţie.

Dintre cele cinci monahii care se ocupă zi şi noapte de bătrânele internate aici am stat de vorbă cu trei. Se apropia ora mesei de prânz şi maica de la bucătărie precum şi maica Gabriela de la sala de mese erau ocupate până peste cap. Aşadar, să le prezint pe gazdele mele.

Maica Dositeea

Maica Dositeea Savin pare o adolescentă, deşi a împlinit 36 de ani. Ea a absolvit liceul sanitar şi cursurile Şcolii Postliceale Sanitare, după care a lucrat ca asistent medical într-un spital din Iaşi. "Apoi am plecat la Mănăstirea Agafton, de lângă Botoşani. Aceasta este foarte aproape de faimoşii "codri de aramă" ai lui Eminescu. De altminteri, una dintre mătuşile lui Mihai Eminescu a fost stareţă a acestei mănăstiri." Maica Dositeea a stat la Agafton şapte ani, după care a venit la Mănăstirea Christiana. "Când s-a deschis Aşezământul Social, în martie 2006, am rămas să lucrez ca maică-îngrijitoare şi asistentă medicală."

Maica Dositeea este fericită. "Îmi place mult ceea ce fac. Dintotdeauna mi-a plăcut să îngrijesc oamenii bolnavi. Când am avut de ales între spital şi plecarea la mănăstire, să ştiţi că m-am gândit bine. Atunci am realizat că pentru Hristos merită să faci orice sacrificiu. Ei bine, acum, în mănăstire, am ocazia să îngrijesc bolnavi, eu fiind sub ascultare. Şi-atunci ştiu că fac ceea ce este baza vieţii monahale - adică ascultarea - şi fac şi ceea ce îmi place." Maica Dositeea este studentă la Facultatea de Teologie - Secţia de asistenţă socială.

Maica Timoteea

Maica Timoteea Hornea are cam 40-41 de ani. A intrat în viaţa monahală în 1997, la Mănăstirea Nera. "Când am plecat la mănăstire, îmi doream o viaţă pustnicească. Mănăstirea Nera este foarte retrasă." Tânăra aspirantă la pustnicie n-a avut deloc parte de ea. După câteva luni la Mănăstirea Nera, a venit ca asistentă medicală la Spitalul Christiana.

Aşadar, tânăra care fugise de zgomotul mărunt al orăşelului său de baştină, Râmnicu Sărat, s-a trezit în mijlocul vacarmului bucureştean. Din fericire, maica Timoteea s-a acomodat repede. Nici nu prea are timp să bage în seamă trepidaţia oraşului, cu toate că iese aproape zilnic din mănăstire. Maica este însă foarte ocupată. Ea răspunde de aprovizionarea aşezământului şi de magazinul de cărţi şi obiecte bisericeşti din incinta mănăstirii, care trebuie şi el aprovizionat. În plus, maica Timoteea aleargă pe la instituţiile statului ori de câte ori în cămin se internează cazuri sociale, care mai mereu nu au acte de identitate. Dar cele mai multe probleme i le creează şantierul pasajului care leagă Şoseaua Pipera de cartierul Aviaţiei. De vreo doi ani, lucrările de montare a pilonilor provoacă frecvent avarii fie la reţeaua electrică, fie la conducta de apă, fie la cea de gaze. Dacă primele două - curentul şi apa - pot fi rezolvate prin conectarea generatorului mănăstirii şi a hidrofoarelor, oprirea gazelor este o adevărată catastrofă, pentru că paralizează bucătăria şi centrala termică. "Deja m-am obişnuit!", mi-a spus maica Timoteea. "Până acum câtva timp telefonam la ENEL, la Apa Nova şi la Distrigaz, ca să le semnalez problemele. Acum îl sun direct pe şeful de şantier de la pasaj: "Alo, domnuâ inginer! Vedeţi că ne-aţi lăsat fără gaze!" (sau fără apă, sau fără curent, după caz)… "Ne iertaţi, maică!""

Maica Timoteea mai face şi paracliserie. Şi, nu în ultimul rând, veghează ca pe teritoriul mănăstirii să nu vină nici un musafir nepoftit. Mai sunt şi unii care nu au gânduri curate. Din tot ce am văzut şi am auzit, am înţeles că maica Timoteea are un rol foarte important în buna funcţionare a aşezământului, şi nu numai atât.

Maica Anastasia

Maica Anastasia Mitric are o poveste aparte. Are 34 de ani. S-a născut în satul Crasna, aflat acum în Ucraina. După ce a absolvit liceul, a urmat cursurile Şcolii Postliceale Sanitare din Suliţa şi a lucrat ca asistentă de pediatrie la dispensarul din sat. Când a hotărât să intre în viaţa monahală, avea 22 de ani. A plecat pur şi simplu de acasă, pe jos, a trecut graniţa şi nu s-a oprit până la Mănăstirea Putna. Trebuie spus că între Crasna şi Putna sunt, în linie dreaptă, 10 km.

"Părintele stareţ de la Putna m-a ajutat foarte mult. M-a trimis la mănăstirile din zonă să-mi aleg una în care mi-ar fi plăcut să stau. A zis să mă duc singură, ca să nu mă influenţeze nimeni. El era şi mai este încă exarh. Mi-am ales Suceviţa. Părintele a vorbit cu maica Adriana, stareţa, şi m-a primit. Am stat la Suceviţa trei ani, până când a murit maica stareţă. Pentru mine plecarea la Domnul a maicii Adriana a fost o lovitură teribilă. De fapt, toate eram prăbuşite de durere. Apoi, mănăstirea m-a trimis la Bucureşti, să urmez Conservatorul."

Deci, maica Anastasia a devenit studentă la Conservator. Preasfinţitul Sebastian Ilfoveanul a făcut toate eforturile pentru a o aduce aici pe maica Anastasia. "Preasfinţitul Sebastian era ca Sfântul Nectarie. Ne învăţa cum să "fim", cum să vorbim, cum să ne comportăm. El ne-a format, practic…" De atunci, maica Anastasia conduce strana. Iar cântările monahiilor de la Christiana sună absolut minunat. Vocile lor se armonizează perfect cu glasul cald, de o blândeţe indescriptibilă, al părintelui Ghenadie. În afara programului liturgic, maica Anastasia este o membră de bază a echipei care se ocupă de aşezământ.

Epilog

Bineînţeles, maicile de la Aşezământul Social al Mănăstirii Christiana au şi probleme. Nici măcar nu le ascund. Încearcă însă să le rezolve şi de cele mai multe ori, cu ajutorul maicii Benedicta, stareţa acestui sfânt lăcaş, şi al părintelui Ghenadie reuşesc. Efortul lor este imens, dar îl fac cu generozitate, din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru semeni.