Dulceața nebănuită a lecției de la Amaru

„Mai daț' câte-o fuguțî pi la noi, așa! Ci bunătate ni faciți, măi, că viniți!..." O bunicuță cu băsmăluță, mărunțică și vioaie, cu ochii mari, se așază lângă noi radiind de bucurie. Întrebată cum o cheamă și câți ani are, zice: „Eu știu... că nu mai știu... că io-s născută-n '35, sunt bătrânică, mă!" După o scurtă pauză, cu o privire poznașă, adaugă: „Hai, mă! Nedelcu Ileana, mă...! Cu toatî bolnăveala, mă, da trebi sî râdim, mă!" Tanti Ileana este una dintre rezidentele Așezământului pentru bătrâni Câmpeni al Fundației „Sfântul Sava" din Buzău.

Bucuria întâlnirii cu oaspeți o face să-și reverse iubirea necon­diționată asupra noastră. După o căzătură, a stat imobilizată trei luni într-un corset. Era puțin probabil să se recupereze. Dar iat-o din nou pe picioare. Este fericită că sunt bine îngrijite aici. Arată spre Mihaela Bunea, care de un deceniu este asistent social la așezământ, slujire pe care o face cu discreție și stăruință de mironosiță, și spune: „Domnișoara e ca o copilă a noastră. Cum ne vede [bolnave], gata ia foc, cu o pastilă, cu ceva..."

Singurul necaz al lui Tanti Ileana este că acum nu se mai poate apleca să strângă iarbă pentru... struțul Sava. Așezământul are fermă zootehnică, grădină de legume și livadă. Găsești aici și un muzeu militar în aer liber: un avion L29. Struțul Sava are dublă funcție: un ou de la el hrănește multe guri; și face parte și din grădina zoologică, atracția copiilor care vin în vizită. Aici, ei mai găsesc găinușe, cocoșei de munte și căprioare, dintre care căpriorul Adelin rivalizează cu struțul Sava la titlul de mascotă a așeză­mântului.

Bisericuța cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului" a fost ridicată la sfârșitul anilor '90 în timp record (șase luni), cu ajutorul elevilor de la Seminarul Teologic din Buzău și al unor pensionari. Aici, parohul din Câmpeni, părintele Ștefan Clinciu, ține slujbe de la care nici o rezidentă nu lipsește.

„Dați-le voi să mănânce!"

În spatele acestei mici co­munități din Câmpeni, comuna Amaru, care se autogospodărește și se autoîntreține, stă efortul unei figuri legendare: părintele Mihail Milea, slujitor la Catedrala „Sfântul Sava" din Buzău, profesor la Seminarul Teologic și fondatorul Fundației „Sfântul Sava" din Buzău. Fundația mai are alte trei așezăminte pentru persoane ­vârs­t­nice la Ulmeni, Năieni și Moșești, două tabere gratuite prin care se perindă anual 2.000 de ­copii – la Bisoca, în munți, și la Maliuc, în Delta Dunării –, un centru pentru oamenii străzii în fosta unitate militară de la Baba Ana (jud. Prahova), iar la Buzău o cantină socială, centrul „Violența în familie" și after-schoolul ­„Sfântul Sava de la Buzău".

Despre lucrările fundației și implicarea sa, părintele Mihail Milea spune: „Am pornit de la o sămânță și acum Fundația «Sfântul Sava» a devenit un copac cu multe ramuri care s-au dezvoltat în cei 25 de ani de existență în cadrul «Bisericuței copiilor», având binecuvântarea Înaltprea­s­fințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Această fundație este în sine un miracol. Eu mă minunez cel mai mult, căci am pornit de la foarte puțin. Activitatea socială și misionară pornește din sufletul meu, vine din inimă. De mic m-a impresionat Evanghelia judecății finale de la Evanghelistul Matei, capitolul 25, și replica Mântuitorului adresată Apostolilor: «Dați-le voi să mănânce». În toată activitatea mea misionară-socială Îl simt foarte aproape pe Dumnezeu și pe Sfântul Sava, de care mă simt foarte legat sufletește. Ei fac totul, eu doar le admir lucrarea lor de ajutorare necon­diționată".

Așezământul de la Câmpeni este primul dintre cele patru așe­zăminte pentru vârstnici înfiin­țate de fundație, pentru că părintele Milea s-a născut, în urmă cu 60 de ani, chiar aici, fiind al cincilea copil dintr-o familie numeroasă, cu 12 copii: „Dumnezeu mi-a dăruit această mare bucurie, să mă nasc într-o familie patriarhală. Fiind pe la jumătatea fraților în ordinea naşterii, am fost cam răsfățat și de cei mari, dar și de cei mici. M-am împăcat bine cu toți".

„Abandon la puterea a patra"

Locurile sunt sfințite de oameni, iar lipsa oamenilor lasă totul în paragină. La sfârșitul anilor 1990, satul natal al părintelui Milea, care avusese atâția gospodari muncitori și cu familii numeroase și care datează de pe timpul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, era depopulat și sărăcit. Comuniștii planificaseră să radă satul de pe fața pământului și să-l înlocuiască cu culturi agricole, astfel că exodul începuse înainte de 1989 și a continuat după Revoluție.

Părintele Milea povestește: „Aici, la Câmpeni, am găsit fosta clădire a Primăriei abandonată de aproape 20 de ani, am reparat-o cu ajutorul voluntarilor și am deschis un așezământ social cu totul special, pe care l-am intitulat «Abandon la puterea a patra». Proiectul social se desfăşoară într-un sat abandonat, cu puține familii, într-o clădire abandonată (fosta primărie), l-am dedicat femeilor abandonate, fără suport financiar multe dintre ele și îngrijite de persoane [abandonate] de la orfelinat."

Un diamant ascuns

Dintre fetele de la orfelinat, pe multe părintele le-a cununat religios și au plecat la casa lor. Altele au plecat în lume să-și caute un rost. Aura, suflet curat și bun, a fost singura care a rămas. Are 48 de ani, dar arată cu douăzeci de ani mai tânără. Este infirmiera rezidentelor care nu se mai pot ridica din pat. Le hrănește, le spală, le schimbă și le încurajează ca pe copiii ei. Dar se ocupă și de altele: grădină, animale. A ajutat și la construcția bisericii. Mihaela Bunea, asistenta socială, spune: „E plină de iubire. Are o pensioară de handicap din care îi ajută și pe alții".

Aura este unul dintre acele diamante smerite, ascunse, pe care numai Dumnezeu le va arăta strălucind pe deplin în Cetatea de sus. Fiind pasionată de muzică, din bănuții puși deoparte cu chib­zuință, Aura colecționează instrumente. Are și mandolină. A concertat în 2012 la Teatrul Odeon din București într-un concert caritabil, unde cap de afiș a fost Paula Seling. În timp ce vorbim despre ea, Aura aduce chitara și cântă cu voce dulce pentru noi, oaspeții, și pentru bătrânele care o ascultă.

Voluntariatul, o mare resursă a Bisericii

Pe acest fundal muzical care ne încălzește sufletul, doamna Coca Ioniță, o pensionară de 64 de ani din Buzău, ne povestește cum a ajuns să fie voluntară aici de 9 ani: „Iubesc foarte mult bucătăria. Și, decât să stau la o cafea cu o vecină și să bârfesc, am zis că mai bine vin aici". Doamna Coca a avut trei copii, din care unul i-a decedat cu 11 ani în urmă. A trecut foarte greu peste aceasta. „Dar te întărește bunul Dumnezeu, mai ales dacă faci și fapte", spune ea. Părintele Milea a îndrumat-o spre a se pune în slujba aproapelui și astfel doamna Coca a devenit bucătarul benevol al așezământului.

Părintele Milea explică: „De mare ajutor ne sunt voluntarii. Cheia succesului în Fundația «Sfântul Sava» este voluntariatul, o sursă inepuizabilă, o forță uriașă pe care o descoperim doar în Biserică la capacitate maximă. Sunt preot de aproape 32 de ani. Ca duhovnic am cunoscut mii de persoane cu care am o relație de suflet. Spovedesc mult și le spun de fiecare dată: «Credința fără fapte moartă este» (Iacob 2, 26). Este un mare păcat în viață să ai ocazia să faci un bine și să nu-l faci". Îi învață la fel și pe elevii de la seminar.

Dar nevoi financiare tot mai sunt. Încălzirea costă peste 30.000 de lei. Dacă de lemne mai fac rost din resurse proprii sau donații, utilitățile trebuie plătite cu bani, și la fel și tratamentele medicale, care costă aproximativ 5.000 de lei pe lună. Părintele Milea spune: „Fundația Sfântul Sava este condusă direct și personal de Dumnezeu. El face totul.

Când am multe facturi de plătit, mă rog: «Doamne, ajută-mă să le plătesc repede, că tot la Tine trebuie să alerg ca să plătim și penalitățile, nu are rost». Mare este Dumnezeu! Orice ajutor financiar, material e bine-venit. Avem nevoie multă. Ne bucurăm de orice".

Părintele Clinciu, parohul care a dat milităria jos din pod

Părintele Mihail Milea din Buzău și părintele Ștefan Clinciu, parohul din Câmpeni, au un duh care îi unește, altfel nu ar fi ajuns laolaltă în această lucrare. Părintele Milea arată o profundă vene­rație pentru părinții săi, care i-au insuflat credința în Dumnezeu și dragostea pentru oamenii în suferință. La fel este și părintele Clinciu, și el mezinul unei familii numeroase, cu șapte copii. „Să crești cu mai mulți frați este o bucurie imensă și permanentă. Înveți solidaritate, înveți generozitate, pentru că o bucată de pâine o împarți la atâția, înveți iubire, frumusețe".

Părintele Clinciu spune că, pentru el, cea mai bună facultate au fost cei șapte ani de acasă, unde a avut-o ca profesor pe mama sa. Tatăl său, veteran de război, fusese rănit la Oarba de Mureș înainte să se căsătorească. Iar mama sa supraviețuise miraculos, după multă rugăciune la Maica Domnului, unei boli grele care aproape o doborâseră cu patru ani înainte de nașterea mezinului. Când a rămas însărcinată cu viitorul părinte Ștefan Clinciu, toate rudele și vecinii au presat-o să avorteze: „Să-l dai afară! Știi ce bolnavă ai fost". Dar ea le-a zis: „Și dacă mor, dar afară nu-l dau!"

Și iată că, după o viață cu greutăți și lupte – și la figurat, dar și la propriu, căci, înainte să fie hirotonit, părintele Clinciu a lucrat la Forțele Speciale și a fost în misiune în Irak –, cel mai mic copil al familiei a ajuns să îndeplinească dorința mamei și a devenit preot. „Sunt două slujiri care m-au ajutat ca două aripi: Armata și Biserica, temelia existenței și rezistenței acestui neam. Au la bază același principiu, ascultarea. Regulamentele militare au la bază regulamentul moral, creștin: legea firii și legea lui Hristos. În armată te înveți disciplinat și organizat, altfel nu rezistam aici. Am avut noroc că, după ce m-am întors din Irak, am făcut administrație aproape zece ani și acum nici o problemă nu mi se pare de nerezolvat", spune părintele Clinciu.

Bătrânele se cam certau când a venit dânsul la parohie. A făcut o adunare ca la armată și le-a zis: „Haideți să facem fiecare câte ceva, fiecare după putere. Una croșetează, alta dă cu grebla, alta are grijă de grădină, una la bucătărie". Colaborarea aceasta și slujbele religioase au readus pacea. Iar pentru muncile mai dificile, cum ar fi plantarea livezii sau repararea gardului, s-a apelat la voluntari.

Tanti Nuța, care are 56 de ani, i-a luat locul lui Tanti Ileana la îngrijirea struțului Sava. Face și curățenie în biserică: „Mie să nu-mi spuneți «doamna» Nuța, că eu sunt țărancă. Sunt de la țară și trebuie să muncesc, că nu pot sta degeaba". Tanti Ana, de 66 de ani, ajută la bucătărie: „Asta-i camera mea, suntem bine, până în prezent sunt sănătoasă, mă vizitează și fetele. Nu-mi arăt vârsta? Asta-i felul a om. Așa sunt unguroaicele! Eu sunt din Satu Mare". Tanti Virginia, o doamnă foarte plăcută, care a lucrat la Arta ­Populară 17 ani, tricotează căciulițe și botoșei pentru prun­cuții abandonați în maternitatea din Buzău.

Legătura dintre generații ca școală a vieții

Cea mai mare bucurie le-o fac vizitatorii – mai ales copiii. De 1 și 8 martie, le-au vizitat un grup de copii de la Catedrala „Sfântul Sava" din Buzău și elevii de la școala din Mihăilești. Părintele Clinciu spune: „Bătrânețea e o pedagogie și pentru copii. Bătrânii îi pregătesc pe copii pentru viață. De la ei învață că suferința apropie, nu dezbină".

O poveste emoționantă despre legătura dintre generații ne spune Mihaela Bunea, asistentul social al așezământului. Tanti Rița, care a plecat la Domnul de curând, se ducea mereu până la poartă. Parcă aștepta pe cineva. Era certată cu fiica ei. După ce s-a îmbolnăvit mai rău și am dus-o la spital, în decembrie 2017, nepoata ei din Anglia a aflat.

Tânăra fusese crescută de Tanti Rița, care o ajutase și cu bani în facultate și nu știa că bunica era la așezământ. În ianuarie 2018, a venit în vizită cu multă bucurie, oferindu-și ajutorul bunicii pentru orice nevoie. Apoi a plecat în Anglia. În martie, când situația bunicii s-a înrăutățit, tânăra suna la așe­zământ și întreba cât de grav era și dacă ar trebui să vină până acolo. Mihaela Bunea i-a spus: „Nu pot estima cât este de grav, dar faceți cum simțiți". Tânăra și-a luat bilet de avion de pe o zi pe alta și a venit să o vadă pe Tanti Rița. După vizita ei, în aceeași zi, Tanti Rița a plecat împăcată la Domnul.

La despărțire, primim de la beneficiarele așezământului iconițe și multe îmbrățișări. Suntem ca nepoții veniți pe la bunici. Tanti Ileana zice: „...Mai viniți pi la noi iară să ni bucurați! Ni faciți sănătoși, măiii! Mi-ați dat bucurie! Ne trimeteți și nouă poză? V-am luat prea tare, mă scuzați. Așa-s bătrânii..."

Plecăm cu sentimentul că am mai fi zăbovit și cu înțelegerea că am fi pierdut ceva prețios dacă am fi ocolit aceste chipuri. Părintele Milea spune: „Timpul cel mai prețios din viața noastră este doar acela pe care-l dăruim celor din jurul nostru".