La Biserica „Sfântul Mina“ - Vergu din Capitală, credincioşii vin şi se roagă de dimineaţă până seara. „Aici simt căldura duhovnicească pe care o transmit preoţii. E ceva ce te atrage.“ „Mereu vin la cateheză; preoţii de aici explică pe înţelesul nostru. Ne învaţă lucruri necesare vieţii de zi cu zi, şi după ce plec de la întrunire, încerc să fiu un om mai bun.“
Alături de icoana şi moaştele Sfântului Mina, biserica mai are în patrimoniu şi trei ceasuri reglate la satelit, care declanşează la oră fixă cele 23 de clopote ce pot intona pe note orice melodie.
Mi s-a întâmplat de mai multe ori să trec prin zona din spatele magazinului Unirea din Capitală şi să aud ecoul clopotelor bisericilor din jur. Însă ale uneia dintre ele mi-a captat atenţia în mod deosebit. Cu toate că diferea mult de ceea ce întâlnisem până atunci, ştiam că sunt clopote. M-am oprit. Lăsându-mă în armonia metalelor, am observat că urmau nişte note muzicale, formând o melodie. Semăna cu cea cântată de un cor, numai că erau glasuri metalice. Nu am putut să mai înaintez, ceva mă oprea, abia după ce s-a terminat reprezentaţia picioarele mi s-au urnit. Ascultasem cântarea bisericească „Cine este Dumnezeu“ intonată de clopotele Bisericii „Sfântul Mina“ - Vergu. După acel moment, de fiecare dată când treceam prin preajma bisericii îmi propuneam să fac un reportaj despre ea. Într-un târziu, am reuşit să ajung la clopotele minunate.
Astfel, primul loc spre care m-am îndreptat, după ce am intrat în curtea Bisericii „Sfântul Mina“, a fost clopotniţa. Aşa am observat că, pe lângă cele 23 de clopote, se află şi trei ceasuri inscripţionate cu icoana Sfântului Mina şi rugăciunea „Sfinte Mucenice Mina, fii ocrotitorul bisericii noastre“. Când limbile ceasului s-au întâlnit în dreptul orei 12:00, ca la o comandă, de la cel mai mic până la cel mai mare, clopotele şi-au început „dansul“ cântat. Nu mi-a trebuit mult să reintru în acea primă transă, dar acum parcă vibram, odată cu fiecare clopot, la atingerea limbii metalice. Răspundeam, alături de ele, la întrebarea psalmistului: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?“, cu: „Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni“.
„Căldura duhovnicească“
Clopotele fac „minuni“ auzului obişnuit cu strigătul străzii şi al muzicii profane şi secularizante, iar moaştele şi icoana Sfântului Mina, aşezate în biserica închinată lui, fac „minuni“ pentru suflet. Credincioşii trec mereu prin faţa Sfântului Mina, cerându-i sau mulţumindu-i pentru ajutorul primit. Nu este moment al zilei în care să nu fie cel puţin un credincios care se roagă la racla cu moaştele Sfântului. Cu câţiva dintre ei m-am întâlnit şi eu. Doamna Tudora este inginer şi mi-a spus că a venit la Biserica „Sf. Mina“ ca să mulţumească lui Dumnezeu şi Sfântului Mina pentru darurile primite. „Este biserica mea de suflet; aici am reînceput să vin la biserică. În ultimul timp am venit mai des, mă simt mai liniştită“. Pe când doamna Florica, îngrijitoare într-un cămin pentru copii, mi-a spus: „Am venit la biseră în primul rând pentru că este zi de post (n.r - miercuri), şi în al doilea rând, să mă rog lui Dumnezeu să ne ajute în casă, pentru sănătatea copiilor şi a noastră, pentru serviciu, iar Sfântului Mina îi cer să se roage la Dumnezeu să ne dea ceea ce crede El că ne este folositor. Datorită credinţei lui, Dumnezeu ne ajută“.
O enoriaşă fidelă este şi doamna Nicoleta, croitoreasă. Vine în fiecare săptămână - lunea, miercurea şi vinerea - să se roage la Sfântul Mina. „Lui Dumnezeu Îi mulţumesc că mi-am găsit serviciul pe care mi l-am dorit. Totdeauna mă rog pentru sănătate, înţelegere în casă şi îndepărtarea duşmanilor“. Dar şi domnul Dumitru, fost cadru militar, vine mereu cu drag la Biserica „Sfântul Mina“, mai ales că aceasta are şi hramul „Sfântul Arhanghel Gavriil“, al cărui nume îl poartă fiul său. „Este o biserică cu multă tradiţie. Aici simt căldura duhovnicească pe care o transmit preoţii. E ceva ce te atrage. Este deosebit pentru mine“. Cel mai mult domnului Dumitru îi place cateheza de luni seara. „Mereu vin la cateheză; preoţii de aici explică pe înţelesul nostru. Ne învaţă lucruri necesare vieţii de zi cu zi şi, după ce plec de la întrunire, încerc să fiu un om mai bun“.
„Căutăm să mişcăm sufletul pentru îndreptarea vieţii“
Programul de cateheze este foarte bine structurat. În fiecare luni, după slujba Vecerniei şi Acatistul Sfântului Mina, o oră este alocată catehezei. Părintele paroh Gheorghe Ispas a spus că aceasta este o tradiţie moştenită de la fostul paroh, pr. Alexandru Leu, care se desfăşoară de peste 14 ani, fără încetare. „Ne-am axat pe cateheze misionare, morale, pe diferite teme. Credincioşii sunt confruntaţi cu diferite probleme contemporane, având nevoie să le reamintim ceea ce înseamnă Ortodoxie faţă de alte confesiuni, ceea ce înseamnă trăirea creştină din punct de vedere moral, ce este familia creştină sau cum se păstrează sufletul în faţa tentaţiilor lumii contemporane“. S-au susţinut şi cateheze melodice, unde credincioşii au fost învăţaţi să intoneze diferite cântări bisericeşti, a mai spus părintele Ispas, care este şi lector la catedra de Liturgică a Facultăţii de Teologie din Bucureşti. „Nădăjduim că au avut efect în inima credincioşilor şi că le vor respecta şi împlini. Căutăm să mişcăm sufletul şi să fie aplicate pentru îndreptarea vieţii“, speră parohul Bisericii „Sf. Mina“, deschisă zilnic pentru credincioşi. Dimineaţa se află totdeauna unul dintre cei patru preoţi, pentru acatiste şi rugăciuni personale, iar după ora 16:00, în zilele de post ale săptămânii şi lunea, se săvârşeşte în sobor Vecernia, Acatistul Sfântului Mina şi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.
Preoţii bisericii au în vedere şi cultivarea spiritului social-filantropic. Mai multe familii cu situaţii precare primesc din ofrandele credincioşilor aduse la altar. Amintim şi donaţiile pentru azilul Mănăstirii Pasărea. Apoi, tineri mai săraci, de la Seminarul Teologic ori Facultatea de Teologie, dar şi cei care formează corul bisericii, sunt susţinuţi material până la terminarea studiilor. La acestea adăugăm şi susţinerea financiară pe care o oferă Patriarhiei Române, având în vedere că biserica are statut de „Paraclis patriarhal“.
▲
Paraclisul Doamnei Ancuţa
Biserica „Sfântul Mina“-Vergu se află în spatele magazinului Unirea din Bucureşti, aproape de zona Sfânta Vineri, pe strada C. F. Robescu. Aceasta, pe lângă „Sfântul Mina“, mai are ca hram şi pe „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“, cel mai vechi, şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“. A fost ctitorită în anul 1725 de mitropolitul Daniil al Ungrovlahiei şi de jupâneasa Ancuţa. Altă variantă spune că a fost ridicată de boierul Vergu şi Doamna Ancuţa, fiica lui Constantin Brâncoveanu. A fost reparată în 1874. În 1900, cu ajutorul fostului primar al Capitalei, Constantin F. Robescu, preotul Grigore Popescu a mărit biserica, dându-i forma actuală. Pictura realizată de pr. Vasile Damian în 1900 a fost înlocuită de pictorul Gheorghe Busuioc prin 1979-1981. Restaurarea ei s-a făcut între 2006-2007 de Marius Oprea şi Adriana Scărlătescu. În 2005, atât bolta clopotniţei, cât şi exteriorul bisericii au fost împodobite cu mozaicuri. Clopotele turnate în Austria, la Innsbruck, la firma Grassmayr, au fost achiziţionate între anii 2004-2006. Ceasurile au fost executate la Triengen, în Elveţia, de firma Muff, având posibilitatea să fie acţionate şi prin telecomandă.
▲
Icoana şi moaştele au venit în secolul al XIX-lea
Icoana Sfântului Mina a aparţinut Bisericii ctitorului Stelea din Bucureşti, care a ars în timpul marelui incendiu din 1847. Se spune că la această biserică, după ce s-a stins focul, au găsit din catapeteasmă doar icoana Sfântului Mina, ajutătorul celor păgubiţi. Mitropolitul de atunci al Unglovlahiei
a hotărât ca icoana să fie depusă în paraclisul voievodal al Ancuţei Brâncoveanu. În scurtă vreme s-au făcut scrisori mitropoliei şi s-au trimis emisari la Muntele Athos şi Egipt pentru a primi o părticică din moaştele Sfântului. Abia în 1874 au ajuns în Bucureşti, acum aflându-se într-o raclă realizată la Atelierele Patriarhiei, din darurile în aur ale credincioşilor.
