Deşi au trecut 300 de ani de la moartea sa martirică, românii nu l-au uitat pe Sfântul Antim. Luni-seară, credincioşi din Bucureşti şi din vecinătate au privegheat, până în miez de noapte, la Mănăstirea Tuturor Sfinţilor-Antim şi la Catedrala Patriarhală. A fost rece, a plouat mărunt, dar oamenii nu s-au risipit. În ziua prăznuirii Sfântului Antim au venit şi mai mulţi. Şi Sfântul a făcut milostenie cu ei: le-a dăruit vreme însorită şi binecuvântare prin ierarhii slujitori, români şi străini.
Luni, 26 septembrie, în curtea aşezământului monahal întemeiat de Sfântul Ierarh Antim în București, credincioşii s-au adunat într-un număr impresionat, încă de la ora 16:00. Copii, tineri, vârstnici au ales să fie în rugăciune alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea al Antiohiei și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, care au oficiat slujba de sfințire a Altarului bisericii, a picturii clopotniței şi au binecuvântat lucrările executate la noul muzeu al mănăstirii.
Înainte de a intra în Sfântul Altar şi de a se închina la moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu aduse în pelerinaj de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti, Aminata Dinu Gâlcă, o tânără mămică, ne-a spus: „Este pentru prima dată când vin la această mănăstire. Am o mulţumire sufletească că am ajuns aici şi că pot trece, ca femeie, prin Sfântul Altar. Avem cu toţii nevoie de linişte sufletească şi de sănătate, iar eu pentru acestea mă rog”.
Nerăbdători să ajungă în biserică, încercaţi de frigul şi ploaia care s-au lăsat peste toată suflarea Antimului ca o haină grea, unii pelerini au căutat cu orice preţ să prindă un loc în faţă. Lenuţa Rapcenco, 72 de ani, din Tecuci, a găsit explicaţia momentului creat: „Şi pe timpul Sfinţilor Apostoli se îngrămădea lumea, dar trebuie să rabzi, să taci şi să aştepţi. Eu am stat trei ore la rând şi plec cu sufletul împăcat, cu bucurie, că am reuşit să fiu prezentă şi anul acesta la ziua Sfântului Antim, căci la mănăstirea lui vin de vreo 40 de ani. Sfinţii m-au ajutat întotdeauna, încă nu am meritat cât de mult m-au sprijinit. Chiar şi acum mă gândeam, când mă închinam în Sfântul Altar: «Totuşi, nu merit.»”
Până târziu în noapte, oamenii s-au rugat cu icoana Sfântului Antim la piept şi au aşteptat încolonaţi, în cântările slujbei Privegherii, în curtea ctitoriei Ierarhului ivirean pentru a se închina în biserica resfinţită, luminoasă, înfrumuseţată cu odoare de preţ. După ce au ieşit prin uşa mică a Altarului, o parte din ei au ales să meargă în noul muzeu al mănăstirii. Printre vizitatorii mireni s-a numărat şi Cornel Finkelştein, un om mărunţel cu un zâmbet larg, care a ţinut să evidenţieze: „Este încântător că s-a reamenajat spaţiul muzeal şi că ne-a binecuvântat Dumnezeu cu încă un dar: resfinţirea bisericii mănăstirii. Sunt legat de acest sfânt locaş prin harul ce se revarsă mulțumită rugăciunilor Maicii Domnului şi ale Sfântului ocrotitor. Sfântul Antim este un sfânt minunat care ne ajută şi ne ocroteşte!”
„Datorită prietenilor, mi-a intrat mai uşor în suflet”
Doamna Mariana, profesoară de istorie, acum pensionară, are 79 de ani şi a stat 7 ore în rugăciune, ca să se închine în Sfântul Altar: „De Sfântul Antim Ivireanul mă leagă toată studenţia mea, pentru că aici am cunoscut mari Părinţi, mari duhovnici. Eram o familie mare, unită. Am venit cu sora mea de biserică Ancuţa, cu care am fost la Ierusalim şi m-a ajutat să urc până sus, la Sinai.”
La rândul ei, Ancuţa a spus: „Eu am fost în Georgia, chiar în satul Ude, unde s-a născut Sfântul Antim Ivireanul. Îmi este foarte dragă ţara sa natală, mi se pare că seamănă cu România. Oamenii sunt călduroşi, bine-primitori, iubitori, credincioşi. M-am simţit foarte bine cât am stat acolo. Deşi sunt un popor sărac şi marcat de vicisitudinile istoriei, au biserici impunătoare, imense.”
În faţa unei icoane vechi bizantine în care este zugrăvit Mântuitorul Iisus Hristos, într-una dintre încăperile luminoase ale muzeului mănăstiresc, Andrei Mircea Holban a stăruit îndelung. Pictează când timpul îi permite, aşa că reprezentarea iconografică este o sursă de inspiraţie pentru el. Spontan, deschis şi comunicativ, tânărul a precizat: „Sfântul Antim a intrat în viaţa mea prin intermediul prietenilor mei, aşa că mi-a intrat mai uşor în suflet. Ca toţi sfinţii români, Antim Ivireanul este un Sfânt discret. Mi-a fost drag să-l pictez şi am reuşit să-i redau chipul în trei icoane. Sunt impresionat de bunul-gust cu care au fost expuse în muzeu aceste valoroase icoane. Consider că icoana bizantină este o lume în sine şi, în momentul în care se adună două, trei astfel de reprezentări picturale, deja spaţiul respectiv nu mai este unul obişnuit.”
În Catedrala Patriarhală, sus, pe Colina Bucuriei, aceeaşi atmosferă liniştită de rugăciune, scăldată în lumina candelelor, a cuprins inimile a numeroşi credincioşi, vrednici fii duhovniceşti ai Sfântului Martir. Mihaela Tomescu este una dintre fiicele ataşate sufleteşte de Antim Ivireanul: „Eram studentă când am participat prima dată la o slujbă de noapte în ctitoria bucureşteană a Sfântului şi ţin minte că a fost cu nevoinţă, însă la final am primit răsplata bucuriei. Când am citit că Sfântul Antim a lucrat toţi talanţii pe care i-a dat Dumnezeu, m-am cutremurat.”
Marţi, 27 septembrie, în ziua sărbătorii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, puzderie de suflete s-au adunat iarăşi la ctitoria sa înălţată în cinstea Tututor Sfinţilor şi în curtea Catedralei Patriarhale, în faţa Altarului de vară. Vremea a fost mai blândă. Binecuvântarea Sfântului a stăruit asupra pelerinilor. „Bătrână aşa cum sunt, m-am încumetat să viu, mamă! E o frumuseţe ce văd aici! Să ne rugăm noi toţi, românii, pentru pace în ţară şi vremuri mai bune, asta să ştiţi de la mine!”, a vorbit tanti Maria, de 80 de ani, din Ceptura de Jos, judeţul Prahova.
