Familia Sfintei Parascheva din inima Belgiei

Evlavia față de sfinți a strâns mereu mulţime mare de credincioşi în biserici încă din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, dovadă fiind numărul de locașuri de cult construite în cinstea lor. Între ei, Cuvioasa Parascheva strălucește prin harul dobândit de la Dumnezeu și adună sute de mii de credincioşi care trec anual pe la racla cu sfintele sale moaşte din Iași. Cunoscută drept Sfânta Balcanilor, totuși venerația pentru această sfântă a depăşit graniţele României, ea bucurându-se de o deosebită cinstire şi în Occident, una dintre cele mai frumoase comunităţi ocrotite de ea fiind cea a românilor din Bruxelles.

Când spui Bruxelles, te gândeşti la capitala Europei, la insti­tuţiile în care se iau decizii ce influenţează viaţa unui întreg continent, dar şi la secularizarea ce a afectat Occidentul. Parcă mai puţin îţi vine să te gândeşti la spiritualitate sau, cu atât mai mult, la Ortodoxie. Cu toate acestea, realitatea este alta. În centrul capitalei Belgiei, în apropiere de instituţiile europene, există un locaş de închinare în care se adună în fiecare duminică şi sărbătoare sute sau chiar mii de români ortodocşi. Dorul de casă, apropierea de preotul paroh sau faptul că pot schimba impresii în limba nativă îi determină pe foarte mulţi români să vină de fiecare dată la slujbele bisericii şi să formeze aici o mică Românie, cu tradiţiile şi obiceiurile moştenite din strămoşi. Iar cea care îi adună la piept ca o adevărată mamă este Sfânta Parascheva de la Iaşi, cea care ocroteşte comunitatea din momentul înfiin­țării parohiei, şi Sfântul Efrem cel Nou, începând cu anul 2016. 

Căldura din suflet a îmblânzit frigul de afară

Începutul a fost greu, însă cei nouă ani de eforturi pastoral-misionare ale părintelui paroh Bogdan Popescu nu au fost în zadar, comunitatea parohială ­fiind în prezent una unită, asemenea unei familii.

„Îmi amintesc cum la prima Sfântă Liturghie au participat şapte credincioşi. Nu am îndurat frig în viața mea cum am răbdat în această biserică. La început am avut instalația de încălzire pe păcură. O porneam și se oprea chiar în timpul slujbei. Neavând cum să-i mai dau drumul, stăteam și suportam frigul. Era ger de-a dreptul și mi-a spus un credincios din biserică: «Părinte, cred că ați venit să vă rugați, că nu ar fi făcut nimeni frigul pe care l-ați făcut aici». Am schimbat ­între timp centrala, acum e una pe gaz. Dar mai importantă este căldura sufletească, și asta se simte din plin”, mărturiseşte părintele Bogdan Popescu.

Biserica în care se slujeşte, una impunătoare, construită în 1866 în stil gotic pentru Congregaţia Surorilor Inimii lui Iisus, a fost desacralizată, dar locaşul a fost târnosit în luna mai a anului 2009 de Preasfinţitul Părinte Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al ­Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.

După numirea părintelui ­Bogdan Popescu în slujirea de paroh, oamenii au început să vină şi să se închege comunitate numeroasă, astfel că s-a impus nevoia ca locaşul să fie al ei şi să nu se mai plătească chirie. În luna octombrie a anului 2016, ­Comunitatea „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a românilor orto­docși din Belgia a reușit să cumpere biserica. Achiziția s-a realizat printr-un împrumut bancar colectiv cu o durată de 15 ani, în valoare de 650.000 euro. 

Secretul unei comunităţi unite

Cine calcă acum pragul bisericii în zi de slujbă nu se poate să nu se întrebe: Care este ­secretul acestei comunităţi bine consolidate? Cum s-a reuşit ca într-o capitală secularizată să existe o asemenea insulă de spiritualitate ortodoxă trăită intens? Iar răspunsul ni l-a dat părintele paroh: „Am înțeles în timp că sunt trei mari daruri care au condus la împlinirea ­pe care o vedem noi astăzi. În primul rând a fost un Patriarh vizionar. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a văzut dincolo de ceea ce puteam să gândesc și a intuit ceea ce trăim noi astăzi. Eram diacon în Bucureşti când am fost hirotonit şi trimis preot pentru această biserică.

Un al doilea dar foarte important care a influenţat existenţa acestei comunităţi este tatăl meu, care m-a învățat lucrurile de care am avut nevoie. Înveți în școală teologie, istorie și celelalte discipline specifice, dar nu poți învăța cum să asculți un om, cum să îl mângâi atunci când are nevoie, iar aceste lucruri le-am văzut la tatăl meu. Fiind copil, tata mă lua după el la slujbe pentru că nu avea cu cine să mă lase și așa am învățat de la tatăl meu modul de raportare față de oameni. Mi s-a întipărit în minte de atunci ce înseamnă grija faţă de semenii tăi. Așa am învățat că niciodată nu trebuie să bruschezi în vreun fel un om, că trebuie să îl asculți, să îi zâmbești, să îl îmbrățișezi și să fii pentru el trimisul lui Dumnezeu. Să fii cel care îi dă bucuria și nădejdea. Nu ai voie să ai un alt comportament.

Și al treilea secret este că am o soție care a vrut să fie preoteasă. Dacă nu e soția cu tine și nu te susține, poți fi misionarul cel mai mare, nu reuşeşti în slujba ta. Ea este cea care face școala parohială, cea care ține legătura cu doamnele din biserică, cea care mă ­încurajează și mă acceptă să vin la ore târzii, să spovedesc credin­cioșii până în noapte, să fie cu mine în biserică, să nu avem weekend. Și multe din ideile frumoase, inclusiv de amenajare a bisericii, îi apar­țin. Acțiunile cu copiii vin tot de la ea”, ne-a mărturisit părintele Bogdan Popescu.

Rugăciunea îi adună pe oameni 

Momentul în care am vizitat Parohia „Sfânta Parascheva” din Bruxelles a fost chiar cel premergător sărbătoririi hramului bisericii, la mijlocul lunii octombrie. O seară de vineri, după o săptămână grea de muncă, în care poate mulţi ar fi preferat să se odihnească în confortul locuinţei. Şi totuşi, o mulţime de oameni au ales să vină la biserică şi să se roage. Era vineri, deci zi de Maslu. Şi părintele Bogdan a invitat alţi doi preoţi ortodocşi români pentru săvârşirea slujbei. La luminile candelelor şi lumânărilor, sute de români s-au rugat în linişte împreună cu preoţii slujitori pentru sănătatea lor şi a caselor lor, şi poate pentru cei care au rămas ­acasă la mii de kilometri, aşteptând cu suflete îngândurate şi lacrimi nealinate un telefon de la copiii plecaţi să îşi facă un rost în lume.

Tot în acea seară am văzut şi maşina voluntarilor venită încărcată cu bunătăţi de la reţeaua de patiserii Paul. „Am reuşit să încheiem un parteneriat cu cei de la patiseria Paul şi ne dau nouă seara toate produsele nevândute, iar noi le dăm mai departe celor care au nevoie. Sunt produse foarte bune care ar trebui altminteri aruncate. Le aducem în cutii şi fiecare credincios ia de acolo ceea ce crede de cuviinţă. O prăjitură, o pizza sau chiar o pâine. Şi românii noştri au de câştigat, dar şi ei. Pentru că le eliberăm rafturile şi facem loc altor produse proaspete”, ne-a povestit părintele Bogdan.

Unul dintre voluntarii care se ocupă de colectarea produselor este Mirela. Este din Iaşi şi locuieşte de mulţi ani în Bruxelles, iar acum a devenit unul dintre cei mai activi enoriaşi.

„Mă bucur că pot să ajut, dar mai mult mă bucur că l-am întâlnit pe părintele Bogdan. El este cel care ne-a adunat în jurul său şi ne ţine uniţi ca într-o familie”, a povestit Mirela, care, de altfel, m-a şi ajutat să ajung la aeroport la întoarcere.

Grijă pentru toate vârstele

Mulţi dintre cei care au venit în Belgia nu ştiau limba franceză şi cu atât mai puţin flamanda. Astfel că s-a impus nevoia ca cineva să se ocupe de aceşti oameni şi să îi înveţe să facă un CV în limba franceză, să vorbească această limbă străină încât să se poată descurca şi să îşi găsească astfel mai uşor un loc de muncă. De altfel, la intrarea în complexul parohial există şi un avizier unde se publică tot felul de anunţuri, inclusiv cu privire la locurile de muncă. „Există persoane care în ţară nu mergeau la biserică, însă aici o fac. Au descoperit în acest spaţiu că pot schimba impresii în limba maternă cu alţi români, alţii au fost ajutaţi să îşi găsească de lucru şi astfel au rămas fideli comunităţii parohiale”, mai spune părintele Bogdan.

Dar o activitate şi mai bogată este cea desfăşurată cu tinerii din parohie, iar sufletul acţiunilor este preoteasa Raluca, după cum mărturisesc cei mai mulţi dintre apropiaţi, deşi, din smerenie, ea nu recunoaşte acest lucru. Cursuri de limba română, ateliere de pictură, de muzică, excursii şi multe alte activităţi au luat naştere în cadrul parohiei.

„Tot ceea ce faci trebuie să faci cu suflet. Nu ne-a fost uşor, a fost chiar foarte greu, dar acum, când privim la ceea ce am reuşit să facem cu ajutorul lui Dumnezeu, suntem bucuroşi. Suntem bucuroşi că putem să ne ocupăm de educaţia acestor copii şi că această educaţie are loc în curtea Bisericii. Cred că dorul de ţară ne face să fim mai uniţi, să trăim mai intens tradiţiile şi obiceiurile cu care am crescut acasă”, ne-a mărturisit doamna preoteasă Raluca Popescu, care, pe lângă „serviciul” de la parohie, este şi cadru didactic la o şcoală din Bruxelles.

Şcoală după şcoală 

În fiecare duminică, cei mici participă la Sfânta Liturghie, iar după ce se împărtăşesc merg în sala de alături şi iau masa, de acest lucru ocupându-se alternativ câte una dintre mămici. În acest spaţiu au prilejul să se joace şi să schimbe impresii exersând limba română.

Dar şcoala parohială nu este doar un loc de joacă. În cadrul ei sunt predate mai multe discipline, la fel ca şi într-o şcoală publică, de acest lucru ocupându-se diferiţi specialişti în domeniu.

Deşi poate părea ciudat, un accent deosebit se pune pe limba română. Plecaţi de mici sau unii născuţi în Bruxelles, copiii nu au avut unde să înveţe limba română în afară de familie. La şcoală li se predă în franceză ori flamandă, astfel că ce învaţă acasă este insuficient.

Şcoala parohială a început cu câţiva copii, iar acum s-a ajuns la câteva zeci, ei fiind împărţiţi pe grupe de vârstă. Fac două ore de cateheză pe săptămână, sâmbăta şi duminica, dar se predau şi numeroase alte discipline.

„Nu putem face lecţii de limba română la acelaşi nivel la care se face la o şcoală din România, pentru că nivelul copiilor de aici este diferit. Dar încercăm să adaptăm lecţiile la nivelul lor. Ne ocupăm foarte mult de tradiţii. O serie de lecţii desfăşurate în acest an au fost cele legate de ţărani celebri. Am avut o lecţie despre Ciprian Porumbescu, despre Brâncuşi, iar acum suntem în lumea personajelor lui Creangă şi până la sfârşitul anului sperăm să adăugăm mai multe personalități despre care să înveţe copiii”, ne povesteşte Diana, unul dintre dascălii şcolii parohiale. 

Lecţii de pian pentru copii 

Un alt profesor care se ocupă de aceşti copii este Silviu Dumitrache, asistent la Conservatorul Regal din Bruxelles.

„Primul contact pe care l-am avut cu parohia a fost în urmă cu trei ani, când am susţinut primul concert, şi de atunci nu m-am mai putut dezlipi de membrii comunităţii. Ceea ce am simţit atunci nu am simţit în nici o altă sală de spectacol unde am concertat. Pentru prima dată după mulţi ani cântam pentru români. Atunci, părintele şi doamna preoteasă au avut această idee de a veni şi a discuta cu copiii din parohie despre muzică. Am venit, am vorbit puţin şi apoi a venit ideea de a face lecţii de pian. Astfel că în aceeaşi zi părintele a cumpărat pianul şi cele necesare şi am început lecţiile. După ce terminăm orele, practic pierdem complet noţiunea timpului şi rămânem aici foarte mult timp vorbind despre diferite lucruri”, a explicat Silviu Dumitrache. Iar acum, absolut toţi copiii sunt înscrişi la lecţiile de pian şi nu puţine sunt spectacolele pe care le fac.

Nici excursiile nu sunt neglijate, chiar în sâmbăta în care am vizitat parohia copiii au mers la o expoziţie dedicată sculpto­rului Constantin Brâncuşi de la Centrul Beaux Arts din Bruxelles.

Ajutor pentru cei mici din ţară 

Nici filantropia nu este deloc neglijată. Prin purtarea de grijă a părintelui şi cu sprijinul unor oameni de bine din parohie au fost ajutaţi mai mulţi copii din ţară în prag de sărbători. De Crăciun, micuți nevoiaşi din România au redactat scrisori în care au spus ce îşi doresc ei de la Moş Crăciun. Familiile de români din Bruxelles au luat fiecare câte o scrisoare şi au oferit cadoul cerut de fiecare copil, spre bucuria tuturor. Şi în acest an, părintele Bogdan Popescu vrea să facă la fel, gândul îndreptându-se spre copii din Republica Moldova, care au poate mai multă nevoie de cadouri decât cei din România.

Am părăsit parohia duminică, 13 octombrie, chiar în ziua în care a fost sărbătorit anticipat cu o zi hramul, după un frumos concert de muzică românească la care a participat şi ambasadoarea ­României în Regatul Belgiei, ­Excelenţa Sa Andreea Păstârnac. Inimile parohienilor au fost încântate de soprana Ana Cebotari şi tenorul Lucian Corchiş, precum şi de pianistul Silviu Dumitrache şi violonista spaniolă Marina ­Martin, interpreţii primind nenumărate ropote de aplauze. Mi-am luat rămas bun, bucuros că am avut ocazia să vizitez o parohie cu oameni atât de credincioşi şi de uniţi. Am avut şansa să văd cum din rădăcini viguroase, anco­rate în pământul tradiţiilor sănă­toase, au răsărit noi mlădiţe ce poartă în ele toată seva străbunilor noştri. Este noua Românie, cea născută în afara graniţelor ţării-mamă.