În toamna acestui an, într-o casă din centrul Iaşilor, a apărut Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, în care ostenesc măicuţele Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul“.
Poate exista o mănăstire într-o casă obişnuită din centrul unui oraş?
La această întrebare, maica Siluana ne răspunde: „Da, pentru că mănăstirea nu înseamnă o biserică înconjurată de nişte clădiri în care locuiesc călugării. Mănăstirea înseamnă comuniunea unor oameni uniţi într-o familie duhovnicească, aşa cum Biserica înseamnă adunarea tuturor credincioşilor în jurul Sfântului Potir. Noi suntem o familie în Hristos-Domnul, care poate să aibă ca locaţie clădiri şi ziduri tradiţionale, un cort sau o scorbură într-o pădure în caz de prigoană, cutremur sau inundaţie, sau parterul unei case obişnuite“. Viaţa călugărului e condusă de „vântul care suflă unde voieşte şi noi credem că aşezarea noastră aici este lucrarea lui Dumnezeu!“.
Aşadar, mănăstirea cu hramul „Sfântul Siluan Athonitul“ este formată deocamdată din opt măicuţe care au ales însă ca „firmă“ a casei numele principalului lor mod de rugăciune: Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“. În acest centru de slujire şi misiune măicuţele ostenesc, după o rânduială care, deşi pare modernă, este într-o profundă ascultare de Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe.
Vorbind despre această „originalitate“ a slujirii pe care o conduce, maica Siluana Vlad ne-a explicat că tot ce face un monah nu este altceva decât rugăciune întrupată în tot locul şi în tot ceasul vieţii sale închinate lui Dumnezeu: de la rugăciunea liturgică, de chilie, din inimă şi din ascultările de obşte, până la slujirea fraţilor din lume. Lucrarea unei mănăstiri este să se roage pentru cei care nu ştiu, nu pot sau nu vor să se roage şi să arate cum poate omul să trăiască şi să se bucure de viaţa lui fiind creştin. Rugăciunea nu este o activitate cerebrală sau doar o citire sau cântare de texte sacre, ci este o relaţie vie cu Dumnezeu cel Viu, relaţie prin care curge puterea Lui în viaţa noastră.
La întrebarea dacă măicuţele nu intenţionează să aibă o mănăstire mai „adevărată“, maica Siluana ne răspunde că „noi intenţionăm, în primul rând, să rămânem sub ascultare. Desigur că ne-am bucura să avem o mănăstire cu biserică, chilii, gard înalt, grădină de flori şi de zarzavat etc., dar suntem deplin bucuroase şi aici, pentru că avem tot ce ne trebuie pentru slujirea şi mântuirea noastră“.
„Bucuria călugărului este ca o şcoală“
În afară de slujbele şi ascultările specifice mănăstirii şi centrului, măicuţele au, fiecare, câte o zi pe lună de „pustie la chilie“ şi, în fiecare zi, un timp de chilie pentru rugăciune, tăcere şi lectură. Ca lectură, pe lângă pravila zilnică obligatorie: Psaltire, Vechiul şi Noul Testament şi Învăţăturile Sfântul Siluan, fiecare poate alege, cu binecuvântare, după nevoi şi vocaţie, şi alte scrieri duhovniceşti. „Nevoinţa noastră, spune maica Siluana, e centrată pe slujirea ca iubire şi cuprinde, în ciuda tuturor suferinţelor inerente vieţii pe acest pământ, trăirea multor bucurii simple în care pregustăm bucuria cea mare, pe care ne-o făgăduieşte şi dăruieşte Domnul. Bucuria călugărului este ca o şcoală atât pentru el, cât şi pentru aproapele. Omul, dacă te vede amărât sau îmbufnat, va zice: «Vai de mine! Nu mă mai duc la biserică, să n-ajung ca asta». Bucuria călugărului este mărturia de credinţă a celui ce ştie de ce trăieşte: el aşteaptă «viaţa veacului ce va să vie» şi crede în lucrarea lui Dumnezeu, Care preface orice întristare în bucurie dacă omul se îndură să I-o dea Lui“.
„Ascultările“ de la Centrul „Sfinţii Arhangheli“
Pe lângă ascultările privind slujbele şi viaţa de obşte, maicile de la Centrul „Sfinţii Arhangheli“ răspund la scrisorile sau întrebările de pe site, susţin seminarii de formare pentru cei care solicită şi organizează, la cerere, consiliere individuală şi de grup pentru diferitele nevoi ale celor interesaţi. Maica Siluana susţine şi un seminar on-line „Să ne vindecăm iertând“, iar celelalte măicuţe oferă consiliere pentru tinerele care sunt în situaţia de a avorta şi cer ajutor şi colaborează cu „Provita“ şi „Dreptul la Viaţă“, pentru femeile care au viaţa răsturnată din cauza avorturilor. Acum sunt pe cale de a iniţia un grup de consiliere pentru persoanele care suferă de co-dependenţă.
Un loc important în activitatea măicuţelor îl ocupă cea de formare duhovnicească. Formarea aceasta este cu totul specială, pentru că oferă o îmbinare a înţelepciunii seculare cu înţelepciunea Bisericii. Înţelepciunea Bisericii este dumnezeiască, fără ea nu putem ajunge la bucurie şi la rezolvarea problemelor noastre, iar înţelepciunea omenească ne ajută să ne cunoaştem limitele şi neputinţele firii noastre căzute. Înţelepciunea acestei lumi, pe lângă latura ei nebună care aleargă mereu după mai multe şi mai rafinate plăceri distructive, a făcut şi face şi mari eforturi de a rezolva problema suferinţei umane. Dar, în problema suferinţelor sufleteşti, tot ce a reuşit până acum este doar o uriaşă ofertă de „îngrijiri paleative“, anesteziante, calmante, antidepresive şi euforizante… „Este păcat de atâta risipă de inteligenţă omenească - spune maica Siluana - care oferă un diagnostic bun, dar nu poate ajunge la nici un rezultat fără Dumnezeu.“
„Cei care participă la cursurile de formare devin, la rândul lor, formatori“
„Înţelepciunea omenească pusă în slujba bolilor sufleteşti ale omului seamănă cu un ecograf foarte bun, mai spune maica. O ecografie bună te lămureşte în privinţa aspectelor ascunse ale bolii tale şi te ajută, când mergi la doctor, să te vindece. Cum Doctorul sufletelor noastre este Dumnezeu, ne putem folosi de înţelepciunea omenească (tot darul Lui, nu?) pentru a ne cunoaşte bolile ascunse ale sufletului, pe care mentalitatea modernă refuză să le mai numească patimi, şi să ştim că pierim dacă nu alergăm la Vindecătorul nostru, Dumnezeu. Greu primeşte omul zilelor noastre îndemnul de a păzi porunca iertării, de exemplu, dar de va vedea prin «metode ştiinţifice» care este consecinţa urii sau a ţinerii de minte a răului asupra fericirii sale, degrabă va dori să înveţe a ierta.
Această modernă «stratagemă» nu este decât o nouă modalitate de a contribui la lucrarea cea dintotdeauna a Bisericii, care îşi cheamă acasă fiii rătăcitori şi risipiţi prin pustia suferinţelor acestui veac întunecat.“
Aşadar, osteneala măicuţelor de la Centrul de Formare şi Consiliere este dublă: pe de o parte, îl ajută pe cel rătăcit sau derutat să afle drumul către „acasa“ care este Biserica, ieşindu-i în întâmpinare acolo unde îl doare pe el, şi, pe de altă parte, îi ajută pe cei care se află în slujba suferinţei umane să facă acelaşi lucru prin metode mai adecvate mentalităţii moderne. Din acest motiv, apelează la ele atât cei ce au nevoie de o călăuzire sau sfat pe Cale, cât şi medici, profesori sau preoţi care doresc să înveţe acest mod de a „pescui“ oameni pentru Hristos. „Mulţi medici sau psihologi, care vor să fie specialişti creştini fără a fi suspectaţi sau învinuiţi de „prozelitism“, învaţă prin seminariile noastre să-şi aşeze întreaga ştiinţă pe învăţătura Bisericii despre om şi rostul lui în lume. Astfel, învăţăm cum să comunicăm atât după ştiinţele academice, cât şi ca mădulare vii ale Bisericii. Misiunea Bisericii este o ofertă a modului, a chipului dumnezeiesc de a fi încă de aici, din această viaţă, folosind toate darurile ei. Asta se mărturiseşte cu viaţa, cu felul tău de a fi. Astfel, cei care participă la cursurile de formare devin, informal, şi ei formatori, adică schimbă realitatea din jur prin chiar noul lor mod de viaţă.“
La seminariile Centrului mai participă preoţi, preotese, profesori de religie, pentru a duce mai departe, în parohii şi în şcoli, modul acesta interactiv de învăţare şi creştere duhovnicească. „Este o învăţare ce porneşte de la «elev» şi nevoile lui, iar nu de la «dascăl», şi ne-a fost predată de Însuşi Mântuitorul“, ne explică maica, dând ca exemplu întâlnirea Sa cu femeia samarineancă, la fântâna lui Iacob.
Vindecarea prin iertare
O modalitate de slujire foarte modernă şi mai neobişnuită pentru cea monahală este cea prin intermediul internetului. Astfel, pe siteul www.sfintiiarhangheli.ro sunt mai multe rubrici care vin în întâmpinarea celor care se confruntă cu diferite probleme. Pe pagina de internet amintită se găsesc materiale care te pun pe gânduri, te provoacă, şi exerciţii practice, şi rugăciune. Oamenii pot adresa întrebări la secţiunea „Maica Siluana vă răspunde“ sau se pot înscrie la seminarul on-line intitulat „Să ne vindecăm iertând“. „Până când nu-i iert pe cei care mi-au făcut primele dureri, eu voi întâlni în viaţă doar «ghinioane» care mă vor face să retrăiesc suferinţa aceea ca şi când m-aş afla într-o misiune neterminată. Şi n-o voi termina până nu voi învăţa să iert. Acest seminar îl ajută pe om, în primul rând, să conştientizeze ce l-a durut şi ce se repetă în viaţa lui, în al doilea rând, cum a răspuns şi răspunde la durere. Poţi răspunde într-un mod păcătos sau ascultând poruncile dumnezeieşti. Apoi, e nevoie să conştientizeze că nu poate ierta fără Dumnezeu, Sigurul Care iartă cu adevărat. Experienţa contează numai în sensul că te ajută să descoperi că nu te ajută la nimic, pentru că nu pe ea te poţi baza ca să-ţi schimbi viaţa“, mai spune maica Siluana.
Gânduri de viitor
În viitor, Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ îşi va lărgi misiunea colaborând cu şcoli, grădiniţe, poliţie, penitenciare şi parohii. Până în prezent, a iniţiat deja colaborări cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi - şi cu Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Cu aceasta din urmă, măicuţele vor desfăşura activităţi comune de informare şi formare a preoţilor din parohii, pentru a aborda ştiinţific şi spiritual dependenţa de alcool. Vor merge în parohii, mai ales la sate, iar părinţii care vor intra în acest program vor primi materiale informative cu privire la dependenţa de alcool şi le vor prelucra cu cei care suferă de cumplita boală numită alcoolism. Din cauza lipsei de informaţie despre alcoolism, mulţi oameni cred că nu se poate face nimic. Dar, este momentul să aflăm că alcoolismul este o boală atât spirituală, cât şi trupească, o boala a necunoaşterii sensului vieţii, o boală ce s-a înscris în trupul bolnav prin neputinţa de a metaboliza alcoolul ca un băutor obişnuit, o boală care îl ucide şi pe băutor, şi familia lui. „Pentru mine, durerea că mii de familii suferă de alcoolism (dependenţi şi co-dependenţi) nu va trece niciodată, pentru că mi-au murit înainte de vreme şi tată, şi frate din cauza alcoolului şi nu pot să zic că nu-mi pasă. Fiecare suntem o celulă dintr-un organism viu şi, dacă celula asta este sănătoasă, cele din jur vor dori acelaşi lucru“, încheie maica Siluana.
