File din istoria bisericuței de la Drăgești

Refăcut la 1948 pe vechea temelie a bisericuței ridicate de săteni la 1770, locașul de lemn de la Drăgești, Bacău, e asemeni unui bunic ce-și hrănește bucuria bătrâneților împărtășind tuturor celor ce-i calcă pragul povești despre viața și oamenii altui timp.

Șerpuind, anevoie, prin­tre Colinele Tutovei, drumul bisericilor de lemn ale Bacăului trece și prin Tătărăști. O comună întinsă, cu hălci de pământ risipite cu dărnicie pe coclauri. La adăpostul unor coline mai mici, replici fidele ale celor mari, care dau denumirea regiunii, se află sate vechi, cătune împuținate, gospodării durate după rânduielile de demult. Drăgeștii, sat pomenit în hrisoave încă din vremea voievodului Ștefan, își numără azi trist gospodăriile, tot mai puține pe an ce trece. Numai o sută de familii își mai duc traiul pe ulițele încâlcite, pe sub pântecele dealurilor ce înfășoară, ca un val de stofă groasă, satul de jur împrejur. Așa de bine ocrotit, dând ascultare numai știutelor din vechime și poruncii pământului, drăgeștenii și-au păstrat sufletul curat și mintea limpede. Mai sunt puțini, dar toți gospodari. `Și cu frică de Dumnezeu”, adaugă părintele Florinel Chirliu, cel ce le este paroh de 23 de ani. `O sută de familii mai avem, dintre care jumătate sunt văduvi. Oamenii sunt legați de biserică și de tradițiile strămoșești. Pe 15 august, când este hramul satului, se fac mese în curtea bisericii, iar toți musafirii sunt poftiți să se ospăteze. La Paști, după ce se termină slujba la biserică, până în răsăritul soarelui, femeile din sat vin toate la morminte să tămâieze și să aprindă lumânări. Ca femeile mironosițe.” Nu-i de mirare de ce aici, unde autoritățile județului ajung greu, căci drumul numai de curând a fost asfaltat, biserica de lemn, ridicată pe locul numit Valea Oii, pe unde, odinioară, satul își păștea turmele, e îngrijită mai ceva ca odaia de sărbătoare de acasă.

Povestea începe la 1770

Un istoric al bisericuței, întocmit în cea de-a doua jumătate a secolului trecut, spune că actuala biserică de lemn din Drăgești ar fi fost ridicată la 1948, pe temelia unei biserici vechi. Aceasta ar fi fost construită din lemn și vălătuci de boierul C. Vidrașcu, ajutat de drăgeșteni la 1770. Rămasă multă vreme în părăsire și ajungând la o degradare accentuată, în 1936 a început refacerea sa din temelii. Lucrările s-au încheiat în 1948, an în care bisericuța a și fost resfințită, păstrând hramul celei vechi: „Adormirea Maicii Domnului”.
Stilul arhitectural

Bisericuța de la Drăgești este construită din lemn și vălătuci, pe temelie de piatră, atât la interior, cât și la exterior fiind căptușită cu scândură de brad. Meșterul care i-a dat chipul de astăzi ar fi fost, după cum stă consemnat în registrele de demult, un anume Bazdrug, din Sascut. Acoperișul, odinioară de șindrilă, este astăzi învelit cu tablă.

Interiorul, simplu, este împărțit în Altar, naos și pronaos. Se remarcă aici frumusețea peretelui despărțitor dintre naos și pronaos, sculptat numai din bardă și decorat cu rozete și motivul `în unghie”. Tot la interior pot fi admirate bolțile, frumos lucrate.

Despre catapeteasmă se spune că ar fi cea originală, însă pictura nu prezintă o valoare deosebită. Totuși, aici se mai păstrează câteva icoane vechi, provenind, probabil, de la bisericuța ridicată la 1770.

Datorită vechimii sale, bise­ri­cuța de lemn de la Drăgești - Tătărăști este înscrisă în lista monumentelor istorice din județul Bacău.

Megieșa de la Giurgeni

Tot în comuna Tătărăști, peste deal, la Giurgeni există încă o biserică de lemn, ridicată la 1910, pe locul alteia vechi, cu hramul „Sfântul Nicolae”, la fel ca aceea de la Drăgești. Deși nu a fost declarată monument istoric, aceasta merită admirată, grație arhitecturii sale speciale, dar și picturii de la interior.

Giurgenii sunt încă și mai mici ca Drăgeștii. Din satul zdravăn, ce-și întindea gospodăriile pe tot Cotul din jos, azi au mai rămas doar 86 de familii. Pe dâmbocul pe care stă și acum bisericuța, numai un pumn de case se mai văd.

Locașul, cu hramul „Sfânta Parascheva”, este construit din bârne de stejar, pe tălpi de stejar și temelie de piatră. La exterior, acestea au fost acoperite cu scândură. Interiorul a suferit și el modificări la 1953, când peste peretele de bârnă s-a aplicat un strat de ipsos, pentru a putea fi pictat. `Pictura a fost realizată de un fiu al satului, Vasile Pascu, la 1953, în tehnica fresco. Pascu era diplomat al Academiei de Belle Arte din Iași”, explică părintele Florinel Chirliu, paroh și la această bisericuță.

Catapeteasma, cea mai veche piesă a bisericuței, a fost pictată la 1910, în ulei, de zugravul Dicusară, din Tecuci, după cum se arată în pisanie.