Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Frumoasa biserică vie din Moldova Nouă

Frumoasa biserică vie din Moldova Nouă

Un articol de: Dumitru Manolache - 22 Apr, 2015

Să-l scoţi pe „eu“ din discuţie pentru a putea deveni „noi“, adică „familia cea mică“ din „Biserica cea mare“, constituie, credem, cel mai urgent şi necesar răspuns pe care comunitatea creştină trebuie să-l dea rătăcirii secularizante a prezentului.

În Protopopiatul Moldova Nouă, din Episcopia Caransebeşului, ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pe care îl prăznuim astăzi, „eu“ şi „tu“, „eu“ şi „noi“, „noi“ şi „voi“ uniţi în Hristos au devenit nu numai o relaţie dialogică directă cu Dumnezeu, ci şi un „eu“ uman comunitar, care a început să vindece rănile rătăcirii, mai ales în rândul celor tineri.

Istoria recentă a oraşului Moldova Nouă din judeţul Caraş-Severin, ca de altfel a întregii Clisuri a Dunării, păstrează în memorie imaginile unei evoluţii economico-sociale paradoxale: puternicul centru minier din perioada comunistă, care atrăsese prin oportunităţile lui financiare mii de muncitori din aproape toate zonele ţării, a fost ruinat subit după Revoluţie. Oportunităţile ivite apoi, mai mult sau mai puţin legal, în timpul embargoului împotriva fostei Iugoslavii, au transformat Clisura într-un iluzoriu Eldorado, căci nu după multă vreme sărăcia, lipsa locurilor de muncă, resemnarea au pus stăpânire din nou peste zonă. Astăzi, Moldova Nouă respiră ca un muribund. În acest tărâm al disperării, iarăşi paradoxal, trăiesc foarte mulţi tineri. Către ei se îndreaptă, în primul rând, misiunea Bisericii. Căci ei sunt cei mai vulnerabili şi expuşi rătăcirii despre care vorbeam.

Lucrare reală şi rodnică

Am ajuns în această primăvară în Protopopiatul Moldova Nouă (continuatorul fostului Protopopiat Biserica Albă, dinainte de Marea Unire, actualmente în Serbia), unul dintre cele mai dinamice din Episcopia Caransebeşului, cu un număr important de preoţi tineri care însufleţesc viaţa duhovnicească, pentru a afla cum l-au scos sfinţiile lor pe „eu“ din discuţie şi l-au transformat în „noi“, şi cum au devenit parohiile lor „familia cea mică“ din „Biserica cea mare“.

După ce ne-am închinat în frumosul locaş cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, care datează de la 1776, şi am admirat împrejurul lui, adică cimitirul (un alt fel de „eu“ şi „tu“, „eu“ şi „noi“ uniţi în Hristos), am discutat cu părintele protopop Bogoliub Martinovici despre această nevoie de adaptare a misiunii la realităţile prezentului. «Protopopiatul nostru este unul misionar. A fost înfiinţat în 2012, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, şi are 30 de parohii, majoritatea situate pe Clisura Dunării. Desfă-şurăm programe, mai ales aici, în Centrul de tineret „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, unde funcţionează şi o cantină socială în care servesc o masă caldă zilnic 22 de copii. Altor patru familii le servim masa la domiciliu.

Centrul de tineret a luat fiinţă în 2013. Moldova Nouă este un oraş defavorizat, cu mulţi nevoiaşi şi cu foarte mulţi tineri. Numai la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării“ studiază 1.800 de copii. La care se adaugă ceilalţi din cele două şcoli gimnaziale. De aceea ne axăm foarte mult pe lucrarea socială şi duhovnicească şi dezvoltăm parteneriate cu toate parohiile, cu instituţiile şi cu autorităţile locale. Dorim o lucrare reală, rodnică în timp. Am fost mereu de părere că lucrul bun se face cu tihnă şi cu cât mai multe greutăţi întâmpinăm, experienţa devine mai bogată, se sedimentează mai bine, rămânând în timp nu numai în acte, ci mai ales în sufletele beneficiarilor. L-am scos pe „eu“ din discuţie pentru a putea deveni „noi“ - angajaţii, voluntarii şi beneficiarii - familia cea mică din Biserica cea mare», ne mărturiseşte părintele protopop Bogoliub Martinovici.

Uniţi în jurul unui ideal

Părintele Laurenţiu Panciu, preot la Parohia „Sfinţii Împă-raţi Constantin şi Elena“ din oraş, împreună cu doamna preoteasă Andreea Alexandru Panciu, asistent social, activează în cadrul centrului de tineret. Sfinţia sa se ocupă atât de implementarea proiectelor Patriarhiei Române, cât şi de cele proprii, ale episcopiei.

«Centrul nostru inovativ este unul dintre cele patru de acest fel din episcopie. Ne axăm în principal pe activităţi de natură duhovnicească. În proiectul Patriarhiei Române „Alege şcoala!“ avem cuprinşi 22 de copii şcolari, patru preşcolari şi 18 părinţi. Dar am reuşit să-i atragem şi pe alţii, de data aceasta într-un proiect al episcopiei intitulat „Şcoala duminicală pentru părinţi“. În cadrul lui, preoţi, monahi, monahii din alte părţi ale ţării, profesori de religie, medici sau psihologi au vorbit oamenilor despre faptul că trebuie să înţelegem că Dumnezeu ne doreşte pe toţi. Că trebuie să fim împreună, uniţi în jurul unui ideal: viitorul mai bun pentru copiii noştri. Tinerii însă trebuie să se facă apostoli pentru cei din comunitate. Adică să-i atragă şi pe alţii, inclusiv pe cei din familiile lor. Astfel oamenii vor deveni mai interesaţi şi mai apropiaţi de Biserică. Răspunsul primit de noi este unul pozitiv. Lucru care reiese din prezenţa lor într-un număr din ce în ce mai mare la slujbe, ne spune părintele Panciu.

Dar misiunea preoţilor din acest protopopiat nu se rezumă numai la partea duhovnicească, ci se încearcă pregătirea unor oameni sociali, morali, în primul rând, pentru viitor. De aceea, se organizează şi cursuri de dans popular şi contemporan, proiecţii de filme, lecţii de muzică liniară, excursii în care se vizitează nu numai mănăstiri, ci şi muzee, zone geografice deosebite etc. Prin proiectul „A doua şansă“, părintele Panciu, împreună cu un profesor de la Liceul „Clisura Dunării“, merge în fiecare săptămână la cei care au întrerupt şcoala şi-i determină să revină la cursuri. Aşa s-a ajuns ca unii dintre ei, acum tineri de 20 de ani, să se întoarcă pe băncile şcolii.

Un alt proiect desfăşurat împreună cu Casa de cultură din oraş în perioada primei săptămâni din Postul Mare este „Sărbătoarea Fărşangului“. O manifestare tradiţională a măştilor, căreia Biserica îi descoperă şi latura ei duhovnicească: nevoia de schimbare „a sinelui nostru cel rău, prin scoaterea măştii de pe faţă, şi dobândirea sinelui bun“, cum spune părintele Panciu. „La fix, la ora şase fix“ este un alt parteneriat desfăşurat cu Casa de cultură, un mod de valorificare a culturii tradiţionale şi de întărire a relaţiilor interetnice. „S-a realizat astfel un fel de Biserică primară, în care toată lumea ajută pe toată lumea“, spune părintele Panciu.

Aşa s-a ajuns la Moldova Nouă să fie scos „eu“ din discuţie pentru a putea deveni „noi“. Adică „familia cea mică“ din „Biserica cea mare“ şi să se înţeleagă, cum spunea părintele Panciu, că «nu numai eu „ctitoresc“ în aceşti copii, ci şi ei în mine, totul devenind frumoasa Biserică vie din Moldova Nouă»…