De mai bine de 20 de ani, Fundaţia „Un copil, o speranţă” (UCOS) din Sibiu este locul pe unde au trecut o mulţime de copii cu dizabilităţi în drumul lor spre mai bine. Au învăţat aici că au potenţialul să devină adulţi independenţi, că-şi pot găsi fericirea şi că pot să fie o bucurie în familiile lor. Chiar dacă resursele ei financiare şi umane sunt limitate, fundaţia încearcă să ajute cât mai multe familii.
Am vizitat centrele pentru copii ale Fundaţiei UCOS din Sibiu într-o zi frumoasă de primăvară, iar cei mici participau la ateliere de creaţie împreună cu părinţii şi terapeuţii. Locul de joacă din curtea unde funcţionează era animat de râsetele celor mici, de muzică şi voie bună, mai ales că urma să vină iepuraşul şi să le aducă dulciuri şi daruri celor mici. Aici l-am cunoscut pe directorul executiv Teodor Pădurean, care ne-a povestit cum a început acest lung drum al celei mai mari organizaţii din judeţul Sibiu şi una dintre cele mai importante din Regiunea Centru care activează în domeniul ajutorării copiilor cu nevoi speciale. Am aflat că drumul UCOS în Sibiu a fost deschis în 1998. Avea să se alăture echipei încă de la începuturile acesteia: „Fundaţia «Un copil, o speranţă» a fost înfiinţată în martie 1998, iar prima activitate cu copiii a avut loc la 24 decembrie 1998, în ajun de Crăciun. Fondator este doamna Miruna Elena Tudorache, care este şi preşedintele fundaţiei. Eu am venit la UCOS în 17 martie 1999, când de la deschidere trecuseră aproximativ trei luni. Am venit prima dată aici ca asistent social, pentru că făcusem practică la fundaţie şi mi-a plăcut foarte mult. Era disponibil un post de asistent social, m-am licenţiat, am luat postul, după aceea am trecut la coordonarea unui proiect şi din 2004 sunt director executiv”, ne-a spus Teodor Pădurean.
Orfelinat şi centru maternal
Primele activităţi ale fundaţiei se concentrau asupra îngrijirii copiilor orfani din Sibiu. Este cunoscut faptul că în anii ’90 exista un număr însemnat de copii orfani în România, iar urgenţa principală era salvarea acestora. „La momentul deschiderii am avut un centru de primire şi plasament. Era, practic, un orfelinat. Atunci, în anii ’90, anii 2000, erau mulţi copii în situaţii de risc şi abandonaţi. După aceea ne-am făcut o microstructură numită «Centrul de primire şi plasament în regim de urgenţă», pentru cazurile în care erau găsiţi copii pe stradă nesupravegheaţi sau abandonaţi şi efectiv aveam capacitatea de a-i primi pe aceşti copii. Apoi ne-am lărgit activitatea şi am devenit şi centru maternal. Mamele care erau cu copiii, fie că era vorba de violenţă, fie că era vorba de situaţie materială, socială, efectiv îşi găseau adăpost la noi”, ne-a mai spus Teodor Pădurean.
Centrele pentru copii cu nevoi speciale
După câţiva ani de la deschidere, fundaţia avea să-şi diversifice activităţile. Pe lângă centrul de plasament, a fost deschis un centru de zi pentru copii, mai ales că nevoile sociale din Sibiu în această direcţie erau destul de mari. „Din 2001-2002 ne-am orientat un pic spre nevoile din cartier şi ne-am dezvoltat activitatea. Am iniţiat, organizat şi derulat un centru socio-educativ de zi pentru copiii nevoiaşi din cartier care veneau la noi pentru masă, consiliere, teme. În paralel lucram şi cu părinţii, ţineam legătura şi cu şcoala, pentru ca aceşti copii să aibă rezultate, să prevenim abandonul şcolar, să fie integraţi şcolar şi social”, continuă Teodor Pădurean.
Lucrul cu copiii din Sibiu a dus inevitabil la întâlnirea cazurilor de micuţi cu nevoi speciale. Aceste cazuri au determinat fundaţia să îşi deschidă două centre pentru copiii cu dizabilităţi şi nevoi speciale în educaţie. „Am întâlnit în centrul de zi, dar şi în comunitatea noastră, foarte mulţi copii cu nevoi speciale, cu cerinţe educative şi sociale speciale şi ne-am întrebat ce putem face şi pentru ei. Am început să organizăm terapii specifice, să căutăm personal adecvat, să dotăm şi să organizăm spaţiul pentru aşa ceva. Din 2003 am avut proiecte destinate şi copiilor cu handicap. Atunci am început cu proiectul Centrului «CRESC» (Centrul de zi pentru copilul cu handicap psiho-neuro-motor grav) şi în 2007 am deschis şi Centrul «Caleidoscop» (Centrul de terapie şi recuperare pentru copiii cu autism)”, mai spune Teodor Pădurean.
Peste 90 de copii în terapie
Acum, fundaţia îşi concentrează resursele pe cele două centre pentru copiii cu dizabilităţi şi pentru copiii cu elemente din spectrul autist. În toţi aceşti ani, personalul s-a specializat, iar experienţa dobândită din cele două centre a dus Fundaţia UCOS în fruntea instituţiilor de ajutorare a copiilor speciali din judeţul Sibiu şi nu numai. „În momentul de faţă activitatea noastră este organizată în special în cele două centre: «CRESC» şi «Caleidoscop». Avem 91 de copii în atenţia noastră, dintre care doi sunt din Ucraina. Avem, din păcate, şi o listă lungă de aşteptare, pentru că nevoia de recuperare este foarte mare, numărul copiilor cu nevoi speciale şi cu cerinţe educative şcolare speciale crescând permanent. Pentru Centrul «CRESC» avem 19 cereri în aşteptare, iar pentru Centrul «Caleidoscop» avem 58. Suntem deja la capacitate maximă în ceea ce priveşte spaţiul şi personalul. Nu mai avem momentan unde să ne extindem şi ar fi nevoie de resurse financiare pentru activităţile noastre. Mare parte din terapie este gratuită, contribuţia părinţilor este foarte mică. Noi căutăm resurse financiare pe plan local, chiar regional, în Sibiu, în alte judeţe, la Bucureşti. Adică avem companii, firme, persoane fizice care doresc să susţină activitatea noastră socială şi educativă, avem activităţi pe partea de fundraising, avem activităţi de promovare şi până acum ne-am continuat activitatea şi suntem optimişti că vom continua mult şi bine. Dorim în acelaşi timp să ne dezvoltăm şi să acoperim toată necesitatea pe acest palier pentru copiii cu nevoi speciale, însă rămâne deocamdată un deziderat”, ne mai spune Teodor Pădurean.
Plan individualizat de intervenţie
La UCOS lucrează acum 35 de persoane: terapeuţi, asistenţi sociali, personal de conducere, personal administrativ. Un număr mare de voluntari participă periodic la activităţi, într-un anumit interval orar din timpul săptămânii. Există şi studenţi de la facultăţi care au specializări din domeniul asistenţei sociale şi nu numai, care vin la UCOS pentru a vedea cum se face terapie cu cei mici, care sunt rezultatele şi cum arată un plan de lucru cu un astfel de copil. „Fiecare copil care vine la noi are un plan indiviualizat de intervenţie şi, în funcţie de necesitatea pe ariile de dezvoltare, se insistă acolo. Sunt colegi logopezi, colegi psihopedagogi, psihologi, care intervin pentru fiecare arie de dezvoltare pentru fiecare copil”, explică Teodor Pădurean.
Proiecte europene
În toţi aceşti ani de activitate, Fundaţia UCOS din Sibiu a implementat şi alte proiecte. După cum ne-a spus directorul executiv, au fost implementate proiecte europene pentru comunităţile în dificultate. „Am fost activi doi ani în comunitatea romilor din localitatea Vurpăr, cu finanţare externă, în parteneriat cu primăria. Am avut acolo un centru de zi şi un centru de consiliere. A fost un proiect de succes. Am avut proiecte europene de dezvoltare, de cunoaştere, de bune practici. În 2011 am avut un proiect cu şapte ţări europene, care a presupus schimb de experienţă, mobilitate, bune practici. Am avut, de asemenea, şi alte proiecte regionale, naţionale, internaţionale”, încheie Teodor Pădurean.
Pentru activităţile sale, Fundaţia UCOS din Sibiu primea în anul 2012 premiul pentru drepturile omului din partea Ambasadei Franţei în România.
*
„Suntem norocoşi că suntem aici”
Trei dintre mămicile care îşi aduc copiii la terapie în cadrul centrelor Fundaţiei UCOS din Sibiu au avut amabilitatea să ne povestească experienţa lor pe acest drum al creşterii unui copil cu dizabilităţi. Fără ajutorul terapeuţilor şi al celorlalţi oameni de la UCOS, copiii lor nu ar fi ajuns să vorbească, să fie oarecum independenţi şi să se bucure de viaţa lor, aşa cum este ea.
„Venim la UCOS din ianuarie 2022 cu Filip, băieţelul nostru de cinci ani diagnosticat cu autism infantil şi ajutorul este enorm, pentru că ultimii doi ani am făcut terapie privată, care costă foarte mult şi ne permiteam de 3-4 ori pe săptămână, iar acum facem zilnic. Vine cu foarte mare plăcere aici dimineaţa, stă primul acolo la uşă şi abia aşteaptă să intre, are o legătură bună cu terapeuţii. Sunt foarte puţine informaţii atunci când primim diagnosticul, nu ştim în ce parte să ne îndreptăm şi ne-am pus pe listă la UCOS, am stat doi ani până să intrăm”, ne-a spus Adina Munteanu.
„Am un băieţel de cinci ani, Matei, cu sindrom Down şi venim de un an la UCOS. Facem cu el terapie individuală. Este oarecum independent acum, cere când vrea ceva, a început să vorbească, ceea ce înseamnă că logopedia începe să aibă efect şi ne bucurăm foarte mult”, ne-a spus Elena Tănase.
„Am un băieţel de 11 ani, Răzvan, cu tulburare centrală de coordonare, cu sindrom Sotos şi venim la UCOS de opt ani. Este absolut extraordinar că ai unde să mergi, cui să te adresezi şi că tot timpul copilul este sub supraveghere şi te dirijează terapeutul atunci când se trag semnale de alarmă. Pentru noi au fost schimbări vizibile, adică a venit cu câteva onomatopee şi după şase săptămâni de terapie avea deja cuvinte. Este extraordinar când vrei să auzi din gura copilului «mama», pentru că avea trei ani şi jumătate şi nu spunea nimic. Venim la terapie zi de zi, ştim că se face un efort foarte mare din partea fundaţiei, a terapeutelor şi a celor care susţin, dar este foarte important pentru copilaşi. Se face apel către comunitate pentru susţinere, se primeşte ajutor, dar nu atât de mult pe cât ni se oferă nouă, părinţilor. În zonă nu avem unde să facem terapie, se face privat, cine poate, dar faptul că vii aici, la cei mai buni terapeuţi, la o fundaţie de 20 de ani, deja vorbim de specialişti. Acum opt ani am aşteptat opt luni să intrăm la UCOS. Suntem norocoşi că suntem aici, printre ei, şi avem susţinere morală din partea terapeuţilor. Ne ajută şi pe noi, părinţii, pentru că este mare nevoie”, ne-a spus Claudia Brânduşe.
