Mai ţineţi minte de când nu aţi privit o statuie sau de când nu aţi intrat într-o clădire monument istoric? Cum se face că noi, românii, ne arătăm atât de uşor impresionaţi de frumuseţile patrimoniului cultural şi artistic al străinilor şi nu ratăm nici o ocazie să ne fotografiem în faţa statuilor şi clădirilor altora, iar când vine vorba de tezaurul nostru strâmbăm din nas? Răspunsurile să şi le dea fiecare în parte.
Ceea ce încercăm noi să facem este să dăm contur unei iniţiative care să scoată la lumină monumentele uitate ale Bucureştiului. Cunoscându-le istoria şi poveştile care s-au ţesut în jurul lor, poate vom reuşi să convingem că nu sunt simple case, monumente, busturi sau statui, ci simboluri ale culturii, artei, tradiţiei noastre, file vii de istorie, care contribuie la identitatea noastră ca neam.
„Filosoful“ şi monumentul
După-amiază de iulie. Arşiţă. La ieşirea de metrou unde se formează colţul dintre Splaiul Independenţei şi Bulevardul Eroilor Sanitari, zecile de ţevi de eşapament care stau la semafor fac aerul irespirabil. Două mâini de copil pe o maşină de jucărie ridică în sus tot praful de pe marginea aleii dintr-un părculeţ din apropiere. Privirile bunicii îl supraveghează atent din spatele unei foi de ziar. Pe băncile alăturate, alţi bunici, abonaţi fideli ai parcului, sporovăiesc şi gesticulează aprins. Eh, chestiuni legate de politică. Mult zgomot pentru nimic, care se adaugă vacarmului general din Piaţa „Victor Babeş“, sectorul 5 al Capitalei. Vai de ochi şi de urechi! Ferice de omul care stă pe o bancă în faţa unui monument, sub soarele canicular, cu privire de filosof absent, cu gândurile departe, aparent neafectate de cele întâmplate!
În spatele lui se proiectează un soclu înalt, din marmură, format din trepte solide. De departe, omul pare că-l duce în spate. Este monumentul Eroilor Sanitari (1916-1920), închinat memoriei medicilor, sanitarilor şi surorilor sanitare care au scăpat de la moarte pe aceia care au luptat pe fronturile Primului Război Mondial. Memoria istoriei precizează că la data de 21 august 1862, printr-un înalt decret domnesc, au fost înfiinţate Corpul ofiţerilor sanitari ai armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român. Organismul specializat pentru asigurarea păstrării sănătăţii efectivelor armatei române s-a bucurat, încă de la început, de susţinerea şi competenţa generalului de divizie, medic Carol Davila.
„Asta mă interesează pe mine, ce e cu statuia asta?“
Dacă un turist ajuns în Bucureşti nu ar apela la diverse surse de informare cu privire la oricare dintre obiectivele turistice sau monumentele din oraş, mulţi dintre locuitori nu ar şti să-i ofere detalii.
Exemplul monumentului Eroilor Sanitari este edificator în acest sens.
„Monumentul? Nu ştiu să vă spun exact. Din câte ştiu este o placă…a, da, iat-o! Ce scrie acolo, aia e“, îşi dă cu părerea, pe un ton ferm, Mircea Neagu, muncitor.
Bucureştenii nu cunosc Bucureştiul şi, ceea ce e mai trist, mulţi dintre ei nici nu îşi doresc. „Asta mă interesează pe mine, ce e cu statuia asta? Avem treburi mai importante de făcut pe lumea asta“, retează scurt o femeie grăbită, trasă de mâini de două sacoşe imense.
Unul dintre bunicii din parc lămureşte cât de cât misterul statuii din piaţă: „Acolo sus este Regina Maria. Mare femeie. Când au adus monumentul, eu locuiam deja cu chirie la o casă din apropiere. După ce s-a construit metroul, a trebuit să mute statuia în altă parte, dar a adus-o în 1981 din nou, în locul în care a fost iniţial. Mai ştiu că artistul care a sculptat monumentul a fost un italian, dar îmi scapă numele acum“, spune Vasile Robu, pensionar.
Regina Maria şi eroii sanitari
Şi-a amintit bine nenea Vasile. După cum arată surse istorice, autorul monumentul Eroilor Sanitari este un sculptor italian, pe numele său Raffaello Romanelli. Din mâinile artistului străin au ieşit altoreliefurile, care înfăţişează scene din activitatea sanitarilor, pe front sau în spitalele de campanie - brancardieri pe câmpul de luptă adună răniţi; un grup de chirurgi militari operând; un sanitar care dă unui soldat rănit să bea apă; o soră de caritate pansează un rănit; un spital de campanie.
Între aceştia, pe latura principală, poate fi văzut un personaj feminin central, înveşmântat într-o uniformă de soră de caritate, despre care se presupune că ar fi însăşi Regina Maria. Pe un platou din marmură, sprijinit de patru coloane, se decupează frumos pe cer un grup statuar, din bronz, care înfăţişează un erou căzut, un ostaş sanitar şi un personaj feminin simbolic ce poartă o sabie şi o cunună. Conform „Monitorului Oficial“, monumentul este înscris în Lista monumentelor istorice, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii si Cultelor, nr.2314/ 8 iulie 2004.
Autoarea Georgeta Podoleanu, în cartea sa „Sculptorul Raffaello Romanelli şi oraşul Iaşi“, face următoarele precizări la adresa artistului italian şi a monumentului construit de acesta în Capitală: „Pentru autor această operă este o dovadă, este expresia cea mai vie a sufletului lui nobil pentru Eroii, care au murit luptând pentru patrie, reprezentând un simbol de adâncă recunoştinţă“.
Paragraful poate fi uşor transformat în temă de reflecţie: dacă un străin poate nutri asemenea sentimente faţă de vitejii unui popor străin, noi, românii, ca descendenţi de drept ai acestora, cum ne exprimăm recunoştinţa faţă de ei?
