Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Grădina Maicii Domnului de la Letca Nouă
Am pornit într-o dimineaţă ceţoasă de octombrie spre Letca Nouă, din Episcopia Giurgiului, să cunoaştem o lucrare a Maicii Domnului despre care noi, oamenii, din nepricepere sau din pasagere rătăciri, uneori nu o sesizăm sau o ignorăm. "Grădina Maicii Domnului". Aşa se numeşte aşezământul social despre care vă vom vorbi, locul în care zâmbetul readus pe chipul unor copii oropsiţi mărturiseşte onest şi franc despre ceea ce înseamnă iubire de semeni, dăruire, smerenie şi speranţă, atitudini şi trăiri care mărturisesc nemijlocit lucrarea Maicii lui Dumnezeu.
Ne tot adânceam în toamnă, la ceas de dimineaţă, cu poteci de cocori bănuite pe cerul grizonat, stârnit de văpaia ostoită a unui soare rătăcit în ceaţa lui octombrie. Alergam moţăind într-un autocar matinal pe Şoseaua Alexandriei, spre nord-vestul Episcopiei Giurgiului, privind tăcuţi frumuseţea anotimpului clamată sincer şi hotărât de gutuii ce luminau curţile gospodarilor.
Satul Letca Nouă, aşezat cam la 40 km de Capitală, 40 km de Alexandria şi cam tot atâţia de Giurgiu, se strânge precum miezul unei nuci la dreapta agitatei şosele, nebănuit decât după ce te ridici dintr-o vale lină, dincolo de orizontul desfrunzit al unei păduri, câteva case în construcţie şi porumbişti arse de roua îngheţată a dimineţilor.
Ajunşi în staţie, traversăm drumul spre stânga, orientându-ne paşii după clopotniţa vizibilă din intersecţie. După câteva minute ajungem în faţa bisericii, unde, de câţiva ani, săteni şi pelerini din toată ţara şi din afara graniţelor ei tot vin să vadă icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni.
Lacrimile de mir care au luminat satul
La fel ca în multe alte sate din sudul ţării, vremurile trecute au făcut ca oamenii să se înstrăineze şi aici de frumuseţea lucrării şi faptelor lui Dumnezeu, deşi revărsarea darurilor Lui le erau la îndemână. Poate tocmai această neînţeleasă rătăcire a determinat-o pe Maica Domnului să dea semn, în anul 2002, prin lacrimile sale de mir izvorâte dintr-o icoană veche găsită în biserica dărăpănată a cimitirului, adusă spre venerare în biserica satului, şi să readucă la credinţă turma rătăcită.
Dar nu despre această minune care a schimbat fundamental viaţa sătenilor vrem să vorbim, ci despre cealaltă faţă a pomenitei lucrări, cea despre care pelerinul ştie foarte puţine sau nu ştie nimic: aşezământul social.
"Maica Domnului a făcut ca să se lumineze acest loc necunoscut. La 3 noiembrie 2002, icoana Maicii Domnului, care este acum în naosul bisericii, a început să izvorască mir. Exact din ochii Maicii Domnului. În acelaşi an, am venit şi eu aici, în locul unde, prin lucrarea lui Dumnezeu, a început să se lumineze şi biserica. Au început lucrările de restaurare a picturii, reparaţiile exterioare şi multe alte lucrări. Prinoasele pe care creştinii le-au adus, noi le-am dus la bolnavi, la spitale, la familiile sărace din comună. Din această bucurie de a dărui a venit gândul de a ridica aici, în spatele bisericii, un aşezământ social închinat Maicii Domnului, căruia ne place să-i spunem "Aşezământul Grădina Maicii Domnului"", ne-a mărturisit părintele Nicolae Edmond Popa, parohul din Letca Nouă, care este şi consilier al Sectorului Social Misionar al Episcopiei Giurgiului.
Lucrarea Maicii Domnului a dat roadă şi în cinci ani, cu ajutorul pelerinilor, s-a ridicat ceea ce se vede astăzi: un aşezământ model, în care se desfăşoară activităţi sociale acreditate, pe module, precum "Centrul de mame şi copii, victime ale violenţei în familie", "Familial", "Centrul maternal" şi Casa protejată "Nifon Mitropolitul".
La 8 septembrie 2008, de praznicul Naşterii Maicii Domnului, centrul a fost sfinţit de Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, prin sprijinul şi grija căruia a fost posibilă această realizare socială de referinţă.
Dacă la început centrul social a fost mai activ pe modulul "Mame şi copii, victime ale violenţei în familie", cazuri în mare parte rezolvate în prezent, sau pe modulul "Centrul maternal", în prezent funcţionează modulul de tip "Familial". "Avem aici zece copii din familii sărace, pe care îi creştem şi cărora ne străduim să le dăm o educaţie aleasă. Nu-i despărţim de familiile lor, îi ajutăm, deopotrivă, să depăşească greutăţile acestor vremuri. Copiii sunt din comună, dar şi din satul Măgurele şi din Bucureşti şi au vârste cuprinse între 2 şi 12 ani.
La Casa "Nifon Mitropolitul" avem, din 2008, familia Onete, cu 10 copii. Erau, practic, două familii, cărora le-a luat foc casa. Ne-au cerut ajutor şi i-am primit în această casă achiziţionată de noi, le-am făcut rost de vaci, capre, ca să aibă din ce să trăiască. Ei au strâns alocaţiile copiilor, şi-au cumpărat un cal şi o căruţă cu care muncesc pentru propria întreţinere", ne mai spune părintele Popa.
Mamaiele, nepoţii şi împărţelile lor
Dumnezeu a rânduit să participăm la slujba din ziua Sfintei Parascheva în biserica din Letca Nouă. Aici este centrul comunei care adună şi satele Letca Veche şi Milcovăţu.
Ajunşi la vremea la care toaca bisericii chema la slujbă, am avut răgazul să admirăm curtea frumos rânduită, curăţenia şi buna organizare a treburilor. Şi, în tăcuta noastră aşteptare din biserică, ne-am oprit privirile pe frescele lăcaşului cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", ridicat în perioada 1864-1867 de Mitropolitul Nifon Rusăilă al Ţării Româneşti, pictate de inconfundabilul Gheorghe Tăttărescu, minunându-ne de forţa lor expresivă. Tot privind, le-am admirat şi pe bătrânele satului, care se strângeau una în spatele celeilalte la stranele de pe partea stângă a naosului, în picioare, trebăluind prin sacoşele cu împărţeli, străjuite de marea frescă a Învierii Domnului. Văzându-le, ne imaginam cum dânsele, în nopţile lungi ale iernii danubiene de altădată, rotunjeau încolăcirea de lână a fusului, depănau amintiri în şezători sau visau la horele din bătătura înzăpezită a satului, aşteptând "irozii", "capra", "colindele" sau "vasilca" din serile marilor şi unicelor sărbători de iarnă. Şi, în această bucolică imagine, doar hârjonelile unor prunci inocenţi înţepau zgomotos liniştea momentului şi ordinea desăvârşită dinaintea Sfintei Liturghii.
Ceva mai târziu, după slujbă, descoperind în holul aşezământului două încălţări abandonate în fugă de un năzdrăvan, aveam să aflăm că pruncii aceia din biserică însoţiţi de "mamaie" erau chiar copiii pe care aşezământul social din Letca Nouă şi-a asumat obligaţia de a-i creşte şi a-i educa în spiritul roditor al Ortodoxiei.
Copiii asistaţi, specialiştii de mâine
Se termină slujba, dar în biserica de la Letca Nouă misiunea preotului nu se încheie. Sunt credincioşi ai satului sau pelerini veniţi din ţară să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care vor să se mărturisească sau să se consulte cu părintele Nicolae Edmond Popa. Aşa că aşteptăm răbdători până ce părintele îşi termină treaba, după care ne conduce în aşezământ.
Şi, aşa cum spuneam, gata-gata să ne împiedicăm de două încălţări "aruncate" în fugă de un năzdrăvan grăbit, intrăm în aşezământ. O casă în care lucrează, după cum se poate vedea, însăşi Maica Domnului.
"Cu copiii care sunt aici desfăşurăm, sub protecţia Maicii Domnului, o mulţime de activităţi. Pe lângă cele zilnice, i-am dus la mare, pe care nu o văzuseră niciodată, la mănăstirile dobrogene, la muzeele din Capitală, la circ. Nu ştiu cum poate părea, dar noi credem în locul acesta şi previzionăm, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, ca după ce copiii de aici vor împlini 18 ani să continuăm într-un fel colaborarea. Mă gândesc la ei ca şi la copiii mei. De aceea, doresc să le ridic, împreună cu cei care ne vor sprijini, nişte căsuţe lângă pădure, unde biserica are un teren, iar ei să experimenteze, aşa cum o facem noi astăzi, bucuria de a dărui. Pentru că tot în acel perimetru intenţionăm şi vom ridica un aşezământ pentru bătrâni, numit Aşezământul "Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana", unde aceşti copii îi vor ajuta, de data aceasta ca specialişti. Mă gândesc la Iulică, cel mai mic, ale cărui încălţări le-aţi văzut în holul de la intrare, la Gabriel, la Cristi, la Ionuţ şi la Alexandrina, cea mai mare dintre ei", ne spune părintele consilier Popa.
Amintirea înlăcrimată a părintelui
Poveştile de viaţă ale unora dintre aceşti copii sunt tulburătoare. Părintele nu poate uita ochii albaştri, încinşi de febră, ai Carmen-Florentinei, sora unora dintre copiii de aici, pe care o vizitase cu icoana într-un ajun de Crăciun, şi care îi urmăreau mişcările dintr-un pat de suferinţă, făcându-i cu mânuţa străvezie un semn de rămas-bun. "Era pentru ultima oară când aveam să o mai văd în viaţă. Iulică, Gabriel şi Cristi, fraţii ei, sunt acum aici, la noi. La şapte săptămâni după ea, a plecat la Domnul şi sora ei, Maria Andreea...", ne povesteşte cu tristeţe părintele Popa.
În vizita noastră prin centrul social i-am întâlnit şi pe Iulică şi pe ceilalţi fraţi ai lui, pe alţi copii asistaţi, fie desenând, fie urmărind programe la televizor, fie jucându-se. Iar printre ei şi pe fetiţele părintelui: Maria-Ruxandra şi Ecaterina, care vin aici, zilnic, " ca la fraţii lor", după cum îmi mărturiseşte părintele.
Rugăciuni pentru înmulţirea talanţilor
Da, aici, la Letca Nouă, viaţa familiei părintelui Popa şi-a lărgit "graniţele", incluzând în firescul ei cotidian şi acest act de frăţietate cu cei în nevoi. Şi tocmai această dăruire fără limite în lucrarea din Grădina Maicii Domnului a fost lucrul care l-a determinat pe Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, să-l desemneze pe părintele Nicolae Edmond Popa să se ocupe de sectorul de asistenţă socială al episcopiei, în cadrul căruia se derulează importante programe destinate semenilor în suferinţă. Vorbindu-ne despre toate aceste programe, înţelegem din relatarea părintelui cât de ziditoare este lucrarea socială în Episcopia Giurgiului.
"Îi rog pe Bunul Dumnezeu şi pe Maica Domnului să ne ajute să întreţinem ceea ce avem aşa cum se cuvine, să lucrăm ca adevăraţi profesionişti, acreditaţi de instituţiile abilitate ale statului, cum suntem. Ne dorim să realizăm aşezământul de bătrâni despre care vă vorbeam şi-L rog pe Dumnezeu să ne ajute să înmulţim talanţii pe care ni I-a încredinţat pentru ca toate aceste daruri primite să le înmulţim pentru binele tuturor", ne-a mai mărturisit părintele Popa.
Părăsim Letca Nouă cu o linişte aparte aşezată pe suflet. Refacem drumul spre Bucureşti alături de câteva doamne venite în "Grădina Maicii Domnului" din Episcopia Giurgiului, bucuroşi dimpreună că, pentru câteva ceasuri, ne-am întâlnit în rugăciune şi speranţă în faţa icoanei Maicii care a lăcrimat. Ajunşi acasă, vom continua să ne rugăm şi noi pentru înmulţirea talanţilor dăruiţi de Dumnezeu celor care se nevoiesc pentru semeni în această parte de ţară.