Grijă pentru copii la Centrul social „Sfântul Fanurie” din Brad

Grija pentru viața și educația copiilor din parohii este unul din obiectivele majore ale Bisericii noastre. În el se materializează chemarea Mântuitorului Iisus Hristos „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu”. Într-o societate din ce în ce mai autistă din punct de vedere spiritual și mai sărăcită material, a avea grijă de viitorul celor mici reașază relația Biserică-credincioși într-o ecuație a normalității. Acest adevăr l-am întâlnit și în Parohia Brad 1, din Protopopiatul Brad, Episcopia Devei și Hunedoarei.

Prezența noastră trecătoare prin mult încercata de crivățul unor mari evenimente istorice Țară a Zarandului, în care pâinea, cum spunea un confrate, „a fost totdeauna un vis”, nu poate cuprinde nici dimensiunea realității prezentului și nici fabuloasa istorie a zonei. Aici, unde amintirea martirilor locului, Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu, rămâne înveșnicită în conștiința oamenilor și în frescele cu chipurile lor pictate pe pereții bisericilor, un lucru înțelegi însă de cum ajungi: zărăndenii și-au păstrat datinile și credința. Cu identitatea izolată într-un fel de buclă a timpului, ei trăiesc un model de trecut autentic românesc, în care viața s-a clădit pe muncă și pe legea morală. Un model creștinesc de trecut și viitor, care îi apără de alienarea spirituală în care suntem cu toții împinși, în vremurile pe care le trăim.

Centrul social

În acest model se integrează și slujirea în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”- Brad 1, al cărei paroh este părintele Alexandru Letea, care ne-a vorbit despre grija pe care comunitatea o manifestă față de fiii ei în general și în mod special față de cei aflați în nevoi materiale.
Pentru acești fii, a fost organizat, într-un spațiu din casa parohială, Centrul social „Sfântul Fanurie”, „unde zece copii, care provin din familii cu condiții sociale modeste, după ce termină programul la școală, vin să ia o masă caldă și să-și pregătească temele asistați de dascăli pensionari, care s-au implicat, în mod voluntar, în această activitate a noastră”, cum spune părintele Letea.
Acești copii, pe lângă pregătirea temelor, participă, alături de ceilalți tineri ai parohiei, la diferite activități recreative, culturale, desenează, pictează, cântă, fac sport. Toți sunt din oraș și au cel mai mult nevoie de sprijinul comunității. „Copiii aceștia provin fie din familii monoparentale, fie din familii cu părinți care nu au locuri de muncă, fie cu mai mulți copii. Avem un asemenea caz în care trei frați, din aceeași casă, vin la centrul nostru. Parohia are în jur de 3.000 de familii, fiind cea mai mare din Brad”, ne mai spune părintele.
Am vizitat și noi parohia părintelui, cu impunătoarea ei biserică, denumită, pentru reprezentativitatea ei, „Catedrala Țării Zarandului”. Sfântul locaș, în jurul căruia gravitează viața comunității, a fost ctitorit prin anii ’30 ai secolului trecut, pe locul unei foste biserici de lemn (incendiată la Revoluția din 1848), de către preotul Virgil Perianu, un vrednic slujitor al vremii, împreună cu credincioșii și cu ajutorul Societății „Mica”, societate care la vremea aceea se ocupa cu exploatarea aurului. Tradiția locului păstrează și denumirea străzii „Frunză verde” (de la codrul din imediata apropiere), care își are originea în „Târgul de joia” din Brad, existent și în zilele noastre. Răscola lui Horea, Cloșca și Crișan a pornit de aici, de la întâlnirile țăranilor la „Târgul de joia”. Și tot pe această arteră a orașului Brad se desfășurau și serbările câmpenești.

Ca o familie

Reașezarea grijii față de viitorul copiilor parohiei în normalitatea ecuației Biserică-credincioși a devenit în zilele noastre o necesitate acută la Brad. Aici, exploatarea minieră, care a ținut timp de decenii în viață, din punct de vedere economic și industrial, zona, odată cu transformările de după 1989, a fost întreruptă. Minele au fost închise, iar locurile de muncă au rămas tot mai puține.
Părintele protopop Ioan Petru Diniș ne creionează, în câteva cuvinte, situația reală a Bisericii în zonă: „Protopopiatul nostru are în componența sa 47 de parohii, majoritatea în mediul rural. În mediul urban sunt doar patru. La noi, odată ce mineritul a murit, factorul social și-a pus amprenta și asupra vieții bisericești. Majoritatea locuitorilor din mediul rural, din cauza sărăciei, au început să migreze către oraș, motiv pentru care parohiile s-au depopulat. Dacă acum 20 de ani într-o parohie rurală existau peste 200 de familii, astăzi mai sunt doar 80 - 120. Satele sunt pustiite, îmbătrânite. Avem parohii unde trăiesc aproximativ 80 de suflete, cum este la Bulzești, Ruda Brad și în multe alte locuri”, ne spune sfinția sa.
„Copiii aceștia, pe care noi îi avem la centru, și nu numai ei, ar fi avut un risc foarte mare de abandon școlar. Asigurându-le însă, cu ajutorul comunității și al Sectorului Social al Episcopiei, rechizite, la iniţiativa Preasfin­țitului nostru Părinte Episcop Gurie, îmbrăcăminte și toate celelalte servicii pe care noi li le oferim, apropierea de Biserică prin catehezele periodice, participarea la slujbe, educarea lor în spirit creștin, prin activități precum concursul #Biserica şi Şcoala din sufletul meu$, #Icoana lui Hristos-lumină și nădejde pentru cei în suferință$, din cadrul Proiectului național #Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu$, prin concertele Corului #Bâlea Boar$ al parohiei noastre, sub bagheta doamnei profesor Maria Simion, prin pelerinaje etc., au depășit acest risc. Iar cea mai mare bucurie pe care noi o avem, în cei patru ani de când funcționează centrul social, este faptul că ei s-au format ca o familie. De altfel, copiii din centru se percep ca și frații și se ajută între ei. Și cred că acest lucru este cel mai mare câștig”, ne mai spune părintele paroh Alexandru Letea.
A trăi ca într-o familie înseamnă, într-o dimensiune comunională, a fi Biserică. Adică model de trecut autentic românesc, în care viața s-a clădit pe muncă și pe legea morală. Modelul creștinesc de trecut și viitor, care ne apără de alienarea spirituală în care suntem cu toții împinși în aceste vremuri.