Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Iașii, centrul Ortodoxiei românești
Mijlocul toamnei dă prilej bun cetății Iașilor să adune între zidirile sale spiritul Ortodoxiei de pretutindeni. Manifestările religioase conturate în jurul zilei de prăznuire a Cuvioasei Parascheva sunt completate de numeroase evenimente culturale, întregind dimensiunea comunitară a sărbătorilor orașului. Evenimentele din acest an stau sub semnul efortului conjugat al municipalității și al celorlalte instituții de a concura pentru titlul „Iași, capitală culturală europeană”.
De o săptămână, forfota a cuprins din nou Iașii, ca în fiecare început de octombrie, anunțând marea sărbătoare a orașului: hramul Cuvioasei Parascheva. Considerată ocrotitoare a orașului și a Moldovei întregi, Sfânta Parascheva adună în jurul său pașii a mii de pelerini veniți din toate colțurile țării și de peste hotare. În tradiția deja împământenită, în fiecare an, alături de moaștele Cuvioasei Parascheva stau cinstitele moaște ale altor mari sfinți ai Ortodoxiei. Anul acesta, îi stau alături moaştele Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena (puse într-o raclă ce conține și un fragment din lemnul Sfintei Cruci) aduse de la Mănăstirea „Simonos Petras” (ctitorie a voievodului Mihai Viteazul) din Sfântul Munte Athos. De asemenea, începând de duminică, 11 octombrie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au fost aduse de la București și moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. „Nădăjduim ca șederea pelerinilor aici, în Iași, pentru câteva zile sau câteva ceasuri, pentru câteva clipe în fața sfintelor moaște, să fie izvor de binecuvântare, izvor de tărie, izvor de răbdare și, mai ales, prilej de identificare în iubire cu toți și cu fiecare”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în cuvântul adresat anul acesta pelerinilor veniți la Iași.
Astăzi, în ziua marelui praznic al Sfintei ocrotitoare a Iașilor, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu alți ierarhi români și invitați de peste hotare, pe un podium special amenajat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața Mitropoliei. Răspunsurile la strană vor fi date de corul reunit al maicilor de la mănăstirile Văratec și Agapia.
Sfânta Maria Magdalena și Sfântul Ioan Gură de Aur, oaspeții Cuvioasei Parascheva
Tradiţia Bisericii Ortodoxe spune că Sfânta Mironosiță Maria Magdalena este „întocmai cu Apostolii”, pentru că a propovăduit credința în Hristos aidoma acestora. Sfânta Maria Magdalena este pomenită în calendarul ortodox pe 22 iulie. Mâna stângă a sfintei, ce a poposit anul acesta și în capitala Moldovei, este păstrată la Mănăstirea „Simonos Petras” din Sfântul Munte Athos. Părți din moaştele Sfintei Maria Magdalena se păstrează şi în alte mănăstiri din Muntele Athos („Esfigmenu”, „Vatoped”, „Dionisie”, „Dochiariu”, „Zografu”, „Xenofont”, „Sfântul Pavel” şi "Sfântul Pantelimon”), în alte câteva mănăstiri de pe teritoriul grecesc, dar și în Sfânta Biserică a Învierii din Ierusalim şi la Muzeul din Sofia (Bulgaria).
De asemenea, au fost depuse spre închinare și moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse de la București, în chiar anul declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”.
Cele mai importante momente ale sărbătorii
Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost scoase spre închinare pe un baldachin din fața Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din incinta Catedralei Mitropolitane încă de vineri, 9 octombrie, când au sosit la Iași și moaștele Sfintei Maria Magdalena. Tot atunci au ajuns aici și primii pelerini. Duminică, 11 octombrie, au fost aduse de la București și moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur. Duminică seara, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a organizat tradiționala procesiune cu moaștele celor trei sfinți, pe străzile orașului. Pelerinajul „Calea Sfinţilor” s-a desfăşurat pe traseul: strada I. C. Brătianu - strada Cuza Vodă - Biserica "Sfântul Sava” - strada Costache Negri - Mănăstirea ”Sfinții Trei Ierarhi” - Catedrala Mitropolitană.
Tot duminică a avut loc conferința „Monahismul ortodox - Un dar pentru lume”, susținută de părintele stareț Elisei de la Mănăstirea „Simonos Petras” din Muntele Athos. Evenimentul a fost găzduit de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași (Aula "Mihai Eminescu”).
Luni, 12 octombrie, în Sala Gotică a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași a avut loc lansarea albumului „Ceruri. Mănăstiri și schituri din Arhiepiscopia Iașilor” (Editura Doxologia), text: pr. Sever Negrescu, fotografii: Emil Bănuți, apărut la inițiativa și cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Teofan. În cadrul aceluiași eveniment a fost vernisată și o miniexpoziție cu cele mai frumoase fotografii realizate pentru volumul lansat. În toate aceste zile, pelerinii așezați la rând pentru a ajunge să se închine la moaștele celor trei sfinți au primit alimente şi ceai cald din partea parohiilor aflate în jurisdicţia protopopiatelor ieșene, în cadrul programului „Hrană pentru pelerini”. De asemenea, cei aflați în suferință au primit îngrijiri din partea voluntarilor Crucii Roșii și ai Centrului Medical „Providența” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Zilele orașului Iași
Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva este și perioada în care Iașii sărbătoresc Zilele orașului. Cu acest prilej, municipalitatea organizează o serie întreagă de evenimente, în parteneriat cu cele mai importante instituții ieșene, în ideea de a întregi dimensiunea comunitară a acestor zile festive. Sărbătoarea din 2015 stă sub semnul candidaturii orașului, în 2021, la titlul de „Capitală culturală europeană”.
Câteva manifestări, organizate an de an, au devenit deja tradiționale și nu lipsesc din programul nici unei ediții. Este vorba de cunoscutul Târg al blănarilor, organizat pe esplanada din fața Halei Centrale din Iași, precum și de Târgul de toamnă, organizat pe Strada Palat. De asemenea, nu putem vorbi despre Sărbătorile Iașiului fără a pomeni „Seara Valorilor”, eveniment organizat de Primăria Iași, prin care comunitatea își răsplătește, anual, personalitățile de vârf. Tot la „Seara Valorilor” sunt acordate titlurile de cetățean de onoare al Iașilor. Pentru 2015, Consiliul Local al municipiului Iași a decis să acorde aceste distincții academicianului Solomon Marcus, actriței Mihaela Arsenescu Werner și profesorului Alexandru Călinescu.