Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Iaşul, laborator al formării specialiştilor în patrimoniul naţional eclezial
▲ Aproximativ 80% din patrimoniul naţional românesc este eclezial ▲ În ideea conservării şi restaurării acestuia, dar şi cu scopul de a crea noi valori artistice, la Iaşi, în cadrul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“, funcţionează secţia Artă Sacră, care formează specialişti în domeniu ▲ Înfiinţată în anul 1993, din iniţiativa IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, secţia Patrimoniu Cultural de la Iaşi, cum se numea atunci, a trimis, până acum, generaţii valoroase de artişti şi restauratori-conservatori în întreaga ţară ▲
Înfiinţată în anul 1993, secţia Artă Sacră, pe atunci secţia Patrimoniu Cultural, a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“, din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ Iaşi, a format numeroşi specialişti în domeniul artistic. Acest fapt a constituit o necesitate, având în vedere că 80% din totalul valorilor materiale ale patrimoniului cultural naţional din România este reprezentat de bunurile eclesiale. Prima specializare de acest fel din ţară Bogăţia patrimoniului reclamă un aport semnificativ al specialiştilor din domeniul ecleziastic pentru înţelegerea mesajului obiectului de patrimoniu şi, totodată, a semnificaţiei păstrării acestuia. Restaurarea bunurilor de artă este un domeniu interdisciplinar, care face apel la specialişti de formaţie tehnică, ştiinţifică şi artistică. Scopul restaurării este repunerea în circuitul de valori a bunurilor deteriorate din patrimoniul cultural naţional. În cadrul secţiei Artă Sacră de la Iaşi, studenţii pot urma trei specializări: Conservare-Restaurare Icoană Lemn Policrom, Conservare-Restaurare Carte-Document şi Pictură Bisericească. „Înţelegând semnificaţia deosebită a păstrării icoanelor şi cărţilor religioase, Înalt Prea Sfinţia Sa Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a înfiinţat în 1993, o specializare de profil la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi, singura din ţară la acea dată. Specializarea Teologie Ortodoxă Conservare-Restaurare de la Iaşi este prima specializare de profil acreditată definitiv, oficial, conform M. O. 675/11.09.2002. Începând cu anul universitar 2003-2004 specializarea are o linie de studii postuniversitare: master în Teologie-Patrimoniu Cultural (Conservare-Restaurare Carte-Document şi Icoană). Din anul universitar 2005-2006, aderând la sistemul Bologna, specializarea primeşte în facultăţile de teologie ortodoxă din România titulatura de Artă Sacră, la Iaşi păstrându-se în continuare, pentru nivelul de licenţă, cele trei direcţii de specializare menţionate. În scopul finalizării studiilor acestui prim modul de licenţă, prin nivelul masterat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi se asigură, din 2008, modulul de cercetare «Patrimoniu Cultural», cu discipline opţionale, potrivit direcţiilor de dezvoltare din primul modul, de licenţă“, aflăm de la conf. dr. Nicoleta Melniciuc, şefa catedrei Conservare-Restaurare, din cadrul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Conservarea patrimoniului, o şansă a culturii române În timpul studiilor de specialitate la secţia Conservare-Restaurare Icoană Lemn Policrom, studenţii au ocazia să parcurgă progresiv o cazuistică complexă a aplicării tratamentelor de conservare-restaurare pentru fiecare obiect în parte. Patrimoniul eclezial, reprezentat de iconostase, icoane mobile sau mobilier bisericesc, presupune o complexitate a tipurilor de intervenţii, care diferă în funcţie de epoca de care aparţin bunurile şi de gradul de degradare a elementelor regăsite în piesele respective. În cadrul secţiei Conservare-Restaurare Carte-Document se urmăreşte pregătirea specialiştilor în domeniul conservării-restaurării documentelor din suport papetar, respectiv a cărţilor vechi, a documentelor de arhivă, a documentelor grafice de secol XIX-XX, cum ar afişe, cărţi, miniare etc. Activitatea în cadrul acestei secţii nu se limitează doar la conservare-restaurare, studenţii fiind iniţiaţi şi în tehnicile grafice tradiţionale şi contemporane, precum miniatură, linogravură, xilogravură sau acvaforte. „România deţine un imens patrimoniu de carte veche care aşteaptă să fie conservat şi restaurat. Este necesară sprijinirea dezvoltării acestui domeniu pentru a putea fi salvate în timp util remarcabile valori culturale pe suport papetar, care reprezintă importante dovezi istorice ale identităţii noastre naţionale. Pentru fiecare din aceste două direcţii de dezvoltare şi specializare, icoană şi carte, practica de specialitate oferă posibilitatea exprimării studenţilor în lucrări vizând efectiv conservarea şi restaurarea bunurilor de patrimoniu eclezial“, ne-a declarat dna. prof. Melniciuc. Pictura bisericească, menţinerea tradiţiei La Pictură Bisericească, se studiază în principal discipline artistice, atât pentru realizarea icoanelor din nou - de sine stătătoare şi de iconostas - cât şi pentru pictarea scenelor murale din interiorul şi exteriorul aşezămintelor ecleziale. Această specializare presupune crearea de noi valori artistice, în scopul menţinerii tradiţiei creştine şi amplificării ei. Însuşirea tehnicilor artistice se îmbină în planul de învăţământ cu studierea unor discipline teologice, astfel încât „cercetarea teologico-artistică cunoaşte o emulaţie determinată de necesitatea afirmării identităţii religioase creştine, de împlinirea în conştiinţa şi responsabilitatea idealului sublim creştin. Formele de învăţământ de licenţă şi master pentru conservatori, restauratori şi pictori bisericeşti au un specific aparte faţă de celelalte domenii universitare, fiind o îmbinare multidisciplinară, completată cu dezvoltarea unor abilităţi practice şi de cercetare deosebite. Planurile noastre de învăţământ urmează structura învăţământului teologic românesc dar şi tendinţele occidentale în domeniu“, după cum afirmă dna. Melniciuc. Colaborări cu universităţi de renume internaţional Secţia Artă Sacră a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Staniloae“ din Iaşi are 10 cadre didactice titulare, specialişti de referinţă la nivel naţional. Baza materială a Secţiei Artă Sacră constă în 13 săli de curs şi seminarii, 6 ateliere de pictură şi tehnici, 7 laboratoare şi o sală de expoziţie permanentă. „Studenţii, masteranzii şi doctoranzii facultăţii sunt antrenaţi în organizarea de concursuri interstudenţeşti, seminarii culturale, conferinţe teologico-duhovniceşti cu abordare interdisciplinară, organizarea de expoziţii cu lucrări artistice ale studenţilor, excursii de studii şi tabere de creaţie. Generaţii întregi au avut grijă, fiecare după pricepere, să predea urmaşilor, în bună stare, icoanele şi cărţile religioase, adevărate mărturii despre credinţa creştină a poporului nostru şi să păstreze tradiţia iconografică a picturii bisericeşti. Ne propunem să continuăm împreună eforturile lor, aliniindu-ne, în acelaşi timp, la standardele europene în domeniu“, a conchis conf. dr. Nicoleta Melniciuc. Implicată în programe naţionale şi internaţionale de cercetare în domeniul conservării-restaurării patrimoniului cultural naţional, care include monumente, icoană şi carte veche, în cadrul programului Socrates, Secţia Artă Sacră derulează proiecte cu universităţile partenere de renume internaţional, printre care Universita di Udine (Italia), Vienna Universität (Austria), Aristotle University, Thessaloniki (Grecia), Ljubljana Univerza (Slovenia) etc. De astfel de mobilităţi academice în cadrul programului Socrates au beneficiat în ultimii doi ani atât studenţii, cât şi cadrele didactice. „A picta o icoană e ca o rugăciune“ Din 1993, de la data înfiinţării, secţia Patrimoniu Cultural a Facultăţii de Teologie a format generaţii de studenţi care acum profesează ca pictori de biserici şi icoane, restauratori de icoane şi cărţi sau documente în centre de profil sau biblioteci din ţară şi din străinătate. Am stat de vorbă cu unul dintre absolvenţii acestei secţii, la domeniul Pictură Bisericească, Marius Ghinescu, în prezent masterand la specializarea Restaurare Icoană, în cadrul aceleiaşi facultăţi. În anul în care a terminat liceul, el s-a înscris pentru studii universitare atât la secţia Patrimoniu Cultural, cât şi la Universitatea de Arte. „După ce s-au afişat rezultatele, am fost declarat admis atât la Teologie, cât şi la Arte, la aceasta din urmă chiar am fost admis al treilea pe listă. Am optat însă pentru Patrimoniu, deoarece am fost atras în primul rând de mediul teologic, care te ajută cu adevărat să lucrezi o icoană, nu doar imagini artistice. La Arte este o direcţie total diferită faţă de ceea ce este la Teologie. Aici înveţi nu doar să pictezi, ci şi cum să te comporţi ca iconar. Înveţi să te rogi. Căci a picta o icoană e ca o rugăciune. Pictând te rogi lui Dumnezeu. Sunt unii care spun că, dacă pictezi o icoană, eşti îngrădit ca artist, că trebuie să respecţi nişte canoane. Trebuie să le respecţi, aşa e, însă nu eşti deloc îngrădit. La început, până deprinzi această artă, faci doar copii, preiei modelele. Însă, la fiecare icoană, artistul iconar îşi aduce propria contribuţie, având libertatea de a crea, deoarece, artistic vorbind, icoana nu e deloc ceva rigid“, a spus Marius Ghinescu. Marcel Furtună, de la Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului de Artă Creştină „Resurrectio“, a absolvit şi el secţia Artă Sacră. Această specializare pentru el a însemnat, după cum spune, „o deschidere de drumuri. Eu nu mai făcusem o şcoală de arte înainte, însă mi-a plăcut dintotdeauna pictura bizantină, cea care m-a adus la această facultate“. „Noi avem o responsabilitate mai mare“ Unul dintre absolvenţii cu rezultate deosebite este Cristian Covrig. Acesta a reuşit într-un timp foarte scurt să realizeze numeroase expoziţii de icoană în ţară şi mai ales în străinătate, lucrând ca pictor la mai multe biserici: „Eu mi-am dorit foarte mult să ajung la Teologie, a fost singurul meu gând imediat ce am terminat liceul. Trebuie să ai o chemare şi să ai o educaţie religioasă. Imediat ce am absolvit mi-am dorit să învăţ cât mai multe, să cunosc cât mai multe şi l-am descoperit cu adevărat pe Dumnezeu, atât prin rugăciune, cât şi prin partea teoretică a teologiei. În ceea ce am realizat, sârguindu-mă să pictez cât mai bine, am fost ajutat şi susţinut foarte mult de profesori. Nu pot să-i enumăr pentru că sunt mulţi şi nu vreau să fac diferenţiere între ei. Imediat ce am terminat studiile, mi s-au deschis noi oportunităţi de a alege să pictez o biserică, să arăt ceea ce am învăţat în facultate. Teoria şi practica din facultate s-au concretizat în practica de pe şantier, lucrând. Drept dovadă stă ceea ce am realizat într-un timp foarte scurt. Faptul că termini o facultate cu specializarea Teologie - Patrimoniu îţi deschide multe oportunităţi. Consider că cel care urmează cursurile Facultăţii de Teologie trebuie să fie un om format din punct de vedere moral, teologic şi să păstreze o anumită conduită în ceea ce are de făcut. La Patrimoniu, ca şi la celelalte secţii de la Teologie, ai de îndeplinit multe cerinţe. Noi învăţăm aici multe lucruri despre Dumnezeu şi de aceea ar trebui sa fim cu mult mai responsabili decât cei care nu au făcut această şcoală. Vreau să mulţumesc pe această cale profesorilor şi părinţilor profesori care m-au îndrumat în facultate şi, în mod deosebit, Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, căruia i se datorează şansa noastră de a avea această şcoală la Iaşi. Dacă vrei să urmezi o cale artistică trebuie numaidecât să urmezi o şcoală de profil şi mă refer la cei care vor să picteze biserici şi icoane. Cine pictează o icoană şi nu cunoaşte teoria şi tehnica unei icoane cu adevărat, nu poate fi la fel de responsabil ca cel care învaţă teoria şi cunoaşte toate canoanele picturii bisericeşti“, ne-a declarat Cristian Covrig. ▲ Admiterea la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi în anul 2007 Numărul locurilor disponibile anul acesta candidaţilor la Specializarea Artă Sacră, din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“, este de 37, dintre care cele mai multe, 27, la buget, iar 10, la taxă. Perioada de înscriere începe luni, 16 iulie, şi se încheie duminică, 22 iulie, urmând ca selecţia candidaţilor să se facă până pe data de 26 iulie, când se vor afişa rezultatele. Departajarea candidaţilor se va face, în premieră, pe baza concursului de dosare, luându-se în considerare media generală a anilor de liceu/seminar, în proporţie de 80%, şi media generală de la bacalaureat, în proporţie de 20%. Dosarul candidaţilor va trebui să conţină: cererea tip de înscriere (formular ce se pune la dispoziţia candidatului la înscriere); binecuvântarea chiriarhului (episcopului) de care aparţine candidatul (apartenenţa este dată în funcţie de domiciliul stabil al candidatului. Acesta se va adresa sectorului cultural al (Arhi)Episcopiei respective. Binecuvântarea se obţine personal); actul de studii în original: diploma de bacalaureat, diploma universitară, diploma sau adeverinţa de absolvire a Seminarului, adeverinţa de absolvire a bacalaureatului - în cazul candidaţilor promoţia 2007; foaie matricolă/situaţie şcolară (în original); certificat de naştere (copie xerox legalizată); buletin de identitate (copie xerox); certificat căsătorie - unde este cazul - (copie xerox); certificatul sau adeverinţa de botez (în original); recomandare de la preotul din parohia în care are domiciul stabil candidatul (monahii vor prezenta recomandare de la stareţul mănăstirii în care vieţuiesc); adeverinţă medicală (în cazul în care adeverinţele medicale sunt incomplete, candidaţii se pot adresa cabinetului medical studenţesc nr. 7 situat în căminul C8, parter, campus „Titu Maiorescu“) care să cuprindă: examen clinic, adeverinţă de boli cronice, analize medicale: VDRL şi RPA (radiografie pulmonară standard); 4 fotografii color tip B.I.; chitanţa de achitare a taxei de înscriere la concursul de admitere, taxa fiind în valoare de 160 RON. Tot în cazul cifrelor de şcolarizare trebuie precizat că o dată absolvit, studentul admis la taxă trebuie să achite, în tranşe, o taxă anuală în valoare totală de 1.600 RON. Pe lângă specializarea Artă Sacră la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi se organizează anul acesta admiterea şi pentru următoarele specializări: Teologie Ortodoxă Pastorală (37 de locuri pentru cursuri de zi, fără taxă, şi 163 locuri cu taxă), Teologie Ortodoxă Didactică (15 locuri fără taxă, 25 locuri cu taxă) şi Teologie Ortodoxă Socială (27 de locuri fără taxă, 10 locuri cu taxă). Alte detalii despre admiterea de anul acesta la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi se pot obţine de pe site-ul www.teologie.uaic.ro, sau de la secretariatul facultăţii.