Iconari şi meşteri cruceri s-au întrecut pe sine la un târg doar al lor

Ca o preîntâmpinare a sărbătorii de astăzi, timp de trei zile (11-13 septembrie), Muzeul Ţăranului Român a fost transformat într-un spaţiu încărcat de spiritualitate, tradiţie şi artă populară, dacă e să enumerăm doar câteva dintre exponatele etalate spre vânzare: icoane, cruci, troiţe, pristolnice, miniaturi, pecetare. De asemenea, publicul vizitator a putut participa la două expoziţii de fotografie: „Troiţe din Valea Slănicului, Buzău“ şi „60 de biserici din lemn din nordul Olteniei şi sudul Transilvaniei“. Toate evenimentele s-au desfăşurat în cadrul ediţiei de anul acesta a „Târgului iconarilor şi al meşterilor cruceri“.

Vineri, 11 septembrie, pe la orele amiezii, curtea muzeului din Şoseaua Kiseleff, nr. 3, adunase deja primii vizitatori, potenţiali clienţi, ai târgului. Deşi vremea a fost plăcută, până la sfârşitul zilei, puţini bucureşteni s-au arătat interesaţi de oferta târgoveţilor iconari şi a meşterilor cruceri. „Oamenii sunt încă la serviciu. Aşteptăm mai mulţi vizitatori în zilele următoare. Pentru mine este o bucurie să particip de fiecare dată la acest târg şi sper să vină cât mai mulţi bucureşteni“, a spus Camelia Drăgan, pictor şi ceramist.

Iconari şi cruceri din toate colţurile ţării au venit în Capitală cu cele mai frumoase dintre lucrările lor, în care au investit timp, talent şi multă muncă, pe parcursul unui an întreg. Mulţi dintre expozanţi au venit de la distanţe foarte mari, însă oboseala drumului nu i-a împiedicat să răspundă întrebărilor vizitatorilor curioşi, dornici să afle detalii despre o icoană, un pristolnic, o cruce sau o troiţă.

Ruga unei pictoriţe: lacrimi de tristeţe picurate în culori

Dintre expozanţi, mi-au atras atenţia lucrările familiei Rotaru, din Timişoara. Mama şi fiica fac pictură în tempera pe sticlă, iar tatăl dă culoare din vârf de pensulă lemnului.

Letiţia Rotaru pictează de 10 ani. Absolventă de teologie, pictoriţa a început să facă icoane după naşterea Elizei, fiica sa, când s-a dedicat creşterii micuţei şi a petrecut cea mai mare parte a timpului acasă. Din pictura pe sticlă nu câştigă foarte mult, deşi aceasta este partea de venit cu care contribuie la bugetul familiei, însă „satisfacţia pe care mi-o dă pictura este imensă. Existenţa mea se leagă de această sticlă pe care va urma să apară un chip. Un chip de sfânt, Chipul Domnului. Trebuie linişte, post, rugăciune, abstinenţă, frică de Dumnezeu. De multe ori, dacă am zile agitate, nu iese ceea ce îmi doresc şi îmi curg lacrimile în culori de tristeţe că nu pot să redau ceea ce aşteaptă sfântul respectiv, ce aştept eu. Imediat le şterg şi o iau de la capăt“, spune Letiţia Rotaru.

Artista foloseşte ca sursă de inspiraţie izvoare foarte vechi din zonele: Poiana Sibiului, Ţara Făgăraşului, Nicula, Gherla.

Cât despre Eliza, care nu are mai mult de 13 ani, mama spune că încă de la patru ani desena, însă „nu vrea să facă artă, pentru că nu se câştigă bani“. Micuţa artistă, cu ochii de o nuanţă de albastru mai deschisă decât cea folosită în picturile pe sticlă pe care le realizează, răspunde că ar vrea să se facă „dansatoare de dans popular sau actriţă de teatru“. Până o să crească mare, va continua totuşi să lucreze alături de mama, care recunoaşte că „momentele petrecute împreună la masa de pictură sunt foarte frumoase, cu toate culorile, sticlele, baiţurile care sunt împrăştiate peste tot în casă. Asta este împlinirea noastră“.

Despre troiţe: „Le-am făcut gratis. Am zis şi eu că se mai iartă păcatele“

Munca a doi muzeografi, a doi cercetători şi a unui fotograf - expoziţia „Troiţele de pe Valea Slănicului, judeţul Buzău“ -, a fost adunată în câteva fotografii, expuse publicului, pe parcursul celor trei zile cât a durat târgul, în Sala Acvariu a Muzeului Ţăranului Român (MŢR).

„Expoziţia este o continuare a celei de anul trecut, care a avut aceeaşi temă. Am încercat să facem în primul rând un inventar al troiţelor, care sunt foarte multe în această zonă, şi am început cu o documentare foto foarte riguroasă; sunt în jur de 2.000 de fotografii. Am stat de vorbă cu meşteri, cu proprietari de troiţe. Mulţi dintre ei nu prea ştiau care e rolul acestor troiţe, am primit răspunsuri destul de evazive, destul de aproximative. Explicaţia numărului mare de troiţe de pe valea Slănicului ţine, în primul rând, de un reflex, un formalism şi de respectul faţă de un lucru făcut de cineva din familie, pentru că foarte multe troiţe erau în curţile oamenilor“, a declarat Cosmin Manolache, muzeograf, unul dintre membrii echipei de cercetare.

Din discuţiile cercetătorilor cu oamenii de pe valea Slănicului despre troiţe, semnificaţia, rostul şi folosul lor, redăm mai jos cuvintele unui localnic, Constantin Bicoiu, 72 de ani, din satul Sârbeşti: „Lumea aşa s-a obişnuit, să facă troiţe. Eu cred că nu e nici ceva rău. E bine. Dacă fac o troiţă cu căsuţă, acoperită, învelită cu tablă, cutare, cutare, o fac cam într-o săptămână. Eu le-am făcut gratis şi la unuâ şi la altuâ. Am zis şi eu că se mai iartă din păcate. Dumnezeu! După ce am făcut, a venit preotuâ, sfinţeşte, se face ceva acolo pomană. Vine lume. A venit lume când am făcut acolo la odaie! Era târg“.

Biserici din lemn aduse la viaţă

Despre expoziţia „60 de biserici din lemn din nordul Olteniei si sudul Transilvaniei“, al cărei vernisaj va avea loc astăzi, la ora 19:00, în Sala Foaier, am aflat de la Ovidiu Daneş, preşedintele Fundaţiei Dala şi iniţiator al proiectului, cât de mult bine se poate face unor monumente de patrimoniu cu bani puţini, multă muncă, voinţă şi implicare.

Mai exact, în judeţele Sibiu, Hunedoara, Vâlcea şi Gorj au fost depistate de fundaţie, în perioada 2007-2009, 60 de biserici din lemn, toate clasate monument istoric de categoria A şi B. Dintre acestea, doar 30 au fost cercetate, o parte au fost chiar învelite, urmând ca intervenţii asupra celorlalte lăcaşuri de cult să se facă de îndată ce vor exista bani.

Echipa a fost formată dintr-un grup de studenţi de la Facultatea de arhitectură din Timişoara, susţinuţi de organizaţia profesională Ordinul arhitecţilor din România şi Fundaţia Dala.

„În bună parte, aceste monumente sunt abandonate de comunitate, dar şi de Ministerul Culturii. Spre exemplu, am văzut biserici în 2007 pe care în 2008 le-am găsit căzute. Situaţia este destul de critică, mai ales în zona Hunedoarei. Multe dintre aceste monumente au o pictură deosebită, dar foarte fragilă, e păcat să se piardă, mai ales că ar putea fi implicată şi comunitatea, acolo unde se poate, pentru că există şi sate foarte sărace sau depopulate. Noi ne-am gândit să intervenim de urgenţă, lucrând cu nişte meşteri de la Muzeul Astra Sibiu, şi am acoperit până acum şase biserici din Hunedoara. Biserica din Pojogeni a fost strămutată la Mănăstirea Cămărăşeasca, cu binecuvântarea IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Am lucrat cu nişte sume infime, de multe ori am scos bani din buzunar pentru documentarea fotografică, iar pentru intervenţiile de urgenţă la cele şase biserici din Hunedoara şi strămutarea bisericii din Pojogeni am lucrat cu donaţii particulare. Vrem să reintroducem în circuitul funcţional aceste lăcaşuri de cult, în care, după intervenţiile avute, au început să se facă slujbe de hram, de Crăciun, la marile sărbători“, a spus Ovidiu Daneş.

Spre deosebire de prima zi, în următoarele două zile vizitatorii au venit în număr mai mare la târg, iar ieri au participat la un concert de muzică psaltică, susţinut de grupul „Nectarie Protopsaltul“, care a încheiat seria evenimentelor de la MŢR.