De la Pitești, drumurile care șerpuiesc peste muscelele Argeșului spre poalele Făgărașului te poartă, într-o oră și jumătate, până la Schitul Brădetu, unde localnicii trăiesc din pomicultură, apicultură și creșterea vitelor. Colectivizarea nu prea a avut succes aici din cauza reliefului, care face imposibilă exploatarea mecanizată, dar și datorită cerbiciei oamenilor, care în anii 1950 au sprijinit rezistența anticomunistă din munți. La 10 kilometri mai sus de Brădetu dai de legendarul sat Nucșoara, al cărui nume se leagă de cel al Elisabetei Rizea.
Pornind de mai sus, după Barajul Vidraru și Lacul Vâlsan, poți face o drumeție de 12-14 ore până la Vârful Moldoveanu, cel mai înalt din țară. Iar zona este plină de vetre monahale imemoriale. La numai 6 kilometri distanță se poate vizita Mănăstirea Corbii de Piatră, ce face parte din misteriosul triunghi de mănăstiri cu biserici săpate în stâncă. La una dintre ele, Cetățuia-Negru Vodă, spre Câmpulung, și-a depus jurămintele monahale și părintele Filotei Dabu, actualul stareț de la Schitul Brădetu.
La poalele Dealului Seci din Brădetu stă, neatinsă de trecerea a șase veacuri, Biserica „Înălțarea Domnului”, locașul de închinare al vechiului schit, acum biserică parohială. Aceasta și biserica Mănăstirii Cozia sunt ctitoriile lui Mircea cel Bătrân care s-au păstrat perfect funcționale în forma lor originală, rămânând monumente de referință pentru arhitectura sacră muntenească. În pridvor se odihnesc trei foști stareți: David, Isaia și Ghenadie, din vremea căruia datează pictura (1761) și clopotul care sună și azi.
La noul schit se poate ajunge cu mașina pe un drum comunal neasfaltat de aproximativ 1 kilometru, care se îngustează treptat și urcă șerpuit pe marginea abruptă, până pe culmea Dealului Seci, la 750 de metri altitudine. Locul oferă o vedere panoramică a Muntelui Ghițu, a Masivului Iezer, a Măgurei Chiciura (cea mai înaltă din zonă, de 1.218 metri) și a defileului Vâlsanului. Singurul izvor de pe acest deal, parcă predestinat, este cel care alimentează fântâna din curtea schitului.
Au dat Bucureștiul pe Schitul Brădetu
Părintele stareț Filotei Dabu, al cărui chip ars de soare poartă pecetea zilelor petrecute la muncă pe colina argeșeană, este foarte zgârcit cu vorba. Prima dată te conduce în biserica de lemn a noului schit, în jurul căreia se va ridica în curând o biserică de zid. Locașul are ca hramuri „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și „Sfântul Nectarie”. În biserica miniaturală pâlpâie tainic lumina unor icoane bizantine minunate: cele împărătești, cea de hram și cea a Sfântului Nicolae sunt pictate de profesorul Alexandru Nicolau, membru al Comisiei de artă bisericească de la București. Alte patru, printre care și cea a Sfântului Fanurie, la care părintele stareț are evlavie deosebită, sunt pictate de Maria Roxana Băcanu din Brașov.
Părintele stareț este secondat în slujire de părintele Mardarie Ifrim, care se ocupă de arhiva și secretariatul schitului. Cei doi l-au avut povățuitor duhovnicesc pe părintele Adrian Făgețeanu și au fost inițial închinoviați la Mănăstirea Radu Vodă în București. „Să fii călugăr în București mi s-a părut extrem de greu, mai ales dacă ești obișnuit cu liniște, cu natură, cu ceva mai mult efort fizic”, spune părintele Mardarie.
Urșii și căprioarele, prietenii monahilor
Dar aici, pe Valea Vâlsanului, într-o zonă care a fost declarată arie protejată, cu faună și floră de o mare diversitate, este cu totul altceva. Dealurile sunt pline de plante medicinale și rare din care își culeg nectarul albinele și diverse specii de bondari, iar râul Vâlsan este singurul loc din lume în care se mai găsește un pește care este o adevărată „fosilă vie”: aspretele (Romanichthys valsanicola). Căprioarele păscând sau culcate în livada schitului sunt o priveliște obișnuită pentru viețuitorii de aici. Tot în livadă, în toamna trecută, părintele stareț a avut „o întâlnire de gradul trei” cu o ursoaică și doi ursuleți veniți să mănânce pere.
Dacă jos, în sat, există izvoare cu ape minerale tămăduitoare (sodice, sulfuroase, clorurate, iodate și bicarbonatate, care tratează afecțiuni locomotorii, endocrine, renale, digestive și hepatobiliare, stările de epuizare), sus, la schit, este darul vindecător al Sfântului Nectarie. Unei femei care s-a rugat aici cu un an în urmă i-a dispărut tumora de la sân. „Sfântul Nectarie însuși a suferit de cancer la finalul vieții și a primit harisma de a vindeca această boală”, explică părintele Mardarie. Dar poate că cea mai impresionantă și vie mărturie despre puterea tămăduitoare a locului este însăși prezența maicii Ioana. Radiind de energie și bucurie, ea gătește și ajută la gospodăria schitului. Nu ai putea ghici că a avut cancer tiroidian, a făcut chemoterapie și radioterapie și că a întrerupt tratamentul cu iod radioactiv când a simțit că nu-l mai poate suporta, lăsându-se în mâinile lui Dumnezeu.
Cele mai numeroase și minunate schimbări care s-au întâmplat aici au fost însă zecile de zămisliri de copii dăruite pelerinilor schitului. Părintelui Mardarie îi stăruie în minte un caz în care din punct de vedere medical probabilitatea era foarte mică. Și totuși, după rugăciune și schimbarea vieții, s-a născut un băiețel. „Nu putem să ne mândrim cu aceste minuni, ele se bazează exclusiv pe credința credincioșilor și pe lucrarea sfinților, a Sfântului Proroc și Înaintemergător Ioan Botezătorul, el însuși zămislit în mod minunat, și a Sfântului Nectarie”, spune părintele Mardarie.
Însă, așa cum Sfântul Ioan Botezătorul este sfântul pocăinței, nici zămislirile minunate nu au apărut decât după o spovedanie curată și schimbarea vieții, prin re-echilibrarea dietei, abandonarea obiceiurilor nesănătoase și - mai ales - rugăciune și participarea săptămânală la Sfânta Liturghie a celor care aveau să devină părinți.
Dintr-un loc atât de bogat prin natura sa nu putea lipsi și cel mai mare dar, harul lui Dumnezeu. Și este chemarea și datoria omului ca, după ce primește daruri de la Dumnezeu, să i le întoarcă înapoi ca prinos de recunoștință: „Ale Tale dintru ale Tale...”.
„Când a venit să vadă locul pentru viitorul schit, Înaltpreasfințitul Calinic Argeșeanul ne-a întrebat cum am găsit un loc atât de frumos. Nu știu ce să spun. Cred că locul ne-a găsit pe noi. Și pentru aceasta suntem recunoscători”, spune părintele stareț Filotei.
