Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
În Săptămâna Luminată Biserica şi-a premiat olimpicii
Iaşiul a găzduit, în perioada 18-21 aprilie, cea de-a XVI-a ediţie a Olimpiadei Naţionale de Religie pentru seminariile şi liceele teologice ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Române. La această ediţie au fost prezenţi 110 elevi de la 36 de seminarii şi licee teologice din 26 de judeţe ale ţării, competiţia fiind câştigată de elevi de la seminariile teologice din Iaşi, Alba-Iulia, Suceava şi Slobozia.
Olimpiada Naţională de Religie pentru seminarii şi licee teologice ortodoxe a fost organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Iaşiul fiind desemnat, la ediţia din acest an, oraş-gazdă al celui mai important concurs de verificare a cunoştinţelor de teologie ortodoxă la nivel de liceu. La olimpiadă au participat 110 elevi (clasele IX-XII) de la 36 de seminarii şi şcoli teologice din 26 de judeţe. Preşedintele comisiei centrale de organizare şi evaluare a fost conf. univ. dr. Vasile Timiş, de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, preşedintele executiv al comisiei a fost prof. Cătălin Pâslaru, inspector şcolar general pentru religie în cadrul Ministerului Educaţiei, iar preşedintele de onoare al întregii competiţii a fost IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. "Nu toţi veţi lua premii, dar toţi sunteţi aleşi" În cuvântul adresat participanţilor la olimpiadă cu ocazia festivităţii de deschidere, conf. univ. dr. Vasile Timiş a subliniat faptul că "educaţia religioasă este o şansă care se întoarce favorabil nu doar Bisericii, ci şi societăţii româneşti, prin multiplele ei implicaţii şi valenţe ecleziale, educaţionale şi, nu în ultimul rând, sociale". "Olimpiada de religie este singura olimpiadă care se deschide cu o slujbă de binecuvântare, este singura care are ca obiect cartea ce conţine cuvintele vieţii veşnice, adică Sfânta Scriptură, şi este singura care se desfăşoară în Săptămâna Luminată", a spus, la rândul său, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, în timp ce Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a subliniat, în cuvântul adresat elevilor seminarişti, faptul că "olimpiada de religie este o continuare a Paştilor, de unde fiecare va lua lumina ştiinţei". "Cu toate că nu toţi veţi lua premii, să ştiţi că toţi sunteţi aleşi, iar prin venirea voastră aici veţi avea bucuria că aţi adăugat o cărămidă în plus înspre cunoaşterea lui Dumnezeu. Să nu uitaţi însă că evaluarea cea mai importantă este cea făcută de Dumnezeu, după modul în care El, Dreptul Judecător, se va recunoaşte în noi şi în faptele pe care le facem spre slava Lui", a subliniat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. "Putem să avem multe diplome, dar să nu-L avem pe Hristos" Probele scrise din cadrul olimpiadei au fost susţinute, în funcţie de anul de studiu, la disciplinele dogmatică, istoria Bisericii Ortodoxe Române, studiul Noului Testament şi studiul Vechiului Testament. În urma concursului, Vlăduţ Constantin Onel, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, a obţinut locul I la disciplina dogmatică, profesor îndrumător fiind pr. Cristian Alexandru Barnea. La disciplina istoria Bisericii Ortodoxe Române, Ioan Puiu, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Mitropolit Simion Ştefan" din Alba Iulia, a obţinut locul I, avându-l ca îndrumător pe pr. prof. dr. Nicolae Bolea. Cătălin Teodor Popescu, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Mitropolitul Dosoftei" din Suceava, a obţinut primul loc la disciplina studiul Noului Testament, fiind îndrumat de pr. prof. Bogdan Mihai Hrişcă, iar Cristian Dumitru, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Slobozia, s-a clasat pe primul loc la disciplina studiul Vechiului Testament, avându-l ca profesor îndrumător pe pr. Neagu Iliescu. "Sunt plăcut surprins, la fel ca anul trecut, când am obţinut locul I la studiul Vechiului Testament. Secretul meu e că am îmbinat programul de învăţat cu programul de slujbă", a spus Cătălin Teodor Popescu, primul clasat la disciplina studiul Noului Testament. "Sunt fericit că nu i-am dezamăgit pe cei care şi-au pus încrederea în mine. Ţin să mulţumesc în special profesorului meu îndrumător", a spus Ioan Puiu, cel care a obţinut primul loc la disciplina istoria Bisericii Ortodoxe Române. Şi pentru Cristian Dumitru, clasarea pe primul loc la disciplina studiul Vechiului Testament a fost unul dintre cele mai fericite momente, cu atât mai mult cu cât mărturiseşte că nu se aştepta la o asemenea performanţă. "În momentul când m-am văzut primul pe listă, nu mi-a venit să cred. Am simţit că zbor! Mulţumesc profesorului meu îndrumător, părinţilor şi celorlalţi colegi care m-au susţinut", a spus Cristian. Vlăduţ Constantin Onel, elev în clasa a XII-a la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, a onorat statutul de gazdă al Iaşiului prin clasarea pe primul loc pe ţară la disciplina dogmatică. "Am mai obţinut două premii întâi la olimpiada de religie, în anul întâi şi anul doi de seminar, dar ediţia din acest an a fost singura la care am luat nota zece. Dar să nu credeţi că am avut un parcurs perfect din acest punct de vedere. În anul trei de seminar, când am susţinut concursul la istoria Bisericii Ortodoxe Române, am luat nota 5,25. Cel mai mult îmi plac Noul Testament şi dogmatica", mărturiseşte Vlăduţ Constantin Onel, cel care, după trei premii întâi obţinute la olimpiadele naţionale de religie, subliniază că lucrul cel mai important din viaţa unui seminarist rămâne trăirea duhovnicească. "Putem să avem multe premii, multe diplome, dar să nu-l avem pe Hristos. Importante sunt olimpiada vieţii şi modul în care ne prezentăm în faţa Lui Dumnezeu", explică Vlăduţ, care mai mărturiseşte că şi-ar dori să devină profesor de religie după finalizarea studiilor teologice. "Să rămâneţi olimpici în a-L sluji pe Dumnezeu" În cuvântul rostit la festivitatea de premiere a câştigătorilor care a avut loc sâmbătă, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a felicitat toţi elevii participanţi pentru osteneala depusă şi i-a îndemnat ca, după finalizarea studiilor teologice, să-şi pună învăţătura acumulată, mintea şi sufletul în slujba Lui Dumnezeu, în slujba Bisericii şi a societăţii, care are multă nevoie de ei în aceste momente. "Nădăjduiesc, în primul rând, că Iaşiul v-a fost o gazdă bună, o gazdă primitoare şi că aţi simţit ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva în aceste zile. Vă îndemn să rămâneţi olimpici în a-L sluji pe Dumnezeu în lucrarea voastră viitoare, într-o societate românească ce se caută încă pe sine şi care are nevoie de oameni pricepuţi, ca dumneavoastră, să o ajute. Să vă răsplătească Dumnezeu osteneala tuturor şi să nu îngropaţi talantul cu care v-a înzestrat", a spus IPS Teofan.