Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Inima pădurii Măguricea bate încă în locaşul din Boiştea

Inima pădurii Măguricea bate încă în locaşul din Boiştea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 29 Iul, 2014

Drumul bisericilor de lemn pătrunde azi în judeţul Bacău, pentru a face, în răstimpuri, şi aici popas printre cele mai vechi ctitorii, cioplite de meşteri anonimi. Prima oprire, la Boiştea, lângă Dărmăneşti, într-o bisericuţă reprezentativă pentru arta lemnului din Moldova de munte.

Cioplită din lemnul stejarilor ce creşteau, odinioară, pe coastele dealurilor din jur, bisericuţa de la Boiştea e ultimul martor al pădurii Măguricea. Inima codrului din care n-a mai rămas în picioare nici un copac bate azi printre bârnele frumos dăltuite, amintind tuturor de un timp în care peste tot domnea buna rânduială. O stampă a frumosului şi trăiniciei, proiectată pe un fundal pe care natura l-a desenat cu infinită delicateţe. Iar meşterii ce i-au croit zdravăna haină de bârne s-au întrecut în dibăcie şi migală. De altfel, tiparul construcţiei e cel care particularizează biserica de la Boiştea în rândul monumentelor dăltuite în lemn din judeţul Bacău. Garnisit cu console sculptate „în cap de cal“, exteriorul prezintă o graţioasă dantelărie.

Locaşul a fost ridicat în mijlocul aşezării de la Boiştea, la picioarele versantului pe care se înălţa, cândva, codrul Măguricea. Astăzi, satul a devenit cartier al ultimului oraş construit în perioada comunistă - Dărmăneşti.

Biserică parohială timp de două veacuri

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae“ Boiştea a fost ridicată în 1808 şi a slujit comunităţii drept biserică parohială până în anul 2008, când s-a sfinţit un locaş nou, de zid. În registrele bisericii, ctitor este pomenit un anume ieromonah Isaia, ajutat de localnici. „Pe portalul uşii de intrare este inscripţionată data de 15 iunie 1808, dată la care bisericuţa noastră a fost sfinţită. Primul hram a fost «Sfânta Treime», dar acesta a fost schimbat în 1923, când s-au făcut reparaţii şi a fost resfinţită“, povesteşte pr. Daniel Prepeliţă, parohul de la Boiştea.

Stilul arhitectural

Locaşul este ridicat din bârne de stejar cioplite din bardă, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“, aşezate pe tălpi de stejar şi pe o mică temelie de piatră de râu. Acoperişul este de draniţă, la fel ca în momentul construcţiei bisericii. La exterior se remarcă o serie de elemente particulare ale stilului arhitectural. Dantelăria consolelor de lemn pe care se sprijină acoperişul, sculptate „în cap de cal“, este dovada cea mai vie a măiestriei meşterilor care le vor fi lucrat. De asemenea, brâul - frânghie ce încinge bisericuţa, un alt element extrem de bine conservat, constituie o mărturie valoroasă a vechii arte populare a lemnului. După cum arată cercetătorii Ioana Cristache Panait şi Titu Elian într-un studiu despre bisericile de lemn din Moldova, publicat la începutul anilor â70 ai secolului trecut, brâul bisericii prezintă „motive decorative întrerupte“, fapt ce-i conferă unicitate.

Iniţial, mica biserică avea doar altar, naos şi pronaos. Conform documentelor parohiei, prima lărgire a locaşului a avut loc la 1884, atunci lărgindu-se pronaosul şi adăugându-se pridvorul.

„În decursul timpului, fiind singura biserică a parohiei, a fost destul de bine îngrijită. O reparaţie capitală s-a făcut între anii 1923-1924. Draniţa de pe acoperiş a fost schimbată ori de câte ori a fost nevoie. Ultima dată, în 2012“, explică părintele Prepeliţă.

Interiorul şi podoabele lui

La interior, copleşeşte senzaţia de simplitate. Lemnul, înnegrit de timp, ferestrele mici, luminile furişe, liniştea cuibărită acolo de veacuri, toate te rup de lumea dezlănţuită de afară, ajutându-te să te regăseşti.

Îngrijită şi primenită în permanenţă, biserica e dichisită ca o cutiuţă cu podoabe de preţ. „Acum aici slujim doar de câteva ori pe an. Însă ne străduim să ne îngrijim aşa cum trebuie de ea. Celor din parohie le este tare dragă. Toţi s-au botezat, s-au cununat aici. Toată istoria propriilor familii e adunată între bârnele acestea“, spune pr. Daniel Prepeliţă, paroh de 20 de ani la Boiştea.

Dar frumuseţea interiorului e potenţată şi de podoabele cu care este decorat. Catapeteasma, originală, prezintă scene pictate extrem de expresive, cu vădite influenţe ardeleneşti. Chiar dacă nu a fost niciodată restaurată, aceasta se păstrează într-o stare relativ bună. De asemenea, din patrimoniul locaşului fac parte o serie de icoane vechi şi foarte valoroase: Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la 1873, „În sânul lui Avraam“, „Înfricoşătoarea Judecată“, un epitaf, precum şi carte bisericească tipărită cu caractere slavone.

Boiştea, odinioară sat, azi cartier al Dărmăneştilor

Odinioară sat de răzeşi de sub munte, Boiştea este astăzi cartier al oraşului Dărmăneşti, ultimul oraş din ţară înfiinţat de Nicolae Ceauşescu, în septembrie 1989.

Denumirea vechii aşezări de la Boiştea vine de la o specie de peşti ce cresc în apele de munte. „Au burta roşie şi oamenii le spun boişteni. De acolo vine numele“, explică pr. Prepeliţă.

Cartierul Boiştea se află la intrarea în oraşul Dărmăneşti, la 65 de kilometri distanţă de Bacău, oraşul reşedinţă de judeţ.