Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
„Într-o poză văd persoana, nu hârtia fotografică“
Carmen Grosu are 24 de ani, dar vârsta ei este ascunsă printre culori şi nuanţe. Născută în Focşani, judeţul Vrancea, Carmen este o fire modestă, tăcută şi liniştită. Nu epatează prin nimic, dar comunică prin lucrările ei - icoanele. Carmen pictează icoane şi face acest lucru la modul superlativ, cu răbdare, înţelepciune şi har. Absolventă a Facultăţii de Teologie, secţia Pictură Bisericească, Carmen nu s-a lăsat tulburată de piedicile care i s-au ivit în cale în toţi aceşti ani. La început a învăţat singură să picteze pe lemn, timpul şi Dumnezeu fiindu-i alături. În 2002 a promovat Liceul de Arte „Gheorghe Tăttărăscu“ din Focşani cu nota maximă, dar să lăsăm rândurile să vorbească...
Carmen a crescut într-o familie de oameni evlavioşi, familie în care bunica ei a ales să slujească Mântuitorului la Mănăstirea Recea, iar fratele mamei ei este sculptor bisericesc. La început, ca toţi copiii de vârsta ei, îi plăcea să mâzgălească tot felul de reviste şi caiete, numai că la 12 ani paşii au purtat-o spre Mănăstirea Dălhăuţi, mănăstire situată la 14 km de Focşani, unde se află icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni: „Când am văzut acea icoană, când m-am apropiat, am simţit un fior care mă învăluia. Apoi am aflat povestea miraculoasă a icoanei, cum că a fost pierdută de un călugăr pe vremea turcilor, iar călugărul care a pierdut-o a găsit-o plutind pe apă cu urme adânci de lovituri de sabie. Icoana are o frumuseţe aparte, iar Pruncul apare pe partea dreaptă, cu toate că majoritatea icoanelor aşază Pruncul pe partea stângă. Am rămas atât de impresionată de acea icoană, încât am început şi eu timid să pictez icoane. Chiar şi azi, după atâţia ani, consider că mai sunt puţine icoane ale Maicii Domnului din ţara noastră care să inspire atâta evlavie şi înălţare sufletească“. În timp, dorinţa ei s-a transformat în pasiune, iar în numai câţiva ani a reuşit să aibă o serie de expoziţii în Focşani: „Legat de acest moment din viaţa mea, ţin să precizez că nu aş fi reuşit să fiu ceea ce sunt astăzi fără îndrumarea atentă a profesoarei de istorie a artei, Mihaela Palade, şi a profesorului de pictură, Costică Apostol“.
De la pictura pe lemn, Carmen a trecut, în liceu, şi la pictura murală şi a avut şansa să picteze câteva troiţe din comuna Dumbrăveni cu fresce de tip bizantin: „Îmi place stilul bizantin pentru că prin el se creează imagini care pun între paranteze carnaţia sfinţilor. Picturile în stil bizantin au ca element distinctiv aura şi înfăţişarea ascetică a personajelor. Stilul bizantin se opune picturii realiste“ - ne-a spus Carmen.
„Icoana din sufletul copilului“
Ajunsă în Bucureşti, la facultate, Carmen a participat, în 2003, la Expoziţia Naţională de Icoane de la Palatul Parlamentului, expoziţie ce s-a desfăşurat sub genericul „Icoana din sufletul copilului“, unde a avut şansa să-şi expună cele mai bune lucrări. În prezent, majoritatea icoanele realizate de Carmen sunt concepute pe blat de lemn şi au dimensiuni variabile. În lucrările ei, Carmen caută să surprindă latura ascetică a sfinţilor: „Asceza sfinţilor este aproape de sufletul meu, aproape de inima mea“. Lucrările sunt conturate de culori vii, emoţionante, roşul fiind culoarea ei de suflet, iar cea mai importantă lucrare pe care a realizat-o folosind cu preponderenţă nuanţele de roşu este „Adormirea Maicii Domnului“.
Pentru Carmen, icoana reprezintă o „fereastră spre absolut, pentru că îmi oferă şansa de a scoate la lumină, prin elemente materiale, lucruri imateriale - chipuri de sfinţi. Celor care ne acuză de idolatrie le spun doar atât: noi nu cinstim şi nu premărim culoarea sau lemnul, ci simbolul plin de har şi credinţă al sfântului pe care îl avem în faţa ochilor. E ca şi când persoana dragă de lângă noi lipseşte, iar noi nu avem decât o poză cu acea persoană. Când mă uit într-o poză, văd persoana, nu hârtia fotografică“.
▲ Despre arta icoanelor
„Icoanele nu se realizează uşor. Fiecare icoană are canoanele ei care trebuie respectate, iar înaintea pictării oricărei icoane, cel ce se încumetă la această sarcină trebuie să postească şi să se roage. Icoanele pe lemn au nevoie un lemn tratat, care să reziste la umezeală şi carii, iar culorile trebuie pregătite cu atenţie. După caz, picturii i se adaugă foiţă de aur sau argint“, ne-a mărturisit Carmen. Ea îşi doreşte foarte mult să poate picta în biserici şi ştie că până acolo mai are de făcut multe sacrificii.
În încheiere, Carmen a lăsat câteva versuri, care spun mai multe despre ea decât o mie de cuvinte:
„A mai căzut pe lângă mine
un strop din darul tău cel sfânt,
În gând, mereu spre Cer privesc la Tine,
Viaţa, ce am trăit-o-n mine,
Nu rău făcând, dar nici un bine,
Regret ce multe am pierdut.
Dar azi, printre culori şi semne,
Un strop din marea ta iubire
Mă-nvăluie, aici pe Pământ.
Acum îţi dau un ferm răspuns,
Despre talantul spre-nmulţire,
Ce din greşeală l-am ascuns“.