Chiar dacă pare greu de crezut, Constantinopolul de odinioară păstrează încă suficiente mărturii ale creştinismului din veacurile bizantine, încât să poţi înţelege că şi pe aceste meleaguri, mai ascunşi sau mai vizibili, creştinii continuă să-I dea slavă lui Dumnezeu.
Pentru a vorbi despre un Istanbul creştin, nu mă voi referi neapărat la catedrala imperială „Sfânta Sofia“ sau la celebra biserică Chora, numită de turci Kharie Geami (Biserica din Câmp), astăzi obiective turistice de faimă mondială, pe care turcii şi le revendică la fel ca şi creştinii, şi care nu sunt, conform unei înţelegeri tacite, nici biserici, nici moschei, ci muzee. Mă voi opri asupra câtorva dintre cele 47 de biserici şi zece mănăstiri deschise cultului, în prezent, în oraşul lui Constantin cel Mare, precum şi asupra Bisericii „Sfânta Irina”, din imediata vecinătate a palatului Topkapî.
La prima-mi vizită pe malurile Bosforului, un agent de turism m-a asigurat că cinci zile sunt absolut suficiente pentru a vizita tot ce trebuie vizitat la Istanbul. Am revenit aici de încă trei ori, în decursul a zece ani, pentru a descoperi de fiecare dată că n-am reuşit nici pe departe măcar să mă apropii de toate comorile creştine, adesea tăinuite, ale acestei metropole orientale.
Pașii pelerinilor creștini
Sentimentul pe care-l încerci la Istanbul şi în Asia Mică, dacă provii dintr-o altă ţară balcanică şi eşti interesat de cunoaşterea rădăcinilor tale, e contradictoriu. Te simţi străin şi în acelaşi timp acasă. Nu poţi, contemplând splendorile a două civilizaţii şi culturi care s-au suprapus, să nu te gândeşti că situațiile tensionate din prezent, pricinuite de conflictele religioase sau de unele care se folosesc ca de un pretext de apartenenţa la religii diferite pentru a se agrava, sunt pricinuite de amestecul politicului în viaţa oamenilor obişnuiţi. Cei din urmă au convieţuit secole de-a rândul paşnic, lucrând împreună și îngăduindu-se reciproc.
Parfumul oriental al Istanbulului, pe care l-am regăsit în 2016 mai curat şi mai ademenitor ca niciodată, incită mai întâi simţurile pentru ca apoi să devină prilej de reverie. Descoperi că orientali am rămas, chiar dacă nemărturisit, şi noi, românii, în ciuda faptului că adesea Occidentul ne ispiteşte şi ne determină să ne abandonăm tradiţiile şi identitatea.
Locul detenției și al martiriului Sfinţilor Brâncoveni
Nu poţi uita că la Istanbul a suferit moarte mucenicească voievodul Constantin Brâncoveanu, alături de fiii săi şi de sfetnicul apropiat. Dintre românii care au călătorit pe aici, unii ştiu probabil că între zidurile închisorii Ediküle şi-au trăit chinuitoare detenţie Sfinţii Brâncoveni. Alţii poate chiar au vizitat locul. Însă cu siguranţă foarte puţini au aflat unde au suferit martiriul aceşti mari mărtuisitori creştini. Trecerea timpului şi dezvoltarea oraşului modern au şters urmele sângeroasei istorii.
Am avut de curând şansa ca, împreună cu un mic grup de pelerini, să ajungem și la locul martiriului Sfinţilor Brâncoveni. Am fost bucuroși să-i avem călăuze pe părintele Sergiu Vlad, paroh al Bisericii „Sfânta Parascheva şi Sfânta Arghiri” din Pikridion, precum şi pe Radu Mărgineanu, român stabilit de mulţi ani la Istanbul și creştin activ implicat în viața bisericii românești de aici. Locul martiriului se află în oraşul istoric, foarte aproape de Piaţa Eminölü, punct nodal al actualei metropole. Nu e marcat prin nimic şi nici ghizii locali nu ţi-l arată. Nu e un spaţiu viran, ci dimpotrivă, o zonă cu multe construcţii noi. Printre ele se numără Camera de Comerţ şi Industrie a Istanbulului. Temelia ei stă pe un loc sacru al creştinilor răsăriteni. Aici, pe 15 august 1714, au fost decapitaţi voievodul Brâncoveanu, fiii săi şi sfetnicul Ianache. Doar pe o plăcuţă scrie Yalikioscü, indicând spaţiul unde se afla chioşcul de vară al sultanului Ahmed, de unde acesta a coordonat execuţia principelui valah şi a tinerilor săi fii.
În diagonală, peste piaţa care face legătura pe mare cu Istanbulul asiatic şi pe uscat cu oraşul modern, se află o altă clădire nouă. Lipită de ea, se văd urmele unei zidiri vechi, din piatră. Aici a fost închisoarea unde a stat doamna Maria Brâncoveanu, ne spune Radu Mărgineanu, ghidul nostru spre alte două mărturii păstrate ale creştinismului, la Istanbul: Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” şi Biserica Maicii Domnului din Vlaherne.
Locuri creștine în cartierul Balikli
În locaşul construit la izvorul unde Maica Domnului a săvâşit minunea vindecării orbului din naştere şi unde l-a înştiinţat pe soldatul Leon că va deveni împărat, mai fusesem în urmă cu patru ani. Biserica se află în partea de vest a Istanbulului, aproape de Zidurile lui Teodosie şi Poarta Izvoarelor, în cartierul numit astăzi Balikli. Încă din epoca bizantină, multe izvoare naturale reprezentau o sursă importantă de viaţă în acest areal. Între ele, Izvorul Tămăduirii, cel mai vechi, a atras pelerinii creştini timp de cincisprezece veacuri. Istoricul Procopius atribuie prima biserică de aici împăratului Iustinian care, în urma unei viziuni, ar fi construit-o, înainte de anul 560, cu materiale rămase de la ridicarea Bazilicii „Sfânta Sofia“, şi ar fi dedicat-o Maicii Domnului. În veacul al XIV-lea, însă, cronicarul grec Nicephorus Kallistos Xanthopoulos, cel care compunea şi acatistul Izvorului Tămăduirii, relatează minunea săvârşită de Preacurata Fecioară cu orbul din naştere alături de alte şaizeci şi trei de vindecări miraculoase. Mai există o legendă, pe care au preluat-o şi musulmanii, şi care spune că, în jurul anului 1453, un călugăr care frigea peşte aproape de Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” credea că oraşul va cădea în mâinile turcilor doar când peştele fript, revenind la viaţă, va sări înapoi în apă. Deîndată, peştele a sărit de pe grătar direct în bazinul ce capta apa izvorului. De altfel, „Balikli” în traducere înseamnă „Locul Peştelui”. Motivul îl regăsim şi astăzi fie pictat, fie sculptat în relief în locaşul refăcut pe locul vechii mănăstiri din veacul al VI-lea. Închei prin a vă spune doar că şi astăzi cei cu adevărat credincioşi se vindecă aici de neputinţele lor trupeşti şi sufleteşti.
