În Galați, pe Strada Domnească, la numărul 141, în mijlocul unui parc, se află o clădire monument-istoric, cu front lung şi două aripi perpendiculare, în forma literei π, impunătoare și suplă totodată, adăpostind Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos. Este cel mai mare muzeu bisericesc din țară, cu o suprafață expozițională de 3.000 mp. L-am vizitat la ceas de seară, când luminile interioare și exterioare îi proiectau o aură aproape nepământească, gazdă și ghid fiindu-ne părintele Ilie Cosmin, directorul muzeului, un om care vorbește cu pasiune despre fiecare moment istoric și exponat.
Construcția Palatului Episcopal a început la 1898, în perioada Episcopului Partenie Clinceni și a fost terminată, la roșu, anul următor, iar până în 1901 s-au terminat finisajele. Merită subliniat că somptuoasa și eleganta clădire a fost gata în trei ani, cu mijloacele de la sfârșit de secol 19. Construcția avea un triplu rol: partea administrativă, la parter, iar la etaj, reședința familiei regale (cazată aici prima dată în 1906, cu prilejul așezării pietrei de temelie a catedralei), respectiv cea a episcopului, incluzând capela palatului, la mijloc fiind câteva saloane de primire. Mai trebuie spus că, în ambele războaie mondiale, palatul a fost pus la dispoziția armatei ca spital pentru răniți. Din păcate, în urma cutremurului din 1940 a suferit daune majore, remediate cu mari eforturi în următorii doi ani. Episcopul Chesarie Păunescu a refăcut clădirea aproape din temelii.
În 1963, palatul a fost confiscat de comuniști, care i-au schimbat destinaţia în Muzeu de Artă Vizuală și, cum pictura interioară și unele detalii arhitectonice nu se potriveau cu arta modernă, le-au dat jos! Într-un așa-zis „schimb echitabil”, eparhia a primit un demisol din apropierea catedralei.
Abia în 2004, ca urmare a demersurilor iniţiate de către ierarhul Dunării de Jos, IPS Casian, clădirea a fost retrocedată eparhiei, care a lăsat însă Muzeul de Artă Vizuală să funcționeze aici până la găsirea fondurilor necesare reabilitării și renovării. Căci fostul palat episcopal era într-un stadiu avansat de degradare, se scufunda din cauza pânzei freatice, care primăvara urcă până la 3,5 m. Chiar și acum latura din dreapta a clădirii păstrează o înclinare de 14 grade, după consolidare, minuțioasa restaurare și amenajarea aici a unui minunat Muzeu al Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, pe baza unor fonduri europene de 3,4 milioane de euro. Reabilitarea a însemnat săpături până la minus 5 metri și așezarea pe o nouă fundație. Totul s-a petrecut sub părinteasca supraveghere a IPS Casian: „Nu exagerez dacă spun că a fost zilnic aici pe șantier”, ne mărturisește directorul muzeului, care ține să precizeze că nu s-a pus nici o clipă problema ca palatul să redevină reședință, așa cum a crezut lumea.
140.000 de beneficiari
Colecțiile eparhiale au fost adăpostite inițial în cadrul Bisericii Precista, datând de la mijlocul secolului al XVII-lea, și au fost deschise publicului în 1918, cu susținerea Episcopului Nifon. În prezent, muzeul are bogate colecții de icoane, carte veche, carte rară, obiecte de orfevrărie și din lemn, veșminte liturgice, tablouri, fotografii, care provin din parohiile eparhiei și care au fost păstrate în depozitele de concentrare de patrimoniu din anii 1970-1980. O parte dintre ele au constituit substanța unei expoziții realizate aici încă înainte de retrocedare, printr-un parteneriat care prevedea și săvârșirea Sfintei Liturghii în capelă, cu prilejul hramului „Întâmpinarea Domnului”.
Inaugurarea muzeului s-a făcut în 27 noiembrie 2014, la împlinirea a 150 de ani de la înființarea Eparhiei Dunării de Jos şi a sărbătorilor dedicate patronului spiritual al municipiului Galaţi, al eparhiei şi al întregii Românii, Sfântul Apostol Andrei, în prezenţa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Cu această ocazie, capela a primit al doilea hram, „Sfinții Martiri Brâncoveni”, dimpreună cu o părticică a sfintelor moaște ale Sfântului Constantin Brâncoveanu.
În primii trei ani de existență, când se organizau evenimente doar în sediul principal, muzeul avea între 12.000 și 14.000 de vizitatori pe an. În 2018 a inaugurat, în parteneriat, alte două spații expoziționale, în foaierul Teatrului „Nae Leonard”, respectiv „Sala pașilor pierduți” de la Universitate, care oferă un spațiu mai amplu, necesar atunci când se expun, de pildă, picturi de mari dimensiuni. Drept care media ultimilor doi ani a ajuns la 60.000-70.000 de beneficiari ai serviciilor muzeului. Servicii care, în sezonul cald, din mai până în septembrie, includ concerte în aer liber, ateliere de creație, ateliere de meșteșugărit, pe lângă Noaptea Muzeelor, când vin de la copii foarte mici până la pensionari. Poate că nu văd foarte mult din muzeu, pentru că trec în viteză, dar e important că vin, iar de multe ori revin, ca să vadă lucrurile mai pe îndelete. În 2019, Anul Satului Românesc, muzeul a avut ateliere de olărit, de țesut și câte altele. Momente artistice oferite de elevii de la Liceul de Artă se petrec în saloanele de la etaj, unde aceștia cântă la pian ori vioară, ceea ce durează până pe la ora 1 din noapte, când IPS Casian îi întâmpină în capelă, „unde înalță o rugăciune și, la lumina lumânărilor, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această frumusețe. Fascinant este că sunt foarte mulți tineri!”, spune părintele Ilie Cosmin.
Cu ocazia Anului comemorativ al traducătorilor de cărți bisericești, muzeul gălățean a organizat o amplă expoziție itinerantă care a atras, în mai multe locuri din țară, peste 60.000 de vizitatori. Cu aceștia, beneficiarii instituției de cultură au ajuns la un număr dublu față de media obișnuită, adică 140.000!
Un sunet de acum 226 de ani
Partea de istorie, în special exponatele arheologice, este realizată în colaborare cu muzeele de profil din zonă și acoperă perioada dintre mileniile 3-4 î.Hr. și Imperiul Bizantin. Rețin atenția, între altele, machetele celor două vase specifice pe Dunăre, cel comercial și cel militar, ceramica de Boian, Gumelnița și Cucuteni, vestigiile dacice și romane, și mai ales cel mai vechi mormânt creștin din zonă, al lui Innocens, descoperit în zona Cetății Barboși.
O secțiune importantă este cea a documentelor voievodale care au legătură cu Dunărea de Jos, emise de Ștefan cel Mare, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Vasile Lupu. Aici se găsește și un document inedit: un recensământ comandat de sultan în Brăila, care la 1570 era raia turcească, actul probând că orașul era împărțit pe cartiere și mahalale, iar cele românești erau conduse de preoții creștini, luând numele acestora (Mahalaua lui Popa Petre, de pildă).
Instituția are în depozite circa 2.000 de cărți și 400 de icoane, dintre care firește că sunt expuse doar o mică parte. Cea mai veche icoană este cea a Arhanghelului Mihail, de la 1711.
Un moment special al vizitei noastre în Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a fost cel în care gazda noastră ne-a îndemnat să facem să sune un clopot de la 1794...
Vremurile în care bisericile erau trase în Dunăre
Reconstituirea în detaliu a fostului Palat Episcopal a folosit tot ce s-a putut folosi. De pildă, s-a găsit doar un fragment de draperie, cu stema episcopului Partenie. Un meșter rrom a studiat bucățica de material, a plecat la Istanbul, a identificat o țesătură cât mai apropiată ca textură și culoare și, la întoarcere, în două săptămâni, a produs noile draperii.
În partea culturală a muzeului sunt prezentate școlile teologice, Seminarul din Galați (o fotografie, probabil destinată părinților, înfățișează studenții din 1912), manuale, teze de doctorat, documente administrative, portrete ale absolvenților și profesorilor celebri.
Sub capela de la etaj, IPS Casian a dorit să se amenajeze un memorial al celor care au suferit în timpul comunismului, un pomelnic în care sunt trecuți elevi, studenți, preoți, mireni, monahi și monahii. Sunt fotografii și diverse obiecte, de la un epitrahil la o linguriță, ale celor care au pătimit în temnițele comuniste.
Tot aici sunt imagini cu biserici dărâmate în Galați și Brăila. Una dintre ele a fost legată de 4 șlepuri și trasă în Dunăre, profitând de faptul că, la fel ca multe clădiri din vremea ei, nu avea fundație. La alta s-a pompat apă în sol ca să cadă singură...
De la arta tranșeelor la bucuria jucăriilor
Cu eforturi proprii, Arhiepiscopia Dunării de Jos a creat, în apropierea clădirii principale, un corp-anexă al muzeului, care găzduieşte un atelier de restaurare a obiectelor de artă (icoane de patrimoniu, carte veche, obiecte din lemn, mobilier sau lemn pictat, tablouri), săli destinate programelor pentru copii (pictură pe sticlă, obiecte din ceramică, conservare preventivă a obiectelor de cult și de artă, teoria culorii, zugrăvirea de icoane bizantine, desen artistic), săli pentru expoziții temporare, cursuri de formare profesională, concerte, conferinţe, evenimente festive.
Una dintre expozițiile temporare cele mai atrăgătoare a fost cea de jucării, cu peste 1.500 de exponate. A mai fost aici o expoziție de „trench art”, arta tranșeelor, obiecte decorative confecţionate de soldați, prizonieri de război sau civili, realizarea fiind direct legată de conflictul armat sau de consecințele acestuia. „E impresionant să vezi cum un obuz devine, dintr-un obiect de război, un obiect de artă!” Am lăsat în urmă cu regret imaginea muzeului strălucind în întuneric ca un far al spiritualității. Consolarea este că în mod sigur vom reveni aici!
