Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Istorie şi cultură ieri şi azi, la Biserica Zlătari
Printre bisericile cu rezonanţă istorică aparte din Bucureşti şi mai cu seamă cele aflate în vechiul centru al oraşului se numără Biserica Zlătari de pe Calea Victoriei din Capitală. Dintre lăcaşurile situate pe principala arteră de circulaţie a Micului Paris de altădată, cel construit pe locul unei bisericuţe ridicate în secolul al XVII-lea „de nişte meşteri zlătari, aurari sau argintari (conform slavonescului zlatu â aur) din mahalaua Popii Manta“ se impune prin eleganţă şi bun gust. Preoţii slujitori aici se străduiesc astăzi să împlinească şi să cinstească prin misiunea lor memoria, râvna şi trăirea în Hristos a celor care odinioară s-au rugat în această biserică.
Pentru cine vrea să ajungă din Piaţa Unirii la biserica din faţa CEC-ului bucureştean drumul este foarte simplu şi uşor de parcurs. 12 minute îţi ia să ajungi la Zlătari, mergând la pas. Mai întâi treci pe lângă Biserica „Sfântul Anton“. În dreapta ai Curtea Veche şi urci spre Lipscani, după care dai colţul Muzeului de Istorie al României şi o iei în sus pe Calea Victoriei. Biserica este separată de muzeu de un rând de blocuri. E ora prânzului, o zi obişnuită din săptămână. Terasele de pe străduţele înguste cu clădiri vechi care fac să te simţi ca la Paris sunt aproape pline. Sunt multe biserici în zona aceasta cu iz vechi care înconjoară Muzeul Naţional de Istorie: Stavropoleos, Doamnei, Biserica Rusă, „Sfântul Dumitru“ - Poştă.
Oferită de Constantin Brâncoveanu ca dar patriarhului Alexandriei, Gherasim Palada
Numită „Zlătari“, biserica, aşa cum se înfăţişează astăzi privitorului, a fost înălţată în anul 1850 de arhiereul Calistrat Livis, egumenul de atunci al lăcaşului, pe locul unei alte biserici de la începutul veacului al XVIII-lea. După cum mărturiseşte pisania în limba greacă de la 1709, biserica ctitorită de Spătarul Mihail Cantacuzino în anul 1705 era ridicată din temelie şi închinată Sfinţilor Mucenici Dimitrie şi Gheorghe. Avea statut de mănăstire, fiind înzestrată cu terenuri, prăvălii şi alte bunuri imobile şi a devenit unul dintre cele mai bogate lăcaşuri bisericeşti din Ungrovlahia. Cu ocazia vizitei patriarhului Gherasim Palada la reşedinţa domnului Ţării Româneşti de la începutul veacului al XVIII-lea, Constantin Brâncoveanu, biserica, împreună cu hanul care o înconjura, a fost închinată Patriarhiei Alexandriei.
După mai multe cutremure pe care biserica le-a suportat cu greu în 1800 şi 1838, cu binecuvântarea IPS Nifon, mitropolitul Ungrovlahiei, în zilele domnitorului Dimitrie Ştirbei, ea a fost construită din temelii. Desăvârşirea ctitoriei a aparţinut însă egumenului care a succedat la conducerea mănăstirii, Atanasie Livis, probabil fratele arhiereului Calistrat sau mai curând nepotul acestuia, punându-i-se hramul „Naşterea Maicii Domnului“.
Arhitectul Xavier Villacrosse este cel care realizează planurile de construcţie a bisericii, ridicată în stil ţarigrădean, cu adaosuri brâncoveneşti. Haina de cărămidă aparentă, inspirată din stilul bizantin, şi pridvorul sprijinit pe patru stâlpi, imitând pridvoarele de la casele tradiţionale româneşti, dau un aer familiar când intri să te închini aici. Cel care a fost desemnat să împodobească iconografic biserica, pictorul Gheorghe Tattarăscu, între ani 1853-1856, a reuşit cu măiestrie să definitiveze zugrăvirea interioară în frescă a lăcaşului de pe Calea Victoriei. Catapeteasma sculptată în lemn şi poleită, împreună cu icoanele împărăteşti ferecate în argint, reprezintă adevărate opere de artă. De-a lungul secolului al XIX-lea, Zlătariul a suferit mai multe lucrări de reparaţie, iar statutul său se va modifica în urma legii date de guvernul condus de Mihail Kogălniceanu în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, legea secularizării averilor mănăstireşti. Zlătari avea în administrare o avere cu un venit considerabil, ca să nu mai vorbim de hanul care era în preajmă, care păstra acelaşi nume cu cel al bisericii şi unde exista cea mai bună băcănie din Bucureşti, proprietatea lui Păun Popescu. Pe scurt, Zlătari era situată într-o zonă selectă, peste drum era vestitul Hôtel de France, unde venea numai lume bună, cu gusturi extravagante şi bani mulţi. În 1888 devine biserică de parohie.
Lucrări gospodăreşti şi programe cultural-misionare astăzi
Restaurată de două ori în secolul trecut, în 1907 şi 1971-1973, Biserica Zlătari are astăzi parte de slujitori inimoşi care lucrează la înfrumuseţarea ei propriu-zisă, dar şi la crearea unei comunităţi de credincioşi vie şi lucrătoare pentru cei aflaţi în nevoi. „În primul rând, toate energiile noastre sunt concentrate către programul administrativ-gospodăresc, mărturiseşte părintele paroh Nicolae Dascălu. Biserica se află, din vara anului 2008, într-o amplă lucrare de restaurare, atât a sfântului lăcaş, cât şi a picturii interioare, de înlocuire a instalaţiei electrice, instalare a unui sistem de încălzire cu centrală termică şi bineînţeles multe alte lucrări de înnoire, inclusiv înzestrarea cu obiecte de cult şi cu tot ceea ce este necesar pentru buna funcţionare a bisericii. Devizul lucrărilor de restaurare şi consolidare are valoarea de 2.100.000 lei noi, iar cel pentru restaurarea picturii interioare de 1.400.000 lei noi“.
În privinţa programelor cultural-misionare şi social-filantropice care se desfăşoară la parohie un loc aparte îl ocupă activitatea sistematică de catehizare a copiilor şi a tinerilor. Parohia nu este foarte mare, nu sunt foarte mulţi tineri aici, dar sunt multe familii care şi-au făcut o tradiţie din a fi aproape de Biserica Zlătari şi, de aceea, copiii din acele familii vin în fiecare săptămână la biserică. După programul duminical, după Sfânta Liturghie, există întotdeauna câte o mică întrunire legată de probleme catehetice, misionare. Din cei trei preoţi care slujesc, fiecare are câte o misiune aparte. Părintele Constantin Diaconescu este mai apropiat de misiunea prin muzică, pentru că la biserică se încearcă învăţarea cântărilor bisericeşti, cel de-al doilea preot este legat de latura didactică, fiind profesor la Facultatea de Teologie, părintele Ioan Stancu, iar al treilea, parohul bisericii, fiind mai aproape de mass-media, încearcă să îi apropie de latura misiunii prin radio, prin televiziune, prin cuvântul scris. Părintele Nicolae Dascălu se ocupă de buletinul parohial, intitulat „Giuvaierul credinţei“, şi de website-ul www.zlatari.ro.
De asemenea, prin consiliul şi comitetul parohial s-a reuşit ajutorarea anumitor familii nevoiaşe din zona parohiei sau din altă parte, dar care au o legătură cu Biserica Zlătari. Putem spune că această misiune filantropică se desfăşoară pe principiul „să ne ajutăm unii pe alţii“, pentru că şi oamenii respectivi ajută la activităţile bisericii, iar parohia caută să fie aproape de persoanele respective şi de familiile lor, şi în unele situaţii să îi ajute în cel mai concret mod, adică şi sub formă financiară, şi sub formă materială. „Ştim cu toţii că acesta este principiul constituirii unei familii duhovniceşti - atunci când rugăciunea se împleteşte cu filantropia, cu misiunea practică a bisericii. Desigur că nu putem să ajutăm pe toţi cei care ne cer sprijinul şi preferăm să îi ajutăm pe cei pe care îi cunoaştem, cei care la rândul lor au o legătură cu biserica noastră“, adaugă părintele Dascălu.
În ceea ce priveşte programul liturgic de la Biserica Zlătari, acesta constă, pe lângă slujbele obişnuite de sâmbătă şi duminică, şi în oficierea luni seara a Acatistului şi a Sfântului Maslu, urmate de rugăciuni de dezlegare şi pentru binecuvântarea casei, miercuri seara, Vecernie cu Litie, săvârşirea Acatistului Sfântului Ciprian, iar vineri seara, Vecernia cu Litie, Acatistul Maicii Domnului şi, la sfârşit, Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Fiecare din preoţi este rânduit să slujească într-una din aceste trei zile.
Zlătari, singura biserică din Bucureşti care are hramul „Sfântul Ciprian al Antiohiei“
Hramul de la 2 octombrie, prăznuit săptămâna trecută, Sfinţii Ciprian şi Iustina fecioara, sărbătoriţi împreună şi cu un alt mucenic, numit Teoctist, care a pătimit moarte martirică la Nicomidia în anul 304, împreună cu primii doi, este într-adevăr un moment important nu numai pentru parohia Zlătari, ci pentru viaţa bisericească din Bucureşti, în general. Anul acesta el a constituit cu atât mai mult un eveniment important cu cât a fost prezent la sărbătoare Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Întâistătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Cu această ocazie, biserica a primit o nouă raclă pentru moaştele Sfântului Ciprian, confecţionată la Atelierele Monetăriei Statului, cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel, prin grija PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar Patriarhal, cu contribuţia generoasă a unei familii din Bucureşti. Prin contribuţia credincioşilor de la Zlătari s-a realizat un baldachin din lemn de tei sculptat, comandat la Mănăstirea Golia din Iaşi. Aceste înnoiri reprezintă o bucurie şi o chemare la înnoire sufletească.
S-a constituit o tradiţie veche, aceea că oamenii vin la Sfântul Ciprian şi venerează sfintele moaşte, adică mâna dreaptă a sfântului mucenic, episcopul Antiohiei, de la începutul veacului al IV-lea. Desigur, ceea ce este specific pentru această biserică este faptul că oamenii ştiu că viaţa Sfântului Ciprian s-a desfăşurat pe două laturi diametral opuse. Prima, în care era închinător la idoli, mare vrăjitor în Antiohia, un slujitor al răutăţii. Dar oamenii îl cinstesc pe Sf. Ciprian pentru partea luminoasă a vieţii lui: convertirea la creştinism, datorită evlaviei Sfintei Iustina fecioara, şi apoi viaţa lui închinată slujirii lui Hristos şi, bineînţeles, cununa de martir pe care a primit-o pe vremea când era episcop în cetatea Antiohiei. Este, aşadar, pentru fiecare dintre cei care calcă pragul bisericii pentru a se închina aici, o dovadă de speranţă că niciodată nu este prea târziu pentru cineva să caute pe Hristos şi să urmeze virtuţile creştine şi o mărturie a faptului că nimic nu este mai frumos în lumea aceasta decât să slujeşti pe Singurul şi Adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
Părintele Toma Chiricuţă, model de slujitor al Bisericii în Bucureştiul interbelic
Parohia Zlătari a avut preoţi de înaltă ţinută duhovnicească şi intelectuală. Printre ei se numără şi părintele Toma Chiricuţă, slujitor cu studii teologice şi filosofice în străinătate, fost deţinut politic, mare predicator al Bucureştiului perioadei interbelice şi de început a comunismului. Lucrul acesta a făcut ca biserica să fie cercetată de oameni de seamă, oameni rafinaţi, cultivaţi.
În istoria bisericii sunt consemnate numele multor preoţi vrednici, între care străluceşte vestitul predicator părintele Toma Chiricuţă, la care se adaugă Haralambie Vârtosu, părintele Dimitrie Ştefănescu, părintele Ionescu Gafton, părintele Ţifu Titus, părintele Tache Gheorghe. Din 1987 până în 2008 a păstorit părintele Constantin Diaconescu, cel care slujeşte şi astăzi împreună cu părintele profesor Ioan Stancu şi cu părintele consilier Nicolae Dascălu la Biserica Zlătari.
Referitor la preotul Toma Chiricuţă, ne-a povestit părintele paroh Nicolae Dascălu, pentru cei care cunosc mai puţin viaţa acestui mare predicator al Bisericii Zlătari din Bucureştii de odinioară, „trebuie menţionat faptul că el a slujit la parohia aceasta de prin 1926 până în anul 1962, adică o perioadă de aproape 36 de ani. A traversat şi perioada interbelică şi a slujit şi în timpul vremurilor grele de după 1948. A fost un om care a slujit în primul rând prin cuvânt, dar şi prin faptă, pentru că din documentele care se păstrează la biserică vedem că el a avut curajul să se împotrivească unor măsuri care privau biserica de o parte a bunurilor sale. Căutând nişte documente despre proprietăţile bisericii de prin anii 1950-1960, am văzut acolo modul în care părintele Toma Chiricuţă nu a vrut să cedeze un teren de 5 ha din apropierea Aeroportului Otopeni de astăzi, pentru aceasta fiind prigonit şi îndepărtat. Gândul său era să construiască la Otopeni un centru spiritual-cultural sub patronajul Sfântului Mucenic Ciprian. Omul acesta a arătat demnitate creştină şi dragoste faţă de biserică. Bineînţeles că prin marea sa cultură, fiind format în Germania, prin pregătirea teologică şi emoţia duhovnicească pe care o transmitea credincioşilor, a atras la această biserică foarte mulţi oameni. Cu câtva timp în urmă, un avocat mi-a rememorat multe lucruri despre părintele Toma Chiricuţă şi cu lacrimi în ochi povestea despre ataşamentul pe care îl avea, mai ales în perioada aceea întunecată a comunismului, faţă de această oază de lumină, în plin centrul Bucureştilor.“
Păstorii duhovniceşti din secolul trecut de la Zlătari
Prin râvna şi demnitatea lor preoţească, slujitorii acestui locaş au contribuit şi la păstrarea efectivă, fizică a bisericii, aici pe Calea Victoriei, deci într-o zonă centrală a Bucureştilor, pentru că într-o anumită perioadă s-a pus chiar problema demolării ei. Datorită personalităţii puternice a acestor oameni biserica a rămas aşa cum o vedem şi astăzi, cu toate că foarte aproape de biserică s-au construit blocuri de locuinţe, care „strâng“ între betoane monumentul. Altădată era o grădină împrejur, era un alt areal, un alt mediu.
Vorbind despre preoţii pe care Biserica Zlătari i-a avut după trecerea la cele veşnice a cunoscutului părinte Toma Chiricuţă, un vestit predicator în perioada anilor â30-â60, doamna Eugenia Ciorca ne-a spus: „Au fost nişte oameni extraordinari, deosebiţi. L-am cunoscut pe părintele Ionescu Gafton. El a făcut enorm pentru lăcaşul acesta. A luptat mult pentru ca biserica să rămână în picioare, să nu fie dărâmată. În vremea lui Ceauşescu se punea problema ca Biserica Zlătari să fie pusă la pământ. Era la stradă, atrăgea ochii tuturor celor care ieşeau pe Calea Victoriei şi aveau posibilitatea să intre pentru a se închina aici. Părintele Gafton a stat în biserică zile întregi pentru a se ruga ca biserica să nu fie distrusă. Era prima pe lista monumentelor istorice care trebuia să cadă. Dar nu a fost aşa… Cu ajutorul unei arhitecte, îi dau doar numele mic, Veronica, biserica noastră a rămas în picioare. Părintele Ionescu Gafton a donat mare parte din averea personală pentru refacerea turlelor bisericii, avariate grav în urma cutremurului din anul 1940, iar pentru această lucrare a colaborat şi cu părintele Ştefănescu. Acesta din urmă a fost un bun duhovnic, multă lume venea la spovedanie la dumnealui. Ore întregi zăbovea pentru a sfătui pe cei necăjiţi. Când erau zilele lui de rând la biserică, venea de dimineaţă, la ora 6:30, şi pleca de multe ori la miezul nopţii. Era un om de suflet. Dăruia din fiinţa lui şi se jertfea pentru toţi. Săvârşea cununii pe ascuns, fără să ştie nici vântul, nici pământuâ. Cred că un sfert din populaţia Bucureştiului a trecut pe sub patrafirul său“, a spus în final doamna Eugenia.
„Despre credincioşii care vin, ne vorbeşte la sfârşit părintele paroh, noi nu îi împărţim în intelectuali şi neintelectuali, ci, dacă ar fi să facem o clasificare, în prima categorie îi putem pune pe cei care Îl iubesc cu adevărat pe Hristos şi Biserica Sa sfântă. Având în preajmă instituţii importante, foarte multe persoane ce lucrează aici trec pragul bisericii noastre şi sunt prezenţi atât la slujbe, cât şi în activităţile pe care le organizează parohia. Desigur că sunt personalităţi importante şi din punct de vedere social şi administrativ, politic, economic, dar, pentru slujitorii bisericii, oamenii care păstrează legătura cu Sfântul Ciprian şi cu Maica Domnului, pentru că biserica a fost sfinţită de sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie, toţi aceştia sunt pietre vii ale credinţei şi în acelaşi timp mărturii ale speranţei că există o biserică de zid şi există şi o biserică a sufletelor, a comunităţii umane ce aduce slavă lui Dumnezeu.“
Corala „Cantate Domino“, locul unde profesioniştii muzicii se întrec în virtuozitate
Nu multe biserici din Bucureşti au privilegiul de a primi răspunsurile la Sfânta Liturghie din partea unei corale formată din cântăreţi profesionişti. Corala „Cantate Domino“ a Bisericii Zlătari, care în fiecare duminică şi sărbătoare încântă prin piesele muzicale intonate, este formată din muzicieni profesionişti, fie artişti, membri ai unor coruri renumite, chiar Madrigal, care cântă la Opera Română, care efectiv profesează în fiecare zi. Dirijorul corului este prof. Valentina Gavrilă. „Ne bucurăm că acum s-au adăugat şi studenţi şi elevi de la şcoala de muzică. Există o legătură între generaţii. A existat aici o tradiţie foarte frumoasă, mai ales că părintele Constantin Diaconescu este foarte pasionat de muzică, el însuşi talentat, a fost diacon în anii tinereţii la Catedrala patriarhală. Cu multă vreme înainte s-a format această tradiţie ca la Biserica Zlătari să existe un cor profesionist. Am continuat această tradiţie, pentru că atât la Sfânta Liturghie, cât şi la Sfintele Taine, la Botezuri, la Cununii, oamenii aceştia vin cu drag. Ştim cu toţii că arta, muzica în special, are o valoare deosebită. Rugăciunea cântată pătrunde mai adânc în sufletele oamenilor“, ne-a mai spus părintele paroh.