Este impresionantă forța de iradiere a binelui pe care o au edițiile anuale ale Întâlnirii Tinerilor Ortodocși (ITO). Acestea le dau mult entuziasm și deosebită inspirație oaspeților din Bisericile-surori, iar nouă ne oferă perspective inedite asupra Ortodoxiei românești, pe care începem să o vedem cu o privire nouă, prin ochii lor. Iată câteva chipuri și povești de pe alte meridiane.
Este impresionant cât de asemănători sunt creștinii ortodocși, dar și extraordinar de diverși în același timp. Mulți dintre participanții cu care am vorbit la ITO 2019, desfășurată anul acesta la Craiova, erau, direct sau indirect, marcați de un anumit tip de prigoană. Aceasta a luat fie forma comunismului, ideologia atee și totalitară care s-a manifestat puternic în secolul trecut, în estul Europei, fie a luat forma radicalismelor religioase necreștine din Orientul Mijlociu. Dar poate că lucrul cel mai trist este că, în prezent, fără o prigoană vizibilă, ortodocșii români sunt atât de risipiți, fie în diaspora occidentală, fie la Est, dincolo de granițele trasate de o istorie tragică.
„Lucrez ca profesor de cateheză în Biserica Ortodoxă Albaneză și sunt aici în delegația condusă de Mitropolitul Andon de Elbasan. În comunism, nu practicam Ortodoxia decât în particular. Mamei îi venea greu să-și facă cruce în public. Acum, Biserica noastră este liberă, are preoți și episcopi, are învățători cateheți”, afirmă Armand Oga, 29 ani, din Albania. „Avem mulți tineri în Biserică și ne străduim să facem activități cu ei: filantropie, tabere de tineret, cateheză”, adaugă el.
Daniel Botezat, 16 ani, din Republica Moldova, ni se prezintă: „Sunt din Parohia «Acoperământul Maicii Domnului» din Dondușeni, Episcopia de Bălți, fostă a Hotinului, din nordul Basarabiei. Prin părțile noastre, credința este la fel de puternică și de tare ca în tot Regatul României, care odată a fost unit și credem că va mai fi în viitorul apropiat”. Tânărul îi mulțumește Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „pentru grija părintească pe care o manifestă față de românii din Basarabia”. Pentru că, spune el, „basarabenii se simt români dintotdeauna, chiar dacă sunt împresurați de grijile de acolo. Însă trebuie să știm un moto: «Suntem români și punctum» (Mihai Eminescu). Avem chiar peste 100 de oameni la slujbă la noi la Dondușeni. Biserica din orașul nostru este unică în partea de nord și chiar în toată Moldova prin pictura în frescă în stil ștefanian. Pentru tinerii din România am mesajul să-și iubească țara: credință, răbdare și dragoste de neam”.
Părintele Kiril Sinev, 37 de ani, s-a născut în Kazanlîc, Orașul trandafirilor, Bulgaria. „Am studiat pentru licență și master în teologie ortodoxă la București, apoi m-am stabilit la Ruse, un oraș de la granița cu România. Suntem două țări vecine, dar nivelul de religiozitate al popoarelor noastre diferă mult. Din cauza comunismului și a robiei otomane de cinci secole, la noi poporul este, din păcate, foarte departe de Biserică, limba de cult este slavona veche. La noi, tinerii fiind foarte departe de Biserică, aceste întâlniri le aprind inimile pentru a mărturisi credința în Hristos”. Potrivit lui, la ITO tinerii bulgari se contaminează de acest entuziasm, trăiesc credința cu adevărat și se străduiesc să ducă ceva din această atitudine și la ei acasă. Este bucuros că această întâlnire a avut loc la Craiova, loc unde a activat medicul bulgar Petăr Beron. El a tipărit, la Brașov, în secolul al XIX-lea, așa-zisul „Abecedar cu pește” - Riben Bukvar (cartea cu rechin pe copertă), prima carte în limba bulgară modernă. „Iată ce multe lucruri ne leagă! În plus, la Universitatea din Craiova există un lectorat de limbă și cultură bulgară”, a punctat tânărul preot.
„Rămâneți în Biserică!”
Gabriel N. El Murr, 27 de ani, din Liban, spune că ortodocșii din Patriarhia Antiohiei, descendenți ai primilor creștini chemați la credință, simt „o bucurie uriașă la întâlnirea cu creștini ortodocși din toată lumea”. El face succint un rezumat al carierei sale: „Am fost regizor la MTV înainte să abandonez tot și să devin student la Teologie. Ajunsesem la un punct din viața mea când am simțit că trebuie să aleg între a avea totul, dar a fi gol pe dinăuntru și a nu avea nimic, dar a mă simți plin în interior. Banii vin și pleacă, iar timpul fuge. Iar întrebarea care se pune este dacă suntem pregătiți să ajungem la sfârșitul vieții noastre. Dumnezeu mă va călăuzi mai departe. Vom sta în continuare aproape de El, iar El va alege ce este nevoie pentru noi”.
Are și un mesaj de la libanezi: „Dragi tineri români, rămâneți în Biserică! Rămâneți puternic atașați de Biserică, așa cum vă știm! Acesta este mesajul nostru. Acest atașament vă face puternici, iar noi învățăm din el, este el însuși un mesaj pentru noi. Și ortodocșii din Orientul Mijlociu sunt foarte atașați de Biserica lor. Noi am venit aici împreună cu frații din Siria, care, ca și noi, fac parte din Patriarhia Antiohiei. Ei sunt aici de față și vă pot confirma că nici un creștin ortodox nu a părăsit Siria. Sunt uciși, persecutați, măcelăriți, dar au rămas să-și apere biserica în timp ce peste ea cad bombe care fac noi martiri. Dar ei rămân puternic atașați de țara lor. Și noi, libanezii, suntem atașați de familia noastră, de națiunea, de țara și cultura noastră. De fapt, de propria identitate.
Felul în care oamenii țin aproape de Biserică în România, precum și felul în care Biserica din România rămâne aproape de oameni reprezintă un model pentru toți. De fapt, ortodocșii de pretutindeni sunt profund legați de Dumnezeul lor. Iar aceasta îi păstrează pe toți legați între ei.
Sfântul Constantin Brâncoveanu este un exemplu pentru noi, cei din Orient, care adesea ne confruntăm cu tot felul de presiuni pentru a ne abandona identitatea. El a ales moartea și și-a îndemnat și familia să facă la fel. Este un exemplu de atașament față de Biserică într-o vreme în care necreștinii voiau să cucerească Europa. Fără el, probabil că Europa ar fi arătat diferit astăzi. Acum martiriul continuă. Alți oameni, aceeași situație. Persecuția nu se oprește, diavolul continuă să se lupte cu Biserica. Să stăm aproape de Cel care este singurul nostru apărător în acest război nevăzut: Dumnezeul nostru în întreit chip.”
Viața în Hristos, peste tot aceeași
Românca Teodora, 22 de ani, care locuiește de 12 ani în orașul Modena, lângă Bologna, Italia, unde studiază asistența medicală, povestește din experiența de emigrant: „Ne-am acomodat foarte bine, pentru că am venit aici de mici. Am crescut și am prins rădăcini în Italia, unde este acum viața noastră. Comunitatea noastră ortodoxă de acolo e foarte puternică. Dat fiind că parohiile sunt departe de casă, oamenii se adună. Fiind printre străini, oamenii în biserică se simt acasă și fac efortul de a fi împreună. Majoritatea italienilor nu sunt practicanți, dar noi încercăm să ținem vie iubirea față de Dumnezeu din partea tinerilor. Ținem post și le explicăm și celorlalți de ce uneori refuzăm anumite mâncăruri. Ei se miră și spun: «Nu am putea să facem așa ceva!». Le doresc românilor din Italia să-și păstreze cultura și tradiția și limba, pentru că tinerii riscă să piardă mult altfel”.
Hristos Rambov, 26 de ani, din Bulgaria, susține că a fi creștin ortodox este același lucru în orice țară te-ai afla. Viața în Hristos este aceeași. Ispitele pentru tineri și cei în vârstă sunt aceleași. Cea mai importantă este Piatra din capul unghiului, subliniază el. „Întâlniri precum cea de astăzi confirmă sobornicitatea Bisericii. Dumnezeu să binecuvânteze prezența noastră aici! Am studiat pedagogia și observ că azi copiilor le lipsesc două lucruri: dragostea părinților pentru ei și dragostea lor pentru Dumnezeu și Biserică. Dacă unim cele două feluri de iubire, rezultă o simfonie și o bucurie pentru societate”.
