Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Jertfă, har şi binecuvântare la Mănăstirea Strâmba Jiu

Jertfă, har şi binecuvântare la Mănăstirea Strâmba Jiu

Galerie foto (10) Galerie foto (10) Reportaj
Un articol de: Pr. Lect. Dr. Ioniță Apostolache - 13 Sep, 2020

Între multele locuri binecuvântate de Dumnezeu cu darul rugăciunii neîncetate se numără şi mănăstirea cu hramurile „Sfânta Treime” şi „Acoperământul Maicii Domnului” din vecinătatea localităţii gorjene Strâmba Jiu. Aici timpul parcă dă să curgă îndărăt, asemenea pârâiaşului Strâmbu, întorcându-ne înapoi la anii 1519, când s-a temeluit mănăstirea. Maica stareţă, stavrofora Marina, întoarce pentru noi clepsidra şi, cu înţelepciunea monahiei încercate, descoperă pentru noi minunea locului închinat Preasfintei Treimi şi Maicii Domnului.

După puţin peste o oră de mers de la Craiova spre Târgu Jiu, ne abatem pe drumul spre Rovinari pentru a ajunge la Mănăstirea Strâmba. Loc falnic, cu ziduri ca de cetate, aşezarea este vestită de departe de turla bisericii vechi, care străjuieşte aici dintru începuturi. Puţini ştiu că acest loc se numără între cele mai vechi aşezăminte monahale din Oltenia. Cu o istorie de peste 500 de ani, mănăstirea are o poveste fascinantă, care ni se lasă descoperită astăzi de preacuvioasa maică stareţă Marina Gligor.

Din dragoste pentru Sfânta Treime

Din dragostea Preasfintei Treimi, această mănăstire s-a ridicat pe aceste meleaguri acum mai bine de cinci secole. Lanţul duhovnicesc al stareţilor nici nu se mai cunoaşte. Totuși, fiecare vieţuitor cu dragoste de acest loc a încercat să recupereze şi să facă, din ceea ce a salvat, istorie. „Primele documente care vorbesc despre Mănăstirea Strâmba Jiu sunt din anul 1519. Iniţial a funcţionat ca mănăstire de călugări, până la Războiul de Independenţă, după care viaţa monahală s-a întrerupt o perioadă. După Primul Război Mondial, părintele ieromonah Veniamin Pestrea din Sfântul Munte Athos a venit în vizită la rudele sale, care se găseau în localitatea Strâmba. Totul era ruină şi biserica se găsea într-o stare jalnică. Văzând aceasta, a renunţat să se întoarcă în Sfântul Munte şi a rămas pe aceste locuri pentru a salva ceea ce mai rămăsese din ele şi pentru a reînvia viaţa monahală. A refăcut casa egumenului şi biserica. Tot el a adus şi tunurile din centrul localităţii şi a reamenajat izvorul din faţa mănăstirii. Preacuviosul a venit aici cu experienţa atonită, reuşind să reînvie mănăstirea în cei 20 de ani de lucrare pe care a avut-o aici. Tot aici a murit, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii.”

Mănăstirea a păstrat din acea perioadă o fotografie, având în centru pe ieromonahul Veniamin Pestrea. În afara părintelui, celelalte personaje au rămas în urma vremii, necunoscându-se adevărata lor identitate. De curând, cu ajutorul unui tânăr teolog, maica stareţă a reuşit să iden­tifice pe iubitorii Mănăstirii Strâm­ba Jiu, care au înconjurat odinioară cu dragostea şi cu jertfa lor pe părintele atonit, ajutându-l în greaua sa lucrare de reînviere a duhului monahicesc de aici. „Între ei se distinge locotenent colonel Constantin Broşteanu Urdăreanu, om politic, senator şi deputat, născut în 24 ianuarie 1867, la Craiova. În 15 iunie 1946 a fost persecutat de comunişti şi a murit în prigoană, la Bucureşti”, mai povesteşte maica stareţă Marina.

Paternitate duhovnicească

Ulterior, şirul stareţilor a fost completat de părintele Juvenalie, de stavrofora Ermiona Cândea, care a condus mănăstirea vreme de două decenii, şi de preacuviosul părinte Paisie Mureşan, până în 1991. Din acest an şi până astăzi se întinde pe file de timp vasta experienţă a maicii Marina Gligor, actuala stareţă a Mănăstirii Strâmba. „Din 1 octombrie 1991, Mitropolitul Nestor m-a numit pe mine aici. Venisem la înmormântarea maicii Ermionia şi mi-a rămas la inimă liniştea deosebită a acestui loc. Părintele exarh Caliopie Georgescu a insistat mult să vină una dintre noi, care pe atunci aveam metania la Tismana, în chinovia Mănăstirii Strâmba. De două ori a strâns soborul, însă nici una dintre maici n-a vrut să vină. La ora 1 din noapte a strâns numai consiliul mănăstirii în birou la maica stareţă şi, de faţă cu noi, a plâns ca un copil: «Sfânta Treime atâta ne ajută şi nici una dintre voi nu vreţi să mergeţi acolo!». Atunci am zis că merg eu, măcar să iau în primire de la părintele Paisie”, spune maica Marina. 

Începutul slujirii sub ocrotirea Preasfintei Treimi aici, la Strâmba, nu a fost deloc uşor. Încercări multe şi grele au apăsat pe umerii celor trei maici care au pornit pe drumul nevoinţelor duhovniceşti, pe aceste meleaguri. „La început am fost acolo doar trei maici. După o lună ne-am făcut şapte. Am statornicit să ne rugăm după rânduiala liturgică din Tismana: Cele şapte Laude şi Sfânta Liturghie. Aşa a rămas până în ziua de astăzi. Încet-încet au început să vină fete în mănăstire. Prima grijă a fost să facem curăţenie în biserică. Am scos totul afară şi am început să reparăm ce se putea. Am avut în primul rând grija împlinirii lucrării lui Dumnezeu şi toate celelalte ni s-au adăugat, cum spune la Sfânta Scriptură. Într-adevăr, multe minuni s-au împlinit aici.” 

„Veniţi, maicilor, că ne-a trimis Dumnezeu mâncare!”

Cu toate încercările prin care a trecut, maica Marina păstrează vie amintirea minunilor. Pline de ajutor şi nădejde în Dumnezeu, străbătând dincolo de sărăcie şi lipsă, aceste momente au fost cu adevărat providenţiale în dorinţa maicilor de a merge mai departe. „În 15 noiembrie 1991, spune maica Marina, am lăsat sec în ajunul Postului Naşterii Domnului. Nu aveam mare lucru, ne ajutam de o pensie şi de salariul meu de stareţă. Am adus după noi de la Tismana o traistă de fasole, un sac de cartofi şi o traistă de mălai. Fetele s-au strâns, mâncam ce aveam. Abia ne ajungeau banii să cumpărăm pâine şi ulei. Mitropolia începuse corpul de chilii, pe care îl ridicase la roşu. Trebuia prin urmare să scoatem la lumină multe lucrări administrative, dar efectiv nu aveam cu ce. Până la 1 ianuarie 1991, schitul nostru deconta totul la mitropolie. De atunci a devenit mănăstire autonomă şi totul a devenit foarte greu, cu toate aceste probleme. Revenind la momentul din seara lăsatului sec, îmi amintesc de maica Mihaela Teoharis, care a spus: Maică stareţă, în postul ăsta, sâmbăta şi duminica se mănâncă peşte! Atunci îmi amintesc că i-am răspuns: Da, dragă, dar noi nu avem bani să cumpărăm peşte. Dar ce ştie «Lae Chioru» ce mâncăm noi! Îi dăm fasole şi cartofi şi spunem că-i dăm peşte! Pentru că nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim! Toate au primit aceasta cu multă veselie. Vorbind aşa, am auzit un ciocănit în uşă. Când am ieşit am întâlnit un domn care mi s-a recomandat: Marin Condescu, liderul de sindicat de la CMM Rovinari. Pe atunci nu ştiam ce înseamnă lider, nu ştiam ce înseamnă sindicat, nu ştiam ce ­înseamnă CMM Rovinari, eram străină cu tot. M-am temut să nu fie securist. Mi-a spus să-i cer ce ne trebuie şi el ne ajută. Nu venise cu mâna goală, ne adusese un sac cu o sută de conserve de peşte. Atunci am deschis uşa la bucătărie şi am spus: Veniţi, maicilor, că ne-a trimis Dumnezeu mâncare! Din ele am avut tot Postul Crăciunului”. 

Minunea ascultării

Lucrările mari zăbovesc după rânduială mult timp, fiind de cele mai multe ori amânate de osteneală şi piedici diverse. Cu toate acestea, la Mănăstirea Strâmba lucrurile au stat, cel puţin odată, cu totul altfel. La porunca vrednicului de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu, maica stareţă Marina a împlinit ridicarea unui pod în două zile. „Venise Înaltul Nestor şi nu exista decât o trecere mică pe care se intra până la jumătatea curţii. La primul hram când a venit la noi, Părintele Mitropolit a dormit aici şi peste noapte a avut un vis. Se făcea că era un pod mare peste toată intrarea în curtea mănăstirii. De dimineaţă ne-a chemat pe mine şi pe părintele protopop şi ne-a povestit totul. Mi-a zis că trebuie neapărat să fac pod. Nu aveam bani, dar nu am putut să mă plâng. Au trecut patru zile de la hram, după care am mers să mă interesez de pod. Am mers la Rovinari, la CMM, să mă interesez cum să fac podul şi să obţin ajutor pentru proiect. Din birou în birou am obţinut, cu ajutorul lui Dumnezeu, tot sprijinul şi am ridicat podul în doar două zile. Părintele Mitropolit Nestor a trebuit să ajungă într-o sâmbătă la Tismana. Trecuse ziua de luni, când fusese hramul. Pe drum şi-a adus aminte că trebuie să ne mai dea câteva poveţe. Când a văzut că podul era gata, nu-i venea să creadă. Primisem ajutor de la Sfânta Treime! Nu am văzut nici o greutate în a face podul şi am ştiut tot timpul că trebuie să ascult de mitropolit”, încheie maica stareţă.

Citeşte mai multe despre:   Mănăstirea Strâmba Jiu