La bojdeuca din Iaşi s-au născut personajele lui Creangă

În căsuţa simplă şi modestă din mahalaua Ţicăului, unde povestitorului îi plăcea să simtă lutul sub picioare şi să doarmă afară, pe cerdac, Ion Creangă îşi retrăia copilăria şi aşternea pe hârtie, la îndemnul prietenului Mihai Eminescu, toate năzdrăvăniile de care se bucură şi acum, deopotrivă, copiii, părinţii şi bunicii. Bojdeuca din dulcele târg al Ieşilor devine, în anul 1918, prima casă memorială din ţară, iar astăzi, cu cei aproximativ 60.000 de vizitatori anual, este cel mai vizitat muzeu dintre cele 12 filiale ale Muzeului Literaturii Române din Iaşi. 

Primul muzeu memorial literar din România se inaugura la Iaşi în urmă cu 102 ani în bojdeuca în care locuise învăţătorul şi povestitorul Ion Creangă. La boj­deuca din Ţicău, pe atunci o mahala lăturalnică a târgului Ieşilor, Creangă avea să ajungă în vara lui 1872, într-o perioadă grea din viaţa lui: fusese caterisit şi dat afară pe nedrept din învăţământ. Rămas fără serviciu şi cu un copil de mână, care îi fusese încredinţat de instanţă în urma separării de soţie, scriitorul căuta un loc modest care să răspundă nu doar nevoilor de moment, ci şi nostalgiei după locurile natale şi amintirii casei părinteşti. Şi l-a găsit aici, la „bojdeuca de căsuţă” de la nr. 4, pe care i-o descria lui Titu Maiorescu astfel: „În bojdeuca unde locuiesc eu, dorm afară şi pe vremea asta, în 18 spre 19 septembrie. De aveţi răbdare, că bunătate întotdeauna aţi avut, veţi întreba, poate, unde-i bojdeuca mea? Vă voi răspunde respectuos: în mahalaua Ţicău, ce-i mai zic şi Valea plângerei, strada Ţicăul de sus, no. 4 (dacă se mai poate numi stradă o hudicioară dosnică, plină de noroiu păn’ la genunchi, când sunt ploi mari şi îndelungate, zise şi putrede, şi la secetă geme colbul pe dânsa). Iar bojdeuca de căsuţă în care locuiesc eu de vreo 18 ani e de vălătuci şi povârnită spre cădere pe zi ce merge, de n-ar fi rezămată în vreo 24 de furci de stejar şi acelea putrede. Iarna dorm într-o odăiţă toată hrentuită, iar vara într-un cerdăcel din dos, începând de pe la maiu şi sfârşind pe la octomvrie, când este vremea bună cum îi acum (…)”. 

În anul 1879, scriitorul cumpără căsuţa cu 50 de galbeni austrieci pe numele Tincăi Vartic, femeia care l-a îngrijit pe Creangă în toţi acei ani cât a locuit la bojdeucă. Căsuţa avea să ajungă însă în proprietatea lui Constantin Deliu, un megieş din Ţicău cu care Tinca s-a căsătorit la o jumătate de an după moartea lui Creangă. 

Apoi, câțiva ani mai târziu, s-a înfiinţat un comitet „Ion Creangă” care dorea să creeze aici, în colaborare cu Primăria şi Academia Română, un spaţiu de expoziţie. Urmează o perioadă de restaurare la capătul căreia, în data de 16 aprilie 1918, este deschisă publicului larg prima casă memorială a unui scriitor român, la ceremonia de inaugurare participând, printre oamenii de seamă ai vremii, şi Horia Creangă, unul dintre nepoţii scriitorului.

Icoanele primite de la mama Smaranda şi bunicul David

În această „împărăţie a poveştilor”, scrii­torul și-a petrecut ultimii ani ai vieții şi tot aici a aşternut pe hârtie amintirile şi poveştile minunate care-i încântă şi acum pe copii. „La bojdeucă şi-a dedicat restul vieţii pedagogiei şi scrisului. Aici şi-a găsit liniştea şi a des­coperit şi lumina divină care îl inspira să scrie. În odaia de lucru, cea din dreapta, au fost puse pe hârtie toate poveştile şi amin­tirile din copilărie. A făcut acest lucru la îndemnul lui Mihai Eminescu, care a locuit şi el aici vreme de şase luni. În acea perioadă, Creangă i-a cedat odaia prietenului Eminescu, iar el dormea în cerdac”, ne dezvăluie Camil Iercan, profesor muzeograf la Muzeul „Ion Creangă” - Bojdeuca. 

În semn de preţuire şi de aducere aminte, Eminescu i-a dăruit un scrin şi o lampă mare cu gaz, care dăinuie şi azi în odaia de lucru. Tot aici şade la loc de cinste portretul scriitorului în original, realizat de Victor Muşne­ţanu, un pictor iconar vecin şi prieten cu Creangă, dar şi alte obiecte personale ale acestuia. „Pe măsuţa din lemn de brad stau aşezate tocul şi călimara, dar şi lampa cu gaz care, după cum spunea Creangă, scotea mai mult fum decât lumină, într-o odaie întunecoasă, ca o chilie de călugăr, cu ferestrele mici cât palma. De altfel, Creangă nu a avut nevoie de mai mult de o odaie cât se poate de modestă pentru a ne lăsa întreaga sa operă”, mai spune muzeograful Camil Iercan. 

Tot în odaia de lucru mai pot fi admirate fotografii din tinereţea scriitorului, un ma­nuscris al Amintirilor, un exemplar din revista „Convorbiri literare”, în care îşi publica poveştile, două hărţi ale judeţului Iaşi (scriitorul era pasionat de geografie), dar şi lada de călătorie „pe care o lua la subsuoară când mergea la Slănic Moldova să-şi caute de sănătate”. 

La loc de cinste, în colţul dinspre răsărit, este aşezată icoana Sfântului Neculai, primită în dar de la bunicul David Creangă din Pipirig. În odaia din stânga, vedem o altă icoană, primită în dar de la mama Smaranda, la stăruinţa căreia ajunge la şcoala de preoţi şi mai târziu diacon. „Mama şi bunicul David şi-au dorit foarte mult ca Nică să ajungă preot; Creangă a suferit mult când a fost dat afară din Biserică, el semnându-se în conti­nuare ca preot Ion Creangă, deşi era doar diacon, însă îşi dorea să acceadă la treapta superioară. Suferinţa i-a fost însă şi mai mare pentru tristeţea şi durerea provocate mamei sale de acea decizie de caterisire”, spune muzeograful. 

Tot în această cămăruţă ne putem întoarce şi mai mult în timpul copilăriei lui Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotariul şi ni-l imaginăm pe elevul Creangă mergând spre şcoală cu trăistuţa în spinare, iar în ea, tăbliţa, creta ori cărbunele; acum aceasta stă agăţată pe unul dintre pereţi, lângă cotul de măsurat sumane al tatălui. Ocaua lui Cuza, care era unitate de măsură în acele vremuri, dar şi o ladă de zestre originală sunt alte obiecte din odaia din stânga a bojdeucii lui Creangă. 

Aici, întins pe laviţă, mânca scriitorul sarmalele şi plăcintele poale-n brâu făcute de Tinca şi privea încântat la cele treisprezece mâţe care roiau în jurul lui. Pe cuptorul din care scotea Tinca plăcintele aburinde stă şi acum să cadă un drob de sare. 

Cel mai vizitat muzeu literar din Iaşi 

Pe cerdacul de unde Creangă şi Eminescu priveau stelele şi ascultau buciumul dinspre dealurile Ciricului şi Şorogarilor, muzeografii de la bojdeucă încheie mereu povestea vieţii lui Ion Creangă așa: „Marele povestitor moare la 31 decembrie 1889 cu pluguşorul la geam cântat cât mai frumos cu putinţă de copiii din sat. Ca de fiecare dată, aceştia îl aşteptau pe domnul învăţător să iasă şi să-i arate că au învăţat lecţia, dar şi să le spună, fără doar şi poate, măcar o glumă, dacă nu chiar o poveste întreagă... În acea seară însă, Creangă adoarme în veşnicie, visându-se, din nou copil, în casa copilăriei din Humuleşti; a pus capul pe masa de lucru şi s-a stins. A plecat Creangă şi ne-au rămas amintirile, poveştile şi această bojdeucă de căsuţă care devine, iată, prima casă memorială deschisă în ţara noastră”. 

Acest muzeu, cunoscut mai cu seamă ca Bojdeuca „Ion Creangă”, nu este doar cea mai veche casă memorială, ci şi cel mai vizitat muzeu literar din Iaşi, cu aproximativ 60.000 de vizitatori pe an. În prima duminică a fiecărei luni, accesul în spațiile din cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi este gratuit pentru toţi vizitatorii.

Expoziţii tematice în clădirea nouă a Muzeului Creangă 

Dacă „bojdeuca de căsuţă“ găzduieşte expoziţia permanentă a muzeului, clădirea mai nouă din curte, proiectată de arhitectul Virgil Onofrei, este spațiu pentru diverse expoziţii temporare, activităţi cu şcolile din municipiu şi din judeţ, precum şi diverse evenimente culturale organizate cu diverite ocazii ca aniversa­rea şi comemorarea scriitorului. „Clădirea din curtea bojdeucii a fost dată în folosinţă în anul 1989 nu doar pentru a derula aici diverse expoziţii tematice, ci şi pentru a păstra şi pune în valoare anumite documente. Aici putem descoperi primul abecedar în grafie latină realizat de învăţătorul Creangă - «Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primară», alte lucrări didactice («Carte de cetire în clasele primare de ambele secse», «Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică» și «Geografia Județului Iași»), precum şi ediţii rare ale Amintirilor din copilărie sau diverse traduceri ale operei marelui povestitor“, subliniază muzeograful Camil Iercan.