La Braşov, prin aerul rarefiat al artei

Dacă turiştii iubitori de artă ar cunoaşte cât de preţioase sunt picturile şi sculpturile pe care le adăposteşte Muzeul de Artă din Braşov, cu siguranţă, acesta ar fi un prim obiectiv căruia i-ar trece pragul când ar ajunge în oraşul de sub Tâmpa. Dar se pare că este un muzeu oarecum dezavantajat faţă de alte obiective turistice ale celui mai iubit oraş montan de la noi, întrucât nu este amplasat chiar în Piaţa Sfatului. Pentru cine vrea să descopere arta din acest muzeu, iată o scurtă carte de vizită: 30 de picturi semnate de Nicolae Grigorescu, cel mai cunoscut portret al lui Mihai Viteazul, pictat de Mişu Popp, o bogată colecţie de lucrări ale marelui expresionist Hans Mattis-Teutsch și pânze ale reprezentanţilor Şcolii de la Poiana Mărului.

Adăpostit într-o clădire care mai degrabă atrage atenţia prin faptul că ar trebui renovată, un afiş mare de pe peretele stradal te invită să te bucuri de capodoperele din interior. Lucrările sunt expuse la etaj, iar parterul este rezervat expoziţiilor temporare, organizate fie cu opere aflate în depozit şi aduse în atenţia publicului într-un anumit grupaj tematic, fie cu lucrări ale unor artiști braşoveni sau din alte spaţii geografice. La începutul lunii martie, când am ajuns în acest muzeu, am putut admira, în expoziția temporară „Hans Mattis-Teutsch. Colecția Muzeului de Artă Brașov”, superbele lucrări ale unuia dintre cei mai importanți reprezentanţi ai expresionismului abstract din estul Europei, Hans Mattis-Teutsch (1884-1960), autorul interesantelor „Flori sufleteşti” şi în acelaşi timp „un braşovean care a locuit pe Strada Lungă la nr. 145”. „În timpul regimului comunist, el a acceptat compromisul de a-l picta pe V.I. Lenin şi de a-l expune în propria locuinţă. Nepotul său, Waldemar, ne-a povestit că atunci când securiştii descindeau în controale, portretul lui Lenin îi salva de suspiciuni. Fiind un simpatizant al stângii încă din perioada interbelică și întâmpinând regimul cu optimism, ar fi fost de așteptat să fie imediat apreciat. Însă, cu toate că s-a adaptat tematicii realist-socialiste, trăsăturile avangardiste ale artei sale nu au fost pe placul comuniștilor. Relația sa cu regimul cunoaște diverse fluctuații după 1945, artistul devenind ulterior chiar preşedintele filialei Braşov a Uniunii Artiştilor Plastici”, povestește muzeografa drd. Andreea Pocol. Un portret care îl reprezintă pe tatăl său vitreg seamănă destul de mult cu un autoportret de Van Gogh, ceea ce i-a impresionat pe copiii care au vizitat expoziţia. Am aflat că, deşi are „un stil diferit, influența este însă foarte clară”. Interesant este că şi urmaşii lui Hans Mattis-Teutsch sunt artişti plastici, tradiția fiind păstrată în familie: fiul Ioan (1913-1988), nepotul Waldemar (născut în 1950) şi strănepoata Agnes (născută în 1980). Muzeul de Artă Braşov va organiza o expoziţie colectivă cu lucrări ale artiştilor din familia Mattis-Teutsch în iarna anului 2020.

Figura aparte a unui mocan săcelean 

Primele picturi care pot fi admirate în muzeu sunt nişte portrete aparţinând unor anonimi transilvăneni din secolele XVIII-XIX, dar şi o splendidă „Panoramă a Sibiului”, pictată în anul 1817 de vienezul Franz Neuhauser jr, stabilit la Sibiu, un precursor al peisagisticii transilvănene. 

Dintre lucrările expuse, atrage atenţia un portret interesant de mocan săcelean, despre care Andreea Pocol povesteşte cu pasiune şi chiar cu umor: „Acest portret reprezentându-l pe săceleanul Oprea Țârcă, pictat de un artist neidentificat, este o lucrare datată în intervalul 1830-1840. Datorită formei frizurii lui, eu îl numesc «primul punker român», spre amuzamentul copiilor. În fundal ni se indică sursa de înavuțire, și anume creșterea animalelor. Având în vedere faptul că tehnica fotografică nu apăruse încă în zona Brașovului, mocanul și-a comandat un portret, fapt destul de rar pe atunci, întrucât costa foarte mult. Ştim că era conducătorul ciobanilor din Săcele, care purta același nume ca tatăl său şi că a jucat un rol important în societate, apărând drepturile mocanilor săceleni în diferite litigii. Este remarcabil că în timpul Revoluției de la 1848 a călătorit la Viena, ca membru al delegației desemnate de Adunarea Națională de la Blaj, să prezinte împăratului Ferdinand memoriul adunării. Interesant este că Oprea Țârcă nu poartă costumul mocanilor săceleni, ci alege să fie pictat în costumul specific boierimii de rang inferior din Țara Românească, din care descindea după mamă. Mocanii săceleni erau oameni citiţi, cunoșteau limbi străine, mai ales germană şi maghiară, purtau cărți cu ei, iar în Săcele au construit 15 biserici”. 

Faimosul portret al lui Mihai Viteazul 

Mai admirăm şi celebrul portret al lui Mihai Viteazul, pictat de Mişu Popp, artistul care a participat la Revoluția din 1848. Este probabil cel mai frumos tablou al domnitorului, pictat în armură, cu privirea dârză. Popp a pictat o galerie întreagă de domnitori şi figuri de oameni importanţi din istoria noastră, dar prin acest portret şi-a arătat măiestria deplină, depăşindu-i pe Gheorghe Tattarescu şi Constantin Lecca. Aflăm că portretul lui Mihai Viteazul „a fost creat după o gravură a lui Egidius Sadeler și datează din anul 1881”. 

Înainte de a trece la cele două săli cu zecile de picturi ale lui Nicolae Grigorescu, muzeografa drd. Andreea Pocol subliniază: „Arta românească modernă trebuie privită așa cum este, cu arderea unor etape, cu toate formele fără fond, cu dorința de a recupera anumite perioade și curente, apreciind cu inima unicitatea şi prețiozitatea ei. Este în fond o artă remarcabilă, unică prin modul în care a împletit elementele autohtone cu influențele majore venite dinspre Occident în secolul XIX, prin intermediul artiștilor români care s-au format la Roma, München, Paris etc. Dacă ne referim la artistul braşovean Mişu Popp, fruntașul academismului, care s-a suprapus la noi cu anumite trăsături ale romantismului, putem găsi în arta lui o aplecare spre sentimentalism și romantism, în special prin evocarea figurilor istorice: eroul, revoluționarul, haiducul. A fost mai ales un mare portretist, format în academismul vienez, dar a pictat și peisaje care însă nu sunt tocmai vârful creației sale. Este poate mai puţin cunoscut publicului larg faptul că apăruseră peisaje de factură neoclasică/romantică, realizate în atelier, înainte de Grigorescu. Odată cu el însă, peisajul în plein-air devine o modă și o bucurie a pictorilor”. 

Impresionanta colecţie Grigorescu 

La etaj, două săli întregi iradiază de geniul lui Nicolae Grigorescu. Cele 30 de pânze ne transpun într-un univers puternic impregnat fie de sentimentul naţional exprimat în lucrări precum „Convoi de prizonieri turci”, scenă din Războiul de Independenţă, unde el a fost un fel de „reporter” de război, fie prin carele cu boi, fie prin peisajele care surprind lumina într-un fel unic. „Nu este cea mai cuprinzătoare, însă este una dintre cele mai importante colecții Nicolae Grigorescu din țara noastră”, adaugă muzeografa. Printre lucrările aflate la Braşov pot fi admirate: „Boi odihnindu-se”, „Plajă la ocean”, „Ţărancă franceză”, „Flori de cireş”, „Femeie îmbrobodită”. 

Diversitate stilistică şi tematică 

Vizitatorii se mai pot bucura de lucrări ale reprezentanţilor neoclasicismului și academismului românesc: Karl Storck, fondatorul sculp­turii românești, Gheorghe Tattarescu, Mișu Popp, Constantin Lecca, Wilhelm Kamner și Theodor Aman, care încheie perioada academistă. Dintre artiştii cunoscuţi de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, figurează în expoziţie Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, pictorul florilor. Lucrări precum: „Interior de pădure”, „Case la marginea satului”, „Anemone”, „Ţigancă” sunt ilustrative pentru cei doi maeştri ai picturii româneşti. Sunt expuse şi picturi ale artiştilor români datând din prima jumătate a secolului XX: Theodor Pallady, Gheor­ghe Petraşcu, Iosif Iser, Nicolae Tonitza, Ion Ţuculescu, Francisc Şirato, Alexandru Ciucurencu, Jean Al. Steriadi, Nicolae Dărăscu. Universul artistic este completat cu sculpturi semnate de importanţii artişti ai genului, precum Dimitrie Paciurea şi Ion Irimescu. Sunt, de asemenea, prezente în expoziția permanentă lucrări ale avangardiștilor Hans Eder şi Hermann Maxy. Varietatea stilistică a artei contemporane completează simezele cu opere ale artiştilor: Sever Frenţiu, Ion Pacea, Horia Bernea, Friedrich von Bömches, Ion Gheorghiu, Eftimie Modâlcă, Theodor Rusu şi alţii pe care vă invităm să-i descoperiţi.

Muzeul are în patrimoniul său o mare şi variată colecţie de grafică, pictură şi alte piese de artă, dar spaţiul restrâns în care funcţionează, precum şi necesitatea restaurării unora dintre lucrări nu permit expunerea lor în mod permanent. Tocmai de aceea, o parte dintre acestea sunt puse în valoare prin anumite expoziţii tematice temporare. Doritorii de informaţii cu privire la valorile artistice ale muzeului pot cumpăra cataloage de expoziție, volume de istorie și suvenire foarte frumoase cu opere de artă de la magazinul muzeului. Cele mai multe cataloage de expoziție care conțin rezultatele cercetărilor din ultima decadă asupra centrului artistic brașovean sunt semnate de istoricul de artă dr. Radu Popica, managerul Muzeului de Artă Braşov, şi evidenţiază uriaşul patrimoniu cultural păstrat aici, dar şi locul important al Braşovului în arta românească. 

Aşadar, operele de artă ale acestui muzeu așteaptă să vă bucure privirea, iar muzeografii sunt dornici să vă ofere detalii interesante şi să vă descifreze mesajul lucrărilor şi poveşti pe care nici nu le bănuiţi. 

Pânze ale artiştilor de la Poiana Mărului 

Braşovul s-a remarcat în arta românească postbelică şi prin existenţa Şcolii de la Poiana Mărului, iar lucrările artiştilor din acest grup nu puteau lipsi din Muzeul de Artă Braşov. Între artiştii reprezentativi ai mişcării se află Horia Bernea, Teodor Rusu, Şerban Epure, Mircea Milcovici și Ion Dumitriu. Aceştia, dar şi alţii se reuneau nu neapărat după un program artistic anume, ci în context prietenesc şi mai ales social, frecventând tabăra de pictură din Poiana Mărului ca pe o alternativă la chingile regimului comunist şi, în acelaşi timp, ca pe un refugiu. Despre acest fenomen artistic, istoricul de artă dr. Radu Popica scria într-un studiu: „Tinerii artişti ai «şcolii de la Poiana Mărului» împărtăşeau parcursuri biografice, implicit formative, asemănătoare. Formaţia lor artistică nu a fost una obişnuită. Traseul formativ al vremii presupunea absolvirea unei academii de arte, eventual după un liceu de profil, urmată de participarea la expoziţiile oficiale şi dobândirea calităţii de membru al Uniunii Artiştilor Plastici. Din motive de «dosar», cei mai mulţi dintre ei nu puteau spera să fie admişi în cadrul institutelor de artă. Ca atare, au urmat mai întâi studii tehnice, ajungând la artă ca «amatori». Abia mai târziu, cu o reputaţie artistică deja consolidată, majoritatea au urmat şi studii de artă formale. La motivul deja enunţat se adaugă şi reţinerea faţă de concesiile pe care inevitabil un artist profesionist trebuia să le facă regimului“.