Într-un sat aflat la 25 de kilometri de Iaşi, comunitatea îşi schimbă singură destinul. Pomicultorii de la Hiliţa n-au stat cu mâinile încrucişate, aşteptând să facă altcineva ceva pentru ei. Sprijiniţi de Organizaţia World Vision şi de Camera Agricolă Iaşi s-au asociat, au construit un centru de prelucrare a fructelor, în urma unui parteneriat cu biserica din sat, iar acum dulceaţa, compotul şi gemul de Hiliţa sunt cunoscute în toată ţara. Un exemplu de coeziune socială şi dezvoltare comunitară de succes.
Pietroase, roşii, negre, care de care mai ochioase, mai ademenitoare. Stau ciorchine, agăţate pe crengi noduroase, răsfăţate de ploaie, de soare, de aerul tare, ferite de razele prea fierbinţi ale amiezii de frunzişul des. De-o parte şi de alta a drumului spre Hiliţa, cireşii bătrâni predau povara culegătorilor. E vremea culesului, iar în livezi e forfotă.
Aşezat într-o zonă pomiviticolă de tradiţie, Hiliţa e inundată de o mare de verdeaţă. De sus, de pe deal, nu-i chip să distingi, printre crengile dese ale pomilor sau printre tentaculele viţei-de-vie, acoperişul vreunei case, niscaiva acareturi printr-o curte, oameni, drumuri, cărări. Satul, cu oameni cu tot, pare îngropat în verdele tare al frunzişului ce se întinde cu generozitate de jur împrejur. Jos de tot, la baza dealului, din abundenţa de clorofilă, răsare turla bisericii, veghind peste grădini şi livezi. Într-acolo ne îndreptăm şi noi, pentru că în curtea largă a bisericii se opreşte drumul cireşelor din livezile de pe deal: la Centrul de prelucrare a produselor tradiţionale. Aici, în jurul unor ligheane doldora, asemeni unor furnici uriaşe, câteva femei scot de zor sâmburii. Cireşe de toate culorile sunt pregătite pentru dulceaţă sau gem, iar altele sunt primenite pentru compot. Totul se face ca acasă. Fără conservanţi, fără linii moderne de îmbuteliere ca-n fabricile mari. Dulceţurile se fierb pe plită, în oale uriaşe de inox, se toarnă fierbinţi în borcane, se acoperă cu capace, iar apoi se învelesc în pături. "Ca să stea pe iarnă", ar fi sunat prompt explicaţia bunicii cu privire la acest proces natural de sterilizare. Mirosul înnebunitor de cireşe îndulcite, prinse în iureşul clocotului, ca şi cel de iod al nucilor verzi, din cratiţa care fierbe alături, pe plită, mă duce din nou cu gândul către bunica. Către verile copilăriei, cu arşiţă, cu miresmele aţâţătoare de dulceaţă, care mă conduceau, ca pe un somnambul, direct de pe uliţă până în cuhnia bunicii, cu paharul cu apă adusă de la fântână, aburit de rece, şi cu dulcele ademenitor servit în farfurioare albe, cu o linguriţă cât unghia, ca o extravaganţă…
De bună seamă, aceleaşi amintiri le retrăiesc şi cei care cumpără borcanele de dulceaţă, de compot sau de gem de la Hiliţa. Gustul pe care-l ştiau din copilărie, aroma, culoarea, totul aminteşte de lumea caldă a casei părinteşti sau a bunicilor. Pe aceste amintiri, pe crezul că un produs tradiţional face mai mult decât o mie de inovaţii, pe principiul că bucătăria de acasă nu poate fi înlocuită de nici o fabrică modernă, pe toate acestea, asezonate din belşug cu seriozitate şi muncă, şi-au construit membrii Asociaţiei pomiviticole Hiliţa mica afacere cu dulceţuri.
O asociaţie pentru comunitate
Totul a început în 2009, când câţiva dintre săteni, sătui să dea tot rodul livezilor angrosiştilor, pe preţuri de nimic, s-au lămurit că împreună pot face ceva pentru comunitate: o asociaţie şi mai apoi un centru în care să-şi valorifice fructele. Cu alte cuvinte, să lucreze în sat, să pună bazele unei întreprinderi sociale, prin care să creeze locuri de muncă, iar bogăţia din livezi să poată fi prelucrată în condiţii bune acolo, la ei acasă. "În ultima vreme, oamenii nu-şi mai puteau vinde fructele, în stare naturală, la un preţ convenabil, iar uneori rămâneau cu ele chiar în pomi. Trebuia găsită o variantă. Am făcut mai multe întâlniri în toată comuna Costuleni, dar ideea a prins numai la Hiliţa - oamenii de aici au răspuns ideii de asociere. 13 membri fondatori au pus, deci, bazele Asociaţiei pomiviticole, cu sprijinul Organizaţiei World Vision, Biroul zonal Iaşi, iar de atunci asociaţia a crescut cu fiecare an", a explicat Liliana Nechita, lucrător social World Vision, cea care reprezintă comunitatea din Hiliţa.
Pentru mediul rural, termenul de asociere are încă rezonanţe negative, fiind asimilat, aproape involuntar, fostelor cooperative agricole de producţie. De aceea, oamenii sunt reticenţi când vine vorba despre asemenea forme de organizare. "Pe partea aceasta a trebuit destul de multă muncă de consiliere din partea World Vision. Cu sprijinul organizaţiei, oamenii au început să iasă la târguri, la expoziţii, au prins încredere şi s-au convins", a adăugat Liliana Nechita.
Pe lângă sprijinul World Vision, Asociaţia pomiviticolă Hiliţa a beneficiat şi de consultanţă de specialitate privind modul de organizare în formă asociativă din partea Camerei Agricole Iaşi. Tot Camera Agricolă a organizat şi cursuri de formare pentru pomicultorii membri ai asociaţiei. "De asemenea, i-am sprijinit cu participarea la târguri organizate prin Camera Agricolă Iaşi, am mediatizat activităţile şi produsele acestei asociaţii în mass-media. O formă asociativă aduce anumite avantaje membrilor săi: achiziţiile se pot face prin asociaţie, la preţuri mai mici, informarea membrilor în ceea ce priveşte noutăţile tehnologice sau legislative se face mai rapid, apoi posibilităţile de a valorifica produsele sunt mult mai mari, iar în ce priveşte accesarea fondurilor europene, apartenenţa la o asociaţie creşte considerabil punctajul şi implicit şansele de a deveni eligibil în proiect", a explicat Camelia Apetroaie, consilier superior Componenta Extensie, consultanţă şi promovare forme asociative, Camera Agricolă Iaşi. Aşadar, la Hiliţa totul s-a făcut la nivel profesionist, respectând legislaţia în vigoare şi regulile impuse în astfel de organizaţii.
Biserica şi comunitatea, într-un parteneriat de succes
Odată fondată asociaţia, cu statut juridic şi acte în regulă, oamenii s-au pus pe treabă. Rămânea totuşi ca un ghimpe problema valorificării fructelor, pentru că în zona Hiliţa se produc, în medie, 20-30 de tone de fructe pe an. Mai întâi a fost luată în calcul ideea unui depozit frigorific, dar costurile pentru o asemenea investiţie depăşeau cu mult posibilităţile localnicilor. Din discuţie în discuţie au ajuns la concluzia că un centru de prelucrare ar fi cel mai potrivit, pentru că, procesate, fructele ar avea o durabilitate mai mare în timp şi ar putea fi comercializate pe tot parcursul anului. "Am zis noi că facem dulceaţă, dar cum - trebuiau respectate nişte reguli pentru a ieşi pe piaţă. Şi-atunci tot World Vision a venit în sprijinul nostru, finanţând construcţia centrului. Ulterior, printr-un proiect pe care l-am accesat tot prin World Vision, în valoare de 12.000 de lei, am putut să rezolvăm problema dotărilor: oale, chiuvete de inox, mese de inox, baie, vestiar, tot ce trebuie pentru a respecta standardele", a mai spus Liliana Nechita.
Construcţia Centrului de prelucrare a fructelor a fost posibilă graţie unui parteneriat fructuos între comunitate şi biserică. Perspectivele unei mici întreprinderi în sat, care să ofere locuri de muncă şi care să-i ajute pe oameni să-şi poată valorifica fructele, l-au determinat pe preotul paroh, Mihail Axinte, să pună la dispoziţia membrilor asociaţiei terenul pe care a fost ridicat centrul, chiar în curtea bisericii din sat. De acolo, din jurul bisericii, porneşte acum motorul dezvoltării comunităţii. "Au fost şi persoane reticente, care n-au privit cu ochi buni faptul că am construit centrul chiar în curtea bisericii, însă atât noi, cât şi părintele ne-am gândit că aici e centrul satului, că tot ce facem, facem pentru oameni şi că până la urmă totul este al lor", a mai spus reprezentantul World Vision.
Parteneriatul între biserica din sat şi World Vision a fost încheiat în 2009, tocmai din dorinţa de a sprijini dezvoltarea comunităţii. Aşa a luat fiinţă Centrul de prelucrare a fructelor, care a şi fost sfinţit în luna mai a acestui an, slujba fiind oficiată de părintele protopop Vilie Doroşincă, Protopopiatul Iaşi II, alături de un sobor de preoţi. "Biserica a vrut să sprijine familiile tinere, să încurajeze punerea pe picioare a unei afaceri care să implice membrii comunităţii, pentru ca aceasta să se dezvolte. Am vrut, deci, să încurajăm posibilitatea de a munci cinstit, prin mijloacele specifice zonei. Noi promovăm munca. Nu e nimic rău dacă la biserică, în parohie, există o activitate care ajută la dezvoltarea satului", ne-a spus părintele Mihail Axinte.
Practic, Centrul de prelucrare a fructelor funcţionează în clădirea extinsă a Casei sociale a parohiei, parteneriatul încheiat între biserică şi Asociaţia pomiviticolă fiind avantajos atât pentru enoriaşi, care nu au mai fost încărcaţi de costurile construcţiei, cât şi pentru pomicultori, care au un spaţiu în care să-şi prelucreze fructele. Un model de sprijin şi dezvoltare în comunitate care merită preluat.
Aventura borcanelor de dulceaţă
Traseul cireşelor, din livadă până în borcanul de dulceaţă, e bine stabilit. Membrii asociaţiei culeg fructele, le aduc la centru, iar aici sunt prelucrate tot de aceştia, ajutaţi de câteva femei plătite în regim de zilier. Apoi, borcanele sunt depozitate la centru, urmând să fie scoase la vânzare la diferite târguri la care asociaţia este înscrisă sau particularilor, pe care gustul unic al acestor produse i-au transformat în clienţi fideli. Cu banii câştigaţi din valorificarea dulceţurilor, asociaţia doreşte să se extindă în acest an, să achiziţioneze borcane, zahăr şi cele trebuitoare, urmând ca de la anul câştigul să se împartă în bună rânduială membrilor.
Am ajuns la centrul de Hiliţa când dulceaţa programată pentru acea zi, de cireşe şi de nuci verzi, tocmai dădea în fiert. Forfotă mare în bucătărie. Cireşele s-au copt şi nu-i timp de stat. Constantin Străinu este director coordonator la Şcoala Costuleni. Ca proprietar al unei mici livezi (0,65 ha) de meri, pruni, cireşi, caişi, a fost de la început de acord cu ideea asocierii, fiind chiar unul dintre membrii fondatori. Acum, în sezonul cireşelor, munceşte cot la cot cu ceilalţi membri, atât cât timpul îi permite, la pregătitul dulceţurilor. Acolo l-am găsit şi noi, punând capacele borcanelor cu dulceaţă de cireşe. "Începutul a fost greu, ca în orice afacere. Oamenii socializează mai greu şi lucrează mai greu în echipă. Dar au înţeles regula jocului, acum asociaţia s-a mărit, avem 30 de membri şi încă mai aderă", ne-a explicat Constantin Străinu, preşedintele Asociaţiei pomiviticole.
Centrul de la Hiliţa, o întreprindere socială
În perioada în care noi am fost la Hiliţa, centrul era vizitat de reprezentanţii Organizaţiei NESsT, în vederea evaluării pentru o finanţare ca întreprindere socială. Această organizaţie desfăşoară Programul-pilot "Investim în Întreprinderi Sociale", prin Romanian-American Foundation, cu un buget de 80.000 de dolari, prin intermediul căruia vor fi finanţate cinci întreprinderi sociale selectate la nivel naţional. Prin această finanţare, cei de la Hiliţa doresc să achiziţioneze o maşinărie manuală de îmbuteliat şi o maşină de etichetat. "Ei ne vor sprijini să devenim întreprindere socială. Asta însemnând să ne ajute să angajăm oameni, să creăm locuri de muncă. De asemenea, o altă componentă a acestui proiect urmăreşte formarea a doi-trei oameni din cadrul asociaţiei noastre pe probleme de marketing", a subliniat Liliana Nechita. Cu alte cuvinte, hiliţenii vor învăţa despre tot ce înseamnă marketing, cum se scriu şi se dezvoltă planurile de afaceri şi cum se întocmesc proiecte pentru accesarea de fonduri.
Dacă toate aceste evaluări se vor încheia cu bine, din 2012 mica afacere cu dulceţuri se va extinde, vor fi făcute angajări, iar totul va funcţiona după regulile marketingului modern.
Exemplul celor de la Hiliţa e demn de toată aprecierea. E un semn că, punând umăr la umăr, o comunitate îşi poate scrie frumos istoria, se poate dezvolta, că viitorul copiilor poate suna bine, că oamenii pot să trăiască decent ajutându-se singuri. E un model că şi în România se poate.
Compotul, gemul şi dulceaţa de Hiliţa, acreditate ca produse tradiţionale
Anul trecut, cei de la Hiliţa au produs în jur de 7.000 de borcane cu dulceţuri, gemuri şi compoturi, cu care au cucerit pieţele din întreaga ţară. Pentru anul acesta şi-au propus să producă măcar 10.000 de borcane. Comenzile vin cu duiumul, pentru că oamenii s-au convins de calitatea produselor. Şi pentru că într-adevăr lucrurile se petrec exact ca în bucătăria bunicii, asociaţia a reuşit acreditarea ca produse tradiţionale a dulceţii, gemului şi compotului de cireşe de Hiliţa, fiind printre singurii producători din Moldova care deţin o astfel de acreditare pentru cele trei produse din cireşe. "Totul se face la plită, fără nici un adaos, fără nici un conservant, aşa cum făcea bunica altădată; doar fruct şi zahăr. De-asta se cheamă produs tradiţional şi de-asta şi cantităţile pe care le facem sunt mici", spune Liliana Nechita.
Toate borcanele pline sunt depozitate la centru, de unde, în toamnă, vor lua calea târgurilor şi a expoziţiilor de profil. În funcţie de fructele din care sunt preparate, preţul unui borcan de compot variază între 5 şi 6 lei, iar al unui borcan de gem sau dulceaţă între 7 şi 10 lei.
