La Mănăstirea Râmeț, îngerii cântă cu maicile

O binecuvântată întâlnire mi-a revelat adevărul că muzica psaltică, înainte de orice, este descoperire și vindecare de sine. Am dobândit lucrul acesta ascultându-le cântând pe monahiile de la Mănăstirea Râmeț, din Arhiepiscopia Alba Iuliei. De 20 de ani, maicile din corul mănăstirii, pregătite de părintele profesor Victor Frangulea, de la Biserica Popa Nan din București, fac din cântările sfinte „șoapta divină care ne vindecă sufletul obosit de tăceri”, cum atât de sugestiv spunea într-un aforism Andreea Trifu.

Cu mulți ani în urmă, când citeam din „pesimistul radical” Emil Cioran („Să iubesc, să am milă, să aştept, să mă desăvârşesc. O scară a monotoniei, când n-ai vrut să fii un dobitoc sub cer şi nici un milog în zarea stearpă a unui oarecare absolut!”), nu speram ca în fatala lui resemnare să descopăr fie măcar și o firavă urmă de optimism. Aveam să mă înșel, însă, căci tocmai „scepticul nemântuit”, cum îl numea Ionel Necula, exprima într-un mod propriu și optimist gândul unui anonim („Muzica este felul în care răsună simțirea”) așa: „Dacă nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”. Altfel spus, muzica îți poate nu numai descoperi sufletul, ci ți-l poate și zidi.

La Râmeț, prin felul în care se cântă muzica bizantină, sufletul se și descoperă, dar se și înalță pe sine.

Muzica, un talant de la Dumnezeu

De vreo două decenii, părintele profesor Victor Frangulea, de la Biserica Popa Nan din București, acum pensionar, vine an de an la Râmeț să le învețe muzică pe maicile de aici. În iarna aceasta, am avut prilejul să văd și să ascult cum acest veritabil „zugraf al sunetelor”, care a pregătit în cariera sfinției sale mii de studenți și seminariști, transformă fiecare sunet, „șle­fuiește” fiecare notă până la strălucire, „chiuretează” orice nepotrivire, prefăcând cântarea psaltică în aer ozonat ce purifică „sufletele de praful vieții cotidiene”, cum ar fi spus prozatorul și dramaturgul german Berthold Auerbach.

Pentru părintele profesor, muzica, înainte de orice, este o vocație. Lucru ce presupune multă responsabilitate. „Este un talant pe care Dumnezeu ți-l dă. Muzica bisericească nu este un scop în sine. Ea nu poate fi concepută decât în relație cu textul liturgic, cu mesajul liturgic. Ea a luat naștere prin dezvoltarea sub forma cântului a mesajului liturgic. De aceea nu poate fi despărțită de acesta”, îmi măr­tu­risește sfinția sa.

Părintele vine în această mănăstire pentru a le pregăti pe maicile de aici să cânte la un nivel cât mai înalt. Să facă ceea ce se numește artă. „Pentru că muzica bisericească nu este suficient să se cânte pur și simplu. Ci, împreună cu mesajul liturgic, să ridice trăirea credinciosului cât mai aproape de Dumnezeu”, spune părintele profesor Frangulea.

Un univers ce trebuie înțeles

Sfinția sa a ajuns la Râmeț într-un moment în care viața mănăstirii era marcată de trecerea la Domnul a marelui duhovnic Dometie Manolache. Un stâlp pe care se sprijinise întreaga viață duhovnicească a obștii, un foc viu, care nu s-ar fi stins niciodată, cum povestesc maicile. Totodată, părintele Dometie fusese și un susținător, un cântăreț reprezentativ al muzicii psaltice, care îi adusese în perioada studenției renumele „Cucuzel”. În jurul lui se adunaseră maicile, în frunte cu stareța Ierusalima, care era o bună cântăreață. El le îndemna pe surori să cânte „toate în cor... încât să străbateți cu glasurile voastre cerurile”. După chemarea lui la Domnul, muzica bisericească respira la Râmeț mai ales prin glasul maicii Ierusalima. „Ea cânta foarte frumos, dar nu era suficient. Mi-am dat seama că trebuie făcut ceva mai mult. Un profesor contemporan, pe care eu îl prețuiesc foarte mult, spunea că «a învăța niște cântâri după ureche este ca și cum ai învăța o poezie pe de rost fără să știi să citești». Atunci mi-am dat seama că aici exista potențial, dar trebuia să se ocupe cineva de vocile maicilor. Maica Ierusalima m-a chemat să mă ocup de acest lucru. Așa am ajuns eu să vin aici de două decenii, în fiecare an câte două săptămâni, și să lucrez cu maicile. Și ele au reușit foarte multe în acest timp. Când în 2014 a fost instalată ca stareță maica Apolinaria, printre primele lucruri pe care le-a avut în vedere în programul cuvioșiei sale a fost muzica. De aceea mi-a mărturisit că dorește să ridice nivelul pregătirii muzicale a maicilor. Atunci, am cumpărat cărți, o pianină, care le ajută foarte mult în acest efort. Acum eu le dau direcțiile și maicile continuă. Textele liturgice, atât de sensibil alcătuite de imnografi, presupun interpretări pe măsură, în care detaliile, aparent mai puțin importante, schimbă totul. Frazele trebuie simțite, trebuie înțeles ce mesaje aduc, unde se duc, unde se încheie etc. Este un univers întreg care trebuie cunoscut și transmis. Și maicile au realizat această creștere. Astfel, actul liturgic se petrece, în adevăr, dumnezeiește. Iar prin cântare, sufletul se apropie, prin înălțare, de Dumnezeu”, mai spune părintele Frangulea.

Descoperindu-te în muzica psaltică

Câteva zile la rând am trăit și eu la Râmeț, ascultând cântările maicilor, o vindecare „a sufletului obosit de tăceri”. „De când facem muzică cu părintele Frangulea am îmbogățit cântarea, care astfel capătă o mai mare profunzime și în ceea ce înțelegem, și în ceea ce transmite muzica noastră. De mult se aștepta în mănăstire o astfel de îmbogățire muzicală. Prin nevoirea părintelui profesor, Dumnezeu a desăvârșit și a răsplătit răbdarea noastră. La început a fost mai greu. Dar important este ceea ce transmite acum strana. Muzica noastră îl face pe cel care se află la rugăciune în biserică să trăiască mai profund momentele Sfintei Liturghii. Prin această lucrare, rugătorul se descoperă pe sine. Această lucrare cu Dumnezeu nu poți să o ai acasă. Și nici în altă parte. Fiecare dintre noi depunem un anumit efort. Dar nu unul fizic, ci unul din dragoste pentru Hristos și pentru aproapele. Cineva a spus că la Râmeț îngerii cântă cu maicile”, mi-au mărturisit monahiile.

Așa am dobândit eu cunoaș­tere și vindecare de sine în muzica îngerilor care cântă cu maicile la Râmeț.