La Urşiţa, hramul bisericii este în fiecare zi

În Parohia „Izvorul Tămăduirii” şi „Duminica Tuturor Sfinţilor” Urşiţa (Mironeasa, judeţul Iaşi), copiii sunt cei care ţin biserica vie prin inocenţa şi credinţa lor. De peste trei ani, de când părintele paroh Emanuel Apetrei derulează proiectul „Pâinea noastră cea de toate zilele”, joia este ca o zi luminoasă de sărbătoare: copiii din sat primesc o masă caldă în numele Maicii Domnului. „Veniţi să mâncaţi cu o sută de copii la masă! Veniţi să spunem «Tatăl nostru» împreună. A fost îndemnul pe care l-am făcut multor persoane cu suflet mare şi au fost foarte fericiţi să mănânce cu noi la masă, dar mai ales au fost fericiţi să ne ajute să dăruim acestor copii speranţă”, ne-a spus părintele Emanuel Apetrei.

Părintele Emanuel Apetrei, paroh în satul ­Urşiţa al comunei ieşene Mironeasa, a transformat joia într-o zi de sărbătoare: de peste trei ani, în casa praznicală, ­copiii, indiferent dacă sunt sau nu ortodocşi, primesc o masă caldă, dulciuri şi ce mai poate fiecare binefăcător să dăruiască.

Copilaşii se bucură de această preţuire cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, pe care părintele i-a îndemnat să vină la Urşiţa „să mâncăm împreună cu o sută de copii” şi „să spunem rugăciunea Tatăl nostru”. Mulţi binefăcători au venit şi s-au cutremurat de însemnătatea rugăciunii domneşti şi, mai cu seamă, de una dintre cererile lumeşti care pentru unii este totul: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”.

„Şi au fost atât de fericiţi să ajute..., iar noi atât de bucuroşi să-i primim în mijlocul nostru! De trei ani facem activitatea aceasta în fiecare joi. Cunosc mulţi oameni, fie în mod direct, fie pe internet, şi îi chem în parohie. Cei care au venit în parohie au rămas impresionaţi. Şi nu doar de «foamea care se citeşte pe chipul unor copii», după cum mi-a spus o doamnă în lacrimi, ci şi de inocenţa acestora, de inteligenţa şi sclipirea care li se citesc în ochi. Unii dintre ei învaţă foarte bine, cadrele didactice îi apreciază şi îi susţin şi am găsit împreună această formulă de a-i atrage spre şcoală, spre învăţătură: masa din fiecare joi, excursii, activităţi pe diferite tematici şi cu diferite ocazii, la sărbătorile mari de peste an. Copiii trebuie să simtă preţuirea şi sprijinul nostru, iar dacă sunt încurajaţi şi susţinuţi, îndrăznesc chiar şi să viseze la reuşita lor. Credinţa şi educaţia ne pot salva”, este convins părintele Emanuel Apetrei.

La Urşiţa, ca în fiecare alt sat din zone defavorizate, dragostea de învăţătură trece şi prin stomac; nu este un pol al sărăciei, ci mai degrabă o altă faţă a unei Românii în care se tot vorbeşte de egalitate de şanse. Este un loc în care multe familii trăiesc fără perspective şi cu teama zilei de mâine, în ciuda faptului că viețuiesc la doar 40 de km de Iaşi. Şi doar oameni precum părintele paroh Emanuel, părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă de la Mănăstirea Hadâmbu, profesorii de la şcoală sau angajaţi ai primăriei, care, cu resorturile pe care fiecare le are la îndemână, aprind şi aici luminiţa speranţei. „Este o ruptură foarte mare între rural şi urban. Este o realitate care nu mai poate fi ignorată foarte mult timp. Când un copil mănâncă patru porţii pentru că «nu ştiu dacă mâine voi mai mânca», îţi plânge inima. De aceea, copiii rămân prioritatea noastră şi le oferim ceea ce este necesar pentru a suplini lipsurile de acasă: hrană trupească şi duhovnicească, joc şi joacă, educaţie prin activităţi şcolare şi, mai ales, extraşcolare atât de aşteptate precum excursiile”, ne-a mai spus pr. Apetrei.

Ultima „ispravă” a fost sărbătoarea copilăriei chiar de 1 Iunie, când copiii satului, însoţiţi de cadrele didactice din şcoală şi de părintele paroh, au mers pe malul lacului Ciric, o zonă de agrement din proximitatea Iaşiului. Aici, aceştia au primit atenţia cuvenită de ziua lor: s-au jucat, s-au înfruptat din preparatele făcute la grătar, au avut tort, cânt şi voie bună.