Laboratorul care „produce“ primii experţi ştiinţifici în restaurare-conservare din lume

Prima şcoală doctorală europeană în domeniul restaurării şi conservării bunurilor de patrimoniu cultural include 11 universităţi din Europa, printre care şi Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, cu un colectiv de cercetare condus de profesorul Ion Sandu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, departamentul de Conservare-Restaurare. Proiectul a fost iniţiat în 2004 de profesorul Rocco Mazzeo de la Universitatea din Bologna. Profesorul Ion Sandu a devenit, prin acest proiect, primul conducător de doctorat european din ţară, în cadrul primului doctorat din lume în Ştiinţa Conservării, care este finanţat prin programul EU Marie Curie şi prin Programul Cadru 6 (PC6).

Alături de Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, din proiect mai fac parte universităţile din Perugia, Oviedo, Thesalonic, Amsterdam şi Budapesta, alături de prestigioase instituţii europene de conservare, ca Netherlands Institute for Cultural Heritage din Amsterdam, School of Conservation din Copenhaga, Muzeul Naţional din Budapesta şi Instituto per la Conservazione e Valorizzazione dei Beni Culturali din Roma.

Absolvenţii acestui doctorat vor constitui primul nucleu recunoscut în mod formal de experţi ştiinţifici în conservare sau „conservation scientists“. Deşi în Europa există experţi ştiinţifici în conservare, până acum nu s-a realizat un parcurs formativ coerent structurat pentru a deveni expert ştiinţific pe bunuri culturale. Pentru prima dată în lume, această specializare prin doctorat va da recunoaştere academică acestui profil.

Profesorul Ion Sandu de la Universtiatea „Al. I.Cuza“ din Iaşi pregăteşte doi doctoranzi, Marta Quaranta din Italia şi Mikiko Hayashi din Japonia, în cadrul programului EPISCON - European Ph. D. in Science for Conservation. „Am câştigat cu un punctaj foarte bun parteneriatul. Totul a început în anul 1999, lângă Thesalonic, la Centrul de cercetări pentru hagiografia bizantină de Ormilya. Acolo eram, la o întâlnire, mai multe universităţi şi institute europene de restaurare şi prezervare activă a patrimoniului. Întrucât se dorea o relaţie, o legătură deosebită între arta eclesială bizantină şi arta europeană, un profesor m-a rugat să îl ajut în prezentarea sa despre arta românească ca rezultat al transhumanţelor athonite sârbeşti, moscovite, kievene şi invers, pentru a demonstra cu o resurecţie o restaurare în context european a iconografiei bizantine“, a spus profesorul Ion Sandu.

Salvarea iconografiei bizantine şi doctoratul interdisciplinar

Având în vedere această necesitate a conservării picturii bizantine şi, „întrucât majoritatea şcolilor sunt şcoli postuniversitare, la Ormilya eu am venit cu ideea că ar fi bine să ne dăm mâna să organizăm mastere interuniversitare transfrontaliere, respectiv mastere interdisciplinare“, a spus Ion Sandu. Apoi, Rocco Mazzeo, cel care a devenit coordonatorul proiectului EPISCON, „a preluat această idee, iar din 1999 am ţinut legătura cu cele 12 universităţi care ne-am întâlnit la Ormilya, astfel că, în 2005, am lansat PC 6, proiect cu dublă formulă, de cercetare şi training. 2005 a fost anul greu, când am lansat proiectul la Bruxelles, care a fost foarte bine cotat, iar în 2006 am fost anunţaţi că am obţinut punctajul 96 din 100. Ne-am clasat în prima sută de candidaţi din peste 2.000 de solicitanţi. În anul 2006 s-au organizat cursurile doctorale, mai întâi a fost diseminată informaţia şi anunţate marile universităţi din lume, lansată noutatea pe internet, ca şi perspectivă pentru admitere la şcoala doctorală cu denumirea generică de EPISCON (European Ph. D. in Science for Conservation - Doctorat european în ştiinţa conservării)“, după cum a spus Ion Sandu.

O japoneză şi o italiancă învaţă restaurare la Teologie, la Iaşi

După lansare a fost o perioadă de două luni de înscriere. „Am primit foarte mulţi candidaţi din întreaga lume, erau chiar şi din Irak, Iran, ţări africane, din America Latină, Canada, America, Franţa. Noi am solicitat 32 de locuri, însă ni s-a aprobat finanţarea doar pentru 16. Din România am avut 12 candidaţi, dar cei mai mulţi au fost din Italia. Comisia de admitere a ţinut cont de numărul celor înscrişi, dar şi de valoarea dosarelor şi de poziţionarea pe tema lansată. La noi, din cele patru teme pe care le-am propus iniţial, am rămas cu două, la fiecare temă am avut câte doi candidaţi, eu am selectat, în baza valorii profesionale, a pregătirii, pe Mikiko Hayashi, pe tehnici de conservare pe lemn, lemn policrom, iar pe metal antic au fost mai mulţi candidaţi, un irakian, două absolvente din Italia şi o absolventă din Franţa, rămânând italianca Marta Quaranta“, a spus profesorul Ion Sandu.

Astfel, pentru temele lansate la Iaşi, admiterea a avut loc la Universitatea „Al. I.Cuza“, în cadrul unei întâlniri la care au participat toate cele 12 universităţi partenere, în iulie 2006. „După admitere, am anunţat studenţii, iar din 1 septembrie au început şase luni de cursuri generale, cursuri de conservare, restaurare, cursuri fundamentale în domeniu la Ravenna, în cadrul Universităţii de acolo, filială a Universităţii Bologna. Au urmat şase luni de traninguri pe tehnici specifice. Aceste şase luni s-au efectuat acolo unde au fost admişi doctoranzii. Astfel, o italiancă şi o japoneză au venit la Iaşi, iar cele două românce admise au mers la Oviedo şi la Florenţa, în Italia. Domnişoara care studiază la Florenţa, Oana Cuzman, se specializează pe biofilme pentru piatră şi metal, iar Bogdana Simionescu se specializează la Oviedo pe restaurare piatră, piatra pusă în operă“, a spus profesorul Ion Sandu.

După cursurile de la Ravena, din februarie 2007, cursanţii au mers în universitatea unde trebuie să îşi definitiveze doctoratul. „Au urmat alte şase luni, de data aceasta de traning pe aparate. Aici am dispus de infrastructura de la Universitatea „Al. I. Cuza“, dar şi de cea de la Institutul de Cercetare «Petru Poni» al Academiei Române şi de la Universitatea Tehnică «Gh. Asachi». Apoi, am trecut la mobilităţi în siturile arheologice, mobilităţi în sisteme de colecţii, pentru a prelua anumite probe de analiză de studiu. Am organizat şi mobilităţi în străinătate, la unele institute cu tradiţii foarte mari, precum cele din Florenţa, Italia, unde a fost Mikiko Hayashi, iar Marta Quaranta a fost în Grecia, la Universitatea Tesalonic, apoi la Universitatea din Amsterdam, cu care suntem în parteneriat, şi la alte cursuri universitare“, a arătat Ion Sandu.

Atestat de liberă practică în orice muzeu sau laborator european

După doi ani de cursuri şi training, acum se elaborează tezele. „La sfârşitul lunii mai vom fi la Muzeul Naţional din Budapesta, unde vom face raportarea pentru 2009. În octombrie se susţine teza la şcoala organizatoare, Universitatea de Studii din Bologna, comisia de doctorat fiind compusă din directorul Rocco Mazzeo şi ceilalţi profesori supervizori. Diplomele vor fi eliberate de Universitatea de Studii din Bologna, iar în condiţiile în care doctoranzii doresc susţinerea şi în centrele lor universitare, atunci vor obţine câte o diplomă de doctor din fiecare ţară“, a spus Ion Sandu, care a adăugat că „este important că, în afară de diploma de doctor, vor primi un atestat de liberă practică, valabil în ţările europene, pe investigarea ştiinţifică a operelor de artă. Vor avea acceptul de la oricare muzeu din Europa, de la orice instituţie, laborator sau atelier să opereze pe patrimoniu; este un atestat unanim acceptat“.

Profesorul Ion Sandu a menţionat că se va încerca aplicarea acestui program şi în România, astfel încât, alături de diploma de dizertaţie de la master, să fie şi atestatul de expert cu liberă practică.

Ion Sandu, primul conducător de doctorat european, apreciază că „a fost şansa mea să fiu partener cu drept de supervizor şi conducător. E o chestiune care mă onorează şi bineînţeles că nu a fost uşor. Este primul doctorat european interuniversitar şi transinterdisciplinar. În urma noastră s-au deschis noi şcoli doctorale, au apărut încă cinci, pe alte direcţii. Marele merit îl are profesorul Rocco Mazzeo. Şansa pe care am câştigat-o a fost acest laborator, datorită doctoratului european am obţinut mai multe fonduri, a fost o acoperire financiară destul de bună, 250.000 de euro. Ministerul Educaţiei, chiar din 2006, ne-a acordat din fondurile ministrului posibilitatea de a prelua două aparate foarte scumpe, fiecare în valoare de 265.000 de euro şi 175.000 de euro. Celelalte aparate din laborator au fost achiziţionate de-a lungul anilor prin alte programe româneşti şi străine, se ridică la valoarea de 1.500.000 de euro, ce acoperă un laborator modern, european“.

▲ „Dacă nu ar fi fost doctoratul, nu aş fi ales să vin aici“

Marta Quaranta din Italia a venit la Iaşi din întâmplare, dar acum nu regretă deloc.

A învăţat să vorbească foarte bine limba română: „Am studiat la Bologna. Eu am făcut chimie, iar în ultimul an de studii am făcut un curs de chimie şi restaurare, mai exact de restaurare, astfel că am ales această temă pentru masterul meu pe care l-am făcut în Italia. Profesorul meu, cu care am făcut acest master, Rocco Mazzeo, este coordonatorul proiectului EPISCON. Eu am ales să lucrez cu bronzul vechi, care provine din siturile arheologice, să învăţ despre mecanismele de degradare. Colaborez în acest sens cu arheologi din Tulcea, care au şantiere deschise în zonă, sunt foarte multe situri, foarte interesante, iar cele care mă interesează profesional sunt cele din perioada romană, secolul al VI-lea“.

În afară de călătoriile pentru studiu în Dobrogea, Marta Quaranta a vizitat mai multe locuri din România: „Dacă nu ar fi fost doctoratul, nu aş fi ales să vin aici, nu a fost chiar o opţiune iniţială a mea, dar acum mă bucur foarte mult că sunt aici, atât din punct de vedere profesional, cât şi personal. Am ajuns în Bucovina, o zonă care m-a impresionat foarte mult. Am fost şi în Ceahlău, în iarnă, şi a fost superb, a fost superb!! La fel de mult mi-a plăcut şi Dobrogea, unde am şi fost în cercetare, pe teren. Am mai fost şi în Delta Dunării, care mi-a plăcut foarte mult“.

▲ „Această temă este foarte utilă de transpus în practică în Japonia“

Mikiko Hayashi din Tokio, Japonia, este foarte motivată în cercetarea sa de experienţa pe care o va avea după ce va obţine „documentele“: „Tema mea de cercetare se referă la tehnicile conservative pentru lemn. După ce se va încheia proiectul, voi merge înapoi în Japonia. Aici, foarte multe dintre monumentele istorice sunt din lemn, astfel că această cercetare va fi foarte folositoare atunci când mă voi întoarce în Japonia şi nu va rămâne doar o cercetare pentru obţinerea titlului de doctor. Mi-am dorit să studiez aici, în România, nu am ajuns din întâmplare, aici am găsit ce mă interesa în domeniul meu de cercetare“.

Pentru Mikiko Hayashi, mănăstirile din Bucovina au fost o descoperire senzaţională: „Am avut ocazia să văd aici, în Bucovina, pentru prima dată pictură în exterior, am fost foarte suprinsă, a fost incredibil! Este minunată!“. Deşi sunt la distanţă geografică foarte mare, „am găsit şi unele similarităţi între cultura românească şi japoneză“, un astfel de exemplu fiind mâncarea.

Mikiko Hayashi a mai spus că „am văzut şi unele case vechi tradiţionale din lemn din câteva sate, mi-au plăcut foarte mult, mai ales pentru că erau pline de culoare, pictate. Şi în Japonia sunt astfel de construcţii din lemn, mai ales case, dar acestea nu sunt aşa pictate, asta se întâmplă, mai degrabă, cu templele, unde sunt şi picturi“.

▲ „Pot să spun că m-am trezit cu chimia acasă“

Profesorul Ion Sandu este unul dintre cei mai premiaţi români la saloanele de inventică internaţionale, precum şi deţinătorul unui număr impresionant de brevete de inventică. Este cadru didactic la Universitatea „Al. I. Cuza“, la departamentul de Restaurare-Conservare al Facultăţii de Teologie Ortodoxă.

Cum aţi descoperit chimia?

Provin din zona industrială a Bacăului, din Moineşti, Comăneşti, o zonă foarte bogată în petrol, gaze, sare, cărbuni. În casa în care m-am născut, când aveam şase ani, am descoperit în pod cărţi de Mrazek (Ludovic Mrazek, om de ştiinţă român, specialist în exploatarea petrolului) şi Poni (Petru Poni, chimist, fizician, pedagog, mineralog, pioner al învăţământului chimic în România). Locul de unde eram eu avea tradiţie în exploatarea petrolului, acolo a fost prima companie româno-italiană, la Câmpeni, unde era un petrol unic, petrolul roşu, care a incitat pe mulţi cercetători. Chiar Petru Poni a descris, pe la 1886, acest petrol, la fel şi italienii. Cărţile lui Mrazek, dar şi industria în care lucra tatăl meu m-au atras. Copil fiind, de multe ori intram în atelierele de reparaţii sonde, intram în contact cu anumite utilaje şi îmi erau de acum familiare.

Eu am fugit dinspre artă spre chimie de teamă să nu fiu luat la armată. Pe timpul meu, armata se făcea, după terminarea facultăţii, doar şase luni, dacă nu, trebuia să înghit doi ani. Am venit la Chimie, în timpul admiterii, am răspuns la oral foarte frumos profesorului care mă întreabă „Daâ tu de unde eşti?“. I-am răspuns „De la Moineşti“. „A, tu eşti petrolist! Şi cum se extrage petrolul?“ Imediat am povestit în timpul examenului. Stăteau toţi colegii mei admitanţi şi ascultau cum le povesteau despre foraj, despre tubing, despre traiţuri, utilaje folosite în extracţia modernă a petrolului, cunoşteam foarte bine zona. Pot să spun că m-am trezit cu chimia acasă.

Care a fost prima invenţie?

Lucram într-un colectiv multidisciplinar şi cu aplicaţii spre industrie, iar prima invenţie a fost grafitul coloidal şi feroborul; fabricam bor pentru industria metalurgică. Sunt multe invenţii, 186. Sunt importante mai ales cele care îmi aduc şi satisfacţii financiare, pe care le aplic în industrie, metode de conservare a lemnului, apoi cele cu care studiez în laborator, cum ar fi metodele de datare, pentru autentificarea obiectelor. Cu Mikiko am pus la punct o nouă metodă cu dublă aplicaţie, cu evaluarea impactului elementelor asupra lemnului şi diminuarea unor caracteristici amfilometrice. Am arătat, de multe ori, lemn de patru mii de ani, scos din situl arheologic, ca un burete mucilaginos şi care poate fi conservat în muzeu, consolidat, şi care arată ca o structură normală din lemn vechi.

De conservare-restaurare cum v-aţi apropiat?

Am avut antecedente pe artă; când eram elev şi student, am pictat biserici, am avut trei expoziţii la Iaşi, la Sala „Paşilor Pierduţi“, şi una la Bucureşti, la Casa Armatei. În paralel cu Facultatea de Chimie, am făcut şi Şcoala Populară de Artă, la clasa Aneta Covrig, pe grafică, dar eram apropiat şi de celelalte tehnici, acuarelă, ulei, tempera, nu aveam o direcţie proprie, lucram după dorinţă şi după hazard. Dacă aveam un moment în care doream să pictez, pictam. După 1976, m-am înscris la doctorat, care implica mult experiment şi nu s-a mai putut.

Procedura de restaurare poate fi mai costisitoare uneori decât obiectul restaurat?

Uneori ne trezim cu intervenţii de-a dreptul neadecvate; este mult mai uşor să reconstruieşti din nou decât să restaurezi. Conform conceptului modern, restaurarea are drept principiu de bază minima intervenţie, păstrarea materialului. Dacă până la 1940, chiar â50 sau â60, erau acele concepte după care s-a lucrat şi la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ şi Biserica „Sfântul Nicolae“ - Domnesc de la Iaşi, restaurată de la sfârşitul secolului trecut. El a operat şi pe Biserica de la Curtea de Argeş şi pe Biserica Neagră din Braşov. Ultimele două au fost restaurate mult mai târziu, după â64, de Paul Phillippot şi soţii Mora, cei care au introdus şcoala modernă de restaurare din România. În anii â64-â65 se ştia deja de Carta de la Veneţia, de etica de restaurare. În cazul „Trei Ierarhi“ şi „Sfântul Nicolae“ - Domnesc de la Iaşi, aceste două biserici au fost demolate şi restaurate din nou, s-au folosit noi materiale, ceea ce astăzi nu mai este corect. Pentru noi, care lucrăm în domeniul restaurării, este un şoc să ştii că „Trei Ierarhi“ nu e biserica lui Vasile Lupu sau „Sfântul Nicolae“ - Domnesc la fel, că au frescă nouă, ziduri noi, piatră nouă. S-a respectat un lucru, dantelăria, sculptura în piatră, dar cu alţi meşteri, cu alte unelte.

Ce presupune titlul de expert ştiinţific în bunuri culturale?

Titlul de expert ştiinţific mi l-a dat Ministerul Culturii. Nu ai voie să operezi pe bunuri culturale fără să ai un certificat, atestare de specialist sau de expert. Nivelul expert înseamnă că trebuie să ai contribuţii deosebite în domeniu, să ai activitate de minimum zece ani, să cunoşti foarte bine domeniul şi să respecţi normele de conduită şi cele unanim acceptate în etica restaurării-conservării. În decursul anilor, am rezolvat foarte multe lucruri în domeniu.