Lăcaşul celor 23 de tablouri votive

Biserica fiilor logofătului Vernescu de lângă Buzău este una deosebit de frumoasă, păstrându-se în forma sa cu proporţii armonioase de început de secol XVIII, mai ales cu picturile originale în pronaos, oglindind geniul celebrilor zugravi de biserici din şcoala în care s-a format Pârvu Mutu.

Monument istoric de valoare istorică şi arhitecturală, biserica din Verneşti a fost vreme de câteva decenii - din 1940 până după 1989 - lipsită de slujbe, deoarece fusese afectată de cutremure şi de inundaţiile din 1970 şi 1975, nereuşindu-se restaurarea ei atâţia ani.

Cea mai interesantă particularitate a acestui sfânt lăcaş este reprezentarea în tablouri votive a 23 de ctitori. În fapt, cei doi ctitori sunt pictaţi împreună cu toţi copiii lor şi cu rudele mai apropiate, de aceea pronaosul este plin de chipurile acestor boieri care au dat şi numele localităţii: Verneşti.

Circuitul "Micul Athos românesc"

Lăcaşul a fost redat cultului la 1 septembrie 2007, devenind biserică a celei de-a doua parohii a localităţii amintite. Preot paroh este părintele Romeo-Roman Ene, profesor de religie şi referent cultural la Centrul eparhial Buzău. "Obiectivul meu este să includ acest monument istoric într-un circuit turistic, deoarece zona Buzăului este bogată în lăcaşuri de cult vechi, cu istorii interesante. Începând cu biserica noastră, "Buna Vestire", continuând cu cele de la Săseni, Ciobănoaia, cu mănăstirile Barbu, Ciolanu şi Răteşti şi cu schiturile de la Izvorani şi Cetăţuia. Tot acest itinerariu a fost supranumit "Micul Athos românesc"", ne-a declarat părintele Romeo Ene.

Străbunii lui Vasile Cârlova, între ctitori

Biserica "Buna Vestire" (care mai are şi hramul Sfântul Nicolae) a fost construită în perioada 1714-1715, către sfârşitul domniei lui Constantin Brâncoveanu, de către Jipa şi Lefter, fiii lui Stanciu logofăt Vernescu. Boierii au fost urmaşii lui Luca de Cipru, fost episcop al Buzăului şi mitropolit al Ţării Româneşti, şi înaintaşii poetului Vasile Cârlova. De asemenea, urmaşii celor doi boieri au continuat munca începută de aceştia. În jurul anului 1805, biserica era numită "mănăstirea Verneştilor", ceea ce înseamnă că aici a funcţionat şi un aşezământ monahal. Lăcaşul de cult poartă hramul "Buna Vestire", praznic sărbătorit în fiecare an, la data de 25 martie. De-a lungul timpului, edificiul a fost refăcut de două ori: o dată pe vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în 1861, iar a doua oară, între 1992 şi 2005. La ultima restaurare, s-a întărit structura bisericii şi s-a refăcut integral acoperişul.

Cea mai veche pictură din zonă

Pictura bisericii verneştene este considerată una deosebit de valoroasă, mai ales că a fost realizată de ucenici ai celebrului Pârvu Mutu. O echipă de şase meşteri în frunte cu Radu Zugravu, ucenicul direct al lui Pârvu Mutu, s-a străduit şi a reuşit să realizeze o pictură frumoasă, în ton cu vremurile şi după toată erminia. Pictura originală se mai păstrează doar în pridvor şi pronaos, deosebită fiind o scenă din pridvor, "Căderea lui Adam între tâlhari", zugrăvită ca o minunată interpretare a parabolei Samarineanului milostiv. Această pictură nu a suferit nicio modificare de-a lungul timpului, fiind în forma ei iniţială. În naos, pictura originală nu s-a mai păstrat, ci a fost realizată o alta, în 1861, diferită de prima, în care se vede influenţa renascentistă. Se presupune că noua pictură o ascunde pe cea anterioară, de la 1721. Acest lăcaş are pictura cea mai veche dintre toate bisericile din împrejurimile Buzăului. Într-una din criptele din interiorul bisericii odihnesc boierii Jipa şi Lefter şi fiul unuia dintre ei, Constandin, iar în celălaltă se află soţia unuia dintre boieri, Anghelina. În pridvor mai există un mormânt, dar nu se ştie identitatea celui îngropat acolo. Dintre obiectele de cult vechi nu se mai păstrează decât patru icoane, de pe la 1800, care-i înfăţişează pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Maica Domnului, pe Sfântul Nicolae şi o icoană cu Buna Vestire, precum şi nişte uşi diaconeşti. În biserică au mai existat şapte icoane de patrimoniu, dar biserica a fost jefuită la un moment dat şi au dispărut atunci şi aceste icoane. Pardoseala a fost realizată din piatră de calcar din carierele de la Pietroasa.

Înfrumuseţări şi speranţe

În cei aproape trei ani de la restaurare şi resfinţire, biserica a fost dotată cu mobilier nou, din stejar, iar cimitirul care se află în curte a fost curăţat. Ca o particularitate, în sculptura scaunelor din biserică s-a ţinut cont de specificul zonei viticole de la Pietroasa, în vecinătatea căreia se află edificiul, şi a fost realizat, pe fiecare scaun, câte un ciorchine de strugure. Lângă biserică, părintele Romeo Ene a amenajat un mic centru de colectare a peturilor, unde sătenii din Verneşti pot aduce sticlele care nu le mai sunt de folos. Cu banii obţinuţi din vânzarea peturilor, sunt cumpărate răsaduri de flori pentru a fi plantate în curtea bisericii. Deocamdată, lăcaşul nu are curent şi căldură, dar au fost obţinute avizele favorabile din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, pentru introducerea curentului electric, dar şi pentru restaurarea picturii şi achiziţionarea unei centrale pe lemne. Din păcate, lipsa banilor face incertă demararea lucrărilor de restaurare a picturii, acesta fiind un proiect care necesită fonduri considerabile. La sfârşitul anului trecut, în biserica monument din Verneşti a poposit pentru câteva zile icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul de la Dălhăuţi, eveniment la care au participat mulţi credincioşi din împrejurimi, care, prin prezenţa numeroasă, au "răzbunat" cumva anii de singurătate ai bisericii ridicate de boierii Verneşti.

▲ IPS Epifanie, al treilea ctitor

"O bucurie pentru noi a fost şi vizita de la 14 februarie 2010 a IPS Epifanie, care a slujit Sfânta Liturghie în această biserică. A fost un eveniment deosebit, deoarece a fost prima dată, poate în 100 de ani, când un arhiepiscop a slujit aici. Cercetând arhiva acestui monument istoric, am găsit documente care arată intervenţia IPS Epifanie către Departamentul Cultelor, în 1982, pentru restaurarea şi consolidarea bisericii, la acea vreme edificiul fiind în pericol de colaps. Hăţişul birocratic de atunci, ca şi cel de acum, a întârziat lucrările de consolidare, acestea fiind demarate abia în 1992, după schimbarea regimului comunist. Acestea fiind ştiute, putem spune că intervenţia de atunci a Înalt Preasfinţiei Sale a făcut posibilă salvarea acestui monument bisericesc, astfel încât, pe drept cuvânt, poate fi considerat un al treilea ctitor al sfântului lăcaş", ne-a mai spus părintele paroh, Romeo Ene.