Un nou popas în lumea veche şi plină de simboluri a lemnului sfinţit. De data aceasta, aproape de Iaşi, la Ciurbeşti, acolo unde sătenii au croit din bârne zdravene, de stejar, o bisericuţă în care să-şi ostoiască durerile sufletului.
Ţinând drumul Vasluiului, la doar câţiva kilometri distanţă de Iaşi se află Ciurbeştii, veche aşezare pomenită încă din hrisoavele ştefaniene. Pe o coastă de deal ce se răsfaţă anotimp de anotimp în luciul iazului ce-i şade dinainte se înalţă, dintr-o mare de cruci, biserica de lemn a satului. Cu trupul alungit, parcă încercând a-şi face loc printre mormintele şi pomii din jur, înfiptă bine în pântecele de pământ ce pare a se prăvăli, bisericuţa-i o poveste vie. O neîntreruptă istorie, strânsă bine într-un straşnic strai de lemn, pe care şi-au lăsat amprenta vieţi, lumi apuse, chipuri şi întâmplări. Am vizitat bisericuţa din Ciurbeşti într-o după-amiază de toamnă blândă, cu adieri călduţe şi cu o pace dulce, de sfârşit de anotimp. De sus, de pe coama dealului, fotografia locului pe care se înalţă lăcaşul părea creionată de lumini ireale. Dâre estompate, de galben şi verde, într-un echilibru perfect, iar pe fundal, lucirile magice ale ochiului de apă din vale.
Bisericuţa şi-a făcut loc în acest tablou la 1806, cel mai probabil pe temelia unui lăcaş mai vechi, fiind ridicată de săteni. Documentele de arhivă, citate în Monografia comunei Miroslava, arată că „la 1841, starea bisericii era de amnari (n.r. - regionalism desemnând stâlpii de lemn aşezaţi la colţurile vechilor construcţii ţărăneşti) şi lipită“, preot slujitor fiind Andronache, ajutat de doi dascăli, Ioan şi Constantin.
La început, lăcaşul a avut doar altar, naos şi pronaos. În decursul timpului, acesta a suferit însă mai multe modificări, în special în timpul lucrărilor de reparaţii demarate în 1932. „Atunci s-a reparat acoperişul, aplicându-se tablă, în şarpantă dublă, şi s-a refăcut peretele pronaosului. Următoarele intervenţii de refacere şi consolidare le-am făcut după ce am venit în parohie, în intervalul 1998-2001. Atunci am adăugat pridvorul, s-au făcut lucrări de întreţinere şi s-a curăţat catapeteasma. Astăzi putem spune că se află într-o stare de conservare destul de bună. Marea noastră dorinţă este să putem restaura pictura catapetesmei, dar pentru asta avem nevoie de sprijin. Singuri nu ne putem descurca“, spune părintele Romeo Ungureanu, parohul de la Ciurbeşti.
Biserica de lemn de la Ciurbeşti poartă hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi a fost declarată monument istoric încă din 1925, de către Comisiunea Monumentelor Istorice din România. În 2004 a fost reintegrată pe lista monumentelor istorice de interes local din judeţul Iaşi.
Stilul arhitectural
Biserica de lemn a Ciurbeştilor este construită din bârne de stejar, încheiate la colţuri „în cheotori“ şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. La exterior, bârnele au fost blănite cu scândură, pentru a feri interiorul de curenţi şi umezeală, procedeu des întâlnit în secolul al XIX-lea în cazul bisericilor de acest tip.
Iniţial, acoperişul a fost de draniţă, dar aceasta a fost înlocuită cu tablă zincată la 1932, când au fost făcute primele reparaţii serioase.
Ca o particularitate, biserica din Ciurbeşti prezintă două turle, una dintre acestea de forma celor întâlnite în spaţiul rusesc („bulb de ceapă“).
Planul construcţiei este treflat, cu absidele laterale şi absida altarului semicirculare.
La interior, spaţiul este împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor. Acesta din urmă a fost adăugat construcţiei în 2001, mărind considerabil proporţiile bisericii.
Ca şi la exterior, şi aici bârnele au fost blănite cu scândură de brad. Naosul, de dimensiuni mici, e înnobilat de bolta poligonală pe care se sprijină turla, de o graţie şi de o simplitate remarcabile, element arhitectural ce particularizează acest lăcaş.
De asemenea, naosul este despărţit de pronaos printr-un perete de piatră, prevăzut cu arcade.
Catapeteasma datează din secolul al XVIII-lea şi prezintă registre pictate din acea perioadă, dar şi unele mai noi. „După formă, se presupune că această catapeteasmă ar fi fost adusă de la altă biserică. Este din lemn de tei şi se încadrează în stilul barocului târziu“, explică părintele Ungureanu. Catapeteasma a fost supusă unui proces de curăţire şi de aplicare a unei foiţe aurite în perioada 1998-2001, când biserica a suferit ultimele intervenţii de refacere şi consolidare.
În patrimoniul bisericuţei din Ciurbeşti se păstrează sfinte vase datând din secolul al XIX-lea, decorate cu meşteşugite ornamentaţii florale, ferecătura Sfintei Evanghelii, din argint, lucrată în atelierele Patriarhiei, datând de la 1928, precum şi cele trei clopote pe care este inscripţionat anul 1806.
Ciurbeşti, satul lui Ciorba
Satul Ciurbeşti, parte componentă a comunei Miroslava, se află la doar patru kilometri distanţă de municipiul Iaşi, pe drumul ce duce spre Vaslui.
Potrivit legendelor consemnate în monografia comunei Miroslava, denumirea aşezării ar veni de la doi fraţi unguri, pe numele lor Ciubotaru, veniţi din Ardeal şi care s-au statornicit pe locul numit „La Prisacă“, la hotarul cu satul Bordea, de unde şi-au şi furat nevestele. Unul dintre fraţi era poreclit Ştirbul (Csorba pe ungureşte), aşa că noii aşezări i s-a spus la început satul lui Ciorba, apoi Ciorbea şi mai târziu Ciurbeşti.
Prima atestare documentară a Ciurbeştilor apare într-un act de danie al domnitorului Ştefan cel Mare, la 7 octombrie 1503. În 1626 satul era menţionat ca sat răzeşesc şi făcea parte din domeniul domnesc, pentru ca în foarte scurt timp să fie dăruit Mănăstirii Bârnova.
