​​​​​​​Lăcașul nevoinței Sfântului Nicolae de la Beit Jala

O călătorie la Betleem este o bucurie sfântă. De la emoția pe care o simți la fiecare pas, pe străduțele acelea înguste, până la duhul sfinților, totul este har și rugăciune. Deși îmi creionasem mental un traseu anume, am făcut popas la un lăcaș de închinare mai puțin cunoscut pelerinilor, Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Beit Jala. Așezământul în sine, dar și peștera deasupra căreia acesta a fost înălțat, totul se conturează într-o notă spirituală aparte.

Pășind prin galeriile de sub sfântul lăcaș, ai senzația că în sfârșit îți poți striga nevoința, în taină, doar tu și Dumnezeu. În locul acela, fiecare rugăciune este binecuvântată de har, dar și de duhul Sfântului Nicolae, mare făcător de minuni.

Fiecare dimineață trăită în Palestina are o lumină distinctă. Ne-am trezit devreme, pentru că aveam în față o zi de pustie, urmând să plecăm la Hozeva. Înainte de a înfrunta drumul prin deșert, ne-am zis că ar fi bine să primim binecuvântarea Sfântului Nicolae.

Biserica ce-i poartă numele nu este inclusă în programele de pelerinaj și nici nu se deschide decât foarte rar. Ea este destinată cu precădere creștinilor din Beit Jala, pentru care Mar Nicola a devenit patron spiritual și totodată sfântul protector al localității. Biserica se află de fapt deasupra unei peșteri. Aici Sfântul Nicolae s-a nevoit și s-a rugat multă vreme, într-o perioadă a tinereții sale, când, venit într-un pelerinaj, nu a mai plecat din Beit Jala timp de patru ani. Cum să poposești în acest lăcaș binecuvântat fără a simți duhul sfântului? Biserica „Sfântul Nicolae” se află destul de aproape de Biserica Nașterii Domnului, ceea ce le conferă localnicilor un sentiment de aleasă binecuvântare, dar și de protecție. Pe lângă minunile din viață ale sfântului, pe care noi toți le cunoaștem, locuitorii din Beit Jala povestesc despre multe alte minuni pe care Mar Nicola le-ar fi săvârșit după trecerea sa la Domnul, începând cu vindecări ale unor boli foarte grave și până la ajutorarea celor aflați în grele încercări exis­tențiale.

Biserica ortodoxă din labirintul de străduțe arabe

Dacă parcurgi cu mașina drumul cu străduțe extrem de înguste ce duc la Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae”, ai senzația că în orice clipă ai putea rămâne prins între ele, fără posibilitatea de a mai ieși de acolo. Noi însă am mers pe jos și din dorința de a admira specificul locului, dar și pentru a respira aerul proaspăt al dimineții. O astfel de plimbare la ora 6 dimineața prin labirintul străduțelor înguste din Beit Jala îți dă energie, dar și bucuria unui alt fel de început de zi, inedit! De departe, cupola aurie și turnul care parcă țâșnește dintre zidurile vechi, totul emană căldură și binecuvântare. Ajungând însă la intrarea în biserică, în desăvârșit contrast, te trezești înconjurat de clădiri extrem de solide ca structură, cu uși și ferestre ferecate de grilajuri grele, iar pentru un moment poți rămâne ușor derutat. Totul revine însă la normal, odată cu primii pași pe care îi faci în incinta bisericii Sfântului Nicolae. O mare de lumină coboară dintr-o cupolă imensă și simți mângâierea sfântului, ale cărui icoane sunt așezate cu grijă în mai multe locuri de rugăciune. Cea mai venerată este icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, din care, începând cu anul 2011, periodic izvorăște mir. Pelerinii care au mai fost aici spun că toate aceste icoane au o putere tămăduitoare rar întâlnită. Am văzut chiar și câteva verighete lăsate la una dintre icoane, în semn de ofrandă adusă Sfântului Nicolae de către creștini de nu se știe unde, care în urma rugăciunilor la această icoană au dobândit copii.

Peștera nevoințelor Sfântului Nicolae

Biserica cea mare a Sfântului Nicolae a fost construită chiar deasupra peșterii în care sfântul s-a nevoit în timpul celor patru ani de rugăciune trăită aici. Văzând un basorelief cu icoana Sfântului Nicolae, m-am apropiat să mă închin, pentru ca imediat să îmi dau seama că scara din spatele acestuia cobora chiar în peștera despre care tocmai aflasem. Lăcașul a fost ridicat pe ruinele unei alte biserici dedicate Sfântului Mare Mucenic Gheor­ghe. Așa se explică și existența Altarului care se află cu un nivel mai jos, pe a cărui catapeteasmă sunt expuse, lângă icoanele împă­rătești, reprezentări ale momentelor din viața Purtătorului de Biruință. Față în față cu acest Altar, dar și în partea din dreapta, se află câteva grote și peștera în care Sfântul Nicolae s-a nevoit. După încântarea cu care am admirat specificul bazilicii subterane, am simțit fiorul rece al unui gând care m-a tulburat: cât de iertător este Bunul Dumnezeu, dacă unei păcătoase ca mine i se îngăduie să atingă locuri de rugăciune unice, urme neștiute ale sfinților!? Trăirile absolut personale rămân doar ale mele, dar ceea ce aș vrea să transmit tuturor celor care ajung în Palestina este faptul că, pe lângă locurile cuprinse în programele de pelerinaj, este minunat să descoperiți și peștera Sfântului Nicolae. La capătul fiecărui tunel se desă­vâr­șește o rugăciune, iar mirul care picură din icoa­nele aflate acolo este mir de duh, aducător de alinare a suferin­țelor, a nedreptăților, a bolilor. După ce m-am strecurat în genunchi printr-un mic tunel, la locul de rugăciune al sfântului, am rămas lângă icoana care dăinuie în locul acela sacru, lăcrimând în semn de mulțumire pentru o atât de profundă binecuvântare.

Apărător al Ortodoxiei la Sinodul I Ecumenic

Despre Sfântul Nicolae se știe că s-a născut în Patara, o localitate din Asia Mică (Turcia zilelor noastre), într-o familie de buni creștini. După moartea părinților, care fuseseră foarte bogați, sfântul, fiind singurul moștenitor al acestora, împarte averea oriunde era nevoie, devenind cunoscut în întreaga lume pentru nenumăratele sale milostenii. Viitorul Episcop al Mirei Lichiei a fost atras încă de tânăr de studiul Sfintei Scripturi, fiind un apărător consecvent al dreptei credințe. Astfel, în anul 325, fiind prezent la Sinodul I Ecumenic, de la Niceea, în apărarea convingerilor sale religioase, l-a înfruntat pe ereticul Arie, pe care se pare că l-ar fi și pălmuit. De aici s-a împământenit obiceiul ca de ziua sfântului copiilor să li se dăruiască legendarele jordițe de Moș Nicolae. Cât despre numele Sfântului Nicolae (nike, „victorie” + laós, „popor”), acesta a fost tâlcuit ca „biruitorul poporului”, pe considerentul că el a fost cel care a înduplecat mintea poporului spre a îmbrăţişa adevărul despre Hristos sau cel care a covârșit lumea prin bunătatea sa.

Sfântul Nicolae a marcat și influențat poziția Bisericii în cele dintâi secole după Hristos, ajutând la formarea spirituală a creștinilor din întreaga lume. Iconografia sfântului este de asemenea relevantă, în sensul că acesta este de obicei reprezentat în ipostaze de apărător al marinarilor, al copiilor, al tinerelor fete, al condamnaților pe nedrept. Imaginea pe care am surprins-o și în acest lăcaș sfânt din inima Palestinei este însă cea care îi conturează portretul de apărător al Ortodoxiei, aceea în care strânge la piept Sfânta Evanghelie.

După această mângâiere duhovnicească, trăită în inima Palestinei, cred că cel mai nimerit ar fi să înălțăm o smerită rugăciune: „Cel ce verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare, Părinte Nicolae! Tu, ca acela ce ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește-ne din toate necazurile, ca să cântăm ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!”.