Lăcaşul plăieşilor lui Mihai Viteazul

Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi din Ploieşti, de pe Bulevardul Independenţei, reprezintă o pagină vie din trecutul urbei prahovene şi din istoria Ţării Româneşti. Înălţată şi refăcută de mai multe ori în decursul celor peste patru secole de existenţă, biserica mărturiseşte prin prezenţa ei discretă că dăinuirea unui lucru sfânt nu se face decât prin sacrificiul şi răbdarea celor care îl iubesc.   

Lăcaşul de rugăciune închinat Sfântului Gheorghe din centrul Ploieştiului a jucat un rol important în configurarea oraşului prahovean, de vreme ce în 1753 se menţiona existenţa Mahalalei „Sfântul Gheorghe“ - Vechi. Istoricul arată că începuturile unui lăcaş de rugăciune pe aceste locuri au fost pe la anul 1600. Biserica iniţială a fost înălţată de plăieşii lui Mihai Viteazul (1593-1601) care apărau graniţa de pe munte a Ţării Româneşti. Biserica Plăieşilor sau Biserica Veche, aşa cum era numită, a fost construită din bârne de lemn, iar drumul din faţa ei a purtat multă vreme numele Strada Plăieşilor, ceea ce înseamnă că la 1600 lăcaşul exista. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, un negustor cu stare, pe nume Gheorghe Tudor-Simigiu, a ridicat în locul bisericii de lemn o nouă biserică din zid închinată Sfântului Gheorghe. Vechiul hram, „Duminica Tuturor Sfinţilor“, a fost păstrat şi el. Între anii 1830 şi 1832, credincioşii prahoveni au rezidit lăcaşul, care era mic pentru nevoile parohiei. Noua biserică din cărămidă avea formă de cruce, o turlă mare de lemn pe naos şi două turle mai mici în faţă, învelite cu şindrilă. Pe la 1862, lăcaşul a fost învelit cu tablă pe cheltuiala a doi negustori din Braşov, care au dăruit şi policandrul mare, împreună cu două sfeşnice de alamă. În 1887, Primăria Ploieşti a făcut o reparaţie generală, aşezându-se cu această ocazie pardoseala din piatră. În pofida acestor reparaţii, la sfârşitul anilor 1930, biserica era într-o stare proastă, aşa că, între 1939 şi 1942, s-a făcut o restaurare generală după planurile arhitectului Sterie Becu. S-au păstrat numai temelia şi zidul exterior până deasupra ferestrelor, biserica fiind ridicată complet, de data aceasta cu o singură turlă din zid. Pardoseala din piatră a fost înlocuită cu plăci albe de mozaic şi au fost aduse strane sculptate din lemn de stejar.

Afectată de cutremur şi bombardamente 

Frumuseţea noii biserici a fost afectată de cutremurul din 1940, care a produs stricăciuni mari şi, ca urmare, în anii următori, turla a fost refăcută, la fel şi coloanele pridvorului, care se năruiseră. Lăcaşul a mai suferit stricăciuni şi în anul 1944, când aviaţia americană a bombardat rafinăriile de lângă Ploieşti şi oraşul. O bombă a căzut chiar lângă biserică. Stricăciunile au fost remediate în timp record, astfel încât, în 1946, biserica a fost resfinţită.

Lăcaşul este impunător: 32 de metri lungime, 23 de metri înălţime, 9 metri lăţime, cu 14 metri în zona absidelor. Intrarea se face printr-un pridvor cu trei arcade trilobate pe stâlpi puternici din beton armat, într-un pronaos alungit, despărţit în două părţi cu un perete de trei arcade pe stâlpi de lemn de stejar frumos sculptaţi, încoronat la nivelul corului de o balustradă din scândură de stejar, traforată cu motive geometrice. Acest perete de împărţire a pronaosului împreună cu tavanul de lemn de sub cor reprezintă o interesantă interferenţă a arhitecturii populare cu  arhitectura religioasă a epocii respective. Pictura bisericii afectate în urma cutremurelor din 1977 şi 1986 a fost restaurată după anul 1995 prin strădania părintelui paroh Gheorghe Gugu şi cu sprijinul unor donatori şi al enoriaşilor.  

La şcoala parohială a învăţat Ion Luca Caragiale

O altă pagină de istorie petrecută la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Vechi din Ploieşti este legată de dramaturgul român Ion Luca Caragiale, care a învăţat în clasa I primară în şcoala care a funcţionat o vreme în casa parohială. În cartea de aur a parohiei se păstrează câteva poze de la vizita vrednicului de pomenire patriarh Justinian al României, din 12 iunie 1972, precum şi o însemnare a acestuia legată de starea Bisericii „Sfântul Gheroghe“ - Vechi din Ploieşti. Unul din elementele interesante ale parohiei este clopotniţa din vecinătatea bisericii. Amplasamentul acesteia pe altă direcţie decât actuala biserică a condus la ipoteza că este posibil ca biserica de la 1.600 să se fi aflat în vecinătatea clopotniţei, pe locul actualei case parohiale. Clopotniţa are formă octogonală, cu latura de 2 metri şi înălţimea de 13 metri, până la cornişă. Originalitatea acestui monument constă în forma întâlnită rar în arhitectura românească, precum şi în decoraţia sa exterioară şi în forma cupolei. Decoraţia de exterior o formează împărţirea suprafeţelor în trei registre orizontale, din care cel al soclului este mai redus, precum şi o împărţire pe verticală, în panouri, pilaştri si profilaţii de influenţă neoclasică, elemente caracteristice în construcţiile importante din prima jumătate a secolului XIX. În curtea bisericii se mai găsesc astăzi şi capiteluri sculptate în piatră, care au decorat faţada celebrului Liceu „Sfinţii Petru şi Pavel“ din Ploieşti. Clădirea instituţiei de învăţământ a fost avariată şi ea de bombardamentele din 1944. Capitelurile sculptate poartă sigla veche a liceului, dar se pare că, după unii istorici, acestea ar fi de apartenenţă mai veche, provenind de la un palat domnesc care ar fi fost în vecinătatea bisericii şi de la care au fost luate şi refolosite în secolul XIX, când a fost ridicată clădirea liceului.