În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
28 Apr, 2024
Lăcaşul sfânt din Lipăneşti, un loc odihnitor de suflete
Numirea unui nou păstor face parte din viaţa unei parohii. Asemenea momente implică multă încărcătură sufletească. Credincioşii suspină după părintele plecat, făcând mereu comparaţie între cei doi. Iar preotului cel nou venit de pe băncile facultăţii, cu un suflu nou sau de la o altă parohie, fiind marcat de acea comunitate, îi va lua mult timp să devină pentru noii săi credincioşi „părintele nostru“.
Aceleaşi sentimente le-a trăit şi comunitatea Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Lipăneşti, judeţul Prahova, în urmă cu 15 ani. Actualul paroh, părintele Adrian Marin, a săvârşit prima lui slujbă aici în noaptea Sfintelor Paşti, pe 19 aprilie 1998. „Am fost copleşit de emoţii. Credincioşii m-au întâmpinat cu dragoste şi într-un fel ca pe un copil, pentru că aveam 28 de ani. Am slujit împreună cu părintele Ştefan Samuilă, fostul paroh, lucrul acesta contând foarte mult pentru că dânsul m-a întâmpinat cu dragoste şi ca un părinte sau un frate mai mare. Credincioşii de aici îl iubesc foarte mult. Acum avem o colaborare frumoasă, el slujeşte în satul alăturat, Şipot.“
Părintele Adrian a venit la Lipăneşti de pe băncile facultăţii. „În primul an, având entuziasmul din facultate, îmi doream să facem totul ca la carte. Şi atunci, credeam că tot ce spun, de vreme ce e ca la carte, va fi primit fără nici o problemă, fără nici un comentariu. După un timp, mi-am dat seama că mulţi credincioşi erau puţin nedumeriţi, dezorientaţi. Am simţit că de fapt nu reuşeam să ajung la sufletele dânşilor. Abia la un an de zile au reuşit să înţeleagă că totul este spre binele dânşilor şi am simţit încet-încet iubirea lor, reuşind astfel să facem lucruri frumoase împreună. Au fost nişte schimbări majore atunci, pe care după aceea mai greu aş fi putut să le mai fac, pentru că deja îi cunoşteam destul de bine, îmi intraseră în suflet şi nu voiam să-i mâhnesc. Nici în primul an nu mi-am dorit acest lucru, dar credeam că nu se mâhnesc de vreme ce eu vin şi le spun să facem aşa cum trebuie. În următorii 14 ani, treptat, am reuşit să facem schimbări, aşa încât să se ajungă la ceea ce avem astăzi. Şi mă refer aici şi la înfrumuseţarea bisericii, dar şi la relaţia cu credincioşii.“
Şi cu adevărat, roadele misiunii de 15 ani a părintelui sunt pilduitoare.
La Sfânta Liturghie participă în jur de 180 de persoane
Părintele din Lipăneşti este mulţumit că în timpul sfintelor slujbe în biserică este linişte, credincioşii înţelegând că timpul petrecut aici este dedicat rugăciunii. „Credincioşii au o anumită rânduială: se închină, îşi dau pomelnicul cu o lumânare la altar şi se aşază la locul lor. Când merg prin sat, întâlnesc credincioşi care mă abordează, îmi spun problemele lor, îmi cer un sfat. Se bucură foarte mult de întâlnirea noastră. Aşa am ocazia să-i cunosc mult mai bine.“
Mai ales la sat, pe lângă tradiţiile strămoşeşti, se adaugă şi se păstrează şi diferite superstiţii. În Lipăneşti, multe dintre ele au fost îndepărtate. „Dar, gândind realistic, cred că îmi vor fi necesari alţi 15 sau 30 de ani ca să le elimin pe toate. Sper să nu apară altele între timp. În general, am reuşit să eliminăm superstiţiile cele mai grave, să zicem.“ Cel mai dificil i-a fost cu superstiţiile legate de înmormântare. Dacă cei în vârstă nu sunt deschişi la schimbări - argumentând „aşa am pomenit“ -, în schimb, tinerii primesc mult mai uşor ceea ce este cu adevărat duhovnicesc, plăcut lui Dumnezeu. Părintele le-a explicat că înmormântarea este o slujbă la care trebuie să ne rugăm pentru sufletul celui adormit. „Cei mai mulţi credincioşi se apropie de biserică în urma înmormântărilor. Dar atunci se apropie în mod profund, pentru că sunt şi parastasele însoţite de Sfânta Liturghie, şi durerea îi face să vină să se roage. Dacă la începutul preoţiei mele la biserică la noi veneau la slujbă 60-70 de credincioşi, acum vin în jur de 180. Este un progres, având în vedere că mulţi dintre cei care veneau atunci între timp au murit. Ne bucurăm foarte mult că avem şi tineri în biserică.“
Lipăneştenii vin la biserică cu drag, simţindu-se aici ca acasă. Asta poate şi pentru că părintele îi îndeamnă duminica să vină şi în cursul săptămânii la biserică. Aceştia se rânduiesc să aibă grijă de biserică în fiecare zi după ora 14:00 „Stau în biserică, se roagă în linişte, apoi se mai implică şi în treburile zilnice ale bisericii.“ Modul cum se dedică enoriaşii din Lipăneşti bisericii lor este pilduitor. Aceştia au înţeles că doar făcând parte din comunitatea bisericii şi păstoriţi de părintele lor pot urca mai uşor pe calea cea îngustă a desăvârşirii.
„Aici mă întăreşte Dumnezeu“
„Aici este o lume frumoasă, o lume simplă, o lume în care poţi să te regăseşti. M-am schimbat în plan spiritual, m-am apropiat mult mai mult de Dumnezeu.“ (Alexandru Oltean)
„Biserica este pentru mine o a doua casă. Aici mă simt foarte bine, simt o linişte datorită slujbelor care se fac la noi în biserică, datorită blândeţii din glas a părintelui, datorită comportamentului părintelui, datorită a tot ceea ce este părintele nostru.“ (Elena Badea, 59 de ani, pensionară)
„La această biserică vin de când eram copil. Părintele nostru ştie să atragă credincioşii. Soţul meu este nelipsit de la biserică datorită părintelui Adrian.“ (Mariana Călinescu, 49 de ani, poştăriţă)
„Când ne cheamă părintele să ajutăm la biserică, venim cu toată dragostea. Aici mă întăreşte Dumnezeu să fac treaba până la capăt. La slujbe este linişte în biserică şi ne simţim apropiaţi între noi, mai ales datorită părintelui.“ (Constanţa Dovâncă, 70 de ani)
„Este foarte multă muncă la o biserică. Efortul, rugăciunea, dragostea, răbdarea, toate încununează munca. Iar la sfârşit răsplata este foarte mare. Aici, faci totul pentru Dumnezeu.“ (Elena Dumitraşcu, 41 de ani, îngrijitoare la biserică)
„În această biserică mă simt foarte bine, că altfel nu aş veni de 7 ani de la Ploieşti - 20 de minute de mers cu microbuzul. Aşa cum cauţi duhovnicul cel mai bun, medicul cel mai bun, aşa cauţi şi locul unde te simţi mai aproape de Dumnezeu.“ (Florica Elena Muşat, 46 de ani, cântăreţul bisericii)
„Biserica înseamnă totul pentru mine. Fără Dumnezeu nu putem să trăim. El este cel care ne dă putere să mergem mai departe, să trecem peste probleme, peste tot. Părintele este duhovnicul meu de suflet. Mereu îmi dă un sfat bun, m-a ajutat foarte mult, mai ales când am avut probleme de sănătate.“ (Constanţa Onuţu, 45 de ani, casnică)
„Ne apropiem mai mult de biserică când avem în familie o greutate foarte mare sau pierdem pe cineva. Atunci simţi că trebuie să te implici foarte mult. Şi nu mai pleci de aici. Nu mai ai cum. Pe părintele îl consider fiul meu. Vin şi îi spun tot ce mi se întâmplă.“ (Constanţa Niţă, 60 de ani)
„Vin cu drag la biserică atunci când sunt rânduită după-amiaza. Îmi face o deosebită plăcere să stau singură în biserică şi să mă rog. Mă ajută foarte mult. Apoi, mai fac şi curat prin biserică. Pentru mine, părintele este mai mult decât un preot.“ (Tania Staica, 50 de ani)
„Întotdeauna am găsit aici un gând bun, un sfat extraordinar, cuvinte care să te susţină, care să-ţi dea încredere, care să te facă să mergi mai departe în situaţii-limită. Un loc în care îţi găseşti de fiecare dată liniştea interioară, pacea spirituală şi un loc în care îţi doreşti să revii cât de curând poţi.“ (Luciana Nica, profesor)
