E imposibil să treci prin Bucovina şi să nu-ţi doreşti să te întorci. Oamenii, tradiţiile, aerul tare al pădurilor, priveliştile năucitoare, totul te uluieşte. Fiecare colţ din această parte de ţară îţi încearcă simţurile. Parcă de undeva, din cotloanele nebănuite ale fiinţei noastre, ceva se deschide, ca să se umple de frumos. Ceva ne cheamă spre fibra noastră, spre rădăcini, spre ceea ce am avut dintotdeauna în noi bun, neatins, veşnic.
Probabil că Dumnezeu, în nemărginita-I bunătate, a înscris în matricea noastră un cod numai de El ştiut, pe care doar într-un ţinut binecuvântat, cum e Bucovina, ne permite să-l descifrăm, ca să înţelegem minunea dintru început a acestei lumi. Aici, acasă la bucovineni, istoria se citeşte şi deopotrivă se scrie peste tot: pe verdele ascuţit al pădurilor de brad, pe coamele munţilor, pe pajiştile abrupte, pe casele mândre aciuate pe văi, pe zidurile straşnice ale bisericilor şi mănăstirilor, pe ii şi catrinţe, pe scoarţe şi covoare, pe ouăle încondeiate, pe lemnul - tovarăş, în cântecele care tulbură şi răscolesc, dar mai ales în sufletele şi pe chipurile oamenilor locului. Oricâte valuri de modernitate ar trece peste ţinutul acesta, oricâte născoceli bizare ale tehnicii se vor fi născând, oricâte "păcate" vor aduce vremurile care vin, nu vor avea puterea să-l întineze. Poate vă întrebaţi de ce. Ei bine, pentru că ei, bucovinenii, nu se grăbesc. Sunt adaptaţi la tot ce e nou, dar nu s-au grăbit să uite de unde vin. De aceea, în fiecare casă de bucovinean, deşi impunătoare şi construită după tot dichisul, veţi găsi şi acum costumul tradiţional la loc de cinste, fotografiile vechi de familie şi lada cu zestre moştenită de la părinţi. Dar poate mai preţios decât orice e faptul că oamenii aceştia păstrează viu, în memorie şi în fapt, lumea comunităţii tradiţionale. Îşi găsesc timp să-şi cinstească strămoşii în biserică şi în cimitir, transmit din tată-n fiu istoria, obiceiurile, legendele locului în care trăiesc, îşi învaţă copiii să preţuiască portul tradiţional, au răgaz pentru frumos, pentru sărbătorile satului, pentru cântec, pentru joc, pentru tot ce au moştenit din vechime.
Moldoviţa - Bucovina la ea acasă
M-am convins de adevărul vorbelor de mai înainte poposind, în preajma hramului Sfintei Marii, în inima Bucovinei, în ţinutul Obcinilor, la Moldoviţa. O zonă care, pe lângă frumuseţile cu care natura a hărăzit-o, se mândreşte cu gospodari vrednici şi cu o zestre etnografică de excepţie. Locuit în mare parte de huţulii veniţi în valuri, în vechime, de pe cine ştie unde, ţinutul acesta a căpătat ceva tainic şi tulburător. Aşezaţi pe culmi, la înălţime, singuri, doar ei şi muntele, huţulii au păstrat de-a lungul veacurilor tot ce s-a putut pomeni mai frumos: colorit viu, forme şi motive unice, un fin simţ artistic, toate aşezate ani de-a rândul pe ii şi catrinţe, pe sumane, pe ouăle "scrise" pe lăicere şi macaturi sau încrustate pe lemn.
"Am iubit şi iubesc cu pasiune obiceiurile, limba şi tradiţiile satului în care m-am născut. De mic copil umblam la biserică în costum tradiţional, compus din catrinţă ţesută din lână şi cânepă, cămaşă din pânză ţesută de in, bondicioară din miel, pe margine cu prim negru, şi batic roşu legat jur-împrejurul capului. Aşa era tradiţia huţănească şi aşa o păstrăm noi şi azi. Costumele noastre diferă de cele bucovinene, pentru că pânza este făcută în casă, rudimentar, culorile sunt vegetale, iar asta explică faptul că au rezistat atâta vreme", povesteşte Lucia Condrea, cunoscuta încondeietoare huţulă. Pe lângă măiestria cu care "scrie" ouă, Lucia Condrea este şi o mare păstrătoare a tradiţiilor locului. "Îmi place să port costumul tradiţional huţănesc şi mă mândresc cu unul vechi de 165 de ani, unul dintre cele mai vechi din zonă, pe care mi l-a dăruit o femeie din comuna noastră", explică d-na Lucia.
Istoria acestui neam e păstrată cu străşnicie şi azi, când, la sărbătorile satului sau în duminici, uliţele se umplu de moldoviţeni îmbrăcaţi în portul moştenit de la străbuni. Iar moştenirea e mai mare de-atât şi e vizibilă şi în bucătăria tradiţională, şi în meşteşuguri, şi în felul de a fi al oamenilor, şi în modul în care huţulii de la Moldoviţa îşi cresc copiii, în respect faţă de părinţi, cu frică de Dumnezeu, cu preţuire pentru ceea ce vine de la înaintaşi. E ceva la oamenii aceştia care nu poate fi măsurat de cuvinte. Poate un bun simţ nativ, poate un tainic dat al neamului lor, poate ceva ce numai lumea înălţimilor poate dărui. Ceva ce ne face să revenim iar şi iar, ca să ne umplem sufletele de frumos şi de trăinicie.
Sfânta Maria - sărbătoarea comunităţii
Huţance mândre, îmbrăcate în portul străvechi, cu opinci, catrinţă de lână, ii colorate în cele mai vii culori ce se pot închipui, casâncă roşie cu franjuri şi nelipsita bundiţă cu jder, huţani bătrâni, cu mustaţa arcuită, cu iţari albi ca laptele, cum e şi cămaşa, cu brâu lat peste mijloc, cu pălăria verde ca cetina de brad şi cu sufletul plin de poveştile neamului din care se trag, copii de-o şchioapă, cu pălăria pe-o ureche şi cu trăistuţa pe umăr - asta am putut vedea pe străzile Moldoviţei pe 15 august, în ziua Sfintei Marii Mari, atunci când moldoviţenii îşi serbează satul. Aşa au fost îmbrăcaţi la slujba de la biserică, de dimineaţă, aşa au venit şi la Zilele Comunei, organizate cu prilejul hramului bisericii, an de an.
E felul lor de a şti să-şi respecte rădăcinile, tradiţia şi satul. Poartă costumul cu mândrie, fără sfială, fără jena de a părea ridicoli. "În vechime, femeile se pregăteau pentru hramul bisericii - Adormirea Maicii Domnului - cam cu o săptămână înainte. Se coceau plăcinte cu brânză, cu brânză şi urdă, urdă cu mărar, se făceau sarmale, cozonaci, se tăiau găinile care erau mai frumoase şi se primeau în vizită atât prieteni, cât şi rude. Casele erau pline de musafiri. De doi-trei ani de zile s-a reînviat această tradiţie veche şi nu e casă în sat astăzi în care să nu fie musafir la masă, în care să nu domnească miros de plăcinte şi cozonac", povesteşte Lucia Condrea.
Toate cele trei mari sărbători ale comunităţii moldoviţene se desfăşoară sub pecetea tradiţiilor: Festivalul Ouălor Încondeiate, organizat în fiecare an de Florii, Festivalul folcloric "Din Obcini cântec răsună", manifestare integrată în cadrul Zilelor Moldoviţei, care se desfăşoară anual de Sfânta Marie Mare, precum şi Serbarea Crăciunului, la fiecare sfârşit de decembrie.
"Din Obcini cântec răsună"
Pe 15 august, în fiecare an, hramul bisericii din sat e şi prilej de sărbătoare a comunităţii. E data la care moldoviţenii îmbracă splendidele lor costume şi se adună să fie părtaşii unui eveniment închinat folclorului şi artei populare tradiţionale: Festivalul de Folclor "Din Obcini cântec răsună". Şi cu-adevărat că au răsunat obcinile de-atâta zvon de bucium, de cântecele legănate ale huţanilor, de vocile copiilor-artişti, de sunetele instrumentelor tradiţionale care-au scormonit sufletele. "Suntem la Obcina Feredeului şi ne-am gândit să dăm acest nume festivalului folcloric pe care îl organizăm aici an de an, cu ocazia Zilelor Moldoviţei, încă din 2000. Noi mergem mai mult pe specificul zonei în acest festival: costume tradiţionale, muzică tradiţională, dansuri. Asta a fost scopul meu de când am devenit primar: să ridic în primul rând infrastructura comunei, dar şi obiceiurile şi portul să încerc să le menţinem aşa cum le avem noi de la bunici", ne-a explicat primarul localităţii, Traian Iliesi, huţul şi el din neam în neam.
Manifestările legate de această sărbătoare a comunităţii au debutat cu o paradă a portului popular, prin tot centrul localităţii, la care localnicii au participat cu mic, cu mare, în căruţe trase de cai falnici.
Aşa cum obişnuiesc de fiecare dată moldoviţenii, şi la greu, şi la bine, îl cheamă pe Dumnezeu alături. De aceea, niciuna dintre manifestările din comună nu începe fără o rugăciune de mulţumire şi binecuvântare. Aşa s-a întâmplat şi de Sfânta Maria, după slujba de la biserică, când, în debutul festivalului, preotul Aurel Goraş a rostit o rugăciune de mulţumire, binecuvântând întreaga adunare. "Ca şi în vechime, trebuie să-L avem pe Dumnezeu lângă noi în fiecare moment. Aşa se explică prezenţa mea aici", a spus părintele Goraş, parohul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Moldoviţa şi protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.
A urmat apoi un regal de folclor autentic, în care bucuria şi emoţia şi-au făcut loc deopotrivă. Pe scena festivalului au urcat, pe rând, Ansamblul folcloric "Mugurelul" al grădiniţei din Moldoviţa, cu o suită de dansuri tradiţionale, Ansamblul Grupului Şcolar "V. Cocea" din Moldoviţa, Ansamblul tradiţional "Huţulii din Moldoviţa", dar şi ansambluri folclorice din comunele învecinate (Vama, Pojorâta, Fundu Moldovei), Ansamblul "Ciprian Porumbescu" din Suceava, precum şi cunoscuţi interpreţi de muzică populară din Bucovina.
O comună turistică de invidiat
Pe lângă obiceiurile atât de frumoase, gastronomia diversă şi naturală, bisericile în care turistul obosit îşi poate regăsi liniştea interioară, pe lângă aerul atât de curat şi privileştile uluitoare, Moldoviţa este cu adevărat o localitate europeană. Pentru că aici administraţia locală s-a îngrijit în ultimii ani ca oamenii locului, ca şi turiştii să dispună de toate facilităţile unui trai confortabil. De la primar şi până la ultimul om al comunei, toţi au pus umărul, iar felul în care astăzi arată Moldoviţa spune mult despre vrednicia locuitorilor ei, ca şi despre priceperea şi dăruirea celor care o diriguiesc. Drumul de la Vama până în Moldoviţa este asfaltat recent, printr-un proiect european câştigat de Primărie, iar acum asfaltul înaintează şi pe drumurile laterale. Tot prin finanţări europene, Primăria lucrează acum la construirea unei grădiniţe cu program prelungit, precum şi la asfaltarea altor cinci drumuri comunale. "Drumul de la Vama şi până la noi a fost asfaltat printr-un proiect european pe Măsura 322, pentru modernizarea drumurilor comunale, în care am fost prinşi şi noi cu 9 km drum asfaltat, apărări de maluri, poduri, podeţe. De asemenea, avem 12 km de drum asfaltat către Argel, printr-un proiect destinat modernizării drumurilor judeţene, drum care nu a fost modernizat de 40 de ani. Oamenii noştri sunt gospodari, m-au sprijinit şi mi-am dorit să las ceva în urma mea. Datorită lor zona arată aşa", spune modest Traian Iliesi, un primar devotat comunităţii pe care o conduce.
Într-o comună atât de frumoasă, atât de îngrijită, turiştii au ce vedea: Muzeul Ouălor Încondeiate "Lucia Condrea", Muzeul Satulului Moldoviţa, demonstraţii de "scris" ouă în casele încondeietoarelor, o mocăniţă straşnică, ce-i poate plimba pe 7 km de cale ferată cu ecartament îngust, de-a lungul Obcinii Feredeului, dar pot face şi drumeţii pe culmi, sub poala pădurilor de brad, ca să respire aerul tare şi să se bucure de frumosul pe care verdele îl zugrăveşte aici în mii şi mii de tonuri.
Vatra ouălor încondeiate
Nu ştii nimic despre Moldoviţa, dacă nu reuşeşti să vezi Muzeul Ouălor Încondeiate "Lucia Condrea", un loc ce sintetizează, de fapt, meşteşugul scrisului pe ou, cu rădăcini de sute de ani în această zonă. Lucia Condrea, celebra încondeietoare huţulă, a dus peste tot în lume faima ţinutului din care se trage, transpunând pe ou istoria acestui neam misterios. Tot ce a moştenit de la huţuli - sensibilitate, simţ al porporţiilor şi al culorii, imaginaţie, dibăcie, gust pentru autentic, pentru frumos - toate acestea se regăsesc pe ouăle încondeiate ce-i poartă semnătura. Lucrările sale, premiate la cele mai mari expoziţii de profil din străinătate, depăşesc tiparul unui meşteşug naiv, întâlnit în fiecare casă de huţul de la Moldoviţa, şi trec în registrul artei. Tocmai de aceea, tot ce veţi vedea expus în ocniţele acestui muzeu poate fi încadrat în ceea ce putem numi, fără putinţă de tăgadă, "Arta Condrea".
