Vitregită secole la rând de o viaţă monahală pe măsura credinţei românilor de aici, Transilvania înfloreşte în zilele noastre prin sute de aşezăminte monahale întemeiate recent sau rectitorite. Mănăstirea Nicula este unul dintre vechile aşezăminte monahale din această parte a ţării care, în pofida istoriei zbuciumate, a rezistat falnic la grele încercări şi a redevenit o adevărată lavră ocrotită de Sfânta Fecioară.
Mănăstirile sunt pentru pelerini locuri sfinte, cu o prezenţă harică deosebită ce face din vatra monahală respectivă nu doar un popas pentru odihna trupească şi alinare sufletească, ci un tărâm unde Dumnezeu şi sfinţii Săi sunt mai aproape de oameni şi le ascultă rugăciunile. Odată ce ai călcat pragul Mănăstirii Nicula, te cuprinde un puternic sentiment că te afli pe un pământ sfinţit de jertfa înaintaşilor, de viaţa sfântă a celor care-şi dorm aici somnul de veci şi de rugăciunile sutelor de mii de pelerini care vin aici anual pentru a se ruga Fecioarei Maria, ocrotitoarea şi ajutătoarea aşezământului monahal.
Trei lucruri minunate fac din Mănăstirea Nicula o vatră monahală unică în ţară, şi anume icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care ocroteşte de secole mănăstirea şi ajută pe cei ce vin şi se închină aici, bisericuţa de lemn înconjurată mereu în genunchi de pelerini aflaţi în necazuri şi hramul mănăstirii de la 15 august, când peste 200.000 de pelerini umplu incinta şi împrejurimile.
Poposind la mănăstire, am simţit că Maica Domnului îşi înnoieşte casa de la Nicula, deoarece o impresionantă biserică s-a zidit lângă cea veche, iar incinta mănăstirii este presărată de ample lucrări ce fac din rectitorirea mănăstirii un proiect măreţ, pe măsura credinţei obştii şi a pelerinilor şi a faimei pe care a căpătat-o aşezământul monahal de-a lungul vremii.
Veche sihăstrie românească
În popasul făcut la mănăstire, paşii ne-au fost îndrumaţi chiar de părintele stareţ, arhimandritul Andrei Coroian. Cu multă bucurie în suflet, părintele stareţ ne-a vorbit despre începuturile monahismului în aceste locuri şi despre trecutul mănăstirii, dar şi despre lucrările actuale ce se efectuează aici. Am aflat că vatra monahală de la Nicula îşi are începutul cu mult timp înainte de prima atestare documentară a mănăstirii. La 1326 este atestat satul Nicula, nume provenit, după opinia multor istorici, de la un pustnic numit Nicolae, se pare primul vieţuitor la o veche sihăstrie de aici. Numele acestui pustnic a fost dat atât satului, cât şi pădurii din apropiere şi mănăstirii. Primul document care atestă existenţa mănăstirii datează din 1552 şi vorbeşte despre o biserică de lemn, în stil maramureşean, cu hramul "Sfânta Treime". Bisericuţa a fost reînnoită în perioada 1712-1714, dar a ars la 1973. Actuala bisericuţă datează din secolul al XVII-lea şi a fost adusă din cătunul Năsal-Fânaţe. În ciuda acestor evenimente, pelerinii vin să se roage la această bisericuţă şi o înconjoară în genunchi, rostind rugăciuni şi cântând imne închinate Maicii Domnului.
"Ca majoritatea vetrelor monahale româneşti, la început a fost aici o veche sihăstrie, unde vieţuiau cinci-şase sihaştri. Când s-a săpat în jurul bisericii de lemn, s-au găsit oseminte, ceea ce ne duce cu gândul la un cimitir monahal. Vom amenaja în jurul bisericii un spaţiu verde pentru ca oamenii să nu mai calce pe locurile unde odihnesc aceşti oameni sfinţi", ne-a explicat părintele stareţ.
La 1659, un document atestă existenţa unei şcoli "împărăteşti", unde călugării erau şi dascăli "pentru grija sufletelor şi învăţătura pruncilor".
Într-o hartă iosefină a Ungariei Mari, datată la 1730, Mănăstirea Nicula apare ca un complex monahal cu o biserică de piatră şi zece clădiri. După trecerea mănăstirii sub administraţie greco-catolică la ceva timp după Uniaţie, aceste clădiri au fost distruse, ruinele găsindu-se în apropiere de vechea biserică din zid.
Lacrimile icoanei
Anul 1699 este deosebit de important pentru mănăstire. La 15 februarie, icoana Maicii Domnului, pictată la 1681 de preotul Luca din Iclod, a început să plângă timp de 26 de zile. "A fost o prevestire a evenimentelor din jurul anului 1700, atât de triste pentru viaţa bisericească din Transilvania", ne-a mai spus părintele Andrei Coroian. Icoana de la Nicula a fost plătită de nobilul Ioan Cupşa şi adusă pentru biserica satului Nicula. A stat 18 ani la această biserică, după care a avut loc minunea, consemnată în documente de preotul Mihail din Nicula, de guvernatorul Transilvaniei de atunci, baronul Sigismund Kornis, de mai mulţi nobili şi episcopi. Un document cu 28 de semnături, datând de la 1768, se păstrează în arhivele Colegiului iezuit din Cluj-Napoca şi confirmă minunea. Documentul este o copie a procesului-verbal încheiat la 28 martie 1699 de cei amintiţi mai sus. Faima icoanei ajunsese până la împăratul austro-ungar, întrucât printre primii care au văzut minunea din 15 februarie 1699 s-au numărat şi ofiţerii din Regimentul Imperial Vasas "al Măriei Sale Crăieşti de Hohenzolern". Aceştia au dus lacrimi de la icoană la Viena la curtea imperială.
Pe 12 martie 1699, guvernatorul a hotărât să mute icoana la castelul său din Benediuc, aproape de oraşul Dej, cu o mare procesiune şi onoruri militare. Se spune că s-au făcut multe minuni acolo, dar revolta sătenilor din Nicula şi din localităţile din jur, care au ajuns până la împărat, a determinat aducerea ei înapoi la Nicula, pe 24 martie 1699. Icoana a fost sigilată în biserica din Nicula, până când lucrurile aveau să fie lămurite. Unii specialişti spun c-a fost dusă la Cluj, dar lucrul n-a fost confirmat istoric. "În acelaşi an, împăratul s-a gândit să fie pusă într-un loc neutru, pentru a potoli spiritele. Astfel, icoana a ajuns la mănăstire", continuă părintele stareţ.
Alături de această icoană făcătoare de minuni, de la preotul Luca din Iclod s-au mai păstrat alte 11 icoane ce vor fi expuse anul acesta la Alba Iulia, pe 21 octombrie, cu ocazia proclamării solemne a canonizării mitropolitului Simion Ştefan. "Trei dintre acestea sunt făcătoare de minuni: cea de la Mănăstirea Strâmba din Sălaj, cea de la Catedrala "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Mănăştur - Cluj şi aceasta de la mănăstirea noastră, cea mai cunoscută dintre ele", ne-a explicat părintele Coroian.
Minunile Maicii Domnului
Aducerea icoanei la mănăstire a adus linişte în rândul oamenilor. Însuşi guvernatorul Sigismund Kornis, deşi catolic, a ajutat mănăstirea şi a realizat că a fost soluţia cea mai înţeleaptă. Icoana a fost însă îngropată în perioada 1712-1782 din cauza pericolului venit din partea străinilor. După 1948, mănăstirea a revenit sub administraţia Bisericii Ortodoxe Române. La plecarea lor în 1948, călugării greco-catolici au ascuns icoana făcătoare de minuni împreună cu odoarele mănăstirii în Lunca Bonţului. Aici, tatăl unuia dintre foştii călugări, Vasile Chezan, zis Moşuţu, avea o casă în pereţii căreia au fost ascunse odoarele. În 1964, bătrânul era lipsit de îngrijire din partea cuiva şi de aceea stareţul de atunci, Serafim Măciucă, s-a gândit să-l aducă la mănăstire pentru a fi îngrijit, în lipsa fiului său încarcerat. Când stareţul şi cei ce-l însoţeau au ajuns la bătrân, acesta le-a spus că nu poate merge pentru că are o comoară în casă. Rugăciunile bătrânului către Maica Domnului spre un loc unde nu era nici o icoană le-a întărit bănuiala. "Stareţul a descoperit locul cu toiagul său şi a găsit în perete icoana şi lada cu odoare. S-au întors noaptea pe la ora 2:00, cu sania deoarece era iarnă, şi au aşezat icoana la locul ei. Au înconjurat biserica şi au tras clopotele, iar dimineaţă biserica era plină de credincioşi. Au fost mari probleme la acea vreme şi au sosit aici 60 de miliţieni de la Gherla şi l-au luat pe stareţ timp de 24 de ore, pe motiv că adunarea ar fi instigare împotriva regimului. IPS Arhiepiscop Teofil şi-a luat angajamentul în faţa Securităţii şi a reprezentanţilor Ministerului Cultelor că va ţine icoana ascunsă, ferită de mulţimea credincioşilor. Până în 1992, icoana s-a aflat în capela de la reşedinţa sa, fără ca prea multă lume să ştie", ne-a mai spus părintele stareţ. La 25 martie 1992, icoana a fost readusă printr-o procesiune, pe vremea când era stareţ PS Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Icoana a fost restaurată înainte de a fi adusă la Nicula. "Din acel moment, mănăstirea a renăscut. Am avut şi 40 de vieţuitori aici şi a început o mişcare spirituală de amploare. Veneau tot mai mulţi oameni care se vindecau de cancer, de diferite boli sau femei ce nu puteau să aibă copii primeau de la Dumnezeu acest dar după ce se închinau la icoană. Voi publica o carte cu 30 de minuni confirmate, dar între timp au mai apărut cel puţin zece. Am notat şase minuni încă de când eram simplu monah", continuă părintele stareţ.
Amplu proiect de rectitorire
Construirea bisericii vechi din zid a avut loc în perioada 1875-1905. Pictura interioară a fost realizată în 1961 de prof. Vasile Pascu. Iconostasul a fost sculptat din lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad, la 1938 şi este unicat atât prin faptul că are icoana făcătoare de minuni în centrul său, cât şi prin forma sa. "Din Sfânta Cruce, pe care S-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, Soarele dreptăţii, răsar 12 raze. În vârfurile acestor raze sunt icoanele celor 12 Apostoli. Iconostasul va fi mutat în biserica nouă", ne-a spus părintele arhimandrit Andrei Coroian. După 1760, mănăstirea a intrat în administraţie greco-catolică, iar viaţa monahală a fost întreruptă. Doar în perioada 1939-1948 au existat monahi. Slujbele religioase erau oficiate aici de câteva ori pe an, la praznicele Maicii Domnului, iar clădirile au intrat în paragină.
În 2001, la iniţiativa mitropolitului Bartolomeu Anania, a început un amplu proiect de rectitorire a mănăstirii. S-a zidit astfel noua biserică ce se află la stadiul de finisaje interioare şi exterioare. "Credem că este cea mai mare biserică de mănăstire din ţară. Sunt două biserici suprapuse, deoarece demisolul ne oferă un spaţiu generos", ne-a explicat părintele Andrei Coroian. În acelaşi timp, s-a refăcut stăreţia, s-a amenajat un spaţiu în fosta casă de recreaţie, în prezent Casa "Mitropolit Bartolomeu Anania", unde se află un depozit vizitabil, cu obiecte de muzeu, o bibliotecă şi atelierul de pictură. Viitorul muzeu va intra în circuitul european şi va fi amplasat alături de biblioteca mănăstirii şi de atelierul de pictură într-o clădire ce va fi construită la poarta de intrare în mănăstire. Biblioteca conţine peste 20.000 de volume, donate de profesorul Vasile Avram, de Alexandru Mironescu şi de mitropolitul Bartolomeu Anania.
Proiectul include şi construirea unei clopotniţe pentru cele opt clopote aduse de la Innsbruck, Austria, un complex monahal cu 50-60 de chilii, trapeză şi corp administrativ şi o casă a pelerinului în afara incintei. Lucrări de construcţie şi amenajare se desfăşoară în prezent şi la Centrul de studii patristice din incinta mănăstirii, unde se află un amfiteatru şi patru săli de conferinţă.
O săptămână de mers pe jos spre Nicula
În fiecare duminică, participă la slujbele religioase peste 2.000 de credincioşi, iar în posturi vin mii de pelerini să se roage aici. Pelerinajul de la hram, însă, este unic în ţară, amploarea sa depăşind oricare alt pelerinaj de la această sărbătoare. O culme a fost atinsă la hramul din 1998, la hirotonia PS Episcop Vasile Someşanul, când au venit aproximativ 450.000 de oameni. "Anul trecut s-a estimat că ar fi fost la hram 250.000 de oameni. În ultimii ani, s-au construit în Maramureş multe mănăstiri, iar altele au fost redeschise şi credincioşii de acolo merg la aceste mănăstiri. Îmi aduc aminte că în 1994, când eram arhondar aici, întâmpinam grupuri din Salonta, din Vaşcăul de Sus şi Jos, care vin şi acum. Anul trecut au venit 100 de oameni de aici, parcurgând 170 km pe jos. O săptămână o sacrifică hramului de la Nicula. În ultimii ani vin pelerini şi de la Galaţi, de la Brăila şi chiar din străinătate", ne-a mărturisit părintele Andrei.
Programul liturgic obişnuit şi specific mănăstirilor este îmbogăţit încă de la începerea postului. Tradiţia de a se citi Acatistul Adormirii Maicii Domnului în faţa bisericii mici se păstrează şi astăzi. De asemenea, este singura perioadă din an când se oficiază slujbe religioase în bisericuţa din lemn, în paralel cu slujbele din biserica din zid.
Cu trei zile înainte de praznic, slujbele nu contenesc. Pe lângă privegheri, se oficiază Sfântul Maslu, se citesc Molitfele Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfântului Vasile cel Mare şi se spovedeşte şi se împărtăşeşte încontinuu.
"Mănăstirea Nicula a devenit model de pelerinaj pentru toate mănăstirile din Transilvania. Bătrânii satului aveau până aproape de zilele noastre în sticluţe lacrimi păstrate de peste 300 de ani. Maica Domnului făcea parte din familiile lor şi toţi doreau să aibă o copie a icoanei. Pelerinii o poartă pe Maica Domnului în suflet, iar mănăstirea face parte din viaţa lor. Punctul culminant al hramului este privegherea din noaptea dinaintea praznicului, când se înconjoară biserica cu icoana şi 200.000 de oameni cântă pricesne închinate Maicii Domnului. Este ceva care te pătrunde şi te lasă fără cuvinte", ne-a spus părintele stareţ.
Comorile mănăstirii
În depozitul vizitabil de la Nicula găsim icoane vechi, obiecte de cult şi cărţi vechi. Complexul este organizat pe direcţii tematice. Prima este legată de icoana făcătoare de minuni şi de fenomenul artistic declanşat în Transilvania în sec. XVII-XVIII, când existau peste 300 de iconari aici, influenţaţi de curente din Ucraina şi de stilul brâncovenesc. "Există sute de replici ale icoanei în biserici, pe lemn, sticlă şi chiar pânză", ne-a explicat părintele Siluan. Problema patrimoniului de la Nicula este legată de incendiul care a distrus odată cu bisericuţa de lemn şi o colecţie de icoane pe sticlă şi lemn. "Am avut şi o icoană pe lemn din secolul al XVI-lea, ce făcea parte din iconostasul de la Prislop", ne-a mai spus părintele Siluan.
O altă direcţie a muzeului este cea educativă. Se porneşte de la un exemplar al Cazaniei lui Varlaam şi al Noului Testament de la Bălgrad şi până la Biblia din 2002, îngrijită de mitropolitul Bartolomeu Anania.
