▲ Începând cu anul 1870, Societatea Naţională Ortodoxă a Femeilor Române a înfiinţat în România o serie de institute (licee ortodoxe) la care învăţau tinere din toate categoriile sociale ▲ Aici aveau parte de o serioasă pregătire pentru viaţa în societate ▲ „Atunci, educaţia era axată pe formarea caracterului, pe curăţenia cugetului, căldura sufletului, uitarea de sine şi spiritul de sacrificiu“ ▲ Margareta Artin, care a absolvit Liceul Ortodox de Fete „Doamna Elena Cuza“ de la Iaşi şi care a consultat şi arhivele care vorbesc despre acest liceu, îşi aminteşte de frumuseţea copilăriei şi a adolescenţei petrecute în Institutul de Domnişoare de pe Lascăr Catargi ▲
Margareta Artin - Vrănescu, după numele de acasă - s-a născut la Probota, lângă Iaşi, în anul 1925. Părinţii (tatăl Teodor, preot la Probota, iar mama, Virginia, învăţătoare) i-au oferit ei şi fratelui o educaţie aleasă. După ce copii au terminat şcoala primară din sat, au mers la şcoli alese în oraş. Margareta a mers la Institutul Ortodox de Fete „Doamna Elena Cuza“. Întrucât, în perioada interbelică, taxele la şcolile particulare erau foarte mari, banii fiind greu de câştigat într-o parohie de sat, familia Vrănescu s-a mutat la Iaşi. Părintele Teodor Vrănescu a slujit până la pensie la Biserica „Sf. Lazăr“, de lângă Teatrul de Copii şi Tineret „Luceafărul“. A făcut parte şi din Consistoriul Mitropoliei, dar a fost şi directorul Şcolii de cântăreţi bisericeşti care funcţiona în curtea Bisericii „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul“ de lângă Liceul de muzică „Octav Băncilă“.
Tânăra Margareta a intrat la liceu, în clasa a V-a, în anul 1936. „Liceul ortodox de fete «Doamna Elena Cuza», care funcţiona în fostul Palat Sturdza, clădirea de pe Lascăr Catargi, nr. 33, în care astăzi este TVR Iaşi, era patronat de Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe Române“, începe să ne povestească profesoara Margareta Artin.
Un parc cu alei, livadă şi grădină de zarzavat
Liceul Ortodox de Fete „Doamna Elena Cuza“ funcţiona în sistem de internat şi semiinternat, pentru unele eleve, care nu dormeau la institut, spre exemplu, cele din Iaşi. Avea multe clase şi îşi desfăşura activitatea după aceeaşi programă pe care o utilizau liceele de stat, având în plus însă ore de cultură generală, de muzică, de educaţie fizică, de gospodărie, iar o atenţie deosebită era acordată pregătirii religioase. În paraclisul liceului se oficia în fiecare duminică şi sărbătoare Sfânta Liturghie, iar elevele dădeau răspunsurile la strană. Ba mai mult, tinerele domnişoare veneau în fiecare seară şi dimineaţă în paraclis pentru a-şi face rugăciunea. „Clădirea în care funcţiona liceul era înconjurat de un parc fermecător, o grădină vastă, cu alei, bogată în flori, care ne dădea posibilitatea să trăim într-un cadru pitoresc şi igienic. De asemenea, aveam şi o livadă cu pomi fructiferi şi o grădină de zarzavat, iar în curte era un teren de tenis, unde directoarea şcolii, Elvira Balmuş, împreună cu soţul ei, prof. univ. Costantin Balmuş, şi cu foarte mulţi prieteni jucau tenis la ora 5 dimineaţa“, continuă fosta internă a liceului. Pe timpul verii, elevele făceau un fel de practică, ore voluntare de muncă în folosul comunităţii. „De exemplu, eu făceam practică la Primărie, care era acolo unde este Oficiul Stării Civile acum“, mai spune ea. Îşi aminteşte că în anul şcolar 1938-1939, cursurile au început într-un local proaspăt renovat şi sfinţit, căruia i s-a adăugat o aripă nouă, cu opt săli de clasă, spaţioase, luminoase, parchetate, cu mobilier nou din stejar, cu laborator reinstalat într-o sală mare, cu două dormitoare şi sală de toaletă utilată, cu instalaţii moderne, cu grup sanitar, „încât instituţia a devenit model din toate punctele de vedere“.
La Liceul Ortodox de Fete învăţau şi evreice
Ea ne povesteşte şi câte ceva despre sărbătorile cărora li se acorda o mare atenţie la liceu. Îşi aminteşte, în mod special, de ziua Ortodoxiei, care era şi ziua şcolii, când venea mitropolitul locului în vizită. Manifestările începeau cu o slujbă de Te Deum în capela liceului. Tot atunci, veneau personalităţi bisericeşti de la Bucureşti şi se organiza concurs de religie, la care puteau participa eleve de la toate şcolile din Iaşi. Temele de lucru puteau fi împletite cu teme de literatură, iar premiile constau în diplome, cărţi şi iconiţe, în general. La 17 martie 1940, în cartea de aur a liceului, mitropolitul Irineu Mihălcescu consemna: „Azi am avut plăcuta ocazie să vizitez pentru prima dată filiala ieşeană a SOFR şi să-i admir organizaţia, pentru care aduc felicitările mele atât comitetului filialei, cât şi celui central“. Tot în primăvară, în preajma zilei liceului, se organiza în sala mare a liceului militar (funcţiona în localul actualului Spital Militar din Iaşi), vecin, Balul tineretului. Fetele purtau rochii lungi, iar băieţii frac.
Apoi, la ziua naţională, pe 10 mai, se organizau la nivel de oraş manifestări sportive. „În afara sărbătorilor bisericeşti şi naţionale cunoscute şi astăzi, în fiecare primăvară se sărbătorea «Ziua sădirii pomilor», când toţi elevii şcolilor din Iaşi ieşeau în mijlocul naturii să sădească un pom sau un arbore în «Cântecul sădirii pomilor» compus de profesorul de muzică C. Teodorescu sau Teodosiu a cărui partitură o păstrez, cu sfinţenie, ca amintire. Mai ţin minte că erau concursuri între şcolile ortodoxe din ţară. De exemplu, corul şcolii noastre, pe care îl mai dirijam şi eu, a luat premiul I la Bucureşti, între şcolile ortodoxe din ţară. Aveam un cor pe patru voci egale şi era bine pus la punct. Am primit o educaţie aleasă, din toate punctele de vedere. Aici veneau şi fete de ţărani, nu numai de preoţi. Şi până să înceapă războiul, la liceul nostru învăţau şi evreice. În comparaţie cu şcolile de azi, atunci era o educaţie multilaterală şi activitate culturală foarte bogată. Am avut profesori foarte bine pregătiţi. Pe lângă cei de liceu, am avut foarte mulţi profesori universitari, precum acad. Andrei Oţetea, Ionică Botez şi mulţi alţii. Eu sunt de părere că acel liceu ortodox trebuie să ia fiinţă din nou. Şi poate fi eventual şi mixt. Cred că aceasta ar fi de mare folos societăţii noastre creştine“, este convinsă fosta internă de la liceul de fete de pe Lascăr Catargi.
Spital nemţesc şi şcoală de partid
Margareta Vrănescu a terminat liceul în anul 1944, dându-şi bacalaureatul în refugiu, pentru că în timpul războiului, când au început ostilităţile, liceul cu toate elevele s-a refugiat la Orăştie, în judeţul Hunedoara. Pe de altă parte, preoţii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu familiile lor, s-au refugiat în satul Govora, judeţul Vâlcea, unde locuiau cu chirie la săteni. Elevele care erau fiice de preoţi, nu s-au refugiat la Orăştie, ci la Govora, unde mergeau la munca de vară, ca în timpul războiului. „Pe lângă asta, am găsit de făcut şi lucruri frumoase. Mergeam în excursii, în împrejurimi, şi participam la serbările locale, care erau extraodinar de frumoase. Tatăl meu, fiind un bun muzicolog, a creat un cor mixt, învăţându-ne tot felul de cântece populare şi patriotice, colinde pe care le cântam la ferestrele sătenilor, în Ajunul Crăciunului. Mitropolitul Irineu, care locuia la Mănăstirea Govora, deşi suferind, participa la toate serbările noastre“, îşi aminteşte dna profesoară.
În acest timp, clădirea liceului ortodox din Iaşi a fost transformată în spital pentru răniţii germani. La 18 septembrie 1943, spitalul a fost transferat, iar după război au reînceput cursurile şcolare. În Duminica Ortodoxiei, din martie 1946, IPS Iustinian Vasluianul a resfinţit capela liceului. Liceul ortodox de la Iaşi a mai funcţionat până la 1948, până când, din motive uşor de intuit, s-a desfiinţat, în această clădire continuând să funcţioneze Gimnaziul unic nr. 1. „În scurt timp, clădirea liceului a fost ocupată samavolnic de Şcoala judeţeană de partid, care a funcţionat aici până la Revoluţie, când a intrat TVR Iaşi“, adaugă dna Margareta.
O viaţă închinată copilului şi carierei
În ’44, fosta „ortodoxistă“, cum îşi spune, a intrat la Facultatea de ştiinţele naturii, pe care a terminat-o în anul 1948. Când era studentă, a cântat în corul Mitropoliei şi al Ateneului. La sugestia mitropolitului de atunci, a fost chiar şi secretară la Şcoala de cântăreţi bisericeşti, unde tatăl ei era director. „Tata chiar a compus muzică pentru dascălii care dau răspunsurile la strană. Şi din câte auzisem, se mai folosesc şi acum“, menţionează dna Artin. După absolvirea facultăţii, timp de şapte ani a predat la o şcolă mixtă de artă profesională, la Liceul clasic, la Liceul „Costache Negruzzi“, apoi la Şcoala nr. 13 din Tătăraşi şi la Şcoala „Carmen Sylva“. Din 1955, a devenit titulară la Liceul „Oltea Doamna“, adică Liceul „Mihai Eminescu“ de astăzi, rămânând aici până în 1982, când a ieşit la pensie. În anul 1950, s-a căsătorit cu un tânăr talentat, absolvent de medicină, care promitea un viitor strălucitor. Din păcate, o boală cruntă i-a curmat viaţa la doar 27 de ani, în anul 1974. Tânăra văduvă, care avea o fetiţă de 11 luni, a găsit un sprijin deosebit, moral şi material, în părinţii săi. Abia după zece ani s-a decis să se recăsătorească, cu un tenor, solist la Opera Română din Iaşi, un om bun, cu suflet caritabil, cu care însă nu s-a înţeles ca soţ şi soţie. S-au despărţit după 7 ani, prieteni. De atunci, şi-a dedicat viaţa fetiţei ei, căreia i-a oferit cele mai bune condiţii de educaţie, aşa cum a primit şi ea de la părinţii ei de la Probota.
▲
„N-am să uit“
„Mă leagă amintiri extraordinare de perioada adolescenţei şi copilăriei mele. N-am să uit liceul meu înconjurat de trei grădini şi împrejmuit, ca o fortăreaţă, de gardul verde înalt, străjuit de castani seculari. N-am să uit excursiile anuale în locurile istorice ale ţării noastre.
N-am să uit nici Balul de la Cercul Militar din luna martie, nici Fanfara Liceului Internat «C. Negruzzi», care ne conducea de fiecare dată la şcoală, când aveam manifestări comune cu băieţii, la Teatrul Naţional. N-am să uit cum trimiteam baloturi pentru soldaţii de pe front, cu împletituri călduroase de lână, ca să nu le fie frig iarna sau micile serbări din şcoală când strângeam bani pentru ajutorarea refugiaţilor polonezi. N-am să uit valoroşii profesori, care ne-au îndrumat, şi tot personalul auxiliar, care se îngrijea de noi cu mare atenţie. Şi mai ales, nu-l pot uita pe moş Vasile, portarul bucovinean îmbrăcat în straie naţionale impecabile, care păzea cu sfinţenie «poarta verde» de la intrarea principală în liceu. Dar, mai ales, n-am să uit privirile trecătorilor care admirau fetele în uniformă albastră, ieşite la plimbare în fiecare zi pe Copou, care mergeau de braţ câte două şi vorbeau în şoaptă, ca să nu atragă atenţia“.
▲
O uniformă impecabilă
Uniforma era obligatorie. Elevele trebuiau s-o poarte atât în şcoală, cât şi pe stradă, sau în sălile de spectacol. Era o uniformă frumoasă, cu emblemă, compusă dintr-o rochie de culoare bleu, cu manşete şi guleraş albe din pichet, peste care, în faţă, venea un şorţ negru, cu unul sau două pliuri pe părţi, cu bretele ce se încheiau cruciş la spate, iar la gât se purta o panglică tricoloră îngustă care susţinea crucea cu inscripţia societăţii şi a liceului, ori un medalion cu chipul regelui, pe care îl purtau elevele evreice. Ciorapii erau din bumbac raiat de culoare gri, iar pantofii de trotuar de culoare neagră. Iarna, sub şorţul negru se purta un pieptar din lână bleu, croşetat de eleve la lucrul manual. Paltonul sau pardesiul erau din stofă gri, iar în caz de ploaie se purta o pelerină asortată şi beretă bleu de feretru, care avea inscripţia L.O.
Pieptănăturile elevelor trebuiau să fie mai puţin extravagante. La orele de curs se purta obligatoriu fileu (reţea deasă de aţă, de sfoară, cu ochiuri înnodate în formă de pătrate, de romburi) cu panglică neagră. Erau interzise bijuteriile. Internele nu purtau toţi banii de cheltuială asupra lor. Aceştia se depuneau în sofeul (seiful) din cancelarie din care îşi retrăgeau succesiv, suma de care aveau nevoie. Se acorda o mare atenţie sănătăţii elevelor şi exerciţiilor fizice de înviorare, ce se făceau în fiecare dimineaţă după trezire. Exista o sală specială de gimnastică suedeză, de recreaţie şi dans. Liceul avea infirmerie proprie. Internele mergeau zilnic la plimbare, între orele 14 şi 16, până la Copou, indiferent de vreme.
▲
Clădirea Liceului Ortodox de fete a revenit în patrimoniul SOFR Iaşi
Aşa cum s-a informat printr-un comunicat de presă emis de Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) Iaşi şi sectorul juridic al Arhiepiscopiei Iaşilor, prin Decizia nr. 1701/ 22.03.2007, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, Societatea Ortodoxă a Femeilor Române Iaşi a fost reconfirmată ca proprietară a imobilului din Iaşi, str. Lascăr Catargi nr. 33. În acest imobil a funcţionat Liceul Ortodox de Fete până în anul 1948 când, prin Decretul nr. 176/ 3.08.1948, a fost confiscat abuziv de statul comunist.
Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) Iaşi este continuatoarea în drepturi a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, filiala Iaşi, care a activat din 1910 până în anul 1948, când a fost interzisă de regimul comunist, fără însă a fi fost dizolvată (desfiinţată). De aceea, după căderea regimului comunist, această societate a fost recunoscută printr-o hotărâre judecătorească care confirmă existenţa ei în perioada comunistă şi în prezent. Faptul că, în noile condiţii, actuala fundaţie a femeilor ortodoxe se numeşte Societatea Ortodoxă a Femeilor Române Iaşi şi nu mai poartă în titulatura sa calificativul „Naţională“ se explică prin prevederile O.G. nr. 37/ 2003 prin care se interzice folosirea cuvintelor „naţional“ şi „academic“ în titulatura persoanelor juridice (ONG). La nivel naţional există un caz similar, în care Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 520/ 25.01.2001, recunoaşte continuitatea în drepturi a Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române care funcţionează sub oblăduirea Mitropoliei Olteniei, retrocedându-i un imobil în care a funcţionat Liceul Ortodox de Fete de la Craiova. La Iaşi, această continuitate în drepturi a fost recunoscută de Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 150/ 4.04.2007, decizie irevocabilă.
După ce va intra efectiv în posesia fostei clădiri a Liceului Ortodox de fete, Societatea Ortodoxă a Femeilor Române Iaşi doreşte să dezvolte, sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, multiple proiecte care să vizeze asistenţa socială şi religioasă pentru: 1) familii sărace, cu mulţi copii; 2) copii orfani de unul sau de ambii părinţi; 3) familii aflate în dificultăţi ca urmare a emigrării temporare (cazul familiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate); 4) familii dezorganizate şi copii ai străzii; 5) persoane vârstnice şi bolnave; 6) familii afectate de şomaj; 7) familii afectate de decesul unuia dintre membrii săi.
▲
„Crescute metodic, în dragostea faţă de religie, naţiune...“
SOFR avea şi pe atunci o reţea de filiale extinsă la nivel naţional. Făcea mari acte caritabile, culturale şi educative. Aceste licee ortodoxe, înfiinţate în mai multe oraşe ale ţării (în Moldova, la Iaşi şi Vaslui), erau destinate să pregătească pe tinere să devină nu numai mame model, ci şi să le obişnuiască cu viaţa socială foarte grea. Societatea acorda burse elevelor sărace şi merituoase, pe bază de concurs.
„Ca toate instituţiile culturale ale acestei mari societăţi, liceul pregătea fetele pentru rolul lor social, pe baza unei educaţii naţionale şi religioase care să contrabalanseze tendinţele de înstrăinăre ale altor instituţii particulare. Sprijinit pe încrederea inspirată de seriozitatea modului în care era condus procesul instructiv-educativ, liceul a ocupat un loc de frunte printre şcolile particulare din ţară existente la acea vreme“, mai spune profesoara Margareta Artin.
Aici, tinerele beneficiau de ore de caligrafie, teatru, teoria muzicii, pian, desen, pictură, dans şi croitorie, broderie, proiectare de tipare, tricotaj, în general mult lucru de mână. „Nu pot trece cu vederea orele aşa numitelor «dexterităţi» de desen şi pictură, gospodărie, educaţie fizică şi muzică, aşteptate cu multe bucurie de noi, nu numai datorită profesorilor talentaţi care ne erau foarte aproapiaţi şi ne încurajau în tot ce făceam, ci şi datorită lucrurilor utile pe care le deprindeam: tot felul de reţete culinare pe care apoi le experimentam acasă, în vacanţă, lucru de mână şi desene, care apoi era duse la expoziţie etc. La muzică l-am avut profesor pe ilustrul compozitor Vasile Popopovici. Studierea pianului era facultativă şi percepea o taxă suplimentară. În liceu erau vreo 8-10 pianine şi piane cu coardă de concert, despre care nu ştiu ce cale or fi apucat, după desfiinţare. Un astfel de pian se afla în sala mare de dans, unde în fiecare seară, după repetitor, dansam puţin, ca să avem poftă de somn“, povesteşte ea, cuprinsă de nostalgie.
Educaţia era axată pe formarea caracterului
Primul liceu ortodox de fete patronat de SOFR a fost înfiinţat la Braşov, în anul 1870, de Emilia Humpel Maiorescu. Directoarea pensionului era ajutată de guvernante din Franţa, Germania şi pe lângă limba română, la liceu se mai învăţa germana, maghiara (în special, în Transilvania), franceza, italiana, engleza, iar după ce terminau, elevele trebuia să ştie să converseze foarte bine. „La şcoală se ţineau ore suplimentare de literatură străină şi conversaţii în limbi străine, la alegere“, subliniază fosta „ortodoxistă“. La Iaşi, liceul a fost înfiinţat în 1912.
Unul dintre scopurile de bază era ca elevele să fie „crescute metodic, în dragostea faţă de religie, naţiune, patrie, toleranţă faţă de confesiuni şi naţionalităţi, datoriile creştineşti fiind împlinite după prescripţiile bisericeşti“. O altă regulă era pregătirea elevelor în a învăţa ce înseamnă onestitatea, nefiind acceptată mândria sau aroganţa. Se căuta să se evite goana după note mari, mai ales în cazul elevelor nu foarte strălucitoare. De asemenea, se dorea evidenţierea, la fiecare elevă, a calităţilor cu care era înzestrată. Dacă uneia îi lipseau, de exemplu, calităţile artistice, aceasta nu însemna că nu are alte calităţi. Fiecare calitate era exploatată şi promovată, astfel că, după terminarea liceului, fiecare elevă trebuia să fie bine educată, bine pregătită şi aproape specialistă într-un domeniu.
Spre exemplu, după cum ne-a mărtusit dna Margareta care, pe lângă faptul că este un produs al acestor şcoli, a studiat foarte mult în anuarele liceului şi în arhive, liceele ortodoxe patronate de SOFR au dat societăţii mari pianiste sau foarte bune traducătoare, şi nu numai. „Atunci, educaţia era axată pe formarea caracterului, pe curăţenia cugetului, căldura sufletului, uitarea de sine şi spiritul de sacrificiu. Astăzi, s-au schimbat multe. Şi să nu credeţi că nu erau probleme în învăţământ şi atunci. Din contră, erau probleme şi chiar erau criticate“, mai precizează ea.
