Să te prindă răsăritul soarelui îngenuncheat în fața Altarului Bisericii „Schimbarea la Față” din Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Sinai este ca și cum tocmai ai fi coborât de pe munte alături de Moise, cu Tablele Legii sub braț, pregătit să-ți asumi veșnicia. Momentul acesta al întâlnirii cu lumina Rugului Aprins te face mic, dar ușor ca o adiere de aripă, căci, fără îndoială, e clipa în care îngerul se așază pe umărul tău. În toamna anului 2018, sprijiniți de „Basilica Travel”, am trăit și noi un asemenea răsărit, după care am sărutat mâna stângă a Sfintei Ecaterina, pe care o sărbătorim pe 25 noiembrie.
Călătoria în peninsula Sinai, ținutul celor circa 50.000 de beduini (dintre care vreo 5.000 „Gebalieh” - „oamenii muntelui”, „paznici” sau „apărători” - care trăiesc și acum în zona Mănăstirii „Sfânta Ecaterina”, mulți dintre ei urmași ai robilor valahi creștini, dăruiți mănăstirii de către împăratul Justinian), poartă în sine taina negrăită a unui ținut incredibil de piatră roșie. Aici, pe Muntele Sinai, Moise a primit Tablele Legii de la Dumnezeu, iar în perioada creștină s-au așezat în rugăciune continuă spre desăvârșire mulți eremiți. La poalele acestui munte, la aproximativ 1.500 m înălțime, este ridicată mănăstirea, pe locul unde a fost Rugul Aprins.
În genunchi, la Rugul Aprins
Începuturile mănăstirii datează din secolul al IV-lea, când împărăteasa Elena, care avea vreo 80 de ani, ajunsă în Sinai, descoperă Rugul Aprins, în jurul căruia construiește un zid de cărămidă, și ridică o capelă cu numele „Capela Rugului Aprins”. Aceasta este considerată cea mai veche mănăstire din lume. În secolul al IX-lea, unui călugăr i se revelează într-o viziune faptul că moaștele Sfintei Ecaterina, fecioara din Alexandria martirizată la 18 ani prin decapitare, se află pe vârful celui mai înalt munte din Sinai, Gebel Katherina. Un secol mai târziu, călugării coboară moaștele acesteia în mănăstire, unde se păstrează și astăzi mâna stângă a sfintei. Din acest moment, așezământul a luat numele de Mănăstirea „Sfânta Ecaterina”, iar numele de „Rugul Aprins” a rămas doar pentru capela din spatele Sfântului Altar.
După ce ne-am umplut de sfințenia Sfintei Liturghii, am trecut să sărutăm moaștele Sfintei Ecaterina, unde fiecare pelerin a primit din partea unui părinte drept amintire un inel cu chipul sau cu monograma Sfintei Mucenițe. Apoi, desculți, am pătruns în capela ridicată pe locul unde se afla Rugul Aprins, în care i s-a arătat lui Moise îngerul Domnului într-o flacără de foc, care ieșea din mijlocul unui rug, și nu se mistuia. Apoi s-a auzit vocea lui Dumnezeu, care îl chema pe Moise din mijlocul rugului zicându-i: „Moise! Moise! (...) Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt”. Și a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”.
Moise și-a ascuns fața, căci se temea să privească pe Dumnezeu. Apoi, Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, și am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor, și să-l scot din țara aceasta și să-l duc într-o țară bună și întinsă, într-o țară unde curge lapte și miere”, după cum aflăm din Cartea Ieșirii a Vechiului Testament.
Ajunși în afara bisericii, aveam să descoperim un trunchi al Rugului Aprins, verde, cățărat pe un zid, strălucind smaraldic în răsăritul soarelui.
Gânduri, rugăciuni
Am vizitat apoi biblioteca mănăstirii, unde se află peste 4.500 de volume în limbile greacă, coptă, arabă, armeană, ebraică, slavă, siriacă, georgiană etc., multe icoane vechi și obiecte de cult, ne-am închinat la Fântâna lui Moise, locul unde a întâlnit-o pe Sefora, fata preotului madianit Ietro, care avea să-i devină soție, osuarul etc., tălmăcind în tăcerea ce ne cuprinsese fiecare gând ce ne asalta, fiecare silabă. Călcam locul cu smerenie și grijă, amintindu-ne și de domnitorii noștri Matei Basarab, Grigore Ghica, Nicolae Mavrocordat, Petru Rareș, Petru Șchiopul, Vasile Lupu, Alexandru Ipsilanti, Alexandru al II-lea, Mihail Racoviță, Ieremia Movilă, Radu Paisie sau Petru cel Tânăr, precum și de spătarul Mihail Cantacuzino, care de-a lungul timpului au susținut, împreună cu mulți alții, existența acestui sfânt locaș. Fără de voință ni se rostogoleau în minte fragmente de rugăciuni și învățături din viețile unor sfinți mari care s-au nevoit în acest așezământ, precum Grigorie Sinaitul, Sfântul Ioan Scărarul sau Sfântul Ștefan Sinaitul, al cărui trup neputrezit se află în osuar așezat într-o criptă de lemn, în aceeași poziție în care l-a găsit veșnicia, cu metaniile în mâini, pe scaunul spovedaniei.
Privim în jur, la ieșire, măreția roșie de piatră care ne înconjoară, ce contrastează cu verdele copacilor crescuți în curtea mănăstirii. Privim și încercăm să înțelegem, să vedem lumea acelor începuturi, în care Dumnezeu vorbea nemijlocit cu oamenii, și lumea noastră de astăzi, atât de rece și înstrăinată de sine și de cer. Și, în această încercare, poate pietrele cu firicele de iarbă adânc imprimate în carnea lor în momentul dialogului lui Dumnezeu cu Moise, adunate din jurul Rugului Aprins, pe care ni le oferă spre cumpărare beduinii de aici, ne mai pot trezi și așeza în adevăr. Căci, în unicitatea lor, ele ne vorbesc convingător, astăzi, despre forța și măreția lui Dumnezeu.
Drumul de înapoiere în micul oraș din apropierea mănăstirii unde fuseserăm cazați pentru o noapte ne-a descoperit pe fiecare, fiecăruia în parte, rămânând ca singuri să ne ajustăm neputințele, stângăciile, în așa fel încât să devenim și noi, precum marii Părinți ai pustiei, mici ruguri aprinse, în inimile cărora să putem dialoga nestingheriți cu Dumnezeu. Și să dobândim, precum Sfânta Ecaterina, inel de logodnă de la Mântuitorul lumii, ca să fim primiți în veșnicia Lui, păzind arvuna aceasta cu dinadinsul.
Departe, undeva, spre vârful muntelui, soarele aprindea piatra, înroșind granitul ce scânteia precum obrazul unui pustnic atins de lumina Taborului...
