Popasul de azi îl facem în localitatea Buhăiești, din județul Vaslui. Destinația: biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului", o monumentală ctitorie de lemn a boierilor din familia Caracaș.
Istoria respiră prin fiecare por al lemnului așezat, spre pomenire, în silueta zveltă a bisericii din cimitir. Vechea familie boierească a Cărăcășeștilor, ce a dat Moldovei mari dregători la curtea domnească, stăpânea, în urmă cu veacuri, întinse moșii în ținutul Vasluiului. Peste tot au construit biserici și au susținut școli: la Hârşova (satul Mănăstirea), la Muntenești (com. Ștefan cel Mare).
Cea de la Buhăiești, locul în care ne oprim azi, e ridicată la 1798, de Ștefan Caracaș, stră-străbunicul marelui biospeolog român Emil Racoviță.
Cândva Buhăieștii erau centrul comunei cu același nume, cu primărie, post de jandarmi, școală și creșă, ba chiar și sală de nașteri. Apoi, s-a croit drumul județean prin Vulturești, spre Negrești, iar centrul de comună s-a mutat acolo. Satul mândru de odinioară e azi doar o amintire. Tinerii au plecat să-și caute norocul în lume, iar bătrânii rămași se duc și ei, unul câte unul, lăsând casele pustii, ca să se mistuie și ele în scurtă vreme. "De 20 de ani, de când sunt eu preot aici, s-au construit numai patru case și s-au năruit 84. Cam așa stăm. În ritmul ăsta, în 10-15 ani, aici nu va mai fi decât un cătun", spune, cu amărăciune, părintele Daniel Alexa, paroh la Buhăiești din 1995. Cu toate astea, n-ar pleca de aici pentru nimic în lume. Ceva îl ține legat de locul ăsta așa de blând, de oamenii care, cât de bătrâni sunt, umplu biserica. "Generația mea a luat preoția ca pe o misiune, nu ca pe o meserie. De aceea, consider că aici a fost să fie misiunea mea. Eu simt că aparțin locului acum. Mi-s dragi oamenii, copilul meu a crescut aici. Nu cred că aș putea pleca vreodată", spune părintele Alexa.
De proporții monumentale, adevărată biserică boierească, ctitoria e una dintre cele reprezentative din punct de vedere arhitectural din ținutul Vasluiului, ba chiar din Moldova. Ca să ajungi s-o vezi, trebuie să străbați, legănat, satul, stârnind stratul de pietre colțuroase al drumului, pentru ca în final să te strecori cu multă îndemânare pe ulicioara ce urcă spre cimitir. Sus, pe dâmboc, dincolo de cazemata verde a pomilor, se zărește acoperișul bisericii.
Cândva, spune tradiția orală, aici se întindea un codru, locașul fiind construit cu lemn "de pe loc". Partea de sat în care se află biserica – Cărăcășenii sau Cărcășăni, în grai local - și-a luat, în timp, numele după cel al ctitorilor acesteia, boierii Ecaterina și Ștefan Caracaș.
Stilul arhitectural
Biserica de lemn cu hramul "Adormirea Maicii Domnului de la Buhăiești" este construită din bârne de stejar, încheiate "în cheotori", așezate pe tălpi de stejar și pe temelie de piatră de râu. Pereții de bârne au fost tăbănuiți, în decursul timpului, cu scândură de lemn, atât la exterior, cât și la interior.
Acoperișul, inițial de șindrilă, are azi învelitoare de tablă. Pe portalul ușii de intrare în pronaos este inscripționat anul ctitoririi bisericii: 1798.
Din cauza tabanului și a reparațiilor făcute în decursul existenței sale, locașul nu mai păstrează, la exterior, înfățișarea de altădată. Sus, sub streașină, se pot observa totuși consolele frumos cioplite, precum și cuiele de lemn cu ajutorul cărora au fost încheiate bârnele. De asemenea, în jurul ferestrelor înguste, meșterii lemnari au așezat un frumos decor cu motive florale, precum și cu motivul zigzagului.
Interiorul e un sipet delicat, în care toată moștenirea lăsată de lemnarii cioplitori s-a păstrat neatinsă. Proporțiile monumentale ale bisericii primesc accentele care-i subliniază zveltețea din știința pe care vechii meșteri o știau pune în felul de a struni lemnul. Primele, uluitoare prin finețea execuției, sunt cheile de boltă din pronaos, naos și Altar, precum și registrele sculptate în zigzag și cele cu ocnițe de la baza bolților. Vine la rând cafasul, element arhitectural destul de rar în cazul ctitoriilor de lemn. Mai apoi, n-au cum să nu-ți atragă atenția consolele modelate în chipul aripilor de înger, acoladele sculptate și grațioșii stâlpi ai peretelui despărțitor dintre naos și pronaos. De jur împrejurul bolților, pe plafon, o mulțime de rozete și de motive solare mărturisesc grija pentru frumos și neobositul gând către lumină al acestor meșteri.
Bogăția de decor a bolții și a plafonului din naos amintește de vechile biserici voievodale. Nicăieri în Moldova nu-mi amintesc să mai fi întâlnit ceva similar în locașele de bârne.
Dar dincolo de importanța arhitecturală interiorul e cu adevărat o ladă de zestre a veșniciei, ocrotind crâmpeie de istorie, de viață, de trăire intensă pe tărâmul sufletului. Pe peretele din naos se păstrează tabloul votiv, original, în care sunt reprezentați ctitorii din familia Caracaș: Ștefan în caftan boieresc, Ecaterina în rochie cu mantie, după moda vremii.
O altă comoară din zestrea bisericii este catapeteasma. Suportul și o parte dintre icoane se păstrează intacte de la 1793. Altele au fost schimbate sau repictate. Astăzi, întreaga pictură ar avea nevoie de o restaurare riguroasă, pentru a-și recăpăta frumusețea dintru început.
Din bătrâni, la Buhăiești s-a păstrat legenda potrivit căreia în naos ar exista, sub dușumea, mormântul celor doi ctitori ai bisericii. Cu toate acestea, nici o însemnare oficială și nici un izvor istoric nu atestă cu certitudine acest lucru.
Reparații și restaurări
În decursul timpului, locașul de la Buhăiești a cunoscut o serie de reparații. Prima și cea mai importantă a fost făcută în anul 1879, când s-a blănit cu scândură exteriorul, pridvorul deschis fiind astfel acoperit. Ulterior, tabanul a fost reînnoit în câteva rânduri. Astăzi, biserica nu are probleme de structură, însă o restaurare riguroasă, cu revenirea exteriorului la înfățișarea inițială, precum și cu decaparea vopselei de pe interior i-ar reda monumentului chipul discret și cald al sfârșitului de veac XVIII. "Am avut grijă mereu de bisericuță. Este foarte bine conservată, m-am străduit să o mențin. Însă, printr-un program al GAL (Grupul de acțiune locală), locașul urmează să fie restaurat și transformat în muzeu. Deja a fost aici o echipă de specialiști, pentru un studiu de fezabilitate. Vă dați seama ce frumos ar suna, pe o hartă turistică: ce vizităm azi? Moldovița, Sucevița și Buhăiești", spune, zâmbind, părintele Alexa.
Satul Cărcășănilor și Pogorenilor
Odinioară important nod feroviar al Vasluiului, Buhăieștii sunt un sat vechi, atestat pentru prima dată într-un zapis de la 1600. Așezarea începe să capete un alt curs abia din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când familia boierilor Caracaș intră în posesia unor pământuri, la Buhăiești, cumpărându-le de la un anume Anastasie Duca, negustor cu dughene în Iași. De la acești boieri, unei părți a satului – Buhăieștii de Jos – i se spune și azi Cărcășăni.
La Buhăiești a avut o moșie și Vasile pogor, tatăl junimistului. De la numele familiei Pogor și-a tras denumirea partea de sus a Buhăieștilor, căreia i se spune Pogoreni. Tot aici, între anii 1928 şi 1930, scriitorul Theodor Râșcanu a editat ziarul "Lumină!". Astăzi, Buhăieștii sunt parte componentă a comunei Vulturești din județul Vaslui și se află la aproape 30 de kilometri distanță de orașul reședință de județ.
