Azi ne oprim la Negoieşti, în judeţul Bacău, să admirăm splendida alcătuire de bârne a unei bisericuţe călătoare. Un locaş care adună laolaltă şi acum, ca şi în urmă cu veacuri, mica aşezare de deasupra Trotuşului.
Sunteţi în ţinutul marelui voievod Ştefan! Asta pare să te avertizeze fiecare piatră, fiecare cot al Trotuşului, fiecare zvon adus de peste colinele ce se arcuiesc la orizont, ca nişte spinări plutitoare. Şi pe bună dreptate, căci la Negoieşti, ca de altfel în toată întinderea cuprinsă azi între limitele comunei Ştefan cel Mare din judeţul Bacău, figura domnitorului e foarte vie. Nu departe se află satul Borzeşti (azi cartier al oraşului Oneşti), locul în care Ştefan a copilărit. Aşa că sumedenie de legende, care mai de care mai pline de tâlc şi de dulceaţa graiului neaoş, moldovenesc, pot fi auzite în fiece sat, toate legate fie de copilăria lui Ştefan, de luptele sale de mai târziu ori de oştenii săi. Negoieştii nu fac excepţie. Aici, spune o legendă din bătrâni, ar trăi azi urmaşii unei căpetenii de oşti a lui Ştefan cel Mare, pe numele său Neagu, pe care voievodul l-a răsplătit cu aceste pământuri pentru vitejia sa.
Însă nu numai interesanta istorie a aşezării ar trebui să vă aducă până la Negoieşti, ci şi dorinţa de a vizita una dintre graţioasele ctitorii de lemn ale judeţului Bacău. Căci aici, pe o spinare de deal din mijlocul satului, stă dârză, de mai bine de două veacuri, o bisericuţă călătoare. Mică şi dichisită, înveşmântată în dantela delicată a fagurelui de şiţă, îmbrăţişată, din toate părţile, de versanţi ocrotitori, seamănă cu o bunică blândă, ce-i adună între pereţii săi de bârne pe toţi cei ce caută mângâiere.
Bătrânii spun că prima dată bisericuţa a fost ridicată pe malul Trotuşului, pe un loc numit „Mânioasa“, undeva în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. „Acolo, din cauza furiei cu care apele râului săpau în maluri sau se revărsau peste acestea, pământul se mânia şi o lua la vale. De aici i s-ar fi tras şi numele locului“, povesteşte părintele Ioan Bucă, parohul de la Negoieşti. Bisericuţa însăşi fiind în pericol, oamenii au strămutat-o. Aşadar, vorbim de una dintre acele bisericuţe călătoare, frecvent întâlnite în Moldova secolului al XIX-lea. Locaşul a fost desfăcut bârnă cu bârnă şi apoi ridicat din nou, la 1806, pe dealul din Negoieşti, de către enoriaşi, încurajaţi de ieromonahii Ioanichie şi Gavriil, aşa cum reiese din pomelnicul ctitorilor.
Aflată în stare avansată de degradare, în 1967, biserica a fost reparată rapid, mai mult pe ascuns, sub constrângerile regimului comunist. S-a recurs la mijloacele şi resursele vremii, făcându-se, însă, o serie de greşeli ce aveau să se dovedească fatale 30 de ani mai târziu. „Atunci, lemnul a fost vopsit la interior, iar la exterior tencuită cu ciment. Bârnele s-au carbonizat în felul acesta, pentru că lemnul n-a mai putut respira. De asemenea, şindrila de pe acoperiş a fost înlocuită atunci cu tablă albă“, explică preotul de la Negoieşti.
La mijlocul anilor '90, bisericuţa se afla în prag de prăbuşire. Norocul ei s-a numit chiar preotul paroh Ioan Bucă, cel care a trecut peste orice obstacol şi n-a pregetat a face orice efort pentru a o salva. „Am demarat o procedură de restaurare de urgenţă. Am înlocuit bârnele carbonizate, cupola din interior, care aproape cădea, învelitoarea de pe acoperiş, de fapt cam tot ce era şubred. Astfel am reuşit să o salvăm de la colaps, dar şi să o readucem, în măsura în care s-a putut, la înfăţişarea sa dintru început“, îşi aminteşte părintele.
Amplele lucrări de restaurare începute în 1994 au vizat înlocuirea bârnelor carbonizate, precum şi efectuarea unei subzidiri solide. Pridvorul deschis a fost inclus în corpul propriu-zis al bisericii, pentru a adapta dimensiunile locaşului la nevoile comunităţii, cupola interioară a fost înnoită, şarpanta refăcută în stilul moldovenesc, cu poală evazată şi turlă tot din lemn pe partea frontală, iar acoperişul a primit din nou învelitoare de draniţă, ca la început. Lucrările de restaurare au fost finalizate în 1997, când bisericuţa a fost resfinţită, primind şi cel de-al doilea hram - „Sfântul Ilie Tesviteanul“.
Stilul arhitectural
Biserica „Sfântul Dimitrie“ din Negoieşti este construită din bârne de brad, încheiate „în cheotori“, aşezate pe talpă de stejar şi temelie de piatră de râu. În urma restaurării de la finele anilor '90, la exterior bârnele au fost blănite cu scândură de plop, peste aceasta bătându-se şiţă de brad. Acoperişul este de şindrilă, la fel ca la începuturile sale.
Patrimoniul de interior
Interiorul, de dimensiuni mici, e expresia cea mai fidelă a modestiei şi smereniei sătenilor de odinioară. Lemnul e cioplit cu sporită migală, lăsând vederii forme ce numai din simplitate se pot hrăni atât de frumos. Catapeteasma, datând de mai bine de trei veacuri, a fost restaurată în 1997 de pictorul Ecaterina Ardeleanu. E piesa cea mai de preţ din patrimoniul bisericii şi bucuria părintelui paroh, căci, după restaurare, pictura şi-a recăpătat frumuseţea şi expresivitatea pierdute atâta amar de vreme, lăsând vederii registre de o mare valoare artistică.
Tot la interior pot fi admirate şi registrele sculptate de deasupra peretelui despărţitor, cele care trădează măiestria meşterilor lemnari care le-au făurit.
Satul urmaşilor lui Neagu
Legendele spun că satul Negoieşti s-ar fi format pe pământurile unui anume Neagu, oştean al lui Ştefan cel Mare. După o luptă cu turcii, acesta ar fi primit de la marele voievod toată întinderea dintre pârâul Bogdanei (din apropierea Mănăstirii Bogdana) şi pârâul Gârbovanei, teritoriu pe care s-a închegat vatra satului Negoieşti.
Aşezarea este astăzi parte componentă a comunei Ştefan cel Mare din judeţul Bacău şi se află la aproape 65 de kilometri distanţă de oraşul reşedinţă de judeţ.
