Locaşul de pe dealul liniştii

Bisericuţa în care intrăm astăzi se găseşte la Praja, în judeţul Bacău, fiind cel de-al patrulea locaş de lemn din întinsa comună a Motoşenilor la care facem popas. Ridicată la începutul veacului al XIX-lea, ctitoria păstrează un bogat inventar iconografic.

Ridicată la 1830, de obştea de atunci a satului, bisericuţa a rămas până astăzi locul în care se adună comunitatea. Pitit printre tăcutele coline tutovene, satul a îmbătrânit şi s-a împuţinat. Azi, doar 40 de familii mai însufleţesc aşezarea de la Praja. Tinerii au luat drumul străinătăţii, iar oamenii mai în putere s-au aciuat prin oraşele din apropiere, unde-şi pot câştiga mai lesne pâinea, şi se întorc în sat doar pentru concediul din vară. Bătrânii au rămas locului. Aici, între dealurile molcome, în preajma fântânilor cu cumpănă, pe haturile grădinilor, în liniştea dulce a bisericuţei de lemn, e viaţa lor toată. „Duminica, în medie, cam 15 enoriaşi ajung la biserică. Câteodată, când e viscol sau ploaie, chiar şi mai puţini. Satul e mic, îmbătrânit. Sunt mulţumit, totuşi, că am reuşit să renovăm bisericuţa, să poată rămâne în picioare şi de-acum înainte“, explică părintele paroh Ionuţ Corobană.

În privinţa vechimii locaşu-lui de lemn de la Praja există câteva variante. Astfel, în Anuarul Eparhiei Huşilor din anul 1934 se spune că bisericuţa ar fi fost ridicată la 1830. Acelaşi anuar menţiona cu doar câţiva ani mai târziu anul 1853 ca fiind cel care ar trebui luat în considerare în ceea ce priveşte datarea cu precizie a bisericii. Însă singura inscripţie ce face referire la un an este cea descoperită pe un clopot mic, păstrat şi acum în inventarul locaşului de lemn de la Praja, care pomeneşte anul 1810. Prin urmare, dacă am lua în considerare această variantă, ar însemna că bisericuţa ar fi fost ridicată la 1810, iar în 1830 şi 1853 ar fi avut loc doar anumite lucrări de reparaţie şi întreţinere. Ultimele intervenţii de refacere şi consolidare au avut loc în urmă cu trei ani, sub atenta îndrumare a părintelui paroh Ionuţ Corobană, biserica regăsindu-se pe lista monumentelor istorice de interes local din judeţul Bacău.

Stilul arhitectural

Biserica de lemn „Înălţarea Domnului“ de la Praja este construită din bârne zdravene, de stejar, cioplite numai din bardă, aşezate pe o talpă de stejar şi pe o temelie de piatră. Bârnele, dispuse orizontal, sunt încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“. La exterior, bârnele au fost tăbănuite cu scândură, cu ocazia primei reparaţii, aceasta fiind reînnoită în mai multe rânduri în decursul timpului.

Iniţial, acoperişul a fost de şindrilă. Din cauza greutăţii de a procura un astfel de material şi a lipsei meşterilor lemnari care să lucreze draniţa, acoperişul are astăzi o învelitoare de tablă.

Exteriorul nu oferă detalii arhitecturale spectaculoase, din cauza scândurilor care acoperă frumuseţea bârnelor. Cu toate acestea, este demn de reţinut faptul că bisericuţa de la Praja este singurul locaş de lemn cu abside dreptunghiulare din judeţul Bacău.

Interiorul şi podoabele sale

La interior, bârnele nu au fost acoperite cu scândură, ci doar vopsite, astfel că pot fi observate aproape toate detaliile arhitecturale: încheierea „în coadă de rândunică“, acolada delicat incizată „în unghie“ a peretelui despărţitor dintre naos şi pronaos, precum şi bolţile, ale căror calote despărţite de nervuri desenează geometrii şi volume numai de meşterii lemnari ştiute.

O parte dintre icoanele catapetesmei, pictate pe pânză, au fost schimbate cu altele noi, în 1975. Din iconostasul original se mai păstrează doar icoanele împărăteşti şi un registru din partea de jos.

Astăzi, din patrimoniul bisericii fac parte câteva icoane vechi, pictate pe lemn şi pânză, de o deosebită valoare. De asemenea, în inventarul bisericuţei de la Praja se găsesc şi mai multe cărţi bisericeşti vechi. „Avem un Tipic şi mai multe Mineie în chirilică, de secol XIX“, spune părintele Ionuţ Corobană. De asemenea, o splendidă piesă de patrimoniu este şi strana arhierească, păstrată la loc de cinste în bisericuţă.

Satul liniştii

Denumirea aşezării de la Praja, spun legendele, are rădăcini adânci în timp. Astfel, se spune că numele satului ar avea origine albaneză şi ar însemna „linişte“. Altă variantă susţine originea grecească a numelui Praja, care s-ar traduce în româneşte prin „blândeţe“. Nu se ştie care dintre variante e cea plauzibilă, dar este cert că ambele au o sămânţă de adevăr, traducând starea de pace şi de linişte pe care natura a ştiut a o zămisli pretutindeni.

Numele Praja ar fi desemnat la început toponimul dealului pe care, la începutul secolului al XIX-lea, s-a ridicat bisericuţa de lemn, de la numele acestuia fiind împrumutat apoi şi numele satului.

Din punct de vedere administrativ-teritorial, Praja se află în componenţa comunei Motoşeni din judeţul Bacău şi se află la circa 80 de kilometri distanţă de oraşul reşedinţă de judeţ.