Locaşul strămoşesc din Dumbrăveşti

Aşezată pe o coamă de deal, într-o zonă neasemuit de frumoasă a nordului Olteniei, ctitoria din veacul al XVIII-lea a preotului Constantin Panduru, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, rezistă timpului nu doar ca zidire, ci şi continuându-şi, fără oprire, misiunea duhovnicească.

Între localităţile judeţului Vâlcea, probabil Horezu este cea mai cunoscută turiştilor de pretutindeni datorită străvechiului centru de olărit de aici. La doar cinci kilometri de oraşul ceramicii se află comuna Tomşani. Se ajunge uşor în pitoreasca aşezare traversată de râurile Bistriţa şi Romani, parcurgând un drum pe serpentine croit între dealurile subcarpatice, printre case tradiţionale cu gospodării rânduite, livezi de pomi fructiferi şi grădini pline de flori. Drumul în sine până la Tomşani şi prin localitate e o adevărată desfătare pentru orăşeanul împovărat de griji, mai ales că aşezarea se numără printre cele mai vechi ale judeţului, cu o primă atestare documentară la 1536. Unul dintre satele comunei Tomşani, Foleştii de Sus, este încă şi mai timpuriu consemnat în hrisoave, la 1453.

Printre puţinele zone necolectivizate din judeţ, Tomşanul şi-a păstrat până astăzi un aspect arhaic al locuirii şi al vieţurii ce-i adaugă un plus de farmec. Aici sunt încă vii obiceiuri şi tradiţii venite din timpuri imemoriale, precum şi unele meşteşuguri tradiţionale, ca prelucrarea lemnului, confecţionarea şiţei, albinăritul. De asemenea, pe teritoriul comunei se află trei monumente istorice: Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din satul Foleştii de Jos, ctitorită la 1767, Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din satul Băltăţeni, ridicată la 1774 şi biserica de lemn „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, cea mai veche, din satul Dumbrăveşti, pe care o vom prezenta în continuare. L-am întâlnit la Dumbrăveşti pe părintele paroh Dumitru D. Diaconu, nepotul preotului Dumitru C. Diaconu, trecut la Domnul în 2008, în ziua de Paşte, chiar în Sfântul Altar, la vârsta de 99 de ani.

Poate ca în nici un alt loc, datele despre istoria unei biserici de lemn se păstrează nu în acte sau în pisanii, ci în memoria localnicilor. Părintele paroh Diaconu ştie de la bunicul său că micul locaş de închinare dăltuit în lemn, unde slujeşte astăzi, a fost construit în anul 1757 pe cheltuiala preotului Constantin Panduru, paroh la Foleştii de Jos, pentru mica comunitate de creştini din Dumbrăveni. Părintele Panduru a comandat execuţia locaşului unor meşteri din Cernişoara, comună aflată peste două dealuri de Tomşani. Aceştia au recoltat şi debitat lemnul într-o pădure de stejar, apoi au montat bisericuţa chiar în pădure, după care au demontat-o şi au transportat-o în care cu boi până la Dumbrăveni, unde au asamblat-o din nou, pe locul unde se află şi astăzi. Parte legendă, parte adevăr istoric, gestul ctitoririi se păstrează viu şi exemplar pentru doar cei 42 de locuitori, câţi mai are astăzi satul Dumbrăveni. Cum ne-a relatat părintele paroh, aici s-a slujit neîntrerupt, din 1757 şi până astăzi. Mai mult, în fiecare generaţie s-a găsit un creştin care să se îngrijească de acoperişul locaşului. În acte sunt menţionate două date când au avut loc lucrări de reparaţie şi tencuire a bisericii, respectiv anii 1893 şi 1928.

Casa lui Dumnezeu

Obişnuim să spunem, simbolic şi metaforic, că biserica e casa lui Dumnezeu. La Dumbrăveni, însă, prin arhitectura ei simplă dar plină de armonie, bisericuţa de lemn chiar se aseamănă unei case tradiţionale unde, păşind, simţi căldura şi ospitalitatea celor ce o locuiesc. Dumnezeu locuieşte cu siguranţă şi aici, fiindcă, situaţie aproape excepţională în zilele noastre, micul locaş de cult n-a rămas doar o piesă de muzeu sau, mult mai rău, un depozit pentru uneltele folosite la cimitir. El este iubit şi îngrijit de localnici. În curtea lui a fost recent construit un prăznicar pe ale cărui ferestre se văd, frumos rânduite, străchinile de lut în care se mănâncă la praznice.

Biserica, astăzi tencuită integral, interior şi exterior, se află pe coama unui deal, în cimitirul satului. Are plan simplu, în formă de navă şi e aşezată pe un soclu probabil iniţial din bolovani de râu, acum refăcut din ciment. Pridvorul îngust şi tăvănit se sprijină pe patru stîlpi graţios ciopliţi, cu bază şi capitel. Mici arcade sculptate cu motivul „coarnelor de berbec“ unesc între ei stâlpişorii. O scară de lemn, aflată pe latura de nord, conduce în turnul clopotniţă, de formă rotundă, de pe pronaos. Unicat şi prin aceasta, biserica de la Dumbrăveni are şi o a două turlă, pe naos, de formă pătrată. Acoperişul ei e confecţionat din şiţă.

Încăperile pronaosului şi naosului se află una în prelungirea celeilalte, fiind despărţite la interior printr-un perete plin, străpuns doar de golul prin care se trece din una în alta. Altarul de formă poligonală e decroşat faţă de naos. În timp ce pronaosul e şi el tăvănit, ca pridvorul, naosul e acoperit de o boltă semicilindrică sprijinită pe o singură coastă. La altar semibolta se susţine la rândul ei pe o coastă cu două nervuri înspre extremitatea de răsărit. Lumina pătrunde prin două ferstre lungi şi înguste aflate pe laturile de sud şi de nord ale locaşului.

Din cioplitura decorativă pe care o va fi avut iniţial biserica de lemn de la Dumbrăveni, realizată în tehnica tradiţională a îmbinărilor „în coadă de rândunică“, se mai văd astăzi doar cele patru perechi de cai ce împodobesc la exterior cosoroabele Sfântului Altar.

Pictura, oglindă a vechimii

Biserica de lemn cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ de la Dumbrăveni, judeţul Vâlcea, ascunde cu siguranţă multe taine sub stratul de tencuială interioară şi exterioară. Poate chiar o pisanie aflată, cine ştie?, pe timpanul dintre pronaos şi naos, poate multe alte urme de sculptură decorativă specifice zonei.

Mai puţin obişnuit e faptul că, deşi tencuit, posibil în veacul al XVIII-lea, locaşul n-a fost şi pictat, fiindcă, de obicei, îmbrăcarea pereţilor de lemn în strat de tencuială era însoţită de o zugrăvire care pecetluia un fel de a doua vârstă a bisericii. Se păstrează însă la Dumbrăveni vechiul iconostas, pictat în veacul al XIX-lea în doar două registre: cel al Sfinţilor Apostoli şi cel cu prăznicarele. Uşile împărăteşti păstrează, la rândul lor, scena Bunei Vestiri, zugrăvite în acelaşi veac de tranziţie.

Patru icoane împărăteşti, înfăţişându-i pe Mântuitorul Hristos, pe Maica Domnului, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva şi pe Sfântul Nicolae, sunt zugrăvite inspirat, tot în secolul al XIX-lea, în maniera pictorilor zonei. Ele au caracter popular, dar sunt realizate în culori vii, cu multă sinceritate şi se păstrează într-o bună stare de conservare.

Biserica de lemn din pitorescul sat Dumbrăveni stă ca o punte neclintită între istorie şi prezent, legându-i pe mărturisitorii creştini de atunci şi de acum prin legăturile tainice şi indestructibile ale rugăciunii neîncetate.