Omul, în biserică, adună în chipul său tainic chipul Domnului şi se înveşniceşte în lumina Lui. De aceea, bisericile îşi numără anii cu veacurile, şi nici funinginea lumânărilor, nici tina vremurilor aşternute pe aureolele sfinţilor nu umbresc izvorul de lumină ce preschimbă, ce îmbracă în demnitate şi frumos credincioşii. În biserică, oamenii devin mai buni. Adevăruri confirmate încă o dată în vechea biserică de la Grecii de Mijloc, un lăcaş de pe graniţa judeţelor Ialomiţa şi Ilfov, într-o zi de iarnă albastră, cu ger şi chiciură groasă, căzute din cer.
Satele de câmpie prind chip aparte în zilele geroase. Apar ca nişte năluci în orizont, cu detaliile creionate în tuşe străvezii, cu cer albastru pe fundal, luminate paradoxal ca-ntr-o zi de Cuptor.
Şi-n acest tablou îngheţat, singurul reper spre care îţi îndrepţi privirea este turla bisericii, conturată clar, ferm, ca o velă de corabie, strălucind în lumina de sticlă a dimineţii.
Aşa ne-au apărut şi nouă în faţă satul Grecii de Mijloc, din judeţul Ialomiţa, şi biserica lui, cu turla puţin aplecată, ca turnul din Pisa.
Aflasem de acest lăcaş de la un coleg şi ne-am grăbit să-i trecem pragul. Căci frumuseţea lui tăcută, istoria, viaţa actuală a parohiei în care slujeşte părintele Dănuţ Apostol, poveştile lui nerostite până acum sunt tot atâtea file de creştinism autentic adăugate la istoria fascinantă, necunoscută pe de-a-ntregul încă, a Bisericii strămoşeşti din sudul înviforât al ţării.
Istorie şi sfinţi cu aureole de lumină
Dumnezeu a rânduit ca Parohia Grecii de Jos, din care face parte şi filia Grecii de Mijloc, din Protopopiatul Urziceni, să fie aşezată atât în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, cât şi în Arhiepiscopia Bucureştilor, "topind" graniţa administrativă dintre cele două eparhii într-o unică slujire şi trăire duhovnicească.
Cum oamenii se înveşnicesc în biserică din lumina veşnică a Mântuitorului Hristos, la Grecii de Mijloc ne-am convins încă o dată de acest adevăr. Istoria vechii biserici, faptele credincioşilor, slujirea părintelui, toate mărturisesc acest lucru.
"Biserica noastră, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", nu dispune de un istoric complet. Din ce am aflat de prin arhive, ar fi ridicată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea (în anul 1574), de către familia boierilor greceni, fiind restaurată de domnitorul Constantin Racoviţă şi doamna sa, Sultana, pe la 1754, apoi pictată în 1763. Nu s-a păstrat nici o pisanie. Dintr-un ghid reiese că biserica a fost restaurată în 1954 de către pictorul Traian Trestioreanu, care i-a păstrat stilul arhitectural original", ne spune părintele Dănuţ Apostol.
Privim chipurile sfinţilor aliniaţi ca o armată din ceruri pe pereţii afumaţi ai lăcaşului. Aureolele lor în relief pulsează tainic, ca un quasar, lumină din lumina Mântuitorului. La fel, icoanele vechi, chipurile boierilor greceni, ctitorii bisericii, şi cele ale domnitorului Constantin Racoviţă şi doamnei Sultana (probabil), zugrăvite de o parte şi de alta a intrării, în interior. Afară, ancadramentele de piatră ale uşii şi ferestrelor, misteriosul mormânt de piatră, vechile cruci ale cimitirului şi fresca din pridvor, spălate de ploile verilor şi viscolele Crivăţului, adună spre a împărţi cealaltă lumină: cea care se vede şi este încorporată în materia amorfă.
Autorul picturii este necunoscut. Există însă pe spatele icoanei împărăteşti a Maicii Domnului o inscrispţie, "La 1854, luna lui septembrie, 8, făcută de Vasile Serafim Zugravul, preotul bisericii Petrache", care ne spune că icoanele catapetesmei ar putea data de atunci.
"Specific bisericii este turla-clopotniţă, singura de altfel ridicată deasupra pronaosului. Aceasta este originală, aşa cum apare şi în imaginea din secvenţa de frescă de deasupra uşii. Pe la jumătatea secolului trecut, a fost construită actuala clopotniţă, în care a fost mutat clopotul vechi şi pe care o folosim şi astăzi", povesteşte părintele Apostol.
Părintele Apostol şi Iancu, omul Bisericii
De loc din Bertea, judeţul Prahova, părintele Dănuţ Apostol a venit la Grecii de Mijloc în 1996. "Bunul Dumnezeu ne-a ajutat şi am rămas aici. Ne-am "lipit" de aceste locuri din vatra vechilor codri ai Vlăsiei, chiar dacă ne-au surprins viscolele violente şi verile toride de aici. Oamenii au fost foarte primitori, buni credincioşi, care, odată cu slujirea noastră, au început să vină din ce în ce mai mulţi la biserică. Ne bucură foarte mult prezenţa în număr mare a copiilor la slujbe. Când slujeşti într-un asemenea lăcaş, sigur că eşti fericit. În această biserică, misiunea mă apropie de trecut, dar mă "proiectează" şi în viitor.
Am iubit biserica de mic. Datorez însă foarte mult părintelui Văsi Nicolae, cel care m-a îndrumat şi de la care am învăţat lucruri esenţiale.
Dumnezeu ne-a trimis aici o persoană deosebită, care a ajuns om al Bisericii printr-o minune. Am să-i rostesc doar numele mic, respectându-i smerenia în care s-a îmbrăcat şi în care slujeşte fără să ceară altceva decât mila Domnului. Este vorba despre Iancu. Un fost comerciant care, aproape la fel ca în parabolele Mântuitorului, neinteresându-l nimic despre Dumnezeu, ajunge să îngenuncheze în faţa Lui.
Îndemnat de prieteni a intrat totuşi cândva într-o biserică pentru a "se plictisi" şi mai mult, cum spunea. Într-un an, de praznicul Izvorul Tămăduirii însă, Iancu a trăit o minune. A stat la slujbă, "plictisindu-se" din nou, căci nimic din trăirea duhovnicească nu-l mişca. Nu văzuse şi nu simţise nici preschimbarea apei în Agheasmă, cum spera. Şi acum urmează minunea: spunând că dacă acea apă cu adevărat se sfinţeşte, a cerut lui Dumnezeu să-l ajute să se lase de băutură şi de fumat şi a băut o cană cu Agheasmă. Rugăciunea i-a fost ascultată. Din acel moment, nu a mai putut să fumeze şi să bea alcool. Clipa aceea i-a răsucit viaţa, îndreptându-i-o pe calea mântuitoare a credinţei.
De atunci, Iancu este om al Bisericii. A învăţat singur muzica psaltică, devenind cântăreţul nostru de la strană, fără să pretindă ceva. În fiecare sărbătoare, în afară de catehezele pe care le facem cu copiii, vin la biserică şi oameni în vârstă să vizioneze filmele documentare despre credinţă, proiectate de el. Tot cu ajutorul lui, am organizat biblioteca din biserica nouă, ctitoria lui Adrian Zaharia, un om deosebit al locului, fost lider al Revoltei de la Braşov din 1987, plecat dramatic din lume, care este frecventată foarte des de credincioşi.
Împreună cu Iancu, am hotărât să slujim şi Vecernii în preajma sărbătorilor mari, aducând bucurie în inimile credincioşilor", ne mărturiseşte părintele.
Spre amiază am plecat de la Grecii de Mijloc, cine ştie, poate pe acelaşi drum legendar al sării ce ducea spre Dunăre, încălziţi şi luminaţi şi noi la inimă ceva mai mult decât arsura gerului de-afară. Doar orizontul stătea nemişcat, înfipt în turla bisericii vechi, înclinată spre cer şi rugăciune ca turnul din Pisa…
