Locul unde odihnesc Brătienii

Coborând dinspre Vila Florica, adică Muzeul Național Brătianu, din Ștefănești, Argeș, și făcând stânga doar preț de câteva zeci de metri, am ajuns la Schitul Florica, străjuit de Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, unde ne aștepta maica sta­reță Dionisia. Nu e o coinciden­ță de nume, căci schitul a fost ctitorit de Eleonora Brătianu, descendentă a ilustrei familii. Iar spațiul este nu doar o oază de liniște și spiritualitate, nu doar locul unde își dorm somnul de veci Brătienii, ci și un crâmpei din ceea ce a fost parcul dendrologic al acestora, cu specii rare de plante.

Există aici, între altele, un arbore ginkgo biloba și un fag canadian, alături de cactuși și flori, inclusiv un trandafir înflorit în ianuarie! A existat și un foarte rar arbore de lalele, dar s-a uscat nu demult.
Maica stareță ne-a încredințat mai întâi maicii Irina, fostă profesoară de franceză la Colegiul Națio­nal „Zinca Golescu” din Pitești, să ne prezinte biserica și mai ales cripta ei. Ca un veritabil ghid turistic, aceasta ne-a oferit un mare volum de informații - nu cred să existe vreun detaliu al istoriei familiei Brătianu sau al locurilor pe care să nu-l cunoască!

Biserica a fost ridicată în 1912, a fost sfințită de Patriarhul Miron Cristea și adăpostește cavoul familiei Brătianu. Și aici, ca și în primul loc de înmormântare de pe dealul cona­cului, așa cum lăsase cu limbă de moarte, Ion C. Brătianu o are alături, în masivul sicriu de granit negru, pe întâia sa născută, Florica, stinsă din viață la vârsta de doar 3 ani. Alături este sicriul fiului său Ionel, artizanul Marii Uniri de la 1918, care a murit în 1927 în mod neaș­teptat și puțin suspect. În stânga și în dreapta celor două sarcofage - cum li se mai spune - se află pe perete patru plăci pomenind cele patru surori, în afară de Florica, chiar dacă ele nu sunt înmormântate aici, ci în cavourile soților: Maria, mama poetului Ion Pillat (din familia lor trăiește Monica Pillat); Sabina, cea mai mare dintre ele, căsătorită cu doctorul Cantacuzino și autoare a unor memorii amănun­țite despre familie (decedată la 23 august 1944, corpul ei a zăcut o săptămână în casă din cauza evenimentelor); Tatiana și Caliopia (Pia), botezată după mama ei și al cărei mormânt a rămas necunoscut.

Lumea nu vine, ne spune maica Irina, pe sistemul „dacă tot am ajuns aici, hai să intrăm”, oamenii chiar sunt interesați și nu lipsesc surprizele - cum ar fi un vizitator din Plo­iești care le-a dezvăluit măicuțelor că are ediția princeps a memoriilor Sabinei Cantacuzino! „Au început să se mai trezească românii și să-și aprecieze marii oameni ai istoriei”, spune gazda noastră.

În cripta din dreapta - din păcate serios afectată de infiltrațiile apei - odihnesc alți membri ai familiei: soția lui Ion C. Brătianu, fiica boierului Pleșoianu; Vintilă Brătianu și fiul lui, purtând același nume; Constantin Dinu Brătianu, care a fost închis la Sighet, la 84 de ani, și a mu­rit trei luni mai târziu; istoricul Gheorghe Brătianu, aruncat și el în pușcărie. Bolnav grav, i s-a promis tra­tament medical cu con­diția să declare în scris că Basarabia ar fi pământ rusesc. A refuzat și a murit.

Nu în ultimul rând, se găsesc aici rămășițele pământești ale soției lui Dan Gheorghe Brătianu, Eleonora, plecată la Domnul în 2011, cea care a dorit din răsputeri și a făcut tot posibilul să se înființeze aici Schitul Florica în memoria soțului ei, care murise acar la calea ferată, deși avea studii universitare la Paris...

Renașterea unei biserici

Urcăm în biserică, despre care aflăm că a fost placată cu piatră de Albești, Muscel. Pictura exterioară este cea originală, ca și lemnăria și feroneria, inclusiv uriașa cheie cu care se încuie și descuie lăcașul de cult. Și catapeteasma este cea originală, din lemn de cireș, ca și scaunele. Biserica nu a avut niciodată picturi murale interioare, pentru că după moartea neașteptată a lui Ionel Brătianu lucrurile nu s-au mai legat conform planurilor sale.

Deși gândită ca o capelă de familie, biserica este destul de încăpătoare. La Sfânta Liturghie sau la hram intră până la 70 de cre­din­cioși. Anul acesta, de Sfântul Ioan, maica stareță „s-a întrecut pe sine, a făcut peste 400 de pachete!”, să nu rămână care cumva fără! „Merită să reveniți într-o duminică”, ne spune maica, „atunci când e lumea la biserică. Avem o comunitate frumoasă! Biserica e plină duminica și sunt mulți copii, care se mai joacă pe-afară, mai intră la slujbă...” Slujește aici părintele Gheorghe Toma, dar și preoți onorifici, Sfânta Liturghie fiind zilnică.

În biserică se află o icoană cu părticele din moaștele sfinților mucenici militari de la Durostorum, alături de un fragment din papucelul Sfântului Gherasim de Kefalonia și un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, „pe care îl iubesc și-l prețuiesc toți creștinii, că altfel nu s-ar face cozile acelea lungi la ziua sfântului!”

Visul ctitorilor s-a împlinit

Schitul Florica, ne spune maica stareță Dionisia, a luat ființă în 2008 la rugămintea Eleonorei Brătianu, nora lui Dinu Brătianu, care a dorit „să continue visul ctitorilor de a fi aici un loc de rugăciune”. Donația o făcuse încă din 2004, către Episcopia Argeşului şi Muscelului, când i-a despăgubit pe ceilalți patru moștenitori ai familiei. IPS Părinte Arhiepiscop Calinic a dat binecuvântarea să fie aici o mănăstire de maici, după ce anterior era un loc pustiu, clădirea era o ruină, iar biserica, pe atunci singura din Ştefăneşti, abia dacă mai funcționa. Când s-a făcut schitul, la început veneau doi-trei oameni, dar „a fost un început frumos”, spune stareța zâmbind, și adaugă: „Sfântul Ioan Botezătorul ne-a ajutat!”

Statutul juridic al bisericii a fost multă vreme neclar, nu aparținea nici Arhiepiscopiei, nici Primăriei. Schitul a făcut demersuri peste tot - la Consiliul Județean, la Prefectură - și până la urmă a apelat la instanță. În decembrie 2021, biserica a fost în sfârșit atribuită Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, după care au mai fost însă multe hârtii de rezolvat până când „acum, slavă lui Dumnezeu, e totul în regulă, e a Bisericii Ortodoxe și se poate renova, căci, ați văzut, are mare nevoie de renovare”.

Sunt la schit șase măicuțe, care se ocupă de toate treburile. În afară de cele sfinte, o monahie pictează icoane, se fac aici vase de ceramică și produse de patiserie, cozonacii fiind celebri în zonă.

Punte spirituală între România și Macedonia

Povestea maicii starețe Dionisia e emoționantă. Părintele macedonean Naum (azi Mitropolit de Strumica), de la Sfântul Munte, hirotonit de IPS Părinte Calinic la Curtea de Argeș, a reînnoit monahismul în Macedonia, ținând o legătură strânsă între cele două țări, inclusiv prin trimiterea de tineri aici. „Așa m-am cunoscut în 1997 cu o fată, Sara, care m-a invitat acolo, în Strumica. Au biserici foarte frumoase și foarte vechi, începând din secolele IV-VI, biserici de piatră, care s-au păstrat bine. Trebuie spus că la 1600 centrul Ortodoxiei era în Macedonia, la Ohrida, oraș de coastă care avea 365 de bisericuțe, fiecare purtând numele unui sfânt, sfântul zilei, deși localitatea nu e mai mare ca Piteștiul”.

A intrat în monahism în Macedonia, la mănăstirea din Veliusa, lângă Strumica, închinată Maicii Domnului Mult Milostiva, și a rămas acolo zece ani, învățând limba și venind în România aproape an de an, până când IPS Părinte Calinic a chemat-o să fie stareță la nou-înființatul Schit Florica.

Cum a fost despărțirea de Macedonia? „Foarte grea”, oftează mai­ca stareță, „căci te naști duhov­nicește acolo unde intri în monahism, dar slavă lui Dumnezeu că, prin ascultare, îndatoririle noastre de aici le vezi ca o bucurie. Bucuria de a fi soldat al lui Hristos, oriunde”.

De altfel, a păstrat legăturile cu cei din Macedonia, pe care îi vizitează când poate, după cum și cei de acolo vin aici.

Am plecat de la Schitul Florica siguri că și noi vom reveni aici. Maica stareță ne-a condus până la poartă, iar din curte parcă ne privea trandafirul...