Locul unde prind luciu şi contur obiectele de cult

La ieşirea din Bucureşti, pe drumul ce duce spre Olteniţa, în vecinătatea oraşului Popeşti-Leordeni, se află atelierele Patriarhiei Române. Aici se confecţionează aproape toate obiectele bisericeşti întrebuinţate în cultul ortodox: de la sfinte potire, cădelniţe, icoane, până la cristelniţe, iconostase şi străni. Din dorinţa de a afla mai multe despre acest sector al Patriarhiei, am poposit aici într-o dimineaţă de mai. De la părintele consilier Radu Boraciu am aflat istoria atelierelor şi am cunoscut activităţile desfăşurate astăzi în cadrul acestui sector al Administraţiei Patriarhale.

Locaşul de cult, biserica, cu toate cele pe care le cuprinde, se cuvine a fi locul care ne înlesneşte apropierea de Dumnezeu, aşa după cum spunea părintele profesor Constantin Coman cu ceva timp în urmă, în revista „Vestitorul Ortodoxiei”: „În biserică, nu trebuie să vedem chipul acesta al lumii şi al nostru, pe care-l vedem tot timpul afară la lumina zilei, ci chipul nostru şi al lumii care nu se vede la lumina zilei, ci la altă lumină, care nu se vede în afară, ci înlăuntru, care nu este accesibil vederii exterioare, ci vederii lăuntrice”.

„Ale Tale, dintru ale Tale...”

Arhitectura bisericii, pictura, sfintele vase, totul trebuie să ne vorbească despre o altă realitate decât cea cotidiană, trebuie să ne vorbească despre împărăţia lui Dumnezeu şi să ne cheme la împărtăşirea de această împărăţie. Cunoscând că lui Dumnezeu se cuvine să-i dăruiască tot ceea ce este mai bun din rodul muncii lor, încă din cele mai vechi timpuri, meşterii talentaţi s-au străduit să lucreze cele mai frumoase obiecte de cult. Dacă privim la istoria Bisericii noastre, descoperim de la începuturi preocuparea pentru frumosul bisericesc: în mănăstiri se lucrau epitrahile, antimise, epitafe brodate. Erau lucrate şi atunci, ca şi astăzi, în ateliere speciale de argintărie, unde se confecţionau vase liturgice, se sculpta mobilierul pentru lăcaşurile de cult. Cele mai vechi piese sculptate în lemn, care s-au păstrat până la noi, sunt uşile paraclisului de la Snagov (1453).

Cum au luat fiinţă atelierele Patriarhiei

Atelierele de astăzi ale Patriarhiei, în mod evident, îşi află rădăcinile în strădaniile de secole ale monahilor. Îşi datorează însă existenţa vrednicului de pomenire patriarh Justinian care, chiar din anul în care a devenit întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, a acordat o atenţie deosebită şi sectoarelor specializate în confecţionarea obiectelor de cult. Argumentul folosit de patriarhul Justinian în faţa autorităţilor comuniste ale vremii, pentru organizarea şi susţinerea atelierelor, a fost „pregătirea artistică şi tehnică a monahilor tineri talentaţi, în vederea reînvierii vieţii şi activităţii artistice din mănăstiri”. Lucrătorii nu erau însă numai monahi, chiar dacă în 1953, de pildă, aceştia reprezentau două treimi din muncitori.

În atelierele Patriarhiei şi-au găsit un loc de muncă nu numai monahi şi preoţi basarabeni, refugiaţi în 1940 - meşteri pricepuţi, de altfel, în realizarea obiectelor de cult -, ci şi laici care, persecutaţi de regimul comunist, nu puteau fi angajaţi în altă parte. Pe aceştia, patriarhul Justinian i-a primit, iar ei, la rândul lor, i-au răsplătit cu multă dărnicie şi dăruire bunătatea. De pildă, Otilia Oteteleşeanu, specialistă în arta emailului, a lucrat, printre altele, cele patru icoane împărăteşti ale Catedralei patriarhale.

Între Mănăstirea Antim şi Schitul Maicilor

La început, atelierele şi-au desfăşurat activitatea la Mănăstirea Antim. Se executa acolo o gamă variată de obiecte liturgice. Exista atelier de obiecte bisericeşti, din metale, unde se confecţionau potire, discuri, steluţe, Evanghelii îmbrăcate, cruci pentru binecuvântare, chivote, sfeşnice, cădelniţe, policandre, icoane îmbrăcate în metal, cruci de piept. Mai era un atelier de emailat, unul de tâmplărie-sculptură pentru lucrări de mobilier bisericesc, unde se sculptau catapetesme, strane obişnuite şi strane arhiereşti. De asemenea, exista un atelier de ţesătorie, unde se produceau stofe pentru veşminte preoţeşti. În atelierul de pictură, luau naştere steaguri, epitafuri, icoane pentru catapeteasmă, icoane praznicare, icoane împărăteşti; atelier de turnătorie policandre, sfeşnice şi multe altele. La mănăstirea Plumbuita se afla atelierul de turnat clopote.

Spaţiul de la Mănăstirea Antim era însă insuficient, ceea ce l-a determinat pe patriarhul Justinian să caute unul mai generos. S-a oprit asupra Schitului Maicilor. Locul nu a fost ales întâmplător: complexul mănăstiresc de la Schitul Maicilor, a cărui arhitectură, în stil brâncovenesc, era deosebit de frumoasă, data din 1726. Exista însă pericolul de a fi preluată de statul comunist. Aflând de această intenţie, patriarhul Justinian a mutat atelierele de la Antim la Schitul Maicilor, într-o singură noapte. Înaltpreasfinţitul Bartolomeu Anania, martor al acestui eveniment, povesteşte: „În preajma mutării, (patriarhul) a avut informaţia că securitatea vrea să pună mâna pe clădire şi, odată ocupată, să nu o mai vadă înapoi. (...) Patriarhul Justinian a dat ordin ca într-o singură noapte toate atelierele cu toate maşinile şi utilajele să fie mutate din subsolurile Mănăstirii Antim în noile clădiri, la Schitul Maicilor; iar el n-a dormit toată noaptea şi, cu bastonul în mână, a făcut drumul între aceste două puncte, supraveghind personal mutarea atelierelor. A ordonat lucrătorilor: «Mâine dimineaţă toate maşinile merg! Semnaţi ordinea de prezenţă!» Pusă în faţa faptului împlinit, puterea a trebuit să se retragă.”

În vara anului 1982, activitatea de la Schitul Maicilor a luat sfârşit, întrucât pe locul complexului mănăstiresc urma să se ridice Casa Poporului. Graţie inginerului Eugen Iordăchescu, la acea vreme directorul tehnic al Institutului Proiect Bucureşti, biserica mănăstirii a fost translată - fiind prima biserică din Bucureşti salvată în felul acesta. În schimb, chiliile în care îşi desfăşurau activitatea atelierele Patriarhiei au fost demolate. Autorităţile de atunci promiseseră refacerea întregului complex, pe locul unde urma să fie reaşezată biserica. Promisiunea nu s-a materializat niciodată.

În acelaşi timp, pe un teren aparţinând Patriarhiei, la Popeşti-Leordeni, s-a pus piatra de temelie pentru clădirea care urma să adăpostească atelierele. S-au ocupat de proiect inginerul Eugen Iordăchescu şi părintele consilier Constantin Bădescu.

De la Schitul Maicilor, atelierele au fost mutate într-o clădire care aparţinea ICRAL-ului, din cartierul Văcăreşti. Aici au rămas vreo trei ani, până când şi zona respectivă a intrat în resistematizare. A fost atunci un moment de cumpănă: se punea problema închiderii atelierelor până la finalizarea clădirii de la Popeşti-Leordeni. Lucrătorii nu au fost însă de acord cu aceasta, motivând că dacă se vor închide, chiar şi pentru un timp scurt, vor rămâne închise pentru totdeauna. S-a găsit atunci soluţia de a fi mutate la Mănăstirea Plumbuita, unde exista deja turnătoria de clopote.

Un nou început la Popeşti-Leordeni

Din 1994, atelierele funcţionează în clădirea de la Popeşti-Leordeni, având şi două secţii la Mănăstirea Ţigăneşti, unde se ţes stofele pentru veşmintele liturgice, şi la Mănăstirea Pasărea, unde există ateliere de croitorie şi emailare. La Popeşti-Leordeni sunt secţii de pictură, sculptură şi tâmplărie, turnătorie clopote, cizelură (sculptură în metal) şi ajustură. Aici se pictează epitafuri, steaguri, icoane împărăteşti, icoane praznicare, se recondiţionează icoane de catapeteasmă, se sculptează catapetesme, iconostase, strane, se lucrează potire, candele, sfeşnice împărăteşti, cristelniţe. Toate acestea însă cu eforturi foarte mari.

Lipsă acută de meşteri

Dacă înainte de 1989 dificultăţile veneau din procurarea materiei prime, acum greutăţile sunt de altă natură. Mai întâi, în anii â90, mulţi dintre meseriaşi, în căutarea de salarii mai mari, s-au îndreptat către alte instituţii similare sau către firme cu alt profil. De exemplu, printre lucrătorii de la Monetăria Statului se află şi foşti angajaţi ai Patriarhiei. Apoi, desfiinţându-se şcolile profesionale, au fost puţini cei cu specializare, dornici să se angajeze. Dar şi aşa, un absolvent de şcoală profesională are nevoie o perioadă de ucenicie, pentru a învăţa procedeul confecţionării obiectelor de cult. „Nu poţi să iei un lăcătuş mecanic şi să-l pui să lucreze candele, icoane, sfeşnice, Evanghelii”, spunea părintele consilier Radu Boraciu. În fine, scumpirea materiei prime şi concurenţa altor firme care aduc obiecte similare din străinătate reprezintă o mare provocare pentru atelierele Patriarhiei Române. În faţa concurenţei, părintele consilier are un răspuns: „Am făcut dovada că obiectele noastre rezistă mai mult în timp. Este ştiut că astăzi se face comerţ pe latura de jos a preţurilor: preoţii sau credincioşii cumpără de cele mai multe ori obiecte plăcute, lucioase, dar care nu sunt aurite şi nu rezistă mult în timp. De aceea, după o perioadă scurtă de folosire, este nevoie de aurire, şi atunci apelează la noi. Între timp, s-au mai convins şi oamenii de calitatea produselor noastre”.

În atelierele Patriarhiei lucrează astăzi 141 de angajaţi: 61 la Popeşti-Leordeni, 35 la Ţigăneşti şi 45 la Pasărea.

Mănăstirea „Duminica Sfinţilor Români”

A meşteşugi obiecte destinate cultului nu este o treabă ca oricare alta. Nu este suficientă numai măiestria, fineţea, ci şi gândul la Dumnezeu, la conştientizarea faptului că faci ceva care va fi folosit pentru slujirea lui Dumnezeu. De aceea, atmosfera pe care o imprimă unui loc o mănăstire poate fi de ajutor celor care se ostenesc acolo.

În anul 2003, la iniţiativa şi prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, în incinta atelierelor de la Popeşti-Leordeni, a început construcţia bisericii Mănăstirii cu hramul „Duminica Sfinţilor Români”. Arhitectura, pictura şi sculptura interioară şi exterioară ale bisericii sunt concepute în stilul brâncovenesc. Lăcaşul, în formă de cruce, are o lungime de 31,5 m, lăţime de 8,65 m şi înălţime, la turla principală, de 31,5 m. La demisol se află paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului”. Afară, în latura sudică a incintei, este corpul de chilii pentru monahi. Sfinţirea bisericii a avut loc la 29 octombrie 2006. Mănăstirea „Duminica Sfinţilor Români” s-a dorit a fi continuatoarea a ceea ce a fost Schitul Maicilor, după cum sublinia patriarhul Teoctist: „Prin înălţarea bisericii şi a mănăstirii închinate Duminicii Sfinţilor Români, precum şi a unui corp de chilii pentru monahi în incinta Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, a înviat, prin harul lui Dumnezeu, ctitoria din jurul bisericii Schitul Maicilor a fericitului întru pomenire patriarh Justinian, demolată în 1982”.

Mănăstirea de la Popeşti-Leordeni are şase vieţuitori, sub conducerea părintelui protosinghel Lazăr Nan.

▲ Lucrări reprezentative ieşite din atelierele Patriarhiei

În atelierele Patriarhiei s-au sculptat biblioteca patriarhală din sala Sfântului Sinod, lambriurile din Palatul Patriarhal, catapeteasma traforată de la Biserica „Sfântul Spiridon” Vechi din Bucureşti. Tot aici s-a lucrat catapeteasma aşezământului românesc de la Ierihon şi cea a bisericii mitropolitane din Nürnberg şi s-au recondiţionat stranele Mănăstirii Antim. Cel mai mare clopot a fost turnat la Mănăstirea Plumbuita: are 1.200 kg şi este în funcţiune la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti.

▲ De la „Vulcan”, la obiecte de cult

Părintele Radu Boraciu, care conduce în prezent Sectorul Institutul Biblic - ateliere, lucrează aici din 1973. S-a născut în anul 1950 în localitatea Ciocârlia, judeţul Ilfov. Tatăl său, cântăreţ bisericesc, şi-a dorit ca fiul său să ajungă preot. A absolvit, în 1968, Şcoala Postliceală „Vulcan” din Bucureşti, iar în 1978 Şcoala de Artă Populară, secţia pictură. A ucenicit pe lângă marii meşteri. A învăţat procedeul de aurire, de argintare, de emailare, pictura în email, gravură, ţintuire pietre preţioase, prelucrarea aurului şi argintului. A fost pe rând: meseriaş, şef de brigadă, normator, director tehnic, iar în prezent consilier patriarhal. Chiar dacă acum munca sa este cea de coordonare a activităţii sectorului, în momentele de linişte merge la bancul său de lucru, pe care l-a păstrat, şi execută diferite lucrări: gravură, ţintuire pietre, traforare, perforare. În 1997 a absolvit Facultatea de Teologie din Piteşti. Slujeşte la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Bariera Vergului.