Locul unde surâsul copiilor este acasă

Realizarea unui aşezământ pentru copiii defavorizaţi sub aripa Bisericii a fost în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor un proiect la care au participat şi autorităţile de stat centrale şi judeţene. Sistemul instituţionalizat este astfel depăşit, copiii din plasament beneficiind, la împlinirea majoratului, de garsoniere şi apartamente. Acesta este Aşezământul de copii "Sfântul Ierarh Leontie", al Mănăstirii Bogdana, din Rădăuţi, amplasat pe o suprafaţă de trei hectare şi jumătate, ca un pastel bucovinean zugrăvit cu acuarela rugăciunii ctitorilor săi inimoşi.

În timp ce telefoanele nu încetau să zbârnâie, şi asta chiar în zori de zi, am început convorbirea cu părintele arhimandrit Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, care ne-a zugrăvit preistoria acestui gând binecuvântat al construirii unui aşezământ social pentru orfani şi copii defavorizaţi: "La poarta mănăstirii noastre bate multă lume, după cum vedeţi. Nu de mult ne căutau şi numeroşi copii ai nimănui, ca să cerşească, fie vară, fie iarnă, "cu timp şi fără timp". Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ne îndemnase încă din anii 1998-1999 să ne aplecăm cu mai multă grijă spre nevoile copiilor necăjiţi. Astfel că ne-am hotărât să demarăm proiectul de a construi un aşezământ destinat orfanilor şi copiilor din familii defavorizate. În acelaşi timp s-a ivit şi un sponsor binevoitor, prin a cărui contribuţie substanţială a devenit posibilă materializarea proiectului. În duhul discreţiei şi al tainei Ortodoxiei, binefăcătorul nostru doreşte să rămână anonim".

Protocol încheiat între Biserică şi Stat

"Astfel, încă din 2001 cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, proiectul noului aşezământ a fost trimis, spre aprobare, Guvernului României. Recepţia proiectului s-a bucurat de un deosebit interes, mai ales că era în ţară comisarul european pentru integrare Emma Nicholson, care avertiza România că nu va fi acceptată în Uniunea Europeană din cauza neglijenţei faţă de copiii orfani. În acest context, statul român şi-a dat acordul la realizarea unui aşezământ de copii, sub patronajul Bisericii. Cu banii primiţi din partea statului, cu ajutorul sponsorului, dar şi cu "bănuţul văduvei" am putut începe lucrările de execuţie a aşezământului. La un moment dat însă, pe fondul lipsei de finanţe şi al unei colaborări deficitare cu autorităţile, lucrările s-au blocat. Abia din anul 2010 am putut relua colaborarea cu Consiliul Judeţean Suceava, datorită inimilor deschise ale unor oameni. Această colaborare s-a concretizat prin încheierea unui "protocol" între Mănăstirea Bogdana şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava", a menţionat părintele Iustin Dragomir.

Conform "protocolului", statul va asigura 9% din fondurile necesare continuării şi finalizării proiectului. Chiar dacă restul de 91% din cheltuieli vor fi susţinute de Mănăstirea Bogdana, acest "protocol" este unul din cele mai importante încheiate între Biserică şi Stat în România. "Protocolul este încă în derulare, în primul semestru al acestui an fiindu-ne alocate fonduri în valoare de 700.000 de lei, care vor fi suplimentate cu o tranşă de încă 200.000 de lei până la finele anului. Sperăm ca, până în toamna anului viitor, când preconizăm definitivarea întregului complex şi a unui aşezământ de maici, contribuţia statului să urce până la 10%-15% din totalul cheltuielilor. Numai autorizaţiile de construcţie ne-au costat 700 milioane de lei vechi."

Autorizat după toate normele europene, spre deosebire de orice alt centru de plasament din ţară şi chiar străinătate, Aşezământul de copii "Sfântul Ierarh Leontie" pune la dispoziţia tinerilor garsoniere şi apartamente în care pot locui şi după împlinirea majoratului. Vor fi sprijiniţi cei care doresc să urmeze studii superioare, să înveţe o meserie ca să se angajeze, poate, ulterior chiar în cadrul aşezământului, şi cei care îşi vor întemeia familii.

Părintele diacon Iustin Tănase, directorul Fundaţiei "Sfinţii Ierarhi Leontie şi Teodosie", evidenţiază, de asemenea, oportunităţile oferite tinerilor: "Le vom asigura cursuri de limbi străine, de pian şi muzică, îi vom înscrie şi la cluburi sportive. Copiii vor avea posibilitatea să înveţe şi o meserie în atelierele noastre sau să deprindă ceva cunoştinţe şi abilităţi în domeniile agricol şi zootehnic. Ei vor putea rămâne în garsoniere sau apartamente până îşi vor câştiga independenţa faţă de sistem. După aceea vor elibera aceste spaţii pentru cei care vin din urmă. Avem în Rădăuţi şi un număr de apartamente donate Mănăstirii Bogdana de bătrâni care nu au pe nimeni. Dacă tinerii sunt hotărâţi să rămână în Rădăuţi şi se dovedesc serioşi, asumându-şi îngrijirea acestor bătrâni, cu toată responsabilitatea, în timp ar putea deveni şi proprietarii unei locuinţe. Sperăm ca astfel să putem integra cât mai mulţi copii în societate".

Necesitatea unei biserici a aşezământului

După cum explica şi Vasile Cruţ, asistentul social al aşezământului, "se urmăreşte reintegrarea copiilor în familia de origine, în familia lărgită (rude până la gradul al IV-lea) şi în societate; scopul este reintegrarea copiilor, acolo unde aceştia au familii sau rude. Necesitatea anchetelor sociale este dată şi de faptul că familiile respective se pot redresa în timp, dar să ascundă acest fapt, pentru ca să profite copilul. Sunt condiţii deosebite de care nu beneficiază nici majoritatea angajaţilor noştri: internet, televizor, baie modernă, gaze, apă curentă etc. Pe de altă parte, este posibil ca familiile redresate să vrea să îşi ia copilul înapoi, dar acesta să refuze să se întoarcă, pentru că aici vor fi permanent condiţii mai bune decât într-o casă obişnuită".

Având în vedere atât integrarea socială a copiilor, cât şi nevoile lor spirituale, în centrul aşezământului a fost zidită o biserică cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului". Pictura, deosebit de frumoasă, realizată de Alexandru Mateiaş, între anii 2005 şi 2008, zugrăveşte spiritul ctitorilor ei, iubirea şi rigoarea lor. Scopul construirii acestui lăcaş a fost dublu, întâi era nevoie de o biserică de parohie, care să deservească trei cartiere din localităţile: Rădăuţi, Marginea şi Milişăuţi. În al doilea rând, s-a construit acest lăcaş pentru ca să aibă şi copiii un loc de rugăciune al lor, iar venirea credincioşilor din împrejurimi la biserică să contribuie la integrarea acestora în societate. Biserica, sfinţită din 2009, are ca paroh pe părintele Emanuel Rădăşan, format, de timpuriu, în "laboratorul" duhovnicesc al Mănăstirii Bogdana.

"Necazul nu are religie…"

Aşezământul este deschis copiilor, indiferent de cultul religios de care aparţin. De altfel, înainte de a veni la aşezământul de la Bogdana, copiii au avut posibilitatea să îşi exprime opţiunea în faţa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava. "Copiii ajung la noi prin hotărâre judecătorească. Nu facem discriminare religioasă, nu respingem nici un copil care alege să vină la noi. Necazul nu are religie", a specificat părintele stareţ. Copiii provin din toate centrele de plasament ale judeţului Suceava şi de la asistenţii maternali cărora le-au fost încredinţaţi.

"În cazul copiilor de alte religii sau culte nu se va face prozelitism, ci se va lucra doar la partea morală", a subliniat şi asistentul social al centrului, Vasile Cruţ. Aceşti copii provin din familii defavorizate şi cu mulţi copii, în care educaţia religioasă a fost neglijată. Astfel, putem întâlni copii sub 14 ani care au fost racolaţi de diverse grupări sectare. "Biserica nu va face prozelitism, dar vor fi organizate cateheze pentru a putea copiii să cunoască adevărul de credinţă ortodox. Este oferită astfel posibilitatea de opţiune religioasă, pe care nu toţi au avut-o, de a cunoaşte adevărul şi, după aceea, de a lua o decizie responsabilă în privinţa apartenenţei lor religioase. Biserica le dă copiilor posibilitatea să fie educaţi sub aripa ei. Se vor bucura de toată dragostea noastră, dar este nevoie şi de disciplină şi program."

Băiatul cu fluturele

Ştefan Morar, un băiat care în curând va împlini 15 ani, a început să îmi povestească viaţa lui. Provine dintr-o familie cu 12 copii. De la vârsta de 10 ani până acum a fost într-un centru de plasament din Humor. Toţi fraţii şi toate surorile lui sunt la casa lor, el fiind cel mai mic membru din familie. Din cauza condiţiilor neprielnice de locuit, asistenţa socială s-a sesizat şi, astfel, băiatul a fost dat în plasament. "Am tată de-al doilea, primul a avut o greutate pe cap şi s-a spânzurat", ne mărturiseşte băiatul cu o durere care pe chipul lui s-a transformat de acum în compasiune.

În acelaşi timp, un fluture cu aripi imense, cât o palmă de om, se aşeză pe un trandafir din spatele nostru. "Ia uite un fluture slăbit, n-a mâncat nimic!", remarcă Ştefan. Nu se miră ce mare este fluturele, cum ar fi reacţionat orice alt copil. El observă doar că fluturele pare slăbit şi nemâncat. M-am uitat îndeaproape şi am observat craniul desenat pe partea dorsală a insectei, era fluturele "cap-de-mort". Dramaturgul suedez August Strindberg nota în "Inferno" că acest fluture scoate un strigăt plângător când este neliniştit şi că anunţă moartea în mai multe tradiţii culturale. Bernadin de Sain Pierre consemna şi el că acest fluture mai este numit "Au", din cauza cântecului său de durere care se face auzit.

Asemenea acestor fluturi, plânsul copiilor necăjiţi anunţă şi denunţă moartea noastră interioară, lipsa dragostei şi a purtării de grijă faţă de ei. Băiatul nostru, privind cu compasiune la fluturele pe care îl luă în palmă, se pronunţă: "Un fluture care trebuie să aibă viaţă". Într-adevăr, este un fluture care trebuie să aibă viaţă, aşa cum ei, copiii nimănui, trebuie să aibă viaţă şi după împlinirea majoratului, aşa cum noi toţi "trebuie" să trăim şi după moartea fizică şi să câştigăm viaţă veşnică.

"Nu prea îmi place şcoala, dar îmi place să muncesc, să strâng fân, să am grijă de animale. După ce împlinesc 18 ani vreau să conduc TIR-uri", îmi spune cu sinceritate Ştefan, în timp ce se întoarse la fluturele în jurul căruia se adunaseră mai mulţi copii ca să îl mângâie şi să îl aşeze pe altă floare.

Trei fraţi şi idealurile lor

Darurile sunt felurite. Lui Ştefan îi place munca, însă fraţii Iulian, David şi Eva Luceac vor toţi să urmeze o facultate. Cei trei tineri provin dintr-o familie cu şapte copii. În urmă cu mai mult timp, părinţii lor au rămas pe drumuri cu copiii. Ei trei, fiind mai mici, au fost daţi în plasament la centrul din Dorneşti, începând cu anul 1998 până la desfiinţarea acestuia, în 2005. De atunci, copiii au fost transferaţi la centrul din Bistriţa. Cei trei fraţi au optat să vină la aşezământul din Rădăuţi pentru a fi mai aproape de familie. "În prezent, părinţii noştri beneficiază de o locuinţă socială, ne spune Iulian, fratele mai mare, în vârstă de 17 ani, unde o cresc şi pe cea mai mică şi nouă membră a familiei noastre. Un frate mai mare de-al nostru a lucrat chiar aici, la aşezământ. Sperăm cu toţii să urmăm o facultate, eu aş vrea să devin inginer în construcţii sau arhitect." David visează la o specializare în domeniul informatic, dar Eva încă nu s-a decis. "Îmi place beletristica, dar şi să desenez sau să pictez. Am fost un pic tristă când am venit, pentru că mă obişnuisem acolo, dar acum sunt ok. Fraţii mei urmează liceul industrial, dar eu sunt la Colegiul "Andronic Motrescu". Sper să mă pot transfera ca să fim împreună la aceeaşi şcoală", spune fata cu o expresie nostalgică.

Viaţa între imprevizibil şi niciodată destul

"Momentul venirii copiilor iscă şi probleme care nu pot fi anticipate, oricât de pregătiţi am fi", ne spunea şi Maria Gheorghiu, administratorul aşezământului. "Deşi copiii au venit aici la mai bine, la condiţii de vieţuire deosebite, unii au plâns, pentru că se obişnuiseră cu locul de unde s-au rupt şi cu prietenii de acolo. Am plâns şi noi. Când i-am văzut pe copii, am conştientizat golul interior care crescuse în noi şi care acum s-a umplut de bucuria prezenţei lor."

Centrul beneficiază de aportul a 56 de angajaţi, dintre care 38 au studii superioare. Fondurile fiind insuficiente, este nevoie şi de voluntariat. În acest sens, directorul general al aşezământului, Carmen Chiţan, medic de familie şi pediatru în Rădăuţi, declara: "Avem nevoie şi de voluntari, în număr cât mai mare, nu doar din Rădăuţi şi împrejurimi. Sunt bine-veniţi din toată ţara cei care doresc să întindă o mână de ajutor". Însă, aşa cum accentua părintele stareţ Iustin Dragomir, "este nevoie nu doar de oameni în căutarea unui loc de muncă, ci de oameni care să îi iubească pe copii. Cine nu poate sau nu vrea să se ridice la acest standard nu va putea face parte din familia noastră".