În parohia Valea Putnei, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, a început să se ridice în 2002 un sfânt lăcaş, iar un an mai târziu, un centru filantropic, unde primesc asistenţă 16 bătrâni. Centrul filantropic este o necesitate pentru comunitatea din Valea Putnei, iar dorinţa părintelui paroh Corneliu Constantin Luca şi a celorlalţi ostenitori a fost aceea ca beneficiarii „să se simtă ca în familie“.
În anul 2002, în parohia Valea Putnei a început construcţia Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“. În an mai târziu, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, au debutat lucrările la Centrul filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“, care a fost sfinţit în luna octombrie a anului 2011. „Bătrânii asistaţi din centrul parohiei noastre au fost preluaţi mai întâi din Valea Putnei, ei răspunzând propunerii de a primi îngrijire, asistenţă socială, religioasă şi medicală. Intenţia noastră este ca persoanele vârstnice să se simtă ca în familie, ca şi cum ar fi părinţii noştri pe care îi îngrijim cu drag. De fiecare dată le-am spus ostenitorilor din centru: «Gândiţi-vă că nu faceţi asta pentru bani, ci din suflet, cu credinţă, ca şi cum v-aţi îngriji proprii părinţi sau bunici». Centrul filantropic cuprinde camere de până la trei locuri, clubul de zi pentru socializare, lectură sau joc de şah. De asemenea, bătrânii primesc asistenţă medicală prin osteneala medicului departamentului de îngrijire bătrâni. În sala socială servesc masa persoanele vârstnice, dar şi enoriaşii invitaţi la servicii funerare, mâncarea fiind pregătită în condiţii de maximă igienă de personal calificat“, a spus părintele paroh Corneliu Constantin Luca.
Asistenţă medicală gratuită pentru toţi enoriaşii
Centrul filantropic din parohia Valea Putnei este sprijinit de credincioşii care au dragoste faţă de Biserica lui Hristos şi faţă de aproapele. Bătrânii aflaţi în suferinţă sunt vizitaţi adesea de enoriaşii din parohie, şi nu numai. „Este o diferenţă între filantropia de birou şi cea directă, adresată omului în suferinţă. Atunci când eşti la patul bolnavului, suferinţa acestuia trece la tine, îl ajuţi să-şi poarte crucea, şi prin aceasta Îl slujeşti pe Dumnezeu. Nu pentru profit material facem filantropie, ci pentru cel spiritual. Aş vrea să înţeleagă mulţi acest mesaj, indiferent de ce funcţii trecătoare le-a lăsat Dumnezeu în această viaţă. Şi ar fi bine să nu uităm că bătrânelul sau bătrânica ce astăzi este în îngrijirea noastră poate fi unul dintre noi în viitorul apropiat“, a mărturisit pr. Corneliu Constantin Luca. Parohia Valea Putnei oferă vârstnicilor văduvi din comunitate pachete cu alimente în special la Crăciun şi la Sfintele Paşti. De asemenea, la cabinetul medical beneficiază de asistenţă medicală gratuită toţi enoriaşii. „Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin parteneriate cu oameni de înaltă ţinută morală din Germania şi Austria, am primit sprijin constând în haine, obiecte de uz electrocasnic, mobilier, care le-au fost împărţite direct asistaţilor. Consider că implicarea preotului, a membrilor din consiliul parohial şi din comitetul parohial în viaţa enoriaşilor este o lucrare a credinţei oglindită în fapte. Ne dorim ca pe viitor să finalizăm construcţia etajului II şi al mansardei centrului. Ne vom bucura de orice sprijin, al oricărui credincios, şi ne rugăm permanent ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei care ne ajută la îndeplinirea acestei misiuni. Dacă ar fi să mulţumim personal celor care ne-au ajutat şi continuă să ne ajute, ar trebui să îi cuprindem într-un volum cu frumoase nume creştineşti“, a remarcat pr. paroh Corneliu Constantin Luca.