Dan Neamu este pictor. Dincolo de culoare, de întruparea unui chip sau a unui crâmpei de natură, dincolo de tot ceea ce ştim în mod primar despre un artist, se află un terapeut discret, un "medic" chemat să repare chipurile sfinţilor şi aripile îngerilor din biserici. Cu alte cuvinte, Dan Neamu este restaurator. Aici, în preajma imaginilor îndumnezeite, el este un privilegiat al revelaţiei şi miracolului.
O vizită de curtoazie ce se anunţa ca una oarecare mi-a facilitat întâlnirea cu un artist autentic: Dan Neamu. Nu ştiam până atunci nimic despre gazda care avea să mă primească în casa lui. Uimirea m-a copleşit după ce uşa grea de lemn a casei sale din Craiova s-a deshis larg, iar în prag m-au întâmpinat pictorul şi soţia lui cu vădită bucurie. În faţa mea, se afla un mic sanctuar. Mi se părea că invadez intimitatea unui altar, totul emana căldura prieteniei şi a bunei primiri. Încăperea era plină de icoane, de chipuri de sfinţi şi obiecte religioase. Aici era livingul, locul unde întreaga familie se adună în jurul mesei. Sobrietatea acestui mic "naos" mă copleşise, iar interogaţiile au curs apoi de-a valma. Pictorul îşi crease în living un spaţiu foarte drag şi familiar, cel al lăcaşurilor de cult în care îşi exercită de obicei "meseria" de restaurator. Aici se aflau icoane foarte vechi, "reparate" şi reînsufleţite de pensulele sale, dar şi lucrări personale. La etaj, aveam să descopăr mai târziu, era muzeul de artă. Toate camerele de deasupra parterului erau garnisite cu desene în cărbune, picturi în ulei şi goblenuri realizate de el. O asemenea asociere de creaţii numai la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) din Bucureşti exista, bineînţeles, la alte dimensiuni. La MNAR, sunt expuse tematic, în sălile mari, lucrări de artă veche românească, medievală, colecţionate din bisericile distruse de comunişti - precum iconostasele şi obiectele de cult de la mănăstirile Văcăreşti şi Cotroceni - dar şi lucrări de autori consacraţi ai artei universale.
Aici, ca şi la MNAR, erau două lumi care se intersectau. Una a facerii şi alta a refacerii, una a picturii şi alta a restaurării. A creaţiei autentice şi a tămăduirii.
Este felul lui de a face o închinăciune
Deşi captat de cele mai noi limbaje plastice, de alchimiile artistice ale prezentului, de provocările estetice şi paradigmele noului secol, Dan Neamu se supune cu stricteţe artei iconografice. El însuşi a mărturisit că "dacă nu ar fi existat această variaţie de tehnici şi maniere, nu aş fi făcut niciodată restaurare. Pentru că îmi place să trăiesc diferit!". Fiecare centimetru de frescă dintr-o biserică restaurată de el are o istorie şi un timp al însănătoşirii, aşa cum fiecare icoană din micul lui "lăcaş" conţine o poveste. Una dintre acestea, de o nepreţuită valoare, fusese aruncată afară din biserică, ne spune el, deoarece nu i se mai distingea nici o urmă de "viaţă", nici un semn. Însă Dan Neamu a văzut că icoana trăieşte. Undeva, era o pată de culoare care-i spunea artistului că ea mai are puls. Eliberată din gunoaie, icoana a intrat la "terapie". Dan Neamu i-a "spălat rănile" uşor, a dat peste culorile iniţiale şi apoi a început refacerea ei. Astăzi stă alături de alte comori din casa sa, printre ele aflându-se o altă "pacientă" salvată dintre resturile unui şantier. Este vorba despre spătarul pictat al unui scaun vechi şi rupt, dintr-o biserică aflată în restaurare. Ochiul de chirurg al artistului a văzut imediat că printre lemnele din curte se află unul care nu avea ce să caute acolo. L-a diagnosticat, l-a făcut bine şi acum îi este prieten de suflet în micul lui sanctuar. Trebuie să ştiţi că, pentru un restaurator, originalitatea este interzisă. El trebuie să respecte şi tehnic, şi artistic opera pe care trebuie s-o "repare", fără să intervină cu accese de personalitate asupra ei. Dan Neamu a spus că de fiecare dată când îşi ridică privirea de pe fresca sau icoana cojită de vremuri, pe care, la început, se mai distingeau câteva pete de culoare, iar acum este inundată de lumină, trăieşte în vecinătatea miracolului. Simte că Dumnezeu a fost tot timpul cu el şi a pus umărul la vindecare. Pentru că este un dar să poţi reînsufleţi o creaţie degradată până aproape de uitare, să refaci tot ceea ce este viu şi colorat. Pentru mine, gestul său seamănă cu acela al chirurgului care reuşeşte să "lipească" la loc mâna sau piciorul unui om grav accidentat. Printre numeroşii pacienţi ai lui Dan Neamu, unde el a restaurat fresca sau a pictat în întregime, se numără bisericile Ocniţa din Râmnicu Vâlcea, Gherţa Mică (Satu Mare), Mărcuţa şi Mavrogheni din Bucureşti, Sfinţii Apostoli, Sfântul Gheorghe cel Nou, Mântuleasa, Catedrala mitropolitană Sfântul Dumitru din Craiova. Pentru toţi credincioşii, icoana este un mod de a-l slăvi pe Dumnezeu. Pentru Dan Neamu este felul lui de a face o închinăciune. De a se mântui prin arta care este ziditoare pentru cei din jur. Aflat singur pe schele, privit din toate părţile de ochii serafimilor, heruvimilor, arhanghelilor şi sfinţilor, Dan Neamu repară aripi de îngeri şi nu-şi permite să greşească nici o linie.
Lucrurile care contează
De aproape 40 de ani, Dan Neamu este restaurator. Şi tot de atâţia ani, pictor. După ce am aflat câteva poveşti ale icoanelor vechi din casa lui, m-am răsfăţat cu lucrările originale, de pictură, de la etaj. Varietatea tematică şi tehnică m-au surprins: o cameră era destinată peisajelor şi naturilor statice, alta, portretelor, una, lucrărilor mai moderne ca limbaj, alta goblenurilor. Da, goblenurilor, pentru că, în anumite perioade, a cusut şi astfel de mici tapiserii. Aici era alt registru, întâlneam libertatea de creaţie, fantezia, talentul artistului. Nimic nu era ostentativ, artă de dragul artei, ci creaţie pur şi simplu. Culori vii, pline de forţă, culori calde, un univers vast, în care pictorul se regăsea pe el însuşi. Este propria sa lume, fastuoasă, frumoasă, o lume a figurativului transfigurat în sentiment, în dragoste şi libertate. Sunt exerciţii de sinceritate tulburătoare. În portrete, recunoşteam viaţa simplă a oamenilor din jurul nostru, în diverse trăiri şi ipostaze. Spirit religios, dar, în acelaşi timp, raţional şi cerebral, artistul se conduce atât în viaţă, cât şi în artă după valori autentic umaniste. Generozitatea, înţelegerea pentru omul simplu, altruismul, credinţa se regăsesc cu prisosinţă în lucrările sale. Multe am discutat în ziua întâlnirii noastre. Însă, cea mai tulburătoare rămâne ambianţa creată de el, pe care a ştiut s-o "pună la dispoziţie" oricui, familiei şi oaspeţilor, prin intermediul uleiurilor şi pensulelor sale. În iureşul ameţitor al crizelor valorice, al ierarhiilor strâmbe, lumea reperelor, a lucrurilor care contează se restrânge în spaţii din ce în ce mai mici şi mai exclusiviste, cum este cea a lui Dan Neamu. Cine vrea s-o descopere o găseşte oricum.
